ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2025

Ședința publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, constată următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 119/2022 cu aplicabilitate pentru perioada 1.09.2022-16.12.2022.

La data de 23.02.2023, reclamanta și-a completat cererea prin adăugarea la pretențiile inițiale a unei mențiuni legate de noua factură emisă, cea cu nr. x din 06.02.2023, care a fost emisă tot la preț neplafonat. De asemenea, a fost precizată valoarea obiectului cererii și modul de calcul, indicând ca valoare totală nedatorată aferentă celor 3 facturi în litigiu suma de 820.821,21 RON; la data de 03.03.2023, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că factura sus-menționată nu mai face obiectul litigiului, aceasta fiind voluntar stornată de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări, apreciind că taxa de timbru trebuie achitată la valoare și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brașov, față de valoarea de 820.821,21 RON, apreciind, în esență, că cererea are caracter evaluabil în bani. De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes a cererii completatoare arătând, în esență, că pentru perioada 01.11.2022-30.11.2022 reclamanta a beneficiat de plafonarea valorică.

Prin sentința civilă nr. 8324 din 26 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Brașov, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în favoarea Tribunalului Brașov.

Ulterior, cauza a fost înregistrată la data de 05.10.2023 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar.

La termenul din 9 aprilie 2024, instanța a acordat cuvântul asupra excepției lipsei de obiect și de interes a cererii completatoare, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, a dispus unirea cu fondul a acestor excepții și a amânat pronunțarea.

Prin sentința nr. 154/CA/2024 din 29 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes a cererii completatoare din 23.02.2023 și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost precizată la 03.03.2023.

Prin sentința civilă nr. 262 din 9 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Brașov a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 154/C/29.05.2024 a Tribunalului Brasov și a respins ca neîntemeiată cererea C. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 262 din 9 octombrie 2024 a Tribunalului Brașov, pârâta C. S.A. a declarat apel, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.731,02 RON, arătând că a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor prin factura nr. x/3.05.2023 și extrasul de cont 612/2023; cu cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea prezentului demers judiciar.

La termenul din 30 aprilie 2025, instanța a constatat transmisiunea calității procesuale, urmare a fuziunii prin absorbție, de la apelanta societatea C. S.A. la societatea C. S.A. și a amânat pronunțarea la data de 7 mai 2025.

Prin decizia civilă nr. 591/Ap din 7 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 154/CA/29.05.2024 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., astfel cum a fost precizată la 03.03.2023, în sensul că:

A obligat pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., la recalcularea facturii nr. x/16.12.2022, emisă pentru suma de 437.816,26 RON, aferentă consumului de energie electrică din luna septembrie 2022 și la emiterea unei noi facturi cu o valoare care să respecte plafonarea valorică prevăzută în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii la art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022 și a respins ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantei.

A menținut dispoziția primei instanțe referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei de interes a cererii completatoare.

Totodată, a obligat pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., la plata către reclamanta A. S.R.L., a sumei de 6961.51 RON, cheltuieli de judecată în primă instanță (taxa judiciară de timbru) și a sumei de 3480,75 RON, cheltuieli de judecată în apel (taxa judiciară de timbru).

A admis apelul formulat de pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 262/C/09.10.2024, a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea pârâtei C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., și pe cale de consecință a obligat reclamanta A. S.R.L. la plata către pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță.

A respins celelalte pretenții ale pârâtei C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a deciziei recurate 591/Ap din 07.05.2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov și reținerea cauzei spre rejudecare, cu admiterea integrală a cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la stornarea și recalcularea valorii facturii nr. x/16.12.2022 emisă pentru suma de 305.717,45 RON, aferentă consumului din luna octombrie 2022 și emiterea unei noi facturi cu o valoare care să respecte plafonarea prevăzută în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii de art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27.2022, în forma aplicabilă pentru perioada 1.09.2022-16.12.2022; cu obligarea la plata integrală a cheltuielilor de judecată la fond, apel și recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 119/2022, coroborat cu art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022, respingând în mod neîntemeiat capătul de cerere privind refacturarea consumului de energie electrică din luna octombrie 2022, cu luarea în calcul a plafonării legale de preț.

