ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 642/2023

Deliberând, asupra recursului de față, se constată că prin încheierea penală din 21 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 162 și 163 C. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Curtea de Cluj a reținut următoarele:

Condamnata A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, a prevederilor art. 162 - 163 C. pen., apreciind că este neconstituțional ca în cazul întreruperii prescripției executării pedepsei prin emiterea unui mandat european de arestare și calculării termenului prevăzut de lege (art. 162 alin. (1) C. pen.) să poată exista mai multe întreruperi determinate de aceeași cauză (emiterea/comunicarea unui alt mandat european de arestare), fiind, de asemenea, neconstituțional, potrivit art. 133 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în interpretarea dată prin recursul în interesul legii nr. 2/2012, ca aceste prevederi să se aplice unor fapte anterioare, art. 162 - 163 C. pen. fiind legea penală mai favorabilă potrivit art. 5 din C. pen. respectiv este neconstituțional ca, indiferent câte întreruperi ale prescripției executării pedepsei ar interveni, să se depășească termenul prevăzut de art. 162 alin. (1) C. pen., neexistând o instituție similară prescripției speciale a răspunderii penale în materia prescripției executării pedepsei, legea fiind astfel lipsită de claritate și previzibilitate (fiind valabile aceleași argumente și critici de neconstituționalitate cum sunt cele reținute prin Decizia CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și Decizia Î.C.C.J. nr. 67/2022).

Condamnata a formulat două excepții de neconstituționalitate, arătând că a formulat la Tribunalul Bistrița o contestație la executare potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) solicitând să se constate prescripția executării pedepsei prin raportare la o soluție pronunțată de Curtea de Apel Cluj, bazându-se, în principal, pe autoritatea de lucru judecat.

În contestația inițial formulată mai exista și un alt capăt de cerere și anume să se constate eroarea judiciară săvârșită în cazul petentei prin mai multe sentințe succesive pronunțate în decursul timpului. Raționamentul instanței de fond a fost să respingă contestația ca inadmisibilă, excepție invocată din oficiu de către instanță, fără să fie pusă în discuția părților și fără ca părților să le fi fost luate concluziile. Nu s-a discutat admisibilitatea, iar instanța a interpretat greșit contestația, afirmând că s-a formulat o cale extraordinară de atac.

Cu privire la această situație sunt două aspecte care justifică cele două excepții de neconstituționalitate și care au o evidentă legătură cu dosarul cauzei, solicitând admiterea ambelor excepții.

Prima excepție se referă la interpretarea articolului 162 - 163 C. pen. și era exact interpretarea în legătură cu care instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe, respectiv cum anume are loc întreruperea cursului prescripției executării pedepsei. Tribunalul Bistrița intenționa să se pronunțe întâi asupra excepției de neconstituționalitate și apoi pe fond. Apărarea a dorit să se obțină o soluție mai rapid și din acest motiv s-a renunțat la excepția de neconstituționalitate.

Având în vedere faptul că nu mai există o altă cale de atac, iar discuția este controversată, a solicitat să se observe că interpretarea dată de apărare a mai fost invocată în două dosare la Curtea de Apel Cluj, soluționate definitiv, iar cel puțin într-unul dintre ele, în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, nu a fost sesizată Curtea Constituțională. În acel dosar, s-a arătat că există un raționament al instanței pe care s-a întemeiat prezenta contestație, respectiv că indiferent cum s-ar calcula întreruperea prescripției, termenul se calculează de la data pronunțării hotărârii definitive. Întrucât în prezenta cauză există posibilitatea să se ajungă la o astfel de interpretare, având în vedere și poziția Ministerului Public, care a susținut constant o altă interpretare a acestor dispoziții legale, a solicitat să se constate că excepția de neconstituționalitate este admisibilă.

Cea de-a doua excepție de neconstituționalitate se referă la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Problema de neconstituționalitate care se ridică în prezenta cauză este legată de poziția care ar trebui adoptată de către magistrați sau orice alți participanți la proces în condițiile în care se constată o eroare judiciară, respectiv instanța este obligată din oficiu să acționeze pentru corectarea și îndreptarea erorii judiciare.

Astfel, având în vedere soluția instanței de fond, este neconstituțional și contrar art. 1, 21, 16, 53 și 126 alin. (1) din Constituție, prin raportare la art. 6 CEDO, ca magistrații atunci când constată în mod vădit și neîndoielnic o eroarea judiciară, care impactează o cauză pendinte, să nu acționeze din oficiu pentru sesizarea Inspecției Judiciare și inițierea mecanismelor de corectarea a acesteia.

De asemenea, s-a mai arătat faptul că art. 96 din Legea nr. 303/2004 este în prezent abrogat și a fost înlocuit de art. 268 din Legea nr. 304/2022, însă aplicând principiul neretroactivității legii și fiind o eroare judiciară săvârșită sub imperiul vechii legi, sunt aplicabile dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Există o Decizie a Curții Constituționale nr. 711/2011 prin care s-a statuat că este admisibilă sesizarea Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea unui text de lege abrogat, care continuă să producă efectele, fiind exact cazul din prezenta speță.

Analizând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate formulate, Curtea a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, având în vedere că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături a normei a cărei neconstituționalitate se invocă cu prezenta cauză.

