ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2175/2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamantul a solicitat plata prejudiciului reprezentând beneficiul nerealizat prin indisponibilizarea sumelor plătite suplimentar, estimat în raport cu dobânda legală penalizatoare, calculată pe zi, de la data emiterii facturii FEF22 nr. 9626028023 din 31.10.2022 până la data stornării acesteia.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1350 art. 1516 art. 2524 și urm. C. civ. și ale Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori.

Prin sentința civilă nr. 2756 din 21.11.2023, Tribunalul București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, fiind obligată pârâta la stornarea facturii fiscale seria FEF22 nr. 9626028023 din 31.10.2022 și la emiterea unei noi facturi fiscale pentru consumul din luna septembrie 2022, prin aplicarea plafonului prevăzut de O.U.G. nr. 119/2022.

Prin decizia civilă nr. 629/A din 15 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.

A fost admis apelul incident declarat de către reclamant, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis cererea privind acordarea dobânzii legale penalizatoare și a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data decontării facturii fiscale nr. FEF22 nr. 9626028023 din 31.10.2022 și până la data stornării acestei facturi, dobândă calculată asupra sumei facturate în plus.

Potrivit recurentei, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că dispozițiile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2022 se raportează la data intrării în vigoare, astfel încât nu se poate exclude simpla coincidență a publicării în Monitorul Oficial în chiar prima zi a lunii septembrie, o publicare în altă zi a lunii determinând, prin impunerea termenului de 30 zile, trecerea în luna următoare și faptul că exista posibilitatea ca legiuitorul să fi urmărit înregistrarea beneficiarilor anterior începerii unui nou interval de facturare, adică până în ultima zi a lunii în curs. Cu toate acestea, instanța de apel în mod greșit a reținut că legiuitorul nu a menționat în cuprinsul ordonanței de urgență reguli de calcul a termenului privind depunerea solicitării de compensare.

Or, O.U.G. nr. 119/01.09.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 01.09.2022, astfel că termenul de maxim 30 de zile stabilit prin actul normativ s-a împlinit în data de 30.09.2022, o zi lucrătoare, fără a fi aplicabile prevederile art. 2553 C. civ.

În continuare, recurenta a susținut că intimatul nu a făcut dovada depunerii în termen a solicitării și a declarației pe proprie răspundere impuse de legiuitor pentru a beneficia de prețul plafonat la energie electrică, fapt ce a condus la facturarea energiei conform prețului din contract. Solicitarea și declarația pe propria răspundere au fost transmise după expirarea termenului, respectiv în data de 03.10.2022, la 32 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Penitenciarul A a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat și, în consecință, admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 28 mai 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2024.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, „sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în cuprinsul memoriului de recurs niciun motiv de nelegalitate a deciziei recurate din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concret, prin criticile formulate, fără a contesta raționamentul instanței de apel care a condus la respingerea apelului declarat de aceasta, recurenta a reiterat motivele din apel privind nerespectarea de către intimat a termenului de depunere a solicitării pentru aplicarea facilității de plafonare reglementate de O.U.G. nr. 119/2022, care au primit deja o soluționare din partea instanței de prim control judiciar, în sensul că solicitarea a fost depusă în termenul prevăzut de lege, fiind aplicabile regulile de calcul al termenului prevăzute de Codul civil și Codul de procedură civilă.

Având în vedere că în cuprinsul memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Se va avea în vedere că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Prin urmare, constatând că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B S.A. împotriva deciziei civile nr. 629/A din 15 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de pârâta B S.A. împotriva deciziei civile nr. 629/A din 15 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.