ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea depusă la dosar în data de 19 iunie 2023, apelanții A și B au solicitat suspendarea prezentului dosar până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/P/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Direcția Națională Anticorupție.

Prin încheierea din 19 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/299/2021, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind cererea de apel formulată de apelanții-contestatori, constatând că sunt îndeplinite condițiile legale. Instanța a reținut că soluționarea dosarului nr. x/P/2019 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Direcția Națională Anticorupție are relevanță, în condițiile în care, dacă se constată că au fost săvârșite infracțiuni în legătură cu operațiunea de modificare a tarifelor, acest lucru va urma să aibă consecințe și asupra tarifelor în baza cărora a fost emisă factură fiscală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs COMPANIA C S.A. și a solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii recurate, iar în rejudecare să se dispună respingerea cererii intimaților-contestatori de suspendare a judecării cauzei. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimaților-contestatori la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2023, intimații A și B, prin apărător, au formulat oral cerere de recuzare cu privire la doamna judecător D, motivat de faptul că aceasta a soluționat o cerere de suspendare într-un alt dosar de contestație la executare, respectiv în dosarul nr. x/299/2021.

La data de 17 noiembrie 2023 intimații au depus cererea de recuzare în scris, însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/299/2021, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător E.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., A și B au declarat recurs împotriva încheierii din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, recurenții au susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Redând considerente ale încheierii recurate, apreciază că în mod greșit instanța a respins cererea de recuzare considerând că motivele invocate în susținerea cererii nu se circumscriu niciunui motiv de incompatibilitate, instanța neputând identifica elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitate judecătorului recuzat.

În opinia recurenților, cu referire la cazul de incompatibilitate reglementat de către art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și invocat ca temei legal al cererii de recuzare, acesta își găsea aplicabilitatea în cauză având în vedere că doamna judecător D și-a exprimat punctul de vedere cu privire la soluția ce urma să fie pronunțată în dosarul nr. x/299/2021, prin soluționarea cererii de suspendare formulată în dosarul nr. x/299/2021.

Sub un prim aspect, reiterând argumentele din cuprinsul cererii de recuzare, recurenții subliniază că, prin încheierea de ședință din 26 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/299/2021 de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, completul de judecată din care a făcut parte și doamna judecător D a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/P/2021 formulată de către A și B.

Aceeași cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/P/2021 a fost formulată și în dosarul nr. x/299/2021.

Sub un al doilea aspect, contestațiile la executare formulate în cele două dosare de executare sunt identice, particularitatea că au numere diferite nefiind de natură a justifica raționamentul instanței că nu ar fi vorba despre același dosar. Problemele de drept la care face referire instanța de recurs nu sunt unele abstracte, simple opinii sau considerații jurisprudențiale, ci reprezintă motivele de nelegalitate concrete, aplicabile ambelor dosare. Lipsa unei verificări a creanței supuse executării silite din perspectiv nelegalității modificării tarifelor șî a determinării incorecte a cantității de servicii, aspecte care sunt supuse verificări organelor de urmărire penală, prezintă aceeași relevanță în ambele dosare de executare, iar opinia doamnei judecător a fost deja exprimată în cauza nr. x/299/2021, astfel că soluționarea unui recurs împotriva unei încheieri prin care un alt judecător a avut o opinie diferită de cea a doamnei judecător nu poate fi lăsată unui magistrat care are o opinie contrară, publică și motivată.

Sub un al treilea aspect, se susține că analiza oportunității suspendării soluționării contestației la executare și la titlu în ambele dosare este identică și presupune verificarea faptului că hotărârea în cauza penală are înrâurire în dosarele civile. Analiza modului de formare a tarifelor și a cantităților de servicii prestate de operator care constituie obiect al urmăririi penale are exact aceeași relevanță în ambele contestații la executare, faptul că un dosar are numărul 685E și altul 686E nefiind de natură a conduce la concluzia că doamna judecător E ar fi avut o altă opinie plecând exclusiv de la indicativul dosarului de executare.

