ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1501/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22.12.2022 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta A S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta B S.A. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța: să se constate intervenită neexecutarea obligațiilor legale și contractuale de către pârâtă, stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 și prin contractul de furnizare energie electrică pe piața concurențială pentru clienții noncasnici nr. 07489266/28.06.2022 și în consecință să fie obligată pârâta să recalculeze debitul aferent facturilor 22 EI 13859119, 22 EI 13879261 și 22 EI 1388414, să storneze facturile emise și să emită alte facturi pentru debite corecte prin aplicarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022; să fie suplinit acordul pârâtei pentru eșalonarea datoriilor scadente în valoare de 381.141 lei pe o durată de maxim 6 luni, având în vedere că a îndeplinit condiția de plată a 30% din valoarea corect facturată; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 27.02.2023 reclamanta A S.R.L. a depus o cerere prin care și-a modificat acțiunea, solicitând: cu privire la primul capăt de cerere, recalcularea și a debitului aferent perioadei facturate prin factura fiscala nr. 22EI4886935/28.12.2023 (perioada 01.11-30.11.2022) în valoare de 12.021,83 lei și prin factura fiscala nr. 23EI01337325/27.01.2023 (perioada 01.11-15.12.2022), în valoare de 115.203,24 lei și în continuare pentru toate facturile ce se vor emite pentru perioada în litigiu, 01.09.2022-31.12.2022, urmând ca facturile greșite să fie stornate și corect emise pentru soldurile stabilite de instanță; cu privire la capătul doi de cerere, suplinirea acordului pârâtei și pentru eșalonarea soldului recunoscut, în valoare totală de 98.559 lei aferent perioadei 01.11.-15.12.2022, din cele două facturi mai sus menționate și pentru cel ce se va factura ulterior pentru perioada în litigiu, 0l.09.-01.12.2022, pentru o perioadă de 6 luni.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea neexecutării obligațiilor legale și contractuale; admiterea excepției lipsei de obiect a capătului de cerere privind eșalonarea datoriilor scadente; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În ședința publică din data de 5.04.2023, reclamanta, prin apărător, a arătat că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii completatoare, cererea privind suplinirea acordului pârâtei privind eșalonarea datoriilor scadente a rămas fără obiect deoarece a achitat eșalonat soldul lunilor iulie și august 2022, partea recunoscută din facturile aferente lunilor septembrie și octombrie 2022 și facturile emise corect pentru lunile noiembrie și decembrie 2022. A solicitat ca instanța să se pronunțe doar asupra primului capăt de cerere din acțiunea principală.

Prin sentința civilă nr. 93 din 19.04.2023 pronunțată de Tribunalul Brăila a fost respinsă excepția inadmisibilității. A fost anulată ca netimbrată cererea formulată de reclamanta A S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B S.A., prin care s-a solicitat recalcularea debitului aferent facturilor fiscale seria 22EI4886935/28.12.2023 și seria 23EI01337325/27.01.2023. A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantă, prin care a solicitat recalcularea debitului aferent facturilor seria 22EI13859119/25.11.2022, seria 22EI13879261/19.11.2022 și seria 22EI13884147/6.12.2022. Au fost respinse ca rămase fără obiect cererile privind suplinirea acordului pârâtei pentru eșalonarea datoriilor scadente. A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 93 din 19.04.2023 pronunțată de Tribunalul Brăila, a declarat apel A S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 279/2023 din 26 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de A S.R.L. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă cererea și obligată B S.A. să recalculeze debitul reclamantei, stabilit prin facturile 22EI13859119 din 25.11.2022, 22EI13879261 din 29.11.2022 și 22EI13884147 din 06.12.2022, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligată B S.A. la plata către reclamantă a sumei de 23.845,87 lei cu titlul de cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu de avocat) pentru judecata în primă instanță și în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs C S.A., fostă B S.A.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, art. II din OUG nr. 119/2022 și a dispozițiilor art. 58-63 din Legea nr. 24/2000. În acest sens, recurenta arată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 coroborat cu art. 20 din OUG nr. 27/2022, în sensul că C S.A. avea obligația de a transmite notificări clienților inclusiv cu privire la modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022, deoarece, susține recurenta, din analiza acestor dispoziții legale rezultă fără niciun dubiu că interpretarea corectă este aceea că obligația prevăzută de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privește strict modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, nu și modificările intervenite prin alte acte normative ulterioare, cum este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022. Prin urmare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a apreciat în mod greșit că pentru a beneficia de plafonare se impunea respectarea a două condiții, respectiv, notificarea de către furnizor a modificărilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 și depunerea de către client a solicitării și a declarației pe proprie răspundere. Potrivit recurentei-pârâte, chiar dacă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2022 modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, aceste modificări nu intră sub incidența obligației de notificare prevăzută de art. 20 din OUG nr. 27/2022.