Astfel, principala critică din apel se referea la modul în care instanța de fond a interpretat, nejustificat de restrictiv, norma legală din O.U.G. nr. 27/2022 ce reglementează dreptul IMM-urilor la preț plafonat pentru energia electrică.

În opinia recurentei, legea nu interzice acordarea retroactivă a beneficiului plafonării, prin stornarea facturilor emise fără plafonare și refacerea lor; de altfel, B. a procedat deja așa pentru alte facturi în condiții identice; spre exemplu, factura emisă în februarie 2023 pentru consumul din noiembrie- decembrie 2022 a fost refăcută de B. retroactiv, în baza aceleiași declarații IMM depusă în decembrie 2022.

Așadar, în opinia recurentei, refuzul de a aplica plafonarea pentru factura din decembrie 2022 aferentă consumului din octombrie 2022 nu are nici temei legal și nici coerență în propria conduită a furnizorului, care avea obligația să aplice plafonarea chiar și după momentul emiterii facturii, în condițiile în care documentele justificative se aflau în posesia sa, așa cum s-a întâmplat în speță.

Prin urmare, refuzul furnizorului de a reface factura emisă în decembrie 2022, deși a fost imediat notificat și a primit declarația IMM încă din 19.12.2022, reprezintă o aplicare pur formalistă a dispozițiilor legale, și cu încălcarea principiului bunei-credințe în executarea contractului.

A mai susținut recurenta că nu a existat vreun temei legal care să decadă consumatorii din dreptul de a beneficia de plafonare dacă nu au depus cererea de plafonare și declarația pe proprie răspundere (în sensul că îndeplinesc calitatea de IMM) într-un anumit termen de la preluarea de către un furnizor în regim de FUI- cu atât mai mult în cazurile, precum cel din speță, în care furnizorul FUI nu a comunicat consumatorului un formular corespunzător sau nu i-a solicitat acestuia, în niciun mod, să depună o asemenea declarație distinctă.

3.2. Prin recursul formulat împotriva aceleiași decizii, pârâta C. S.A. (fostă C.) a solicitat casarea deciziei 591/Ap din 07.05.2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu obligarea părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate de soluționarea prezentului demers judiciar.

În motivare, recurenta-pârâtă a susținut incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut faptul că depunerea declarației prevăzute de lege în luna noiembrie a anului 2022 nu poate avea ca efect plafonarea prețului cuprins în factura aferentă consumului pentru luna octombrie 2022, soluție care, potrivit recurentei, implică faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2022 este unul imperativ, iar nerespectarea lui are ca efect aplicarea plafonării prețului începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii declarației la furnizor.

Pe de altă parte, pentru factura aferentă lunii septembrie a anului 2022, instanța de apel a justificat aplicarea retroactivă a plafonării prin faptul că preluarea a fost notificată la data de 27.09.2022, astfel încât instanța a apreciat că lipsa unei notificări din partea FUI ar putea justifica nerespectarea termenului legal imperativ de 30 de zile prevăzut de O.U.G. nr. 119/2022.

Recurenta susține că aceste două raționamente ale Curții de Apel Brașov sunt contradictorii având în vedere că nu se poate susține că termenul de depunere a declarației este unul imperativ, care atrage imposibilitatea aplicării retroactive a plafonării prețului energiei furnizate și, în același timp, că respectarea termenului este subordonată unui notificări din partea FUI, care ar justifica o aplicare retroactivă.

Or, în accepțiunea recurentei, O.U.G. nr. 119/2022 prevede în mod clar și expres că termenul de 30 de zile curge de la data intrării sale în vigoare, fără ca dispozițiile legale să impună vreo condiție suplimentară cu privire la notificarea pe care FUI o comunică beneficiarului.

