ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2162/2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 08.12.2022 sub nr. x/121/2022, reclamanții A, B și C au chemat în judecată pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, solicitând plata unor drepturi de natură salarială, conform art. 38 alin. (6) ind. 1 din Legea nr. 153/2017 și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății fiecărei sume ce ar trebui să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite .

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38 alin. (6) ind. 1 din Legea nr 153/2017, art. 268 art. 166 alin. (4) din Legea 53/2003, raportat la art. 1535 C. civ. și art. 29 și art. 195 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 290 din 05.04.2024, Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Tulcea.

În esență, Tribunalul Galați a reținut că reclamantele din prezenta cauză fac parte din personalul auxiliar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, fiind grefieri, astfel încât, în temeiul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu alineatele 2 și 1 ale aceluiași art., competența aparține unuia dintre tribunalele aflate în circumscripția oricărei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Galați.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați în soluționarea prezentei cauze și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. de dosar x/121/2024.

Prin sentința civilă nr. 1234 din 25 octombrie 2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții sunt grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, județul Galați și au formulat o cerere în materie de litigii de muncă împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Această situație face să nu fie aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) pentru că reclamanții nu sunt grefieri ai tribunalului căruia-i revine competența (Galați) și nici în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați care este unitatea de parchet aferentă Tribunalului Galați, a constatat instanța.

Prin urmare, Tribunalul Tulcea a reținut că reclamanții fiind grefieri la un parchet subordonat ierarhic parchetului de pe lângă instanța competentă material (tribunalul), regula de competența teritorială de la art. 127 alin. (1) nu se aplică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Galați și Tribunalul Tulcea, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

Raportat la data cererii introductive, Înalta Curte constată că dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 269 din C. muncii și Legea nr. 62/2011 a dialogul social, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul iar conform art. 216 din același act normativ, dispozițiile referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ.

În ceea ce privește posibila incidență în cauză a art. 127 C. proc. civ., a cărