ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1854/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1.349, art. 1357, art. 1381 și urm. și art. 1522 C. civ.

Prin încheierea nr. 12 din 02.09.2020 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției I Civilă a Tribunalului Arad și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Arad.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la 30 octombrie 2020, reclamanții au chemat în judecată pe D. S.A., apreciind că aceasta este responsabilă pentru prejudiciul cauzat prin neglijență, cablul electric fiind defect, iar izolarea deteriorată.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2021 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.A. și a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a modifica acțiunea. Prin urmare, s-a constatat că pârâta D. S.A. nu are calitate de parte în litigiul pendinte.

Prin sentința civilă nr. 454 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, fiind obligată pârâta să plătească reclamanților echivalentul în RON, la data plății, al sumei de 39.337 Euro, reprezentând contravaloarea imobilului și suma de 2061,36 RON plus TVA, reprezentând contravaloare chirie, sume la care se va calcula dobânda legală.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 19.708 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 671 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul formulat de pârâtă.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 26 din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părți și art. 120-121 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin O.U.G. nr. 64/2014, în aprecierea calității procesuale pasive a acesteia.

În continuare, recurenta prezintă cadrul legal privind acordarea despăgubirilor în situația clienților casnici și rolul furnizorului de energie electrică în procesul de acordare a despăgubirilor.

Recurenta arată că nu are calitatea procesuală pasivă cerută de lege pentru a sta ca parte în proces, întrucât nu este deținătoarea rețelei electrice de distribuție la care este racordat locul de consum al reclamanților.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de apel argumentează decizia pe răspunderea civilă contractuală în temeiul art. 26 din Contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părți și nu pe răspunderea civilă delictuală.

Potrivit recurentei, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât din dovezile administrate rezultă că în mod evident deținătorul instalațiilor electrice nu este recurenta, neavând calitatea de autor al faptei care a generat prejudiciul și nici nu are răspunderea pentru starea instalației de distribuție a energiei electrice.

Prin întâmpinarea înregistrată la 6 mai 2022, intimații-reclamanți A., A. și B. au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 27 mai 2022, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului și, în consecință, admiterea recursului.

Prin notele de ședință din data de 3 octombrie 2022, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, anexând în acest sens chitanța doveditoare.

Cauza a fost înregistrată la 14.03.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 9 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimații-reclamanți, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanța de apel în mod greșit a respins criticile privind calitatea sa procesuală pasivă întrucât nu este proprietara rețelei electrice de distribuție.

Cu toate că recurenta invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 120-121 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin O.U.G. nr. 64/2014, precum și din contractul de furnizare a energiei electrice, susținerile relevă de fapt nemulțumirea privind calitatea procesuală pasivă a acesteia, aspecte de procedură care nu pot fi analizate pe calea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care sunt relevate normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel, criticile neputând fi circumscrise nici dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă trebuie să vizeze argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În analiza criticilor privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, instanța de apel a reținut că nu a fost învestită cu solutionarea acestor motive potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ. întrucât nu a fost declarat apel și împotriva încheierii interlocutorii prin care prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

Așadar, reiterarea prin recurs a criticilor valorificate prin cererea de apel privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei și care au primit o soluționare din partea instanței de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, de strictă interpretare.

Totodată, prin criticile privind neîntrunirea condițiilor răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ., întrucât din probele administrate rezultă că recurenta nu este culpabilă și nu este autoarea faptei ilicite, nefiind deținătoarea rețelei electrice, se solicită în realitate reaprecierea situației de fapt și a dovezilor administrate, în sensul lipsei unei justificări a obligației prevăzute la art. 26 din contract, privind plata despăgubirilor.

Prin urmare, aceste chestiuni nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În egală măsură, sunt întemeiate și apărările formulate de intimații-reclamanți prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 15 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimaților-reclamanți A., A. și B. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, respectiv chitanța nr. x din 07.07.2022 emisă de Cabinet de Avocat E..

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimaților-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 15 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă C. S.A. să plătească intimaților-reclamanți B., A. și A. suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.