ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 14.11.2022 (data poștei) și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. x/2022, condamnatul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Tulcea, a solicitat, în esență, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) și d) Cod procedură, aplicarea legii penale mai favorabile și contopirea pedepselor în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 C. pen.

Prin sentința penală nr. 606 din 21.04.2023 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 47 alin. (1) și art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen. și art. 553 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tulcea, invocată de reprezentantul Ministerului Public, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Tulcea a arătat că, întrucât condamnatul A. a formulat cerere privind modificarea pedepsei închisorii, întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., în raport de sentința penală nr. 71/F din 05.05.2020 a Curții de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, acestei instanțe îi revine competența de a soluționa cererea condamnatului.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată sub același număr la Curtea de Apel Galați, la data de 28.04.2023.

Prin sentința penală nr. 68 din 23.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

S-a constatat existența unui conflict negativ de competență și, ca urmare, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că, potrivit dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, competența stabilită în favoarea Curții de apel este limitată și se circumscrie recunoașterii hotărârii judecătorești străine, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deținută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau se află pe teritoriul României, neputând fi extinsă asupra altui tip de cereri, cum sunt și contestațiile la executare formulate după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de recunoaștere.

În acest sens, s-a arătat că, în speță, deși petentul a făcut obiectul unei proceduri de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare pronunțate împotriva sa de către autoritățile judiciare din Italia, Curtea de Apel nu este instanță de executare, în sensul art. 553, art. 585 alin. (2) ori art. 598 alin. (2) C. proc. pen., deoarece aceasta nu a judecat fondul cauzei, ci a procedat, în baza unei competențe speciale stabilite prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, la recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate.

Având în vedere aceste considerente și constatând că, raportat la natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul, instanța de executare este judecătoria, Curtea a apreciat că Judecătoriei Tulcea îi revine competența de soluționare a contestației la executare formulată în cauză.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Tulcea este instanța competentă să soluționeze cauza referitoare la contestatorul condamnat A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 71/F din 05.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare, la data de 26.05.2020, în baza art. 162 și art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și recunoscută în parte sentința penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentința penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curții de Apel din Roma, cu privire la condamnatul A..

S-a hotărât, totodată, transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile anterior menționate pentru săvârșirea infracțiunilor de "viol", "furt" și "lovire" care, în legea penală română își regăsesc corespondent în infracțiunile de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016), tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016), din care s-a dedus perioada deja executată, în perioada 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

Împotriva executării acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A., întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) și d) Cod procedură, solicitând, în esență, aplicarea legii penale mai favorabile și contopirea pedepselor, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 38 C. proc. pen.

Deși cererea cu care a fost învestită instanța se referă la o sentință penală prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare dată de autoritățile judiciare din Italia, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (16) teza I din Legea nr. 302/2004 care stabilesc competența în favoarea curții de apel care a pronunțat respectiva sentință penală, având în vedere că sesizarea nu vizează o solicitare oficială a statului emitent de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar, transmise ulterior transferării, prin care persoanei condamnate să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, astfel cum impune textul de lege, ci demersul aparține contestatorului, care a solicitat contopirea pedepselor, temeiul de drept fiind reprezentat de dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen.

În plus, se impune a se sublinia că, așa cum s-a menționat în considerentele deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 05 noiembrie 2010, care își găsește în continuare aplicare, competența exclusivă a curții de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în C. proc. pen.

Or, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile alin. (2) al art. 585 C. proc. pen., statuează că soluționarea contestației la executare revine în competența instanței de executare a ultimei hotărâri ori celei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Totodată, se constată că, față de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul (viol și tâlhărie), instanța de executare este, conform art. 553 C. proc. pen. raportat la art. 35 C. proc. pen., judecătoria.

Așadar, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, la faptul că, la data formulării cererii, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Tulcea, precum și la aspectele statuate prin decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 22 octombrie 2018, în sensul că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate), competența de soluționare a contestației la executare exercitată de acesta revine Judecătoriei Tulcea, care a și fost sesizată inițial, iar nu Curții de Apel Galați.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Tulcea, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2023.