În opinia autoarei recursului, câtă vreme Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 nu prevede expres obligația furnizorului de a transmite o notificare cu privire la modificările aduse de acest act normativ, instanța de apel a interpretat în mod greșit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022, stabilind prin aplicarea normelor de tehnică legislativă că această obligație vizează și modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată încalcă prevederile art. 5 alin. (3), art. 14 și art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac redă dispozițiile legale precitate și arată că judecata în echitate nu poate fi realizată decât în cazurile expres prevăzute de lege. Or, susține recurenta, instanța de apel a încălcat aceste prevederi legale tocmai prin faptul că în speță nu avea puterea de apreciere la care se referă art. 22 alin. (7) C. proc. civ., câtă vreme cauza poate fi soluționată pe baza dispozițiilor legale aplicabile.

Totodată, recurenta susține că modul de soluționare a apelului încalcă și prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deși instanța avea obligația să stăruie în a preveni greșeli privind aflarea adevărului în cauză prin aplicarea corectă a legii, a soluționat cauza nu prin aplicarea corectă a legii, ci a judecat cauza în echitate.

De asemenea, dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. sunt încălcate și din perspectiva modului în care instanța de apel și-a exercitat rolul activ în ceea ce privește obligația de a pune în discuția părților orice împrejurări de fapt sau de drept și să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, arată recurenta. Sub acest aspect, recurenta precizează că deși din motivarea deciziei atacate rezultă că instanța de apel nu s-a considerat lămurită cu privire la emailul din data de 30.09.2022, instanța nu a solicitat societății recurente să completeze probatoriul cu privire la acest mail. Mai arată recurenta că instanța de apel nu a pus în discuția contradictorie a părților toate aspectele analizate prin decizia recurată cu privire la emailul din 30.09.2022, astfel încât apreciază încălcat principiul contradictorialității, reglementat de art. 14 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea prevederile art. 5 alin. (3), art. 14 și art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța supremă constată că susținerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (3), art. 14 și art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ., sunt nefondate.

Recurenta susține pe de o parte, că instanța de apel nu avea puterea de apreciere la care se referă art. 22 alin. (7) C. proc. civ., câtă vreme cauza putea fi soluționată pe baza dispozițiilor legale aplicabile, iar pe de altă parte, susține că, deși instanța de apel avea obligația să stăruie în a preveni greșeli privind aflarea adevărului în cauză prin aplicarea corectă a legii, a soluționat cauza în echitate. Criticile nu pot fi primite.

Potrivit art. 5 alin. (3) C. proc. civ.:„ În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.” Totodată, conform art. 22 alin. (7) C. proc. civ., ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată în baza prevederilor legale incidente cauzei, respectiv dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022. Astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate la filele 12-13, instanța de apel și-a fundamentat soluția cu privire la aplicarea prevederilor art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 coroborat cu prevederile Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 și a reținut în mod judicios că beneficiile introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.119/2022 sunt condiționate atât de urmarea procedurii stabilite de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.119/2022, cât și a celei prevăzute de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, astfel că societatea C S.A. avea obligația să o notifice pe intimata-reclamantă cu privire la modificările introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.119/2022.

Față de cele arătate, rezultă fără echivoc că instanța de apel și-a fundamentat decizia pe dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022, iar referirile acesteia la dispozițiile principiului rolului activ al judecătorului susțin soluția pronunțată în baza acestor norme legale, astfel că Înalta Curte nu își însușește critica recurentei-pârâte privind trimiterile instanței de apel la prevederile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., referitor la soluționarea în echitate.

