ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2024

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția a II-a civilă, sub nr. x/299/2017, reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.380.000 lei, reprezentând contragaranția acordată Fondului pentru garanția asumată în favoarea A BANK S.A. în baza scrisorii de garantare nr. 159/16.11.2012 la care se adaugă dobânda legală, calculată de la 9 aprilie 2015 (data la care s-au împlinit 90 zile de la data de 9 ianuarie 2015 - data recepției de către FRC a adresei Fondului nr. 506/08.01.2015, prin care a transmis documentele solicitate suplimentar de către pârâtă), până la data plății efective a acestei sume.

Judecătoria Sectorului 1 București – Secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 2813/2018 din 3 mai 2018, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2018, la data de 25 iunie 2018.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/3/2018, s-a admis excepția necompetenței funcționale și s-a trimis Secției a VI-a civile a Tribunalului București cauza privind pe reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN și pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., pe rolul căreia s-a înregistrat, sub nr. x/3/2018*, la 19 octombrie 2018.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a VI-a civilă și Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2020, a stabilit competența de judecare a cererii privind pe reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., în favoarea Tribunalului București – Secția a VI-a civilă (dosar nr. x/3/2018**).

Prin sentința civilă nr. 471/2020 din 28 mai 2020, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2018*, s-a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

Prin decizia civilă nr. 402 din 5 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2/2020, s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN, împotriva sentinței civile nr. 471/2020 din 28 mai 2020 a Tribunalului București – Secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2022 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a civilă, sub nr. x/2/2022, revizuentul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 402 din 5 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2/2020, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 372/2023 din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, împotriva deciziei civile nr. 402 din 5 martie 2021 a Curții de Apel București – Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., ca neîntemeiată.

La data de 11 mai 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/2/2022, recursul declarat de recurentul-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN împotriva deciziei civile nr. 372/2023 din 9 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă.

Recurentul-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecarea cauzei în fond, cu consecința admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru (revizuire și recurs).

Autoarea căii de atac a susținut faptul că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a reținut în considerentele deciziei recurate următoarele:

a. „(...) nu este îndeplinită condiția caracterului determinant al înscrisului în adoptarea hotărârii atacate”.

b. „(...) revizuenta invocă împrejurarea că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5483/2022, s-a anulat în parte Decizia Curții de Conturi nr. 22/29.04.2014, Raportul de control nr. 704/28.03.2014 și Încheierea nr. 78 din 08.07.2014, emise de intimata Curtea de Conturi a României”.

c. „(...) aceste dispoziții ale instanței de contencios administrativ privesc activitatea Fondului Român de Contragarantare, în raport de dispozițiile legale aplicabile”.

d. „Nu s-a dovedit relevanța acestor dispoziții în soluționarea acțiunii de față, care are ca obiect obligarea Fondului Român de Contragarantare SA la plata către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN a sumei de 1.380.000 lei contragaranție asumată în favoarea A, în baza scrisorii de garantare nr. 159/2012”.

e. „Astfel, instanța de apel, a cărei decizie este atacată cu revizuire, nu a avut în vedere și nu a pronunțat soluția în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 22/29.04.2014, Raportului de control nr.704/28.03.2014 și Încheierii nr. 78 din 08.07.2014, emise de Curtea de Conturi a României. Împrejurarea că aceste acte juridice au fost invocate de către Fondul Român de Contragarantare, în întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, că prin Nota nr. x/1881/2015 părțile din prezentul dosar ar fi convenit amânarea soluționării cererilor de executare a contragaranțiilor până la soluționarea litigiului cu Curtea de Conturi care are ca obiect respectiva decizie nu poate fi avută în vedere, câtă vreme instanța a considerat nerelevante aceste aspecte, nu le-a analizat și nu și-a bazat hotărârea pe aceste acte juridice, ulterior anulate”.

