ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 151 din 22 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "participație improprie la săvârșirea infracțiunii de furt", prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen., raportat la art. 228 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune", prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv".

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obținerea permisului de conducere, pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obținerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de" abuz în serviciu în formă continuată", prev. de art. 279 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obținerea permisului de conducere, pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obținerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare la care s-a adăugat 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obținerea permisului de conducere, pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obținerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei Sibiu sau în folosul Primăriei Cisnădie, jud. Sibiu.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) din C. pen. referitoare la nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 954,39 RON către această parte civilă, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată C. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 680,9 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată D. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 273,73 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată E. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 388,2 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată F. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.873,15 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată G. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 545 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată H. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 342,98 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată I. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 280,27 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată J. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 628,11 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancționată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverințelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 și art. 397 C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată K..

În baza art. 398 rap. la 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a admis, în parte, cererea părții civile B. de plată a cheltuielilor de judecată și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON către această parte civilă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu desemnat pentru inculpatul A., avocat L., în cuantum de 434 de RON, conform Împuternicirii avocațiale nr. 377 din data de 19.11.2019, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, inculpatul A. și părțile civile B. și K., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 367/A din 7 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul inculpatului A., declarat împotriva Sentinței penale nr. 151 din data de 22 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în Dosarul nr. x/2014.

A fost desființată, în parte, sentința atacată, iar pe fond, s-au dispus următoarele:

A fost înlăturată condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu toate consecințele.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

A fost înlăturată condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu toate consecințele.

S-a constatat că, pentru infracțiunea de "abuz în serviciu în formă continuată", imputată inculpatului A., legea penală mai favorabilă este C. pen. vechi.

În baza art. 246 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Au fost respinse acțiunile civile ale părților civile B., C., D., E., F., G., H., I. și J., ca inadmisibile.

A fost înlăturată obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă B. a sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței penale atacate.

Au fost respinse apelurile declarate de procuror și de părțile civile K. și B., ca nefondate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 9 mai 2022.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul - inculpat A. a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și motivarea acestuia, invocându-se nelegalitatea deciziei penale atacate din perspectiva greșitei condamnări pentru infracțiunea de "abuz în serviciu, în formă continuată".

Recurentul - inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, în concordanță cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea deciziei pronunțate de instanța de apel, relativ la condamnarea la pedeapsa închisorii de un an pentru fapta de "abuz în serviciu în formă continuată" și dispunerea unei soluții de achitare a sa de sub această acuzație, adusă prin Rechizitoriul nr. x/2012 din 10.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în principal, întrucât "fapta nu există", în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, întrucât "fapta nu este prevăzută de legea penală", în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esență, prin prisma cazului de casare invocat, recurentul - inculpat a susținut că, prin Rechizitoriul nr. x/2012 din data de 10.07.2014, a fost acuzat de încălcarea dispozițiilor art. 2 și 8 din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, însă, atât în hotărârea dată în apel, cât și în hotărârea de fond, dată în rejudecare, instanțele de judecată inferioare au făcut referire la art. 7 și 8 alin. (1) din O.G. nr. 28/2008 privind Registrul agricol "pentru că răspunsurile oferite petenților s-au situat în afara cadrului legal, așa cum a constatat și instanța de contencios administrativ". Or, infracțiunea de abuz în serviciu nu se subsumează constatărilor instanței de contencios administrativ - Sentința civilă nr. 64/21.01.2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, definitivă ca urmare a respingerii recursurilor, prin Decizia nr. 1417/R-CONT din 18.10.2016, de către Curtea de Apel Pitești, ci analizei proprii instanței penale. Ca atare, față de cum este motivată hotărârea, dar și cum s-a demonstrat cu martori și înscrisuri, incidente ar fi trebuit să fie dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A învederat recurentul, că art. 8 din O.G. nr. 28/2008 privind Registrul agricol și Ordinul M.A.D.R. nr. 3241/22.04.2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014, prevăd obligativitatea anexării la cerere a înscrisurilor doveditoare, în caz contrar trebuind a fi ștearsă, de la rolul agricol, înregistrarea inițială a proprietății asupra terenului.

