ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2232/2011

Asupra cauzei civile de față; Prin acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 34484/3/2008, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta SC SBS B.M.

SRL, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat: - obligarea pârâtei la plata remunerației reactualizate datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproduceri lor acestora de către postul de televiziune P. TV deținut de pârâtă, începând cu 04 iulie 2007 până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă; - obligarea pârâtei la plata remunerației reactualizate datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual de către postul de televiziune P. TV deținut de pârâtă, începând cu perioada 01 iulie 2007 până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă; - să se dispună actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație sau cu dobânda de scont a B.N.R., în funcție de cerința actului normativ, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective; - obligarea pârâtei să pună la dispoziția CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) pentru perioada iunie 2008 la zi, sub sancțiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere; - obligarea pârâtei la publicarea integrală a sentinței în mijloacele de comunicare în masă,

respectiv în două ziare cu tiraj la nivelul național, pe cheltuiala sa, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe cu modificări și completări ulterioare; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 520 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, au fost admise excepțiile invocate. Au fost anulate pentru lipsa obiectului determinat, cererile de la punctele 1, 2 și 3 formulate de reclamant. A fost respinsă cererea de la pct. 4 pentru lipsă de interes. A fost disjunsă cererea de la pct. 5 și s-a acordat un nou termen pentru soluționarea acesteia. În motivare s-a reținut că excepțiile invocate sunt întemeiate pentru următoarele considerente: Oricare ar fi metodologia și baza de calcul pentru stabilirea cuantumului remunerațiilor pretinse, reclamantul are posibilitatea de a preciza, după susținerile proprii, sumele cerute.

În condițiile în care pârâta invocă excepția nulității pentru acest motiv, reclamanta are posibilitatea să îi solicite acesteia prezentarea acelor date necesare efectuării calculelor. Expertiza va putea fi încuviințată dacă există obiecții, dacă sunt necesare calcule pe care instanța nu le poate face. Dar, până la momentul încuviințării probei, față de dezacordul legitim al pârâtei, reclamantul are obligația de a preciza obiectul acțiunii, în temeiul art. 112 pct. 3 C. proc. civ., potrivit datelor ce pot fi cerute pârâtei. Cererea de la pct. 3 depinzând în mod absolut de cererile de la punctele 1 și 2, nule pentru motivele de mai sus - ce privesc lipsa obiectului determinat - a fost declarată nulă, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc.

civ. Aceasta dispoziție legală urmărește să stabilească cadrul litigiului în care părțile își vor face apărări sau achiesări, în lipsa îndeplinirii acestor condiții nefiind caz de încuviințare a probei cu expertiză, cum a înțeles reclamantul să formuleze acțiunea. Cât privește comunicarea rapoartelor pentru repartizarea remunerațiilor, Tribunalul a reținut că reclamanta a invocat neîndeplinirea obligației de comunicare a listelor, pentru perioada trimestrului IV 2008, acțiunea fiind înregistrată în 17 septembrie 2008. Nu s-a reținut un interes legitim și actual al reclamantei în formularea acestei cereri, de vreme ce pârâta a îndeplinit obligația, cu caracter succesiv, până la data înregistrării acțiunii.

Este adevărat că până la soluționarea acțiunii, pârâta va avea de îndeplinit obligația pentru perioada ulterioară datei de înregistrare a cererii, dar nu este de presupus că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligația decât în temeiul unei hotărâri judecătorești. Prin decizia civilă nr. 57/A din 18 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de către apelantul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM și a desființat sentința apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu privire la primul motiv de apel, legat de greșita admitere a excepției nulității capetelor de cerere nr. 1, 2 și 3 pentru lipsa unui obiect determinat, Curtea a reținut următoarele: Este corect argumentul apelantei în sensul că nulitatea cererii de chemare în judecată nu intervine pentru considerente care țin de valoarea obiectului „după prețuirea reclamantului”, ci exclusiv pentru lipsa „obiectului ei”. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. Art. 133 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Prin urmare, nu se confundă cerința de a exista un obiect al cererii cu cerința de a exista o prețuire a obiectului cererii. Cererea de chemare în judecată precizează în mod concret obiectul, respectiv plata remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți. Cât privește cuantumul remunerației solicitate, acesta este determinabil, în considerarea criteriilor de ordin tehnic specificate în cererea introductivă de instanță. Prin urmare, nici nu se poate vorbi despre o lipsă de evaluare completă, cât timp au fost indicate de reclamant criteriile de determinare prin indicarea perioadei, a procentului și a altor elemente în raport de care se poate face calculul. Dincolo de acest aspect, așa cum în mod corect invocă apelantul, neprecizarea exactă a cuantumului pretenției - neprețuirea valorii obiectului cererii - nu este sancționată cu nulitatea, pentru că enumerarea din cuprinsul art. 133 este limitativă și nu include și acest element.

