ÎCCJ, decizie (scj.ro #172349)

Procedura insolvenței. Stabilirea culpei procesuale a debitoarei. Obligarea practicianului în insolvență la plata cheltuielilor de judecată. Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă din 1865

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: procedura insolvenței

practician în insolvență

cheltuieli de judecată

Legea nr. 85/2006

Legea nr. 85/2014, art. 57 alin. (11)

C. proc. civ. 1865, art. 87 pct. 5, art. 274

Practicianul în insolvență nu formulează demersuri judiciare în nume propriu și nu recuperează creanțe sau bunuri pentru sine, ci pentru a le aduce în patrimoniul debitoarei al cărui reprezentant este, și, prin urmare, acesta nu poate fi obligat să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de derularea unui litigiu câștigat de partea adversă, proces în care reprezenta interesele  subiectului pasiv  al procedurii  reglementate de Legea nr. 85/2006, pentru că nu el este cel care ,,a căzut în pretenții”, ci partea însăși, pe care doar o reprezintă.

Prin urmare, în cazul stabilirii culpei procesuale, debitorul în numele căruia acționează practicianul în insolvență trebuie obligat la plata eventualelor cheltuieli de judecată și nicidecum practicianul în insolvență.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305 din 11 februarie 2021

Notă

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a civilă la data de 05.04.2019 sub nr. x/3/2019, A. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului B. S.R.L., a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/3/2016.

Prin sentința civilă nr. 5631 din 27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/3/2016, s-a dispus admiterea contestației formulată de C. S.A. împotriva măsurii lichidatorului judiciar și s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar plata creanței curente datorată de societatea debitoare către contestator în valoare de 492.842,14 lei, cu titlu de creanță curentă reprezentând contravaloare chirie calculată în temeiul contractului de închiriere nr. 474/17.12.2008 aferentă perioadei 20.11.2013-31.07.2014, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 474/17.12.2008 în cadrul căruia debitoarea B. S.R.L. deținea calitatea de locatar, având obligația de plată a unei chirii în valoare de 14.600 dolari SUA/lună; că suma pretinsă de contestator reprezintă contravaloare chirie pentru perioada născută după data deschiderii procedurii de faliment a societății debitoare (19.11.2013), astfel încât această creanță are natura unei creanțe curente prevăzute de art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, că nu este relevantă în cauză împrejurarea de debitoarea B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei C. SA înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, în cadrul căruia pârâta a solicitat, prin cererea reconvențională formulată în acea cauză, să se constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți.

Prin sentința civilă nr. 1084/C/19.12.2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/103/2015, a fost admisă cererea reconvențională și s-a constatat intervenită la data de 19.11.2013 rezilierea contractului de închiriere nr. 474/17.12.2008, a contractului de comodat nr. 221/26.02.2009 și a actului adițional nr. 1/26.02.2009 la contractul de comodat.

Pentru pronunțarea acestei soluții s-a reținut, în esență că, potrivit art. 8.4. din contractul de închiriere, acesta se reziliază de drept și imediat la data pronunțării intrării în incapacitate de plată a chiriașului sau notificării proprietarului asupra falimentului chiriașului de către judecătorul sindic sau începerii procedurii de lichidare a chiriașului; că pactul comisoriu stipulat de părți propune trei momente alternative ale încetării de drept a contractului, prin raportare la etape diferite, succesive ale procedurii de încetare a plății chiriașului; clauza contractuală comisorie își menține valabilitatea în privința celorlalte două momente în funcție de care intervine rezilierea; primul capăt al cererii reconvenționale formulat în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV materializează în concret o acțiune în constatare pe deplin admisibilă; rezilierea a operat de drept la data pronunțării sentinței civile nr. 1957/19.11.2013 de către Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2011 având ca obiect procedura insolvenței societății debitoare B. S.R.L.

Referitor la cererea subsidiară de obligare la restituirea sumei de 492,842.14 lei, a solicitat respingerea ca inadmisibilă/neîntemeiată, atât timp cât această sumă a fost achitată de către revizuentă în temeiul unei alte hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 7335/12.12.2017 pronunțată de către Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2017.

Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, prin sentința civilă nr. 5206 din 01.10.2019, a admis excepția de necompetență materială referitoare la motivul de revizuire prevăzut la art. 322 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ., iar în baza art. 323 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. S.P.R.L.- lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a civilă, la data de 08.01.2020 sub nr. x/3/2019.

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 10 din 4 martie 2020, a respins excepția inadmisibilității invocată de intimată ca nefondată; a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016, formulată de revizuenta A. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. SA și a obligat revizuenta la plata către intimată a sumei de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocat redus.

La data de 13 februarie 2020 A. S.P.R.L., lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 10 din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă.