Doamna judecător D s-a pronunțat cu privire la temeinicia argumentelor din cererea de suspendare în dosarul nr. x/299/2021, astfel că este evident faptul că doamna judecător și-a format deja o opinie cu privire la argumentele A și B în ceea ce privește suspendarea judecării cauzei, fiind ușor de prevăzut că soluția pe care doamna judecător a pronunțat-o asupra recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 19.06.2023 în dosarul nr. x/299/2021.

Practica judiciară CEDO impune instanței naționale un standard ridicat de minuțiozitate în analizarea cererilor de recuzare, pentru a determina gradul de imparțialitate al unui magistrat.

Din analiza încheierii recurate se poate observa lipsa minuțiozității în ceea ce privește analizarea motivelor de imparțialitate care au dus la formularea cererii de recuzare, instanța rezumându-se la o motivare vagă și generală pentru soluția de respingere a cererii de recuzare, fără a lua în calcul și practica judiciară a instanțelor în astfel de cazuri, considerând că acestea „nu reprezintă izvor de drept, prin urmare nu este obligatorie”.

Prin Hotărârea pronunțată în cauza Beian contra României, CEDO a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse.

Nelegalitatea încheierii recurate reiese și din faptul că, judecătorul recuzat având deja o părere asupra temeiniciei argumentelor autorității publice, și-a menținut concluzia reținută în dosarul nr. x/299/2021, astfel că în cauza x/299/2021, prin decizia nr. 442/2023 din 23 noiembrie 2023, a admis recursul formulat de Compania C împotriva încheierii prin care s-a admis suspendarea judecății cauzei și a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Prin intermediul dispozițiilor art. 41 și 42 C. proc. civ. legiuitorul român a reglementat acele cazuri care atrag incompatibilitatea unui judecător. Rațiunea unei asemenea reglementări își are sorgintea în oferirea tuturor garanțiilor bunei desfășurări a procesului civil. Instituția incompatibilității vine să asigure respectarea acestui drept și garantează că judecarea cauzei va fi realizată de către o instanță imparțială.

Practic, doamna judecător a realizat controlul de legalitate asupra unei hotărâri pronunțate de un coleg judecător care a avut o altă opinie decât cea exprimată de doamna judecător E într-o cauză identică, ceea ce nu poate fi circumscris dreptului la un proces echitabil.

Așa fiind, apreciază ca fiind întemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător D. Cazul de incompatibilitate a survenit ca urmare a împrejurării că doamna judecător și-a format deja o opinie cu privire la chestiunea de drept dedusă judecății, opinie evidentă din dispozițiile încheierii de ședință din 26 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/299/2021, întrucât și-a exprimat părerea asupra temeiniciei aceleiași cereri de suspendare, menținerea doamnei judecător în cadrul controlului de legalitate al unei soluții contrare celei dispuse de doamna judecător anticipează soluția pe care urma să o pronunțe în cauza x/299/2021, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil.

În urma raționamentului efectuat, doamna judecător s-a pronunțat cu privire cererea de suspendare ceea ce a dus la admiterea recursului formulat de Compania C, prin decizia nr. 442/2023 din 23 noiembrie 2023. Prin decizia nr. 442/2023 din 23 noiembrie 2023 se poate observa că argumentele invocate prin cererea de recuzare nu au fost doar niște simple temeri cu privire la pronunțarea unei anume soluții, așa cum a reținut instanța prin încheierea atacată, ci au fost motive întemeiate privind certitudinea soluției ce urma să fie pronunțată în cauza x/299/2021.

Pentru toate motivele prezentate, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din 21 noiembrie 2023 prin care s-a dispus respingerea cererii de recuzare a doamnei judecător D, cu consecința casării deciziei nr. 442/2023 și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, în complet de recurs constituit conform legii.

Intimata-reclamantă COMPANIA C S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, iar recurenții-pârâți A și B au depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența.