Subsumat cazului de casare menționat mai sus, autoarea căii de atac susține de asemenea, că deși din motivarea deciziei atacate rezultă că instanța de apel nu s-a considerat lămurită cu privire la emailul din data de 30.09.2022, nu a solicitat societății recurente să completeze probatoriul cu privire la acesta și nici nu a pus în discuția contradictorie a părților toate aspectele analizate prin decizia recurată cu privire la emailul din 30.09.2022.

Nici aceste critici referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 14 și art. 22, alin. (2) C. proc. civ. nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Conform art. 14 C. proc. civ.: „Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”

De asemenea, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.”

Înalta Curte reține că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac. Așadar, respectarea principiului rolului activ al judecătorului în cadrul procesului civil, implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu și posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Se constată că o astfel de critică, potrivit căreia instanța de apel nu a solicitat societății recurente să completeze probatoriul cu privire la emailul din 30.09.2022, nu poate fi primită, în condițiile în care judecătorul este cel care determină puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză.

Instanța supremă reține, că din încheierea de ședință de la data de 18 octombrie 2023 la care au avut loc dezbaterile, și care face parte integrantă din decizia recurată nr. 279/2023 din 26.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, rezultă fără echivoc că ambele părți, prezente prin reprezentant legal, au avut șanse egale de a-și prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar și li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte. Exprimându-și, de altfel, poziția procesuală cu privire la emailul din 30.09.2022, reprezentantul societății recurente a arătat că nu are niciun alt înscris care să concure la dovedirea faptului că s-a trimis notificarea în data de 30.09.2022, astfel încât, instanța supremă reține ca fiind astfel respectate drepturile și garanțiile procesuale ale părții.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie și în conformitate cu prevederile art.5 alin. (3), art. 14 și art. 22 alin. (2) și alin. (7) C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil.

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de drept material reglementate de dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 și a dispozițiilor art. 58-63 din Legea nr. 24/2000.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte deoarece instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022, stabilind în mod legal că recurenta-pârâtă avea obligația să o notifice pe intimata-reclamantă cu privire la modificările introduse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022.

Instanța supremă reține că potrivit art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, furnizorul va notifica clienții aflați în portofoliul propriu cu privire la modificările care decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență odată cu prima factură transmisă după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

De asemenea, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 au fost aduse modificări și completări Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022. În acest sens a fost modificat art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, care stabilește plafonarea prețului la energie electrică și gaze, precum și beneficiarii acestei plafonări. Totodată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 prevede expres, în art. II, că, pentru a beneficia de facilitățile în ea stabilite, începând cu data de 1 septembrie 2022, beneficiarii prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. c)-e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 au obligația de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoțită de o declarație pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022, iar beneficiarii care nu au depus solicitarea însoțită de declarație în acest termen, precum și cei înființați după data de 1 septembrie 2022 beneficiază de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 începând numai cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestor acte la furnizor.

Înalta Curte constată că, instanța de apel, făcând o riguroasă interpretare și aplicare a prevederilor legale prevăzute de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 la situația de fapt și raportat la dispozițiile art. 58-63 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a procedat la o interpretare literală și logică a acestora și a constatat în mod corect că procedura prevăzută de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 nu doar că nu este exclusă ci, dimpotrivă, este inclusă pentru modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022.

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 nu prevede expres obligația furnizorului de a transmite o notificare cu privire la modificările aduse de acest act normativ, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a admis apelul pe acest aspect, reținând că dacă legiuitorul ar fi dorit să deroge, pentru beneficiile acordate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022, de la procedura stabilită de art. 20 din OUG nr. 27/2022, ar fi trebuit să aibă un text expres care să prevadă că procedura de la art. II este derogatorie de la procedura stabilită de art. 20 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 sau că art. 20 nu este aplicabil pentru modificările introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat recurenta-pârâtă C S.A. împotriva deciziei civile nr. 279 din 26 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.A. împotriva deciziei civile nr.279 din 26 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2024.