În primul rând, față de soluția pronunțată în prima instanță, respectiv o soluție care nu dezleagă fondul contestației la executare formulate, motiv pentru care nici Curtea de Apel Cluj, în calea de atac formulată, nu ar putea intra în analiza fondului contestației la executare, soluțiile putând fi ori de respingere a contestației, ori de admitere a acesteia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe. Eventuala constatare a constituționalității textelor respective nu ar putea influența cu nimic pronunțarea vreuneia dintre cele două soluții posibile.

În al doilea rând, oricum prevederile a căror neconstituționalitate se invocă, nu au legătură nici cu fondul contestației la executare. În eventualitatea în care s-ar obține constatarea neconstituționalității prevederilor art. 162 - 163 C. pen., contestatoarea nu ar avea nici un beneficiu procesual, cât timp temeiul de drept al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în cazul său, este cel prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 598 lit. d) C. proc. pen., s-a apreciat de prima instanță că este inadmisibilă, întrucât se solicită practic adăugarea la lege a unor noi temeiuri de contestație la executare. Or, aceasta excedează competențelor Curții Constituționale. Mai mult decât atât, noul motiv de contestație la executare a cărui introducere se solicită, tinde la schimbarea naturii juridice a contestației la executare într-o veritabilă cale de atac împotriva sentinței penale definitive de condamnare.

Prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004 se referă la răspunderea patrimonială a statului și a magistraților pentru prejudiciile cauzate ca urmare a erorilor judiciare, și nu au nici o legătură cu procedura contestației la executare. Chiar dacă, formal, s-a solicitat pe calea contestației la executare sesizarea Inspecției Judiciare în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, este evident că pentru o astfel de cerere nu era necesară dispoziția vreunei instanțe de judecată în acest sens, contestatoarea fiind liberă să realizeze acest demers. Cererea este formulată vădit în afara cadrului legal al contestației la executare. Cel mai probabil acest temei de drept a fost invocat formal de apărare, doar ca să creeze artificial un context în care să invoce respectiva excepție de neconstituționalitate.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs condamnata A., calea de atac nefiind motivată.

Examinând recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii penale din 21 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, Înalta Curte constată că recursul este exercitat în termenul de 48 de ore de la pronunțare prevăzut de art. 29 alin. (5) C. proc. pen.. Deși din procesul-verbal întocmit de către grefierul de ședință rezultă că, în urma verificărilor efectuate prin intermediul Compartimentului IT din cadrul Curții de Apel Cluj, minuta încheierii din data de 21 iulie 2023 ar fi fost introdusă în aceeași zi, la ora 16:18, atâta timp cât nu există dovezi certe că soluția ar fi fost pronunțată în ședință publică la această oră, Înalta Curte apreciază că momentul de la care încep să curgă cele 48 ore, în care condamnata era în drept să formuleze recurs, este reprezentat de data de 21 iulie 2023, ora 23:59. Că această situație este necesar a fi reținută în favoarea condamnatei rezultă și din nemenționarea în cuprinsul minutei a orei la care a fost pronunțată soluția de către prima instanță.

Astfel, potrivit probelor existente la dosar, condamnata a formulat recurs, prin email, prin intermediul apărătorului ales, la data de 23 iulie 2023, ora 22:34, în interiorul termenului de 48 de ore de la pronunțare, calculat potrivit art. 269 alin. (2) C. proc. pen.

În continuare, Înalta Curte reține că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de condamnată prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către recurentă, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către o parte din proces (contestatoarea condamnată A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea contestației formulate de condamnata A., împotriva Sentinței penale nr. 57F/14.06.2023 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (4) C. proc. pen. și art. 598 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatoare, cu privire la Sentința penală nr. 141/F/2010 din data de 29.12.2010 pronunțată Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosar nr. x/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 40/A din data de 09.03.2011 a Curții de Apel Cluj, în baza căreia a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține că, deși dispozițiile prevăzute de art. 162 și 163 C. pen., art. 598, alin. (1), lit. d), C. proc. pen. și art. 96 din Legea nr. 303/2004 sunt în vigoare, textele criticate nefiind declarate neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare, într-adevăr, așa cum și prima instanță în mod corect a reținut, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că argumentele prezentate de recurentă nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.

Astfel, referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepție de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus citate, nu are vreun efect real și concret asupra soluționării căii de atac a contestației formulate împotriva unei sentințe prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată, atâta vreme cât în acea cale de atac nu a fost analizat fondul cererii, așa cum în mod corect a reținut și instanța a cărei încheiere a fost recurată.

În acest context, văzând soluția pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, de respingere ca inadmisibilă a contestației la executare, se apreciază că recurenta ar fi trebuit să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 lit. d) C. proc. pen., respectiv art. 162 - 163 C. pen., în fața acelei instanțe, și nu în calea de atac a contestației în fața Curții de Apel Cluj.

Cu privire la invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, instanța supremă, în acord cu prima instanță, apreciază că excedează obiectului cauzei, recurenta având libertatea de a efectua acest demers constând în sesizarea Inspecției Judiciare.

Înalta Curte notând și faptul că, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituțională este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii penale din 21 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii penale din 21 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2023.

GGC - NN