Cât privește motivul de apel legat de greșita admitere a excepției lipsei de interes referitoare la capătul nr. 4 din cerere, Curtea a reținut că și acesta este fondat. Interesul promovării unei acțiuni în justiție constă în folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. La dosar nu a fost depusă dovada comunicării acestor liste către reclamantă pentru perioada anterioară datei de iunie 2008, și cu atât mai mult pentru perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată și data pronunțării sentinței.

Cât privește aspectul invocat de intimata-pârâtă, în sensul că interesul promovării acțiunii nu este unul personal al reclamantului, întrucât folosul practic urmărit nu îi vizează în mod direct pe acesta ci pe titularii de drepturi conexe cărora urmează să le fie distribuite remunerațiile cuvenite, s-a reținut că reclamantul CREDIDAM este mandatar al artiștilor interpreți sau executanți și în baza acestui mandat (mandat extins în cazul gestiunii colective obligatorii) are obligația de a reprezenta pe toți titularii de drepturi conexe. Obligația organismului de gestiune colectivă de a solicita toate informațiile necesare repartizării sumelor de bani încasate de la utilizatori este o obligație legală, imperativă, prevăzută de dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SBS B.M. SRL, arătând că hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Nelegalitatea hotărârii instanței de apel cu privire la motivul de apel referitor la excepția nulității capetelor de cerere 1, 2 și 3. Astfel cum în mod constant a stabilit doctrina de specialitate și practica judiciară, obiectul cererii de chemare în judecată este pretenția concretă a reclamantului, obiectul trebuind să fie licit și posibil, determinat sau determinabil. Este adevărat ca norma inclusă în art. 133 alin. (1) C. proc. civ. menționează sancțiunea nulității cererii pentru lipsa obiectului, fără a face o referire expresă și la valoarea lui, însă, raportat la cerința impusă de art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obligatoriu „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință”, rezultă implicit că sancțiunea nulității operează pentru nerespectarea acestei cerințe. În măsura în care legiuitorul ar fi avut în vedere atunci când a reglementat conținutul cererii de chemare în judecată, cerința obiectului cererii separat de cerința valorii acestuia, le-ar fi reglementat în mod expres prin două texte de lege distincte. Inclusiv instanța de apel reține că în ceea ce privește „cuantumul” remunerației solicitate, acesta este determinabil, în considerarea criteriilor de ordin tehnic specificate în cererea introductivă de instanță.

Or, acest considerent nu poate fi apreciat decât în susținerea excepției nulității cererii pentru lipsa obiectului și valorii acestuia, având în vedere că existau suficiente criterii pentru precizarea valorii cererii, astfel încât acțiunea introductivă de instanță să poată fi apreciată ca îndeplinind cerința prevăzută de art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. În speța de față, întrucât acțiunea în pretenții a fost formulată fără a indica în concret suma pe care intimata-apelantă a înțeles să o solicite cu titlu de remunerație reactualizată, aceasta echivalează cu lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât îi și comunicase play-list-urile care îi permiteau o evaluare provizorie a pretențiilor.

De vreme ce valoarea obiectului cererii este una estimativă, intimata-apelantă putea face o evaluare provizorie a remunerației pretinse cel puțin în raport de procentele sau ponderile ce s-ar aplica din punctul său de vedere. 2. Nelegalitatea hotărârii instanței de apel cu privire la motivul de apel referitor la excepția lipsei de interes a capătului 4 al cererii introductive de instanță. a. Apelul a fost admis sub acest aspect, în primul rând, motivat de împrejurarea că recurenta nu și-ar fi îndeplinit o pretinsă obligație de comunicare a listelor solicitate anterior lunii iunie 2008, în condițiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de cerere. Instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii, știut fiind faptul că era ținută de cererea introductivă de instanță, judecătorul neputând acorda mai mult decât s-a cerut.

