ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1703/2024

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 1350 art. 1531 art. 1516 art. 1634 și art. 1270 C. civ.

Prin sentința civila nr. 1645 din 05.07.2022, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 188.829,38 lei și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.881,58 lei.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat refuzul instanței de apel de a administra probele solicitate, respectiv de a emite o adresă către A.N.R.E. pentru comunicarea hotărârii privind sancțiunile aplicate intimatei B, această probă fiind menită să demonstreze comportamentul ilicit al pârâtei pe piața de energie și gravitatea faptelor, precum și să justifice răspunderea civilă delictuală.

În acest sens, recurenta-reclamantă a susținut încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a nesocotit limitele învestirii sale, considerând în mod eronat că modalitatea de sancționare a intimatei nu face obiectul cauzei, deși soluția de sancționare dispusă de către A.N.R.E. dovedește săvârșirea cu intenție a faptelor contrare Regulamentului de funcționare a pieței.

Tot din perspectiva acestui motiv de casare s-a invocat nerespectarea rolului activ al instanței, consacrat de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin refuzul administrării tuturor probelor din care să rezulte faptele ilicite ale pârâtei.

Titulara memoriului de recurs a susținut și încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., prin soluția instanței de apel de respingere a probei cu înscrisuri. Acest fapt a împiedicat reclamanta să probeze prejudiciul suferit inclusiv din perspectiva unor posibile fapte de manipulare contrare regulilor de funcționare a pieței de energie electrică, faptele intimatei intrând și sub incidența răspunderii delictuale, nu doar contractuale.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a invocat caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut că sancțiunile aplicate de A.N.R.E. împotriva pârâtei, ca urmare a nerespectării regulilor de funcționare a pieței de energie electrică, nu fac obiectul cauzei, motiv pentru care administrarea probei cu înscrisuri nu este utilă, iar pe de altă parte, instanța a analizat abuzul de piață și a statuat că nu s-a constatat de către A.N.R.E. un comportament care să justifice legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins.

Potrivit recurentei, cele două considerente se exclud reciproc și fac imposibil controlul judiciar al deciziei atacate.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 15 și 16 din Regulamentul din 2019 privind funcționarea pieței centralizate pentru energia electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi prin raportare la considerentele Hotărârii A.N.R.E. nr. 152640 din 20.12.2021 de soluționare a disputei dintre părți prin care s-a reținut că pârâta a încălcat art. 16 din Regulament, instanța statuând în mod greșit că aceste norme reglementează un alt tip de situație decât cel incident în cauză.

Potrivit recurentei, reglementările anterior evocate vizează situația dedusă judecății, respectiv încercarea vânzătorului de a modifica nepermis prețul contractual și de a urmări cu intenție rezilierea contractului cu scopul de a se sustrage livrării cantității de energie la prețul fix stabilit prin contractul-cadru, faptele vânzătorului conducând și la aplicarea răspunderii civile delictuale cu privire la intenția de manipulare a pieței. Astfel, în mod neîntemeiat a reținut instanța de apel că litigiul pendinte se subsumează doar răspunderii civile contractuale, fără să observe că în speță sunt incidente și prevederile care reglementează comportamentul general al participanților la piața de energie, ce intră în sfera răspunderii civile delictuale.

O altă critică subsumată acestui motiv de casare vizează încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., recurenta susținând că răspunderea civilă contractuală nu exclude aplicarea răspunderii civile delictuale, în măsura în care faptele reclamate, de încălcare cu intenție a prevederilor imperative ale Regulamentului ESRE CV, au fost săvârșite inclusiv în sfera extra-contractuală.

În opinia autoarei cererii de recurs, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, în ipoteza în care s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului produs. În speță, fapta cauzatoare de prejudicii derivă dintr-o obligație generală de prudență și diligență de a nu prejudicia pe ceilalți participanți la piața de energie electrică sau funcționarea pieței în general.

Astfel, în condițiile în care s-a probat fapta intimatei de a nu respecta regulile de funcționare a pieței, acționând abuziv pentru modificarea prețului contractual, respectiv rezilierea acestuia, sunt aplicabile dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ.