De asemenea, a arătat că instanțele inferioare au omis cercetarea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 28/2008 și art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare, stabilind condamnarea sa contrar acestor prevederi legale, pe care era obligat să le respecte, atât el, cât și agentul - registrator sau secretarul primăriei.

Recurentul - inculpat a mai precizat că, potrivit art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a O.G. nr. 28/2008 din 21.04.2010 "înscrierea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și a schimbării categoriei de folosință, se poate face numai pe bază de documente anexate la declarația făcută sub semnătura capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei, sub sancțiunea nulității".

Astfel, a susținut că, în niciun caz, acuzația din cuprinsul rechizitoriului privind regimul declarativ al Registrului, nu poate fi primită. O declarație valabilă referitor la dreptul de proprietate asupra terenurilor pretins deținute de solicitanți putea fi considerată numai aceea dată în fața notarului sau a secretarului primăriei, așa cum prevăd imperativ dispozițiile O.G. nr. 28/2008 și Normele de aplicare, nu orice "înscris de mână" reprezentând act de proprietate - cum acreditează ideea parchetul, acceptată de prima instanță - cum nu reprezintă nici vreo dovadă a dreptului de proprietate. Or, infracțiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcționarului public (sau a funcționarului, conform art. 308 C. pen.) care, în exercitarea atribuțiilor în serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice (...)".

A mai menționat recurentul că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 (publicată în M. Of. nr. 517/2016), s-a decis că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" presupune "îndeplinește prin încălcarea legii", nefiind întrunite condițiile calitative impuse de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu este enunțată, cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își controleze conduita. Astfel, Curtea a apreciat că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu. Prin urmare, caracterul inadecvat, defectuos al îndeplinirii actului, nu va mai constitui faptă tipică dacă nu se poate reține încălcarea legii.

Or, instanțele inferioare nu au analizat speța în sine, prin prisma acestor obligații contextuale, rezidate din Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016.

Prin urmare, recurentul - inculpat a susținut că nu a încălcat dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, fiind evident că a răspuns cererilor așa-ziselor părți vătămate în termenul legal, astfel încât fapta reținută în sarcina sa nu există.

Totodată, recurentul a arătat că a fost acuzat pentru fapte ce nu aveau conotație penală, nici nu erau prevăzute de lege ca infracțiune, subliniind că, abia ulterior perioadei "acuzației", art. 6 lit. b

1

) din O.G. nr. 28/2008 prevedea că Registrul agricol este "bază de date pentru emiterea documentelor doveditoare privind utilizarea suprafețelor de teren (...) în vederea solicitării de plăți în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri - plăți directe, ajutoare naționale tranzitorii din domeniul vegetal și zootehnic, inclusiv în sectorul apicol, sprijin pentru dezvoltare rurală, măsuri de piață, precum și alte forme de sprijin finanțate din fonduri europene și din bugetul național".

A menționat că ceea ce susține parchetul a devenit obligatoriu abia din anul 2017, adeverința de rol neputând constitui bază de date pentru A.P.I.A., nefiind obligatorie pentru depunerea cererii la această entitate, context în care abuzul în serviciu nu își regăsește aplicabilitate în cauză. Astfel, condamnarea s-a dispus pentru o presupunere fără conotații practice, deoarece nu era necesară adeverința de rol agricol pentru accesarea subvențiilor, cum a acreditat ideea parchetul - neverificată de instanță și neconfirmată prin vreo adresă - A.P.I.A. primind cererile fără adeverințe de la primărie, în baza actelor de proprietate - acte de proprietate pe care părțile civile nu le aveau.

Ca atare, recurentul inculpat A. a apreciat că se impune admiterea căii extraordinare de atac declarate, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, față de niciuna dintre părțile vătămate, constituite părți civile, deoarece:

- în săvârșirea presupusei fapte penale, nu a existat rezoluție infracțională din partea sa, acționând strict în limitele legii;

- există grave confuzii și neconcordanțe în ceea ce privește acuzația, temeiul invocat de parchet fiind art. 2 și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, în timp ce instanțele de judecată inferioare au motivat diferit, pe considerentul că trebuia să emită adeverințe indiferent dacă solicitanții aveau sau nu acte doveditoare de proprietate;

- în rechizitoriu nu există motivarea angajării răspunderii sale, în calitate de primar, obligația de a răspunde cererii persoanelor vătămate revenind, potrivit textelor legale invocate de procurorul de caz, instituției Primăriei. De asemenea, nu au fost menționate dispozițiile legale care prevăd că primarul este cel care trebuie să răspundă solicitărilor de emitere a adeverințelor;

- cerința esențială constă în faptul că "trebuie ca, prin actul întocmit în mod defectuos, să se fi cauzat un prejudiciu". Ca urmare, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între neeliberarea adeverințelor de rol agricol și prejudiciul invocat.

