ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 688/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția VI-a civilă la 17.02.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare acordate nejustificat și încasate sub forma unor restituiri împrumut care nu au suport real; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente, calculată asupra debitului principal, de la data introducerii prezentei cereri până la data plății efective a sumelor solicitate¸ cu obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72, 73 și 155 din Legea nr. 31/1990.

Pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii principale și cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute, iar în subsidiar anularea hotărârii adunării generale a asociaților A. S.R.L. nr. 1/29.08.2016 și constatarea nulității absolute, iar în subsidiar a nulității relative, a contractului de cesiune de părți sociale încheiat la 20.06.2016 între B. și pârâtul C., cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 31.01.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională, în raport cu dispozițiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ.

La 28.09.2018, pârâtul B. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, având în vedere că împotriva acestuia a fost formulată plângere penală pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ce face obiectul dosarului nr. x/2016, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin încheierea din 16.01.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că în cauză au fost administrate toate probele încuviințate de către instanță.

Prin sentința civilă nr. 203 din 30 ianuarie2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, a fost admisă în parte cererea principală, fiind obligat pârâtul B. să restituie reclamantei suma de 888.500 RON, precum și dobânda legală de la 17.02.2017 și până la data restituirii.

A fost obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 13.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvențională ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 31.01.2018, a încheierii din 16.01.2019, precum și a sentinței civile nr. 203/30.01.2019, toate pronunțate în dosarul nr. x/2017, de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât împotriva încheierii din 31.01.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. și intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

Prin aceeași decizie s-a admis apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva încheierii din 16.01.2019, precum și a sentinței civile nr. 203/30.01.2019 pronunțate în același dosar, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., s-au anulat încheierea din 16.01.2019 și sentința civilă nr. 203/30.01.2019 și în rejudecare, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a suspendat judecata cererii principale până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, numai în ceea ce privește soluția ce urmează a fi pronunțată față de B..

La 03 decembrie 2019, intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. și intimatul-pârât C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenții arată că adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei depinde de aprecierea instanței, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze ci și oportunitatea suspendării judecății.

Astfel, recurenții învederează că la baza analizei condițiilor impuse de textul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru încheierea din 16 ianuarie 2019 de respingere a cererii de suspendare a judecății, sunt menționate acte de procedură ale organului de cercetare penală din anul 2017, respectiv ordonanța din 3.02.2017 de începere a urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de delapidare și ordonanța din 19.09.2017 de confirmare a continuării urmăririi penale.

Arată aceștia că instanța de apel s-a bazat pe aceste acte, emise încă din anul 2017, în momentul în care prin decizia civilă contestată a considerat că sunt relevante și susțin temeinicia cererii de suspendare a judecății, dar a ignorat că dosarul se află pe rolul instanțelor de judecată din 17.02.2017, iar cererea de suspendare a judecății cauzei a fost formulată abia la 14.11.2018, considerând astfel oportună măsura suspendării cauzei, cu motivarea că, "astfel cum rezultă din susținerile părților, în cadrul dosarului penal s-a procedat la administrarea de probe".

Din acest punct de vedere, recurenții critică temeiurile pe care le-a avut în vedere instanța de apel în aprecierea oportunității luării măsurii suspendării, în contextul în care abia prin nota de sarcini emisă la 2.04.2019, în dosar penal nr. x/2016, deci ulterior pronunțării sentinței civile nr. 203/31.01.2019, procurorul a stabilit ca activitate: dispunerea și efectuarea unei expertize judiciare contabile, cu termen de finalizare 6 luni, începând cu 3.04.2019.

Astfel, recurenții critică anularea sentinței civile nr. 203/31.01.2019 pe considerentul că erau îndeplinite la 16.01.2019 condițiile suspendării potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu ignorarea unui probatoriu complex deja administrat în dosarul civil, pe considerentul că probele sunt criticate prin apel și se solicită suplimentarea probatoriului, deși aceste aspecte vizează fondul cauzei, al cererii de apel principal, fără relevanță în analiza condițiilor impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Mai subliniază recurenții că în dosarul penal a fost efectuat un singur act de urmărire penală, respectiv emiterea ordonanței de începere a urmăririi penale in rem, la 3.02.2017, astfel că nici la data pronunțării încheierii de respingere a cererii de suspendare din 16.01.2019 nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Apreciază recurenții că temporizarea dosarului civil până la soluționarea dosarului penal nr. x/2016 nu este justificată, suspendarea judecății nefiind astfel oportună, conducând doar la prelungirea inutilă a dosarului pendinte. De asemenea, se susține că hotărârea primei instanțe, în condițiile dezlegării raportului juridic dintre părți care a făcut obiectul cauzei, nu mai putea fi modificată în sensul admiterii apelului împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecății, chiar dacă o astfel de încheiere ar avea un caracter premergător, deoarece astfel de încheieri sunt pronunțate într-o materie specială, cu un regim juridic derogator de la regula de drept comun potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate odată cu fondul.

Dispozițiile art. 414 din C. proc. civ. reprezintă o normă specială derogatorie care instituie reguli diferite în ceea ce privește calea de atac și posibilitatea exercitării acesteia împotriva încheierii de suspendare.

Concluzionează recurenții că, în luarea măsurii de suspendare a judecății, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., încălcând regulile de procedură, criticile încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenții nu au menționat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 14 ianuarie 2020 .

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la 11 februarie 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare se învederează că cerințele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sunt îndeplinite, respectiv s-a început urmărirea penală in personam iar infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale trebuie să aibă o influență hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunțe.

