ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2024

HOTĂRÂRE
27.11.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/85/2009 al Tribunalului Sibiu – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, A S.P.R.L., lichidator judiciar al debitoarei S.C. B S.R.L., a solicitat lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței comerciale nr. 121/C/02.02.2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția Comercială și de Contencios Administrativ, sub aspectul retribuției sale.

Prin încheierea din 16.05.2023, dată în dosarul nr. x/85/2009, Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței comerciale nr. 121/C/02.02.2011, în sensul că retribuția lichidatorului desemnat în procedura falimentului S.C. B S.R.L., în cuantum de 500 lei, este datorată lunar.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea S.C. C S.R.L. a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr. 2/09.01.2024 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă.

La 08.02.2024, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă a fost înregistrată cererea de revizuire promovată de S.C. C S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 (în continuare, C. proc. civ.), prin care a susținut că decizia instanței de recurs este potrivnică deciziei civile nr. 40/21.02.2023, pronunțată de aceeași curte de apel.

În motivare, revizuenta a arătat că lichidatorul judiciar A S.P.R.L. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 121/C/02.02.2011, în care Tribunalul Sibiu – Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în mod pretins eronat, a reținut că retribuția sa este în sumă de 500 lei, în loc de 500 lei lunar; cererea a fost admisă prin încheierea din 22.10.2021 dată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/85/2009, însă recursul pe care l-a promovat împotriva respectivei încheieri a fost admis prin decizia nr. 40/21.02.2023 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă; ca o consecință, încheierea a fost modificată în tot, în sensul că cererea de îndreptare eroare materială formulată de A S.P.R.L. a fost respinsă.

Revizuenta a menționat că lichidatorul judiciar a formulat și o cerere de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului aceleiași sentințe, care a fost admisă prin încheierea din 16.05.2023 pronunțată în dosarul nr. x/85/2009, de același tribunal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2/09.01.2024 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă.

De aceea, a apreciat întrunite cerințele ipotezei de revizuire reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile prin care au fost soluționate cele două cereri ale lichidatorului judiciar fiind, în opinia sa, potrivnice; ele au fost pronunțate în litigii diferite, fiind întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, iar în al doilea proces nu a fost invocată excepția puterii de lucru judecat. A arătat că existența celor două hotărâri contradictorii impune anularea celei din urmă, care încalcă puterea de lucru judecat a primeia. Astfel, o dată ce, prin decizia nr. 40/21.02.2023, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă a stabilit că hotărârea de începere a procedurii falimentului debitoarei S.C. B S.R.L. nu cuprinde erori materiale, nu se putea statua ulterior, prin decizia nr. 2/09.01.2024 a aceleiași curți de apel, că era susceptibilă de o completare sau modificare, în sensul că judecătorul-sindic a avut în vedere, în anul 2011, o retribuție lunară, iar nu una totală.

Prin decizia nr. 35/03.04.2024, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivului de revizuire invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ,,Revizuirea unei hotărâri (...) date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Instituirea acestei ipoteze de revizuire vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. În scopul asigurării stabilității raporturilor juridice, autoritatea de lucru judecat se opune ca o chestiune litigioasă tranșată să mai poată fi adusă din nou înaintea judecății; ca efect al acestui principiu, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Potrivit art. 1201 C. civ. de la 1864, ,,este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Iar în conformitate cu art. 163 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte în fața mai multor instanțe.

Din interpretarea textelor de lege citate rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și privește aceleași părți ca cea dintâi.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsura există autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica întrunirea triplei identități, de părți, obiect și cauză între cele două dosare.

În cauză, Înalta Curte a fost învestită cu cererea de revizuire a deciziei nr. 2/09.01.2024 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă, prin care a fost respins recursul declarat de S.C. C S.R.L. împotriva încheierii din 16.05.2023 pronunțată în dosarul nr. x/85/2009 de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, care a admis cererea lichidatorului judiciar A S.P.R.L. și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței comerciale nr. 121/C/02.02.2011, în sensul că retribuția sa, stabilită de judecătorul-sindic în procedura falimentului S.C. B S.R.L., în cuantum de 500 lei, este datorată lunar.

Anterior, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 40/21.02.2023, a admis recursul declarat de către S.C. C S.R.L. împotriva încheierii din 22.10.2021 a Tribunalului Sibiu – Secția Comercială și de Contencios Administrativ (care admisese cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de lichidatorul judiciar A S.P.R.L., vizând retribuția sa, stabilind că a fost eronat reținută, în sentința comercială nr. 121/C/02.02.2011 a aceluiași tribunal, suma de 500 lei, în loc de 500 lei lunar), pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.

Așadar, examinarea celor două hotărâri pretins potrivnice, prin prisma cerinței triplei identități, reglementată de art. 163 alin. (1) C. proc. civ., relevă identitatea de părți a celor două cereri formulate de lichidatorul judiciar al S.C. B S.R.L., acesta vizând clarificarea retribuției sale stabilite de judecătorul-sindic, nu însă și identitatea obiectului și cauzei lor.

Astfel, prima cerere a fost soluționată în baza art. 281 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează procedura îndreptării hotărârii, sub aspectul corectării erorilor materiale, iar a doua a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 ind. 1 C. proc. civ., privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii.

În consecință, prin hotărârile pretins contradictorii au fost soluționate cereri având obiect și cauză diferite – inexistența unor erori materiale în cuprinsul unei hotărâri judecătorești neconstituind un impediment pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului ei –; ca atare, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat și, astfel, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (1) cu aplicarea art. 328 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., urmează să respingă cererea de revizuire.

Va respinge însă și cererea intimatei S.C. B S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând că aceasta nu a depus dovezi care să ateste efectuarea lor.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. C S.R.L. împotriva deciziei nr. 2/09.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă.

Respinge cererea intimatei S.C. B S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2025
civilă în, dosarul nr. x/2013, s-a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 126/2016, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Mehedinți și, în consecință, s-a schimbat în parte sentința atac
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #172349)
de intimată ca nefondată; a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016, formulată de revizuenta A. S.P.R.L., în calitat
ÎCCJ 2025-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1537/2025
ul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la primul petit și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la al doilea,
ÎCCJ 2023-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 01.09.2020, sub nr. x/2013*/a2, S.C. A. S.R.L. a formulat contestaț
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #234628)
și lipsei de interes a reclamantei, invocate de intimatul B., prin întâmpinare. Totodată, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu față de cererea de radiere înregistrată
Sursă