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin încheierea din data de 29 iulie 2020 a respins cererea de lămurire dispozitiv formulată de revizuenta A. S.P.R.L.

Împotriva acestei încheieri A. S.P.R.L., lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că, chiar dacă principiul statuat în art. 453 C. proc. civ. (respectiv art. 274 alin. 1 C. proc. civ. de la 1865) este acela potrivit căruia

„partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată”,

nu înseamnă că în cadrul unui dosar de administrare a procedurii insolvenței (indiferent de etapa procedurală - perioada de observație, reorganizare, faliment), ori a unor cauze conexe, practicianul desemnat în cauză poate fi obligat să suporte, el însuși, în calitate de reprezentant al societății aflate în procedura insolvenței, în temeiul acestui text de lege, orice tip de cheltuieli.

Recurenta consideră că, din modul în care este redactată hotărârea instanței de fond, pe de o parte nu reiese temeiul legal concret avut în vedere de instanța de fond, iar, pe de altă parte, în ipoteza în care instanța de fond ar fi avut în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sau prevederile art. 453 C. proc. civ. (respectiv art. 274 alin. 1 C. proc. civ. de la 1865), hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii atacate, cu consecința indicării/schimbării mențiunii privind debitorul obligației de plată a cheltuielilor.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat, găsind întemeiate criticile recurentei, a admis recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora, modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din raportarea susținerilor recurentei la aceste prevederi se constată că această critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată a revizuentei A. SPRL.

Din această perspectivă se constată că instanța de soluționare a cererii de revizuire în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor legale prind acordarea cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și că

per a contrario

beneficiar al acestor cheltuieli este partea care a câștigat procesul.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a  procesului, însă în speță, în ceea ce privește obligarea practicianului în insolvență la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că administratorul judiciar nu a acționat în nume propriu, participarea la procedură realizându-se în virtutea calității sale  speciale  conferite de legea insolvenței.

În cadrul unui dosar de insolvență, practicianul desemnat stă în proces în calitate de reprezentant legal al debitorului, prin reprezentare judiciară înțelegându-se situația în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește actele procesuale într-un proces și participă la raporturile procesuale în numele și pentru o altă persoană, numită reprezentat, care este titularul dreptului litigios sau persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecății, reprezentarea  judiciară  putând fi nu numai facultativă, ci și obligatorie (legală), art. 87 pct. 5 C. proc. civ. prevăzând expres că cei supuși procedurii insolvenței se citează prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar.

Deși în cuprinsul Legii nr. 85/2006 nu există o mențiune expresă referitoare la obligarea practicianului în insolvență la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu (în cazul respingerii acțiunilor formulate de către acesta și respinse de către instanță) merită observate dispozițiile art. 57 alin. 11 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora practicianul în insolvență, în calitatea sa de organ care aplică procedura, nu va putea fi sancționat sau obligat la plata oricăror cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau oricăror altor sume, de către instanța de judecată sau de altă autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului.

Nu putem afirma că prin Legea nr. 85/2014 s-a modificat statutul practicianului în insolvență, acela de participant la procedură, față de Legea nr. 85/2006, filozofia rolului practicianului în insolvență este în mare parte aceeași în cele două acte normative, cu anumite nuanțări, sublinieri și detalieri făcute prin noul act administrativ.

Prin urmare, este evident că practicianul în insolvență  nu poate fi obligat să plătească  cheltuielile de judecată  ocazionate  de derularea  unui litigiu  câștigat de partea adversă, proces în care reprezenta interesele  subiectului pasiv  al procedurii  reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, pentru  că nu el  este  cel care ,,a căzut în pretenții”, ci partea însăși, pe care doar o reprezintă.

Mai trebuie observat că practicianul în insolvență nu formulează demersuri judiciare în nume propriu și nu recuperează creanțe sau bunuri pentru sine, ci pentru a le aduce în patrimoniul debitoarei al cărui reprezentant este.

Cel care poate beneficia de pe urma demersurilor judiciare ale practicianului în insolvență este debitorul în a cărui patrimoniu intră creanțele recuperate de către practician.

Prin urmare, în cazul stabilirii culpei procesuale trebuie observat că debitorul în numele căruia acționează practicianul în insolvență trebuie obligat la plata eventualelor cheltuieli de judecată, și nicidecum practicianul în insolvență.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta A. S.P.R.L., lichidator judiciar al B. S.R.L., împotriva încheierii de ședință din 29 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă; a modificat încheierea recurată în sensul că a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.10 din 04.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2019 formulată de revizuenta A. S.P.R.L., lichidator judiciar al B. S.R.L., și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2019, în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată revine revizuentei B. S.R.L.