În susținerea acestei interpretări, recurenta a făcut trimitere la anumite considerente din Decizia nr. 2149/20.11.2024 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2023, având un obiect asemănător cu cel dedus judecății, respectiv contestarea unor facturi emise C. fără aplicarea plafonului prevăzut de lege, având în vedere nedepunerea de către beneficiar a documentelor necesare în acest sens.

Sub un prim aspect, în ceea ce privește litera legii, recurenta-pârâtă a susținut ca fiind relevant faptul că art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2022 prevede că beneficiarii au obligația de a depune către furnizor o solicitare însoțită de o declarație pe proprie răspundere în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Prin urmare, dispozițiile legale prevăd obligația depunerii documentației pentru a beneficia de plafonarea tarifelor fără a impune orice fel de condiții suplimentare, iar sancțiunea care intervine în cazul în care termenul mai sus indicat nu este respectat este prevăzut de alin. (2) al art. II din O.U.G. nr. 119/2022, respectiv acordarea beneficiilor prevăzute de lege începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii solicitării și a declarației pe proprie răspundere.

Cu toate că prevederea legală este lipsită de echivoc, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că depunerea documentelor prevăzute de lege ulterior acestui moment ar avea ca efect aplicarea unui preț plafonat retroactiv, motivat de faptul că notificarea preluării de către C. în calitate de FUI a fost comunicată A. la data de 27.09.2022.

Astfel, instanța de apel a apreciat în mod nejustificat că, până la momentul notificării (27.09.2022), intimatei nu îi poate fi imputată neîndeplinirea obligației de depunere a documentelor prevăzute de lege, în condițiile în care legea nu prevede că termenul de depunere a solicitării însoțite de declarația pe propria răspundere ar începe să curgă de la momentul comunicării către beneficiar a notificării prin care acestuia îi este adus la cunoștință preluarea de către furnizorul de ultimă instanță.

A mai susținut recurenta că nicio dispoziție legală nu prevede că, anterior emiterii notificării de către FUI, beneficiarul ar fi pus la adăpost de efectele nedepunerii documentelor prevăzute în termenele indicate de dispozițiile legale.

Prin urmare, în opinia sa, instanța de apel a extins sfera de aplicare a condițiilor de plafonare a prețului energiei electrice, fiind adăugată o condiție suplimentară (notificarea din partea FUI) care nu există în textul de lege.

Pentru ca intimata să beneficieze de plafonarea prețului, aceasta avea obligația de a transmite o solicitare și o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal în sensul că îndeplinește condițiile privind încadrarea în categoria beneficiarilor prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. c)-e) din O.U.G. nr. 119/2022. Or, A. a depus documentele respective abia în luna decembrie 2022, motiv pentru care recurenta-pârâtă nu poate fi obligată să îi aplice un preț plafonat retroactiv începând cu luna septembrie 2022, întrucât condițiile prevăzute de art. II din O.U.G. nr. 119/2022 nu erau îndeplinite.

Sub un al doilea aspect, recurenta a susținut că cele două acte normative (O.U.G. nr. 27/2022 și O.U.G. nr. 119/2022) au fost emise în contextul unei crize energetice, cu scopul de a implementa o schemă de sprijin pentru protejarea clienților finali, cu condiții și termene precise instituite tocmai pentru a asigura o aplicare echitabilă și transparentă a măsurilor de sprijin.

Prin urmare, îndeplinind calitatea de profesionist, A. avea obligația de a depune toate diligențele necesare în vederea identificării normelor care reglementează condițiile în care prețul energiei electrice este plafonat și eventualele modificări intervenite în legislație și măsura în care aceste modificări îi impactează activitatea.