Sub un alt aspect, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 1355 alin. (1) C. civ., întrucât instanța de apel a limitat în mod nepermis răspunderea intimatei pentru prejudiciul material de compensația prevăzută la art. 2 alin. (1) din Anexa 7 la contract, deși comportamentul intimatei ar trebui să conducă la repararea integrală a prejudiciului.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut și încălcarea prevederilor art. 1726 alin. (3) C. civ., întrucât, în mod neîntemeiat a reținut instanța de apel că achiziția de energie electrică pentru diferența cantității nelivrate nu s-a făcut prin intermediul unei persoane autorizate pentru a se limita posibilitatea de fraudă. A învederat recurenta că, P.Z.U. este o piață reglementată de O.P.C.O.M., iar tranzacțiile realizate prin intermediul acesteia respectă condițiile legale.

Mai mult, art. 1726 alin. (4) C. civ. nu impune condiția existenței unei persoane autorizate relative la dreptul de a pretinde diferența dintre suma ce reprezintă cheltuielile achiziționării bunurilor și prețul convenit cu vânzătorul.

O ultimă critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea prevederilor art. 1516 alin. (1) și (2) și art. 1350 alin. (2) C. civ. privind dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit prin faptul neexecutării. Astfel, întrucât intimata-vânzătoare a deținut cantitatea de energie electrică, dar nu a livrat-o către cumpărător, rezultă nerespectarea intenționată a obligațiilor sale contractuale, răspunderea acesteia neputând avea caracter limitat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 28 martie 2024.

La 7 mai 2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B S.A., prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea căii extraordinare de atac, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluția din data de 30 mai 2024 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 8 octombrie 2024 cu citarea părților în ședință publică.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, apreciind că prin memoriul de recurs au fost dezvoltate critici care pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și constând în realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare expres și limitativ reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize în această etapă procesuală criticile expuse de recurenta-reclamantă cu privire la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare de către instanțele devolutive.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., dispoziții legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost invocat, în esență, refuzul instanței de apel de a admite proba propusă, privind emiterea unei adrese către A.N.R.E. pentru comunicarea hotărârii privind natura sancțiunilor aplicate intimatei B S.A., această probă fiind considerată utilă de reclamantă în dovedirea comportamentului ilicit al pârâtei pe piața de energie și a gravității faptelor în justificarea răspunderii civile delictuale invocate. Din această perspectivă s-a susținut încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., a rolului activ al instanței, consacrat de prevederile art. 22 alin. (2) din același cod și a dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din același act normativ.

Înalta Curte găsește nefondate aceste critici, notând că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ. Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Din perspectiva criticilor formulate se observă că, în legătură cu completarea probelor administrate la prima instanță, legea recunoaște dreptul suveran de apreciere al instanței de control judiciar devolutiv asupra necesității administrării probei pentru soluționarea căii de atac cu care a fost învestită, prin care se urmărește verificarea situației de fapt. Această apreciere nu poate fi cenzurată în recurs sub pretextul nerespectării principiului rolului activ al instanței sau al încălcării dreptului la apărare.

Mai mult, se constată că solicitarea privind emiterea unei adrese către A.N.R.E. a fost formulată în fața primei instanțe, care a respins ca nefiind util probatoriul propus de reclamantă, prin memoriul de apel fiind formulate critici asupra acestui aspect. Astfel, în limitele judecății și ale controlului devolutiv, instanța de prim control judiciar, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a considerat ca nefiind întemeiată critica reclamantei ce a vizat respingerea probelor de către prima instanță, motivând sancțiunea aplicată pârâtei a avut legătură cu comportamentul acesteia pe piața de energie și nu cu raportul contractual dedus judecății și cu răspunderea directă față de reclamantă.

