ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 342/2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Colegiului „B” la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate la zi cu rata inflației, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 01.09.2024 până la data în care reclamantul va fi încadrat pe post și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data la care se cuveneau acordate până la data plății efective, precum și la plata salariului conform postului pe perioadă nelimitată începând cu data de 01.09.2024, actualizat cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatoare ce se va acorda asupra drepturilor salariale începând cu data de 01.09.2024 până la data în care reclamantul va fi încadrat pe post.

Totodată, reclamantul a mai solicitat anularea hotărârii nr. 1104/18.03.2024 și nr. 1014/13.03.2024, obligarea pârâtului Colegiul „B” la eliberarea calificativului parțial foarte bine și anularea hotărârii numărul x/22.03.2024 emisă de pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București și obligarea acestuia la eliberarea deciziei privind modificarea contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de valabilitate a postului începând cu data de 01.09.2024.

Prin sentința civilă nr. 6048 din 26.09.2024, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/3/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâți, prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt -Secția I civilă.

În motivare, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) C. muncii și față de domiciliul reclamantului din jud. Olt a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentința civilă nr. 1175 din 5 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția I civilă, în dosarul nr. x/3/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București-Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că la art. 269 alin. (2) din C. muncii este prevăzut un caz de competență alternativă, reclamantul fiind cel care are alegerea între două instanțe deopotrivă competente.

Având în vedere că reclamantul a optat pentru soluționarea cauzei de către instanța de la locul de muncă potrivit art. 116 C. proc. civ., instanța a constatat că Tribunalul București este instanța competentă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Olt, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Prin prezentul litigiu, instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unui conflict individual de muncă, fiind incidente normele din jurisdicția muncii.

Cu titlu de reglementare generală, dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, în forma aflată în vigoare la data înregistrării acțiunii, prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi instituie o competență alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței îi poate asigura accesul facil la justiție.

Totodată, deși prevăd o competență alternativă, dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința, fie cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

În cauză, activitatea reclamantului s-a desfășurat la sediul angajatorului, în Mun. București, iar în ceea ce privește domiciliul reclamantului, acesta se află în jud. Olt, astfel că, la data formulării cererii, atât Tribunalul București cât și Tribunalul Olt erau deopotrivă competente să soluționeze cauza, reclamantul având alegerea între aceste două instanțe.

Având în vedere că opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii poate fi exercitată numai la momentul sesizării instanței de judecată, Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul a decis să se adreseze Tribunalului București, învestind în mod legal această instanță cu soluționarea cererii sale și fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.