ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 353/2023

Ședința publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă în data de 14.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. Arad - în faliment, prin lichidator judiciar Consorțiul format din B. și C.. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. Arad, solicitând: obligarea acesteia la plata sumei de 329.229,20 RON, reprezentând contravaloarea chiriei aferente Contractului de închiriere din 01.09.2018 - eșalonată la plată prin Contractul de închiriere din 07.01.2020 și nerespectată, precum și chiriile aferente perioadei 01.09.2019-31.12.2019, eșalonate, de asemenea, prin același Contract, dar și la plata contravalorii chiriei facturate în baza Contractului din 07.01.2020, pentru fiecare zi până la data eliberării efective a spațiului care a făcut obiectul Contractului de închiriere încheiat între părți, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință a activelor, respectiv 12.000 RON/lună + TVA și a penalităților ce urmează a fi calculate în baza art. V pct. 7 din Contractul de închiriere până la stingerea integrală a debitului, în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere; evacuarea pârâtei din spațiul pe care îl ocupă, respectiv imobilul proprietate a A. S.A., situat în Arad, str. x.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1777, art. 1780 și următoarele din C. civ. (2009), art. 1796 C. civ. (2009), art. 95, respectiv art. 1034 și următoarele din C. proc. civ., coroborat cu art. 2 și art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Ulterior, la data de 25.08.2020, reclamanta și-a precizat pretențiile la suma de 470.426,15 RON, susținând că pârâtă datorează și contravaloarea utilităților și penalități de întârziere.

Pârâta A. S.R.L. a formulat o cerere reconvențională, prin care a arătat că, în principiu, este de acord cu sumele solicitate de reclamantă conform contractului de închiriere, respectiv contravaloarea chiriei însă, a solicitat să se constate că A. S.A. are față de pârâtă o datorie de 778.551,78 RON rezultată din cesionarea către pârâtă, de către dl. D., a unei creanțe cu care acesta era înscris în tabelul definitiv al creditorilor, sens în care a solicitat să se dispună compensarea datoriilor/obligațiilor, în condițiile art. 1616 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 447 din 22 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar Consorțiul format din B.. și C.. împotriva pârâtei A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 661.415,93 RON cu titlu de chirie restantă, contravaloare utilități și penalități, precum și contravaloare lipsă folosință active; s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Arad, str. x, jud. Arad; s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională A. S.R.L. împotriva reclamantei-pârâtă reconvențională A. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar Consorțiul format din B.. și C..

Împotriva acestei hotărâri, pârâta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator D., a declarat apel, solicitând instanței de control judiciar să aibă în vedere la stabilirea obligațiilor de plată doar sumele reprezentând chiria neachitată și să respingă restul pretențiilor, iar în final să constate că A. S.A. are o datorie de 778.551,78 RON față de A. S.R.L. și să dispună compensarea datoriilor.

Prin decizia nr. 56/A din 3 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar împotriva sentinței civile nr. 447/22.06.2021 pronunțată de Tribunalul Arad.

Împotriva acestei decizii, la 8 martie 2022, pârâta A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii, respectiv, să se constate că reclamanta are față de recurenta-pârâtă o datorie de 778.551,78 RON și să se dispună compensarea datoriilor/obligațiilor, în condițiile art. 1616 C. civ.

În esență, a arătat că, urmare a cesiunii de creanță, reclamanta are față de pârâtă o datorie mult mai mare decât cea pe care o datorează pârâta reclamantei, sens în care a evocat dispozițiile art. 1615 și art. 1616 C. civ., susținând, totodată, că sunt îndeplinite condițiile privind compensarea.

A mai arătat că prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a respins cererea de compensare afirmând că pârâta ar fi trebuit să prezinte contractul de cesiune a creanței, spre aprobare, lichidatorului judiciar, însă fără a motiva în drept această afirmație, iar, prin decizia recurată, Curtea de Apel Timișoara i-a respins apelul, însușindu-și motivarea primei instanțe, tot fără a indica un temei de drept, respectiv, fără motivarea hotărârii.

Susținând, așadar, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, a susținut că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, a mai arătat că, deși motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac, motivarea primei instanțe se fundamentează pe afirmația potrivit căreia pârâta ar fi trebuit să supună contractul de cesiune de creanță aprobării/validării lichidatorului judiciar, fără a indica un temei de drept sau o prevedere legală în acest sens.

În continuare, evocând dispozițiile art. 1616 C. civ., recurenta a învederat că prima instanță nu a arătat conform căror dispoziții legale, aceste prevederi nu sunt aplicabile atunci când reclamantul este o societate comercială aflată în lichidare, iar această afirmație, nemotivată nici în fapt, nici în drept, a fost preluată ca atare de instanța de apel, arătându-se că, în acord cu opinia primei instanțe, se respinge apelul.

În opinia recurentei, o atare afirmație echivalează cu o nemotivare a hotărârii, motivare care lipsește și din hotărârea primei instanțe.