Sub un al treilea aspect, recurenta a susținut că trimiterile Curții de Apel Brașov la dispozițiile art. 1317 C. civ. sunt eronate, întrucât textul de lege nu este aplicabil la cauza dedusă judecății, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, a arătă că obligația de a depune solicitarea și declarația pe propria răspundere pentru a beneficia de plafonare prețurilor este o obligație legală, instituită prin O.U.G. nr. 119/2022.

Prin urmare, această obligație decurge direct din lege, iar nu dintr-o clauză prevăzută într-un contract ce a făcut obiectul unei cesiuni.

Or, în opinia recurentei, textul prevăzut de art. 1317 C. civ. face referire la substituirea unui terț în executarea obligațiilor prevăzute în cuprinsul unui contract, nefiind incident în situația în care obligațiile pe care o parte trebuie să le execute sunt prevăzute de lege.

La 8 septembrie 2025, intimata-recurentă-pârâtă (C.) a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., admiterea excepției nulității recursului reclamantei, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea intimatei-recurente la suportarea cheltuielilor de judecată.

La 19 noiembrie 2025, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare/concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

La termenul de judecată din 2 decembrie 2025, Înalta Curte, în ședință publică, a respins ca neîntemeiată excepția nulității recursului reclamantei, constatând că, prin cererea de recurs, aceasta a formulat critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând criticile aduse deciziei recurate, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a invocat raționamentul contradictoriu al instanței de apel, rezultând din soluțiile diferite dispuse cu privire la cele două facturi, reținând, pe de o parte, că termenul de 30 de zile pentru depunerea declarației este unul imperativ, iar pe de altă parte, că se impune aplicarea retroactivă a plafonării.

Lecturând considerentele deciziei din apel, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, instanța de apel justificând diferența de raționament în privința celor două facturi prin aceea că numai la momentul primirii notificării reclamanta a cunoscut furnizorul față de care putea să solicite beneficiul prin depunerea declarației. În raport împrejurarea că notificarea a ajuns la reclamantă la data de 27.09.2022 și că aceasta avea la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022, respectiv de la data de 01.09.2022, instanța de apel a apreciat că pentru luna septembrie nu puteau fi aplicate dispozițiile art. II alin. (1) din această ordonanță, dar pentru lunile ulterioare nu a existat niciun impediment în acest sens.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele recurente au invocat interpretarea și aplicarea greșită a art. II din O.U.G. nr. 119/2022, reclamanta criticând raționamentul instanței de apel care ar fi dat o interpretare restrictivă a normei, în timp de pârâta a contestat extinderea sferei de aplicare a condițiilor de plafonare a prețului, fiind adăugată o condiție suplimentară, care nu ar exista în textul de lege.

În prealabil, se impune a fi evocat conținutul art. II din O.U.G. nr. 119 din 1 septembrie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei:

"(1) Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență a Guvernului începând cu data de 1 septembrie 2022, beneficiarii prevăzuți la art. 1 alin. (1), lit. c) - e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoțită de o declarație pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Modelele pentru solicitare și pentru declarația pe propria răspundere sunt prevăzute în anexele nr. 4 și 5, care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(2) Beneficiarii care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) - e), care nu au depus solicitarea însoțită de o declarație pe propria răspundere în termenul prevăzut la alin. (1), precum și cei înființați după data de 1 septembrie 2022 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor."

În cauză, sub aspect factual, instanțele de fond au stabilit că reclamanta, care a invocat beneficiul prevăzut de textul legal citat anterior, a fost notificată cu privire la noul furnizor de energie electrică la data de 27.09.2022, contractul cu vechiul furnizor încetând la data de 31.08.2022 și a depus solicitarea și declarația pe propria răspundere prevăzute de art. II din nr. 119/2022 în noiembrie 2022.

Prin recurs, reclamanta a susținut, în esență, că nu există un temei legal care să decadă consumatorii din dreptul de a beneficia de plafonare dacă nu au depus cererea de plafonare într-un anumit termen de la preluarea de către un furnizor în regim FUI, dispozițiile art. II putând fi aplicate retroactiv față de momentul depunerii cererii.

