ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la data de 05.04.2019 sub nr. x/2019, A., în calitate de lichidator judiciar al debitorului B. S.R.L., a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțata de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 5631 din 27.09.2016 pronunțata de Tribunalul București, secția a VII-a Civila în dosarul nr. x/2016, s-a dispus admiterea contestației formulata de C. S.A. împotriva măsurii lichidatorului judiciar și s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar plata creanței curente datorată de societatea debitoare către contestator în valoare de 492.842,14 RON, cu titlu de creanța curentă reprezentând contravaloare chirie calculată în temeiul contractului de închiriere nr. x/17.12.2008 aferentă perioadei 20.11.2013-31.07.2014, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. x/17.12.2008 în cadrul căruia debitoarea B. S.R.L. deținea calitatea de locatar, având obligația de plata a unei chirii în valoare de 14.600 USD/luna; că suma pretinsă de contestator reprezintă contravaloare chirie pentru perioada născută după data deschiderii procedurii de faliment a societății debitoare (19.11.2013), astfel încât această creanță are natura unei creanțe curente prevăzute de art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, că nu este relevantă în cauză împrejurarea de debitoarea B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei C. S.A. înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, în cadrul căruia pârâta a solicitat, prin cererea reconvențională formulată în acea cauză, să se constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere încheiat intre părți.

Prin sentința civilă nr. 1084/C/19.12.2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea reconvențională și s-a constatat intervenită la data de 19.11.2013 rezilierea contractului de închiriere nr. x/17.12.2008, a contractului de comodat nr. x/26.02.2009 și a actului adițional nr. x/26.02.2009 la contractul de comodat.

Pentru pronunțarea acestei soluții s-a reținut în esență că, potrivit art. 8.4. din contractul de închiriere, acesta se reziliază de drept și imediat la data pronunțării intrării în incapacitate de plată a chiriașului sau notificării proprietarului asupra falimentului chiriașului de către judecătorul sindic sau începerii procedurii de lichidare a chiriașului; că pactul comisoriu stipulat de părți propune trei momente alternative ale încetării de drept a contractului, prin raportare la etape diferite, succesive ale procedurii de încetare a plății a chiriașului; clauza contractuală comisorie își menține valabilitatea în privința celorlalte două momente în funcție de care intervine rezilierea; primul capăt al cererii reconvenționale formulat în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV materializează în concret o acțiune în constatare pe deplin admisibilă; rezilierea a operat de drept la data pronunțării sentinței civile nr. 1957/19.11.2013 de către Tribunalul București, secția a VII-a Civila în dosarul nr. x/2011 având ca obiect procedura insolventei societății debitoare B. S.R.L.

Referitor la cererea subsidiară de obligare la restituirea sumei de 492,842.14 RON, a solicitat respingerea ca inadmisibilă/neîntemeiată, atât timp cât aceasta sumă a fost achitată de către revizuentă în temeiul unei alte hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 7335/12.12.2017 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă in dosarul nr. x/2017.

Tribunalul București, secția a VII-a civilă prin sentința civilă nr. 5206 din 01.10.2019, a admis excepția de necompetență materială referitoare la motivul de revizuire prevăzut la art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar în baza art. 323 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A.- lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2016, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de 08.01.2020 sub nr. x/2019.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 10 din 4 martie 2020 a respins excepția inadmisibilității invocată de intimată ca nefondată; a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței civile nr. 5631/27.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2016 formulată de revizuenta A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. S.A. și a obligat revizuenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocat redus.

La data de 13 februarie 2020 A. lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 10 din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin încheierea din data de 29 iulie 2020 a respins cererea de lămurire dispozitiv formulată de revizuenta A.

Împotriva acestei încheieri A. lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că, chiar dacă principiul statuat în art. 453 din C. proc. civ. (respectiv art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865) este acela potrivit căruia "partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere pârlii care a câștigat, să ii plătească acesteia cheltuielile de judecată ". nu înseamnă că în cadrul unui dosar de administrare a procedurii insolventei (indiferent de etapa procedurala - perioada de observație, reorganizare, faliment), ori a unor cauze conexe, practicianul desemnat în cauză, poate fi obligat să suporte, el însuși, în calitate de reprezentant al societății aflate în procedura insolventei, în temeiul acestui text de lege, orice tip de cheltuieli.