Prin urmare, se constată că prin decizia recurată nu au fost nesocotite regulile de procedură privind principiul disponibilității, dreptul la apărare și rolul activ al instanței, cum pretinde recurenta-reclamantă și curtea de apel nu a provocat recurentei nicio vătămare procesuală, de natură să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut că sancțiunile aplicate de A.N.R.E. împotriva pârâtei, ca urmare a nerespectării regulilor de funcționare a pieței de energie electrică, nu fac obiectul cauzei, motiv pentru care a respins ca nefiind utilă administrarea probei cu înscrisuri, iar pe de altă parte, instanța a analizat abuzul de piață și a statuat că nu s-a constatat de către A.N.R.E. un comportament care să justifice legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins.

Critica recurentei-reclamante este nefondată.

Înalta Curte reține că motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și antagonice care să facă imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. O astfel de situație se întâlnește atunci când motivarea hotărârii determină o anumită soluție, în timp ce dispozitivul conține soluția contrară, sau la contradicția dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora ori atunci când, în fundamentarea hotărârii, se expun argumente logico-juridice ce se exclud reciproc.

Or, contrar susținerilor recurentei-reclamante, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în privința deciziei atacate. Astfel, deși instanța de apel a respins administrarea probei cu înscrisuri ca nefiind utilă soluționării căii de atac cu care a fost învestită, întrucât pretențiile deduse judecății vizează raportul contractual dintre părți, a reținut distincția dintre cele două forme de răspundere civilă, concluzionând că sunt îndreptățite despăgubirile solicitate de reclamantă limitate la suma stabilită convențional prin clauza penală înscrisă în art. 2 alin. (1) din Anexa 7 la contract.

A mai statuat instanța de apel, validând raționamentul și soluția instanței de fond, că nu pot fi admise și pretențiile reclamantei întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, întrucât repararea prejudiciului conform acestui tip de răspundere nu este posibilă decât în ipoteza în care fapta ilicită s-ar fi produs în afara cadrului contractual, condiție neîndeplinită în cauză, iar răspunderea delictuală, dreptul comun al răspunderii civile, este subsidiară răspunderii contractuale, care este o formă de răspundere specială, derogatorie, ori de câte ori prejudiciul este cauzat de încălcarea unei obligații contractuale.

Totodată, abuzul de piață nu a fost reținut ca temei pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât faptele imputate pârâtei sunt exclusiv de natură contractuală. Mai mult, a statuat instanța de control judiciar devolutiv că A.N.R.E. nu a constatat din partea pârâtei un comportament abuziv care să justifice legătura de cauzalitate între fapta ilicită delictuală și prejudiciul pretins prin acțiune.

Prin urmare, raționamentul expus prin decizia atacată este unul clar și necontradictoriu și fundamentează în mod corespunzător soluția cuprinsă în dispozitiv, de respingere a apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe. Cu alte cuvinte, exigența motivării impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a fost respectată, criticile recurentei vizând în realitate exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să își argumenteze soluția adoptată.

Recurenta-reclamantă a susținut și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând referire la aplicarea greșită a prevederilor art. 15 și 16 din Regulamentul din 2019 privind funcționarea pieței centralizate pentru energia electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi prin raportare la considerentele Hotărârii A.N.R.E. nr. 152640/20.12.2021 de soluționare a disputei dintre părți, prin care s-a reținut că pârâta a încălcat art. 16 din Regulament.

În dezvoltarea acestei critici s-a precizat că reglementările evocate vizează încercarea vânzătorului de a modifica nepermis prețul convențional și de a urmări cu intenție rezilierea contractului cu scopul de a se sustrage livrării cantității de energie la prețul stabilit prin contractul-cadru, faptele vânzătorului conducând și la aplicarea răspunderii civile delictuale cu privire la intenția de manipulare a pieței. Potrivit recurentei, în mod neîntemeiat a reținut instanța de apel că litigiul pendinte se subsumează doar răspunderii civile contractuale, fără să observe că în speță sunt incidente și prevederile care reglementează comportamentul general al participanților la piața de energie, ce intră în sfera răspunderii civile delictuale.