Înalta Curte nu poate primi o astfel de susținere, dispozițiile textului legal a cărui interpretare și aplicare fac obiectul recursului fiind clare. Astfel, potrivit alin. (1), pentru a beneficia de facilități, solicitanții au obligația de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoțită de o declarație pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care este data de 01.09.2022.

Potrivit alin. (2), dacă solicitarea și declarația nu au fost depuse în acest termen, solicitanții beneficiază de prevederile ordonanței de urgență începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor.

Așadar, contrar susținerilor recurentei-reclamante, beneficiul facilităților nu poate fi recunoscut cu efect retroactiv, ci numai începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor, raționamentul instanței de apel în privința consumului aferent lunii octombrie 2022 respectând cadrul legal incident.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta-reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

În privința consumului aferent lunii septembrie 2022, instanța de apel a reținut, în esență, lipsa unei culpe a reclamantei pentru nedepunerea declarației în cele 30 de zile calculate de la data de 01.09.2022, când ordonanța a intrat în vigoare, făcând trimitere la dispozițiile art. 1317 C. civ. potrivit căruia cesiunea produce efecte din momentul în care substituirea este notificată ori acceptată.

Având în vedere dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 119/2022 care stabilesc expres și limitativ condițiile în care un consumator de energie electrică poate beneficia de facilitățile prevăzute de acest act, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanța de apel a aplicat în cauză dispozițiile de drept comun în materia cesiunii de creanță.

Astfel cum rezultă din preambulul actului, adoptarea acestuia a avut, printre altele, scopul reconsiderării unor elemente ale schemei de sprijin în vederea asigurării aplicării la nivel unitar a acesteia de către toți operatorii din piața de energie cu consecința directă a unei mai bune funcționalități a pieței de energie și a unui nivel adecvat de protecție a consumatorilor și asigurarea unei discipline riguroase a pieței de energie și a unui înalt nivel de protecție a clienților finali, consumatori de energie electrică și gaze naturale.

Schema de sprijin pentru clienții finali din piața de energie electrică și gaze naturale, aplicabilă începând cu data de 1 aprilie 2022, a fost reglementată detaliat, stabilindu-se procedura și condițiile în care solicitanții pot beneficia de plafonarea prețului la energia electrică.

În privința beneficiarilor prevăzuți la art. 1 alin. (1), lit. c) - e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, art. II din O.U.G. nr. 119/2022 prevede dreptul la plafonare în raport de data depunerii cererii și a declarației pe proprie răspundere, fără a prevedea derogări pentru situațiile în care, din diferite motive, obiective sau nu, solicitanții au depus cererea la un alt moment decât cel prevăzut de alin. (1).

Prin urmare, critica recurentei-pârâte potrivit căreia instanța de apel a făcut o interpretare extensivă a textului, adăugând în mod artificial o condiție ce nu se regăsește în conținutul său, este întemeiată.

Plafonarea prețului la energie este o schemă de sprijin acordată de stat în condițiile reglementate de acesta, așa încât premisele particulare care pot împiedica clienții finali să acceseze beneficiul legal nu pot fi invocate pentru a înlătura aplicarea riguroasă a dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 119/2022.

Pentru aceste considerente, găsind întemeiate criticile recurentei-pârâte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de aceasta și va casa în parte decizia din apel, trimițând cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantă.

În rejudecare, analiza instanței de apel va fi limitată la factura aferentă lunii septembrie 2022, îndrumările instanței de recurs privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente fiind obligatorii, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

În privința facturii aferentă lunii octombrie 2022, respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă are drept consecință rămânerea definitivă și intrarea în autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 591/Ap din 7 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Casează în parte decizia civilă nr. 591/Ap din 7 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantă.

Menține în rest dispozițiile deciziei instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2025.