În speță, chestiunea de drept în litigiu vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., conform cărora judecătorul este incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece (pct. 1), respectiv judecătorul este incompatibil de a judeca o pricină atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa (pct. 13).

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

Mai mult, partea care invocă lipsa de imparțialitate trebuie să arate existența unor fapte determinate și verificabile care pot justifica îndoielile cu privire la aceasta.

Este adevărat că instanța europeană a reținut că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparțial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluționare este obligat să se abțină să o examineze, dar este de reținut că aceeași instanță a subliniat în repetate rânduri că imparțialitatea personală a unui magistrat – nepărtinirea de care se prevalează recurenții, în speță, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Dar, apreciind că aparențele au un rol decisiv Curtea a statuat și că simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de lipsă de imparțialitate în privința sa.

În altă ordine de idei, cu referire la criticile recurenților vizând soluționarea cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/P/2021, cerere care a format obiectul dosarului nr. x/299/2021, este de amintit că simpla circumstanță ca un magistrat să se fi pronunțat deja în cadrul unui alt proces privindu-l pe același “reclamant” nu poate aduce, prin ea însăși, atingere imparțialității judecătorului (a contrario, cauza Indra c. Slovaciei, 1 februarie 2005. nr. (…)/99, par. 51-53).

Contrar susținerilor recurenților, instanța a respectat, a aplicat și a interpretat corect normele legale incidente în cauză și, analizând cu rigurozitate condițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., a statuat în mod legal că motivele invocate în susținerea cererii de recuzare nu se circumscriu niciunui motiv de incompatibilitate, neputând fi identificate elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat.

Instanța, printr-o amplă analiză, în raport cu dispozițiilor legale incidente, a reținut cu justețe că între cauza înregistrată sub nr. x/299/2021 și cauza dedusă judecății nu există identitate de obiect și, parțial de cauză, în concret, contestațiile aflate în discuție privesc dosare de executare diferite.

Prin urmare, se reține că nu există motiv de incompatibilitate atunci când judecătorul a soluționat anterior o cauză similară, în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept sau când judecătorul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speță, aspectele invocate prin cererea de recuzare neputând fi, așadar, asimilate cazului de incompatibilitate prevăzut la art. 41 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Distinct de cele reținute, cererile părților trebuie analizate în raport cu elementele de fapt și cu probele administrate în cauză, fiind inadmisibilă o soluție fundamentată exclusiv pe prezentarea unor spețe din practica CEDO, invocate de recurenți, spețe ce nu pot fi folosite ca un veritabil șablon care să se aplice în mod automat, absolut și fără filtrul de judecată al magistratului.

De asemenea, cum în mod legal a reținut și instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare, practica judiciară invocată nu poate fi incidentă în prezenta cauză, întrucât nu constituie izvor de drept și nu leagă instanța de soluțiile pronunțate în alte cauze aflate chiar și pe rolul aceleiași instanțe.

Susținerile recurenților aduse în sprijinul cererii de recurs se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în speță, nu coincid cu așteptările părților, însă simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului, din perspectiva motivelor de casare invocate.

Este de menționat că, din modalitatea în care au fost expuse argumentele în susținerea cererii, recurenții au solicitat în realitate reexaminarea cererii de recuzare și nu doar să se analizeze legalitatea încheierii recurate, întrucât o parte din așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor formulate în cuprinsul cererii de recuzare.

Nu în ultimul rând, se constată că recurenții aduc în discuție inclusiv nemulțumirea acestora cu privire la soluția adoptată prin decizia nr. 442 din 23 noiembrie 2023, hotărâre prin care s-a soluționat cauza, or astfel de susțineri nu pot forma obiectul prezentului recurs, părțile fiind ținute să formuleze critici exclusiv la adresa încheierii atacate.

Pentru rațiunile înfățișate, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu există nicio încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., încheierea recurată fiind legală, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți A și B împotriva încheierii din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți A și B împotriva încheierii din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2024.