În legătură cu prevederile art. 15 și 16 din Regulamentul din 2019 a reținut instanța de apel că acestea reglementează un alt tip de situație decât cea dedusă judecății, prin care s-a invocat neexecutarea obligațiilor contractuale, respectiv sistarea livrării energiei electrice, sancționată anticipat de părți la încheierea contractului. Totodată, instanța de control judiciar devolutiv a constatat că Hotărârea Comisiei pentru soluționarea disputelor din cadrul A.N.R.E. a reprimat comportamentul contractual al pârâtei și nu vreun comportament abuziv al acesteia, cum greșit susține reclamanta, motiv pentru care, în mod corect a constatat că sancțiunea aplicată de organul administrativ jurisdicțional nu generează reclamantei, ca participant la piață, dreptul de a solicita angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

În egală măsură, instanța supremă subliniază și că rezilierea convenției a intervenit ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate, prin acțiunea dedusă judecății reclamanta solicitând acordarea compensației prevăzute la art. 2 alin. (1) din Anexa 7 la contract, prin care părțile, prin voința lor, au stabilit valoarea prejudiciului ce putea fi cerută după rezilierea contractului din culpa vânzătorului pentru nelivrarea energiei electrice contractate, această solicitare fiind admisă prin hotărârea primei instanțe și validată de instanța de control judiciar devolutiv, fiind confirmată și de pârâtă, care și-a asumat culpa contractuală, acoperind răspunderea potrivit înțelegerii părților prin plata daunelor stabilite anticipat.

Totodată, analizând situația de fapt și elementele răspunderii civile delictuale invocate de reclamantă, instanța de prim control judiciar a constatat că nu s-a făcut dovada abuzului de piață pretins prin acțiune și nici a legăturii de cauzalitate cu prejudiciul invocat, reținându-se că achiziția energiei la un preț superior decât cel stabilit prin contract nu s-a efectuat prin intermediul unei persoane autorizate, pentru a elimina posibilitatea de fraudă.

Înalta Curte formulează observația că în această etapă procesuală recurentul nu poate critica stabilirea elementelor de fapt ale cauzei care configurează culpa contractuală a pârâtei prin decizia atacată, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, care nu poate viza decât chestiuni de legalitate, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile privind aplicarea greșită a prevederilor art. 15 și 16 din Regulamentul din 2019 privind funcționarea pieței de energie din surse regenerabile prin raportare la conținutul Hotărârii A.N.R.E. de soluționare a disputelor.

Criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) și (2) privind răspunderea civilă delictuală și art. 1355 alin. (1) C. civ. ce reglementează limitele răspunderii sunt de asemenea nefondate.

A susținut recurenta că răspunderea civilă contractuală nu exclude aplicarea răspunderii delictuale, în măsura în care faptele reclamate, de încălcare cu intenție a prevederilor imperative ale Regulamentului ESRE CV, au fost săvârșite și în sfera extracontractuală.

În opinia autoarei memoriului de recurs, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, în ipoteza în care s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului produs, în speță, fapta cauzatoare de prejudicii derivând dintr-o obligație generală de prudență și diligență de a nu prejudicia pe ceilalți participanți la piața de energie electrică sau funcționarea pieței în general.

Astfel, în condițiile în care s-a probat fapta intimatei de a nu respecta regulile de funcționare a pieței, acționând abuziv pentru modificarea prețului contractual, ulterior licitației cu consecința rezilierii acestuia, a apreciat recurenta că sunt aplicabile dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ.

Sub un alt aspect, invocând încălcarea prevederilor art. 1355 alin. (1) C. civ., s-a susținut că instanța de apel a limitat în mod nepermis răspunderea intimatei pentru prejudiciul material la compensația prevăzută de părți prin art. 2 alin. (1) din Anexa 7 la contract, deși comportamentul intimatei ar fi trebuit să conducă la repararea integrală a prejudiciului.

Examinând considerentele deciziei recurate din perspectiva acestor din urmă critici, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a procedat la o limitare a răspunderii, cum greșit susține recurenta, ci, în acord cu cauza acțiunii în răspundere și cu conținutul convenției părților, a luat act de voința părților și a acordat prevalență clauzei penale, prin care s-a stabilit anticipat cuantumul prejudiciului efectiv suferit de cumpărător, în ipoteza în care vânzătorul nu își îndeplinește culpabil obligațiile asumate prin convenție.