Față de considerentele anterior redate, pe care se întemeiază soluția instanței, recurentul-revizuent a înțeles să critice decizia civilă nr. 372/2023 din 9 martie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VI-a civilă, sub aspectul legalității acesteia, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește cerința ca înscrisul invocat să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța a reținut, în mod corect, faptul că: „Astfel, este îndeplinită condiția ca partea interesată să se bazeze pe un înscris probatoriu, nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată”.

S-a arătat că înscrisul indicat de revizuent, reprezentat de decizia nr. 5483/16.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată după momentul pronunțării hotărârii criticate, constituie „înscris nou” în înțelesul dispozițiilor legale.

Reținerile instanței de revizuire privitoare la faptul că „nu este îndeplinită condiția caracterului determinant al înscrisului în adoptarea hotărârii atacate”, sunt contrare prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-revizuent consideră că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv:

1) revizuentul în calitate de parte interesată a înțeles să prezinte un înscris nou, ce nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, în speță, decizia civilă nr. 5483/16.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care chiar dacă este ulterioară sentinței civile nr. 402/05.03.2021, se referă la un litigiu inițiat în anul 2014, anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere;

2) înscrisul are forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

3) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se solicită a fi revizuită; or, așa cum s-a arătat, litigiul intimatului cu Curtea de Conturi a României a fost inițiat în anul 2014, în dosarul nr. x/2/2014; așadar, la data pronunțării hotărârii atacate exista pe rolul instanței litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 5483/2022;

4) înscrisul nu a putut să fie produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, așa cum s-a arătat prin cererea de revizuire; la data pronunțării hotărârii atacate litigiul se afla în curs de soluționare, fiind soluționat definitiv la data de 16 noiembrie 2022;

5) hotărârea invocată este determinantă, întrucât analiza făcută de FRC și de instanța de judecată asupra modului de executare a convenției de contragarantare s-a făcut prin raportare la interpretarea dată de Curtea de Conturi cu privire la desfășurarea activității de contragarantare din Constatarea 2, care a fost anulată;

6) înscrisul nou care trebuie prezentat îl reprezintă decizia nr. 5483/2022 despre pronunțarea căreia revizuentul a fost informat prin adresa FRC nr. 4813/18.11.2022, urmând ca în momentul redactării deciziei să fie depusă în integralitate;

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză de recurentul-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN și înscrisul anexat cererii de recurs au fost comunicate intimatului FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la data de 30 mai 2023, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimatul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a formulat întâmpinare la data de 22 iunie 2023, conform plicului atașat, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea formulată în cauză de intimatul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a fost comunicată, la data de 5 iulie 2023, recurentului-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN, cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurentul-revizuent a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând să se constate că sunt neîntemeiate apărările formulate de intimat.

Conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 8 februarie 2024 s-a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimatul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.; s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN, stabilindu-se termen la data de 11 aprilie 2024, pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Instanța supremă reține că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel că în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Procedând în acest sens, se constată că, deși recurentul-revizuent a invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță critica principală a recurentului vizând faptul că instanța de revizuire a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin aprecierea greșită a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul ce intră în sfera de aplicare a revizuirii fundamentate pe dispozițiile acestui text de lege.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat cererea formulată de revizuent, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar cu ocazia judecării fondului, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Dacă una din condițiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu poate fi admisă.

În speță, Curtea de Apel București a confirmat îndeplinirea condiției înscrisului probatoriu nou, însă a respins cererea de revizuire, statuând că înscrisul nu are caracter determinant în adoptarea hotărârii atacate.