Recurenta consideră că, din modul în care este redactată hotărârea instanței de fond, pe de o parte nu reiese temeiul legal concret avut în vedere de instanța de fond, iar pe de alta parte, în ipoteza în care instanța de fond ar fi avut în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sau prevederile art. 453 din C. proc. civ. (respectiv art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865), hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii atacate cu consecința indicării/schimbării mențiunii privind debitorul obligației de plată a cheltuielilor.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat, găsind întemeiate criticile recurentei, va admite recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - potrivit cărora, modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din raportarea susținerilor recurentei la aceste prevederi se constată că această critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată a revizuentei A..

Din această perspectivă se constată că instanța de soluționare a cererii de revizuire în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor legale prind acordarea cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și că per a contrario beneficiar al acestor cheltuieli este partea care a câștigat procesul.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului, însă în speță, în ceea ce privește obligarea practicianului în insolvență la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că administratorul judiciar nu a acționat în nume propriu, participarea la procedură realizându-se în virtutea calității sale speciale conferite de legea insolvenței.

În cadrul unui dosar de insolvență, practicianul desemnat stă în proces în calitate de reprezentant legal al debitorului, prin reprezentare judiciară înțelegându-se situația în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește actele procesuale într-un proces și participă la raporturile procesuale în numele și pentru o altă persoană, numită reprezentat, care este titularul dreptului litigios sau persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecății, reprezentarea judiciară putând fi nu numai facultativă, ci și obligatorie (legală), art. 87 pct. 5 C. proc. civ. prevăzând expres că cei supuși procedurii insolvenței se citează prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar.

Deși în cuprinsul Legii nr 85/2006 nu există o mențiune expresă referitoare la obligarea practicianului în insolvență la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu (în cazul respingerii acțiunilor formulate de către acesta și respinse de către instanță) merită observate dispozițiile art. 57 alin. (11) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora practicianul în insolvență, în calitatea sa de organ care aplică procedura, nu va putea fi sancționat sau obligat la plata oricăror cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau oricăror altor sume, de către instanța de judecată sau de altă autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului.

Nu putem afirma că prin Legea nr 85/2014 s-a modificat statutul practicianului în insolvență, acela de participant la procedură față de Legea nr. 85/2006, filozofia rolului practicianului în insolvență este în mare parte aceeași în cele două acte normative, cu anumite nuanțări, sublinieri și detalieri făcute prin noul act administrativ.

Prin urmare, este evident că practicianul în insolvență nu poate fi obligat să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de derularea unui litigiu câștigat de partea adversă, proces în care reprezenta interesele subiectului pasiv al procedurii reglementate de Legea 85/2006, modificată, pentru că nu el este cel care " a căzut în pretenții", ci partea însăși, pe care doar o reprezintă .

Mai trebuie observat că practicianul în insolvență nu formulează demersuri judiciare în nume propriu și nu recuperează creanțe sau bunuri pentru sine ci pentru a le aduce în patrimoniul debitoarei al cărui reprezentant este.

Cel care poate beneficia de pe urma demersurilor judiciare ale practicianului în insolvență este debitorul în a cărui patrimoniu intră creanțele recuperate de către practician.

Prin urmare în cazul stabilirii culpei procesuale trebuie observat că debitorul în numele căruia acționează practicianul în insolvență trebuie obligat la plata eventualelor cheltuieli de judecată și nicidecum practicianul în insolvență.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 29 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; va modifica încheierea recurată în sensul că va admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 formulată de revizuenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L. și va lămuri dispozitivul sentinței civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată revine revizuentei B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 29 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Modifică încheierea recurată în sensul că admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 formulată de revizuenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L.

Lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată revine revizuentei B. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.