În continuare, a învederat că, potrivit art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., sunt motive de casare - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar, în opinia sa, ambele situații sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, lipsește cu desăvârșire motivarea în drept, iar, pe de altă parte, se face o înșiruire de acte normative și dispoziții legale care nu au legătură cu această cauză.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul promovat împotriva deciziei instanței de apel, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, pe de o parte, că hotărârea este nemotivată, întrucât lipsește cu desăvârșire motivarea în drept, iar, pe de altă parte, a imputat instanței de apel faptul că a procedat la o înșiruire de acte normative și dispoziții legale care nu au legătură cu această cauză.

Prin raportare la criticile recurentei, Înalta Curte constată că, potrivit cererii precizatoare depuse la dosar la 15.01.2021, cererea reconvențională are un dublu obiect:

(i) acțiunea în constatare a datoriei reclamantei-pârâte A. S.A. față de pârâta-reclamantă A. S.R.L., în sumă de 778.551,78 RON (creanță care este înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor A. S.A. publicat în B.P.I. nr. 724/14.01.2022);

(ii) compensația judiciară a creanțelor între cele două societăți (în temeiul art. 1617 alin. (2) C. civ.).

Prin sentința civilă nr. 447 din 22 iunie 2021, Tribunalul Arad a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă, reținând în esență că o cerere de compensare a creanțelor trebuia adresată în procedura insolvenței, lichidatorului judiciar al debitoarei A. S.A.

Această soluție a fost confirmată de instanța de apel, care a reținut că lichidatorul judiciar al intimatei reclamante-pârâte are atribuția verificării creanțelor asupra debitoarei aflate în insolvență, iar un eventual refuz al acestuia cu privire la compensarea creanțelor poate fi contestat la judecătorul sindic.

Soluția de respingere a cererii reconvenționale ca inadmisibilă este legală, având în vedere următoarele argumente, care vin în completarea celor reținute de instanțele de fond:

(i) în ceea ce privește acțiunea în constatarea creanței, aceasta este în inadmisibilă, față de dispozițiile art. 35 C. proc. civ., întrucât recurenta poate cere realizarea dreptului pe calea unei cereri adresate în procedura insolvenței lichidatorului judiciar și, eventual judecătorului sindic, prin formularea unei contestații împotriva măsurilor luate de lichidator.

Astfel, potrivit art. 25 lit. f) din Legea nr. 85/2006, una dintre principalele atribuții ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, este verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum și întocmirea tabelelor creanțelor.

De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006, printre atribuțiile judecătorului sindic se numără judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator.

(ii) cererea de compensație judiciară a unei creanțe înscrise în tabelul definitiv consolidat cu o creanță a debitorului insolvent față de creditorul său este inadmisibilă într-o procedură de drept comun, întrucât această cerere este aferentă procedurii insolvenței, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, fiind în sarcina lichidatorului verificarea creanțelor potrivit art. 25 lit. f) din Legea nr. 85/2006, iar măsurile acestuia pot fi contestate la judecătorul sindic potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006.

Este de menționat că, deși recurenta-pârâtă citează prevederile art. 1617 alin. (1) C. civ., nu rezultă că ar fi invocat incidența compensației legale (de drept), în lipsa vreunei referiri la norma specială relevantă - art. 52 din Legea nr. 85/2006 ("deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.").

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pornind de la aceste precizări, se constată că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței (inclusiv temeiul de drept - Legea nr. 85/2014), fără ca hotărârea să fie supusă casării pentru simplul motiv al lipsei de precizie a temeiului de drept, dacă din ansamblul considerentelor poate fi identificat acest temei.

Astfel, în cuprinsul deciziei recurate se regăsesc aspecte referitoare la situația de fapt, situația premisă a litigiului constând în încheierea unui contract de închiriere, precum și dispozițiile legale (Legea nr. 85/2014) care au reprezentat fundamentul soluției pronunțate cu privire la solicitarea de compensare a pretențiilor reclamantei cu creanța pe care o invocă recurenta-pârâtă.

Totodată, deși instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, aceasta prezintă un raționament propriu, făcând o analiză efectivă a motivelor invocate în cuprinsul cererii de apel, de natură a asigura convingerea instanței de recurs asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluția pronunțată, cât și pentru realizarea controlului judiciar, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

Prin urmare, se constată că soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține absența motivării, existența unor contradicții sau a unor motive străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, constatând că în cuprinsul deciziei recurate se regăsesc argumentele de fapt și de drept pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Cât privește pretinsa incidență a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se reține că, pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Cu toate că nu a subsumat în mod explicit această critică motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta s-a rezumat la afirmația potrivit căreia instanța de apel a făcut o înșiruire de acte normative și dispoziții legale care nu au legătură cu cauza, fără a arăta, în concret, care ar fi, în accepțiunea sa, respectivele dispoziții legale și fără a argumenta/dezvolta afirmația sa.

Or, o astfel de critică nu corespunde exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Totodată, se va reține că așa-zisa critică a recurentei-pârâte nu susține nici motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

În concluzie, având în vedere că nu a putut fi reținută incidența niciunui motiv de casare din cele menționate de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. E. și prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 56/A din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. E. și prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 56/A din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2023.