Revizuentul a invocat împrejurarea că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5483/2022, s-a anulat în parte Decizia Curții de Conturi nr. 22/29.04.2014, Raportul de control nr.704/28.03.2014 și Încheierea nr. 78 din 08.07.2014, emise de intimata Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește: - constatarea 1 din decizie: „Nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al FRC SA în perioada 2011 – 2012”, corelată cu constatarea II.1 din raportul de control și cu pct. 5 din încheiere; - constatarea 2 din decizie: „Nerespectarea prevederilor legale privind desfășurarea activității de contragarantare”, corelată cu măsura prevăzută la pct. II.8 din decizie și cu constatarea II.1 și II.2 din raport, precum și cu pct. 6 din încheiere; - constatarea 3 din decizie: „Nerealizarea de venituri estimate în sumă estimată de 5.500.000 lei pentru acordarea de contragaranții fără perceperea primei anuale de contragarantare datorată de fondurile de garantare”, corelată cu măsura de la pct. II.9, din decizie și cu pct. 7 din încheiere.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că aceste dispoziții ale instanței de contencios administrativ privesc activitatea Fondului Român de Contragarantare, în raport de dispozițiile legale aplicabile. A mai reținut că nu s-a dovedit relevanța acestor dispoziții în soluționarea acțiunii deduse judecății, care are ca obiect obligarea Fondului Român de Contragarantare S.A. la plata către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN a sumei de 1.380.000 lei contragaranție asumată în favoarea A S.A., în baza scrisorii de garantare nr. 159/2012.

Astfel, instanța de apel, a cărei decizie este atacată cu revizuire, nu a avut în vedere și nu a pronunțat soluția în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 22/29.04.2014, Raportului de control nr. 704/28.03.2014 și Încheierii nr. 78 din 08.07.2014, emise de Curtea de Conturi a României. Împrejurarea că aceste acte juridice au fost invocate de către Fondul Român de Contragarantare, în întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, că prin Nota nr. x/1881/2015 părțile din prezentul dosar ar fi convenit amânarea soluționării cererilor de executare a contragaranților până la soluționarea litigiului cu Curtea de Conturi care are ca obiect respectiva decizie nu poate fi avută în vedere, câtă vreme instanța a considerat nerelevante aceste aspecte, nu le-a analizat și nu și-a bazat hotărârea pe aceste acte juridice, ulterior anulate.

Potrivit celor susținute de revizuent, înscrisul este determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi alta decât cea pronunțată, cu motivarea că analiza făcută de Fondul Român de Contragarantare S.A. și de instanța de judecată asupra modului de executare a convenției de contragarantare din constatarea 2 a fost anulată.

Curtea de Apel București a constatat că aceste susțineri nu sunt însă argumentate, pentru ca instanța să poată aprecia asupra îndeplinirii condiției de înscris determinant în raport de soluția adoptată, în contextul în care instanța a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită, nu și-a întemeiat hotărârea pe actele analizate în actul nou invocat de revizuent.

Prin recursul declarat împotriva deciziei instanței de revizuire, recurentul-revizuent a arătat că hotărârea invocată este determinantă, întrucât analiza făcută de Fondul Român de Contragarantare S.A. și de instanța de judecată asupra modului de executare a convenției de contragarantare s-a făcut prin raportare la interpretarea dată de Curtea de Conturi cu privire la desfășurarea activității de contragarantare din Constatarea 2, care a fost anulată.

Recurentul reafirmă, dar nu argumentează, că hotărârea judecătorească exhibată are forță probantă prin ea însăși, iar în prezența ei, soluția instanței care a pronunțat decizia atacată ar fi fost una contrară; totodată, nu combate statuarea pe care curtea de apel și-a întemeiat dezlegarea asupra lipsei caracterului determinant al înscrisului propus de autoarea căii extraordinare de atac în retractare, și anume că situația juridică nou creată prin decizia nr. 5483/16.11.2022 nu a afectat fundamentele deciziei atacate cu revizuire.

Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar promovat, recurentul-revizuent nu arată în ce modalitate hotărârea instanței de revizuire nu este conformă legii, înțelegând să reia susținerile formulate în cererea de revizuire.

Prin urmare, argumentele recurentului vor fi înlăturate, câtă vreme au primit o dezlegare din partea curții de apel, ale cărei statuări nu sunt contestate, prin calea de atac, din perspectiva legalității.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recurentul-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN împotriva deciziei civile nr. 372/2023 din 9 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN împotriva deciziei civile nr. 372/2023 din 9 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.