În rechizitoriu se menționează că prejudiciul s-a produs ca urmare a depunerii "cu întârziere" a documentațiilor la A.P.LA. de către persoanele vătămate. Or, persoanelor vătămate li s-a comunicat, în scris și înainte de expirarea termenului de depunere a documentației la A.P.I.A., să depună documente justificative sau declarații pe proprie răspundere (notariale sau în fața secretarului Primăriei), pentru a se putea elibera adeverințe de rol agricol. Persoanele vătămate au refuzat sau au neglijat să depună aceste înscrisuri, astfel că această culpă "în întârziere" le aparține.

În consecință, recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că fapta concretă reținută prin hotărârea definitivă nu întrunește trăsătura esențială a tipicității faptei, nici sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă.

A precizat că nu exista o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, iar trăsătura tipicității infracțiunii pentru care a fost condamnat nu mai era întrunită.

De asemenea, a menționat că principiul legalității incriminării, prevăzut expres în art. 1 C. pen. (care presupune corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă și subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare), dar și cauza de neimputabilitate (constând în faptul că și-a îndeplinit obligația și a răspuns solicitanților în termenul legal de 30 de zile, în mod greșit reținându-se încălcarea legii), înlătură caracterul penal al faptei, iar conduita sa propriu-zisă, rezidată din sinergia faptelor reținute în rechizitoriu, nu era prevăzută de norma penală în incriminarea abstractă a infracțiunii de abuz în serviciu.

În acest context, a subliniat că se impune înlăturarea elementelor de nelegalitate a hotărârii definitive pronunțate în cauză, întrucât tipicitatea faptei nu corespunde in concreto normei de incriminare și obiectului acuzării.

Prin încheiere pronunțată în ședința din Camera de consiliu din 20 octombrie 2022, completul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casație și a acordat termen de judecată la 3 noiembrie 2022.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2022, cauza a fost amânată pentru termenul din 19 ianuarie 2023, la solicitarea apărătorului ales al recurentului inculpat, în vederea pregătirii apărării.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul în casație formulat de recurentul A., pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale, instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care se bucură de autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca urmare, chestiunile de fapt analizate de instanțele de fond intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare, prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent, să se raporteze exclusiv la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

În consecință, calea de atac extraordinară a recursului în casație presupune numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală iar nu judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Prioritar, se constată că atât prin motivele de recurs cât și prin susținerile orale ale apărătorului ales al recurentului - inculpat, cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului, s-a solicitat pronunțarea unei soluții pe latură penală, în recurs, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin raportare la cauza justificativă prevăzută de către art. 21 C. pen., cu denumirea marginală "Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații".

Criticile deciziei penale recurate subsumate cazurilor de împiedicare a exercițiului acțiunii penale expuse supra nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs, textul art. 442 alin. (2) din C. proc. pen. prevăzând cu claritate: instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 și invocate în cererea de recurs în casație.

Mai mult, recursul în casație a fost admis în principiu avut fiind în vedere (doar) cazul de casare defipt prin textul art. 438 alin. (1), pct. 7 C. proc. pen.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - inculpat afirmă, printre altele, că "nu a existat o rezoluție infracțională" forma de vinovăție nu poate, așa cum s-a arătat mai sus, să fie analizată de către instanța de recurs în casație.

Analizând temeinicia cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, a stabilit cu titlu definitiv, în fapt, că:

"În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu reproșată inculpatului A., observăm mai întâi că acestuia i se impută săvârșirea mai multor acte materiale în dauna persoanelor vătămate J., I., B., C., G., M., E., D. și H. ce au constat în refuzul eliberării adeverințelor de rol agricol pentru aceste persoane cărora le erau necesare la întocmirea dosarului pentru obținerea subvențiilor de la APIA. Aceasta a condus la depunerea dosarelor de către persoanele vătămate cu întârziere ceea ce a provocat amendarea lor de către APIA cu sumele de bani pentru care s-au constituit părți civile. (...)

