ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 612/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 612/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra conflictului de competență de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 264 din data de 22.02.2023, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2023, al Judecătoriei Tulcea a fost admisă excepția necompetenței Judecătoriei Tulcea, iar în temeiul art. 50, raportat la art. 429, alin. (1), din C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației în anulare privind pe A. în favoarea Curții de Apel Constanța.
Pentru a hotărî în acest sens, s-a menționat că în ședința publică, apărătorul numitului A., a formulat o cerere, prin care arăta că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (prescripția răspunderii penale), prin Sentința penală nr. 321/2022, pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. x/2017 la data de 22.02.2022 ce a rămas definitivă prin Decizia penală a Curții de Apel Constanța nr. 729/P/14.10.2022, cererea fiind calificată ca fiind o contestație în anulare și disjunsă din Dosarul penal nr. x/2022
Analizând cazierul judiciar al petentului precum și actele dosarului, s-a constatat că prin Sentința penală nr. 321/2022, pronunțată de Judecătoria Tulcea in Dosar nr. x/2017 la data de 22.02.2022, i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, modificată și definitivă la data de 14.10.2022 prin Decizia penală nr. 729/P/14.10.2022 a Curții de Apel Constanța.
În acest context, s-a reținut că, față de excepția necompetenței materiale a instanței, se observă că, potrivit art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Soluționarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare îi este dată deci spre competență instanței care a pronunțat hotărârea definitivă.
Prin Decizia penală nr. 1027/P/2023 din data de 20 octombrie 2023, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2023 de Curtea de Apel Constanța - secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, ridicată de procuror, iar, în temeiul art. 50 alin. (1) din C. pen. s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a contestației în anulare ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2023, înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, în favoarea Judecătoriei Tulcea. În temeiul art. 51 din C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării asupra conflictului negativ de competență între Judecătoria Tulcea și Curtea de Apel Constanța.
Pentru a hotărî în acest sens, s-a constatat că prin Sentința penală nr. 321 din data de 22.02.2022, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017, al Judecătoriei Tulcea, s-a hotărât printre altele, cu privire la contestatorul A..
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Tulcea a formulat apel inculpatul B., cale de atac soluționată prin Decizia penală a Curții de Apel Constanța nr. 729/P/14.10.2022, definitivă.
Având în vedere dispozițiile art. 551 din C. proc. pen., și cum, în cauza de față inculpatul A. nu a formulat cale de atac împotriva Sentinței penale nr. 321 din data de 22.02.2022, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017, al Judecătoriei Tulcea, soluția instanței de fond a rămas definitivă după expirarea termenului de apel.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Tulcea.
Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.
Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.
În acest sens, se constată, astfel, cum au stabilit ambele instanțe între care s-a ivit conflictul de competență negativ, că dosarul are ca obiect contestația în anulare înaintată de persoana condamnată A., întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., prin care acesta arată că, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (prescripția răspunderii penale), a fost condamnat prin Sentința penală nr. 321/2022, pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. x/2017 la data de 22.02.2022, rămasă definitivă față de acesta prin neapelare.
Potrivit art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că instanța competentă este cea la care hotărârea a rămas definitivă.
Reținând dispozițiile art. 551 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., care prevăd că hotărârile primei instanțe rămân definitive când nu s-a declarat apel și, observând că, în cauză, petentul nu a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 321/2022, pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. x/2017 la data de 22.02.2022, Înalta Curte reține că Judecătoria Tulcea este competentă a soluționa contestația în anulare.
Pentru considerentele ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2023.