Se mai arată că instanța de apel nu a analizat chestiunea administrării probatoriului în apel iar, oricum, efectuarea expertizei contabile în dosarul penal nu depinde de acțiunile pârâtului, acesta nefiind în posesia actelor societății. Acest criteriu nu este prevăzut de normele legale, ci astfel cum motivează instanța de apel, poate fi eventual avut în vedere la aprecierea atitudinii pârâtului, prin raportare la dispozițiile art. 413 alin. (3) C. proc. civ.

Intimatul arată că din actele depuse la dosarul de fond, la filele x din vol. 5, reiese că împotriva recurentului C. și împotriva intimatului-pârât s-a început urmărirea penală, dosarele fiind conexate.

Intimatul-pârât nu a menționat în cuprinsul întâmpinării dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 18 februarie 2020 .

Recurenții nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul declarat recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este fondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În virtutea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Textul de lege menționat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative, din economia acestuia rezultând că, pentru a se putea dispune măsura suspendării, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: începerea urmăririi penale, infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză și legea să nu prevadă o altă soluție, condiții îndeplinite în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că decizia instanței de apel a fost pronunțată în temeiul acestor dispoziții legale, Curtea de apel analizând corespunzător condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține faptul că instanța poate suspenda judecarea cauzei atunci când se face dovada că, într-adevăr, sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea o înrâurire directă asupra soluționării cauzei civile pendinte.

Instanța supremă reține că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar are ca obiect obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare acordate nejustificat și încasate sub forma unor restituiri împrumut care nu au suport real.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că suma de bani solicitată prin cerere reprezintă avansuri spre decontare, însușite de către pârât, în calitate de administrator al societății, în cursul lunilor august și septembrie 2016, susținându-se că nu ar fi existat o justificare pentru încasarea acestei sume de bani.

S-a mai menționat că pârâtul ar fi fost revocat din calitatea de administrator al reclamantei prin decizia asociatului unic nr. 1/07.10.2016, înregistrată la ORC prin mențiunea nr. x/10.10.2016.

Totodată, se reține că, împotriva pârâtului B., reclamanta A. S.R.L. a formulat o plângere penală, înregistrată sub dosar nr. x/2016 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București.

Prin Ordonanța din 03.02.2017 emisă în dosarul nr. x/2016, a fost începută urmărirea penală cu privire la infracțiunea de "delapidare" prevăzută de art. 308 rap. la art. 295 C. pen., reținându-se că, din cuprinsul actului de sesizare reiese că numitul B., în perioada august- septembrie 2016, în calitate de asociat și administrator al societății A. S.R.L., și-ar fi însușit suma totală de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare, suma fiind încasată efectiv sub forma unor împrumuturi care nu au avut la bază documente justificative.

Prin Ordonanța din 19.09.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 în dosarul penal nr. x/2016, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de B. sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de "delapidare" prevăzută de art. 308 raportat la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Se mai reține din cuprinsul adresei depuse la dosar că, la 28.03.2018, prin Ordonanța DGPMB - Poliția Sectorului 6 SICE a fost dispusă reunirea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016, în dosarul reunit efectuându-se cercetări față de suspectul B. inclusiv sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de "delapidare" prevăzută de art. 308 raportat la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În atare condiții, în mod legal instanța de apel a apreciat că măsura suspendării solicitată de reclamantă întrunește cerințele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere legătura dintre prezenta cauză, având ca obiect obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare, însușite nejustificat de către pârât, în calitate de administrator al societății, în cursul lunilor august și septembrie 2016 și dosarul penal nr. x/2016

De altfel, recurenții nici nu au negat existența legăturii dintre cele două cauze, fiind nemulțumiți doar de caracterul inoportun al suspendării cauzei civile.

Motivul recurentei-reclamante, că ar fi fost administrate toate probele în dosarul civil nu poate fi reținut ca argument în sensul nerespectării regulilor privind suspendarea judecății, întrucât dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., aplicate de instanța de apel, nu instituie o asemenea condiție.

Nu se poate susține cu temei că suspendarea judecării cauzei conduce la tergiversarea cauzei, astfel cum menționează recurenta, atâta vreme cât instanța de apel a apreciat că se impune măsura suspendării, în raport cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în urma unei analize riguroase a condițiilor impuse de acest text de lege.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, cât și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în virtutea respectării principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

Termenul în care este înfăptuită justiția este esențial pentru garantarea eficacității sale, însă susținerea recurenților referitoare la faptul că, prin admiterea cererii de suspendare, instanța de judecată creează un dezechilibru semnificativ în ceea ce privește soluționarea cu celeritate a prezentei cauze, nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ., dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză, instanța poate revoca măsura suspendării.

În concluzie, instanța de recurs, învestită în o cale de atac extraordinară, nu poate verifica decât îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune măsura facultativă a suspendării, nu și oportunitatea luării unei atare măsuri.

Criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 414 C. proc. civ. sunt nefondate, în contextul în care, în cauză, pârâtul B. a formulat apel atât împotriva încheierii din 16.01.2019 prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei, cât și împotriva sentinței civile nr. 203 din 30 ianuarie2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă.

Din interpretarea dispozițiilor textului normativ invocat rezultă că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul, potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., care constituie reglementarea de drept comun în materie.

În același sens a statuat și Curtea Constituțională a României în decizia nr. 9/2018, de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., prin care a reținut următoarele:

"chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ., care constituie reglementarea de drept comun în materie; caracterul rațional și obiectiv al diferenței de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 414 alin. (2) C. proc. civ. rezultă din grija legiuitorului de a nu întârzia judecarea cauzei, prin judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.

Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2021.