Se cuvine subliniat că, în ipoteza în care, prin contract, părțile convin o clauză penală compensatorie, stabilind ele însele consecințele neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de către una dintre părți, în virtutea principiului libertății contractuale, convenind atât asupra prestației compensatorii cât și a întinderii acesteia, dreptul creditorului, care nu se află în culpă contractuală, de a solicita prestația compensatorie stabilită contractual de la debitorul culpabil își are izvorul în contract, clauza penală constituind astfel temeiul juridic al pretenției creditorului și devenind operantă în virtutea principiului forței obligatorii a contractului.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte statuează, în acord cu considerentele deciziei atacate, că, în cauză, nu s-a aplicat o limitare a răspunderii, ci instanța a considerat că reclamanta nu poate solicita despăgubiri suplimentare față de cele prevăzute convențional, iar răspunderea delictuală, reglementată de art. 1349 C. civ., având caracter subsidiar, intervine doar atunci când nu există un raport juridic contractual între părți.

Dacă s-ar proceda la aplicarea răspunderii civile delictuale în paralel cu răspunderea contractuală, cum pretinde reclamanta, s-ar ajunge la ignorarea voinței interne a părților și la încălcarea forței obligatorii a contractului.

Mai mult, din modul în care au fost formulate aceste critici, recurenta încearcă, în realitate, reaprecierea condițiilor răspunderii, sub aspectul culpei și a naturii faptelor ilicite pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtei, deși în calea extraordinară de atac a recursului se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, fiind exclusă examinarea elementelor factuale ale cauzei, acesta fiind atributul instanțelor devolutive.

În cadrul motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat și încălcarea prevederilor art. 1726 alin. (3) C. civ., întrucât, în mod neîntemeiat, ar fi reținut instanța de apel că achiziția de energie electrică pentru diferența cantității nelivrate nu s-ar fi făcut prin intermediul unei persoane autorizate.

În opinia recurentei, art. 1726 alin. (4) C. civ. nu impune condiția legală a existenței unei persoane autorizate relative la dreptul de a pretinde recuperarea diferenței dintre suma ce reprezintă cheltuielile achiziționării bunurilor și prețul convenit cu vânzătorul.

În legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor art. 1726 alin. (3) C. civ. invocate de reclamantă în justificarea cererii privind diferența dintre prețul contractual și prețul de achiziție al energiei electrice de pe piață, după sistarea livrărilor de către pârâtă, a reținut instanța de apel că achiziția de energie nu s-a efectuat prin intermediul unei persoane autorizate să realizeze asemenea vânzări, această condiție legată de reglementarea specială a achizițiilor pe piața energiei nefiind singurul argument reținut în considerente.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar devolutiv a făcut aplicarea coroborată a regulilor cuprinse în dispozițiile art. 1726 alin. (3) și alin. (4) C. civ., în realitate partea fiind nemulțumită de concluziile în fapt ale instanței de apel, care nu pot fi cenzurate în recurs.

Cât privește ultima critică ce vizează încălcarea prevederilor art. 1516 alin. (1) și (2) și art. 1350 alin. (2) C. civ. privind dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit prin faptul neexecutării, Înalta Curte constată că sunt reluate motivele cuprinse în cererea de apel, recurenta-reclamantă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze argumentele instanței de apel și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta critică soluția primei instanțe de admitere în parte a cererii de chemare în judecată. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, a cărei conformitate cu regulile de drept aplicabile trebuie verificate numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

Față de toate aceste considerente, se constată că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 C. proc. civ., instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept procedural și material incidente cauzei.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul reclamantei A S.A. declarat împotriva deciziei civile nr. 256 din 21 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, va fi respins ca nefondat potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmare a culpei procesuale neputându-i fi acordate nici cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A S.A. împotriva deciziei civile nr. 256 din 21 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.