Or, în măsura în care excepția lipsei de interes s-ar fi analizat prin prisma nedepunerii dovezilor de comunicare a play-list-urilor anterior lunii iunie 2008, în condițiile în care nu a existat o astfel de cerere, sunt încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. conform cărora „toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. b. Hotărârea recurată este nelegală și în ceea ce privește motivarea în sensul ca nu s-a făcut dovada comunicării play-list-urilor nici pentru perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată și data pronunțării sentinței.

Instanța de apel nu a observat înscrisurile depuse în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată de instanța de fond, respectiv e-mail-urile însoțite de situațiile transmise în format electronic prin care a făcut dovada comunicării către intimata-reclamantă a play-list-urilor inclusiv pentru trimestrul IV 2008. Dovada comunicării inclusiv a ultimei situații transmisă, respectiv cea aferentă trimestrului IV 2008, rezultă din chiar e-mailul părții adverse din data de 13 februarie 2009, prin care se confirmă primirea documentelor și totodată se solicitau unele clarificări. c. Cel puțin două dintre cerințele interesului nu au fost îndeplinite în formularea capătului 4 al cererii, acesta nefiind personal și direct.

Prin interes personal și direct se înțelege folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare, iar acest folos practic trebuie să aparțină celui care recurge la acțiune. De vreme ce intimatul-apelant a urmărit prin formularea acestui capăt de cerere distribuirea remunerațiilor către titularii de drepturi conexe este evident că interesul promovării acțiunii nu era unul personal, întrucât folosul practic urmărit nu îl viza în mod direct pe acesta. Dovada existenței mandatului de reprezentare se impunea cu atât mai mult în cazul justificării interesului cu cât în speța de față este cazul unei gestiuni facultative, pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres prin dispozițiile art. 123 alin. (2) teza I din Legea nr. 8/1996 ca titularii drepturilor în vederea reprezentării lor de către CREDIDAM trebuie să acorde un mandat expres în acest sens.

Pentru a fi actual, interesul trebuie să existe atât în momentul în care este formulată cererea, cât și pe tot parcursul procesului. În condițiile în care toate listele solicitate au fost comunicate intimatului-apelant, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, inclusiv pentru perioada de până la administrarea probelor încuviințate, nu se mai poate vorbi de un interes actual. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate. a. Cu privire la capetele de cerere nr. 1, 2 și 3 pentru care sunt puse în discuție lipsa obiectului și caracterului determinant al acestuia.

După cum a reținut și instanța de apel, - art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. - art. 133 alin. (1) C. proc. civ. prevede că va fi declarată nulă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele părților, obiectul ei sau semnătura. Obiectul cererii, la care face referire art. 133 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de pretenția reclamantului, iar norma procedurală face trimitere numai la acest element, nu și la valoarea lui.

Prin urmare, lipsa obiectului presupune lipsa pretenției concrete a reclamantului în cauza dedusă judecății – concretizată în speță prin cele trei capete de cerere în discuție și nu valoarea acestuia, care reprezintă un aspect separat, necesar, de principiu, pentru stabilirea competenței de soluționare și a taxei de timbru – acestea nediscutându-se în speță datorită naturii litigiului și competenței speciale în materie. În ceea ce privește cerința ca obiectul cererii să fie determinat/determinabil valoric, după cum în mod corect a reținut instanța de apel, aceasta nu este de natură să atragă nulitatea cererii, față de cele arătate mai sus relativ la dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.

b. Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, sunt vizate prin cererea de recurs cerințele interesului de a fi personal și actual. În ceea ce privește interesul personal al reclamantei, nu trebuie omis faptul că aceasta acționează în cauză în calitate de mandatar, cu referire la actele și dispozițiile legale care o îndreptățesc în acest sens, iar solicitarea făcută sub acest capăt de cerere se circumscrie dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe - obligația sa de a cere utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora.

Eventuale neregularități privind mandatul de reprezentare a titularilor de drepturi ar pune în discuție calitatea sa procesuală de reprezentant, aspect distinct de interes – ca element al cererii de chemare în judecată. Instanța de apel a reținut ca situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, că nu s-a făcut dovada comunicării listelor către reclamantă atât pentru perioada anterioară datei de iunie 2008, cât și pentru perioada cuprins între data introducerii cererii de chemare în judecată – față de care s-a reținut în mod corect că interesul în formularea solicitării este actual. Perioada pentru care este făcută solicitarea prin acest capăt de cerere este fixată de reclamant, în lumina principiului disponibilității, urmând a fi avută în vedere de instanță cu ocazia rejudecării.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SBS B.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 57/A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.