Așadar, așa cum a reținut și instanța de fond (n.r. - prima instanță), inculpatul a încălcat dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 28/2008, dar și pe cele ale art. 8 din O.G. nr. 27/2002 pentru că răspunsurile oferite petenților în data de 19 aprilie s-au situat în afara cadrului legal, așa cum a constatat și instanța de contencios administrativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, au condus și la tergiversarea soluționării solicitărilor persoanelor vătămate, adică eliberarea adeverințelor de rol agricol necesare acestora la APIA pentru obținerea subvențiilor agricole urmărite, dar și la amendarea lor, așa cum am arătat mai sus. Mai este de remarcat că intenția abuzivă a inculpatului a reieșit și din faptul că pentru alte persoane, altele decât cele care formează grupul persoanelor vătămate, acesta nu a condiționat eliberarea adeverinței de rol agricol de prezentarea actelor de proprietate, urmând așadar procedura la care era obligat prin lege, dar și din împrejurarea că persoanelor vătămate le-au fost eliberate până la urmă, în luna iunie a anului 2013, adeverințele de rol agricol solicitate, fără alte formalități. În sfârșit, mai este de reținut că acest comportament al inculpatului manifestat (doar) față de persoanele vătămate a fost provocat, în bună măsură, de relațiile de dușmănie existente, devoalate și în convorbirile telefonice interceptate și amintite și de persoanele vătămate în declarațiile lor. Or, toate aceste împrejurări demonstrează faptul că demersul inculpatului din data de 19 aprilie 2013, la care a făcut referire nu a fost animat de dorința unei mai bune informări asupra datelor menționate în Registrul agricol, ci mai degrabă, așa cum au reținut procurorul și prima instanță, de o intenție abuzivă în detrimentul persoanelor vătămate. Cu alte cuvinte, dacă la început demersul inculpatului a părut a fi ilegal, acesta, până la urmă, s-a dovedit a fi abuziv, așa cum au confirmat și cercetările întreprinse, ceea ce l-a plasat pe inculpat în raporturi juridice de conflict cu legea penală."

Legislația primară încălcată de către recurentul - inculpat a fost identificată de către instanțele de fond, acestea conformându-se Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale:

Conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, înscrierea datelor în registrul agricol în a cărui rază administrativ-teritorială își are domiciliul capul gospodăriei se face pe baza declarației date pe propria răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitate deplină de exercițiu. Pentru persoanele juridice datele se înscriu în registrul agricol pe baza declarațiilor date de reprezentantul legal respectiv, însoțite de documente.

Art. 7 din O.G. nr. 28/2008 prevede că prefecții și împuterniciții acestora sunt responsabili de respectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea și ținerea evidenței registrului agricol, iar primarii și secretarii comunelor, orașelor, municipiului și ai sectoarelor municipiului București, după caz, sunt responsabili cu privire la înscrierea corectă a datelor înscrise în acestea.

Legalitatea emiterii adeverințelor solicitate de persoanele vătămate constituie o chestiune prealabilă soluționată prin hotărârea definitivă a instanței de contencios administrativ - Sentința civilă nr. 64/21.01.2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea (definitivă prin Decizia nr. 1417/R-CONT din 18.10.2016, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești) - conform art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., ceea ce are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale; pe cale de consecință critica recurentului-inculpat că "infracțiunea de abuz în serviciu nu se subsumează constatărilor instanței de contencios administrativ" este neîntemeiată.

Stabilită în primă instanță și în apel, situația de fapt nu poate fi reevaluată de către Înalta Curte ca instanță de casație. Or, judecând exclusiv în drept, Înalta Curte este chemată să statueze asupra tipicității obiective a faptei imputate recurentului - inculpat ca efect al admiterii în principiu a recursului pentru cazul de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. or fapta astfel cum a fost definitiv reținută se caracterizează prin tipicitatea obiectivă.

Față de ansamblul criticilor subsumate cazului de casare defipt prin textul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul promovat.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 367/A din 7 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2021.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 367/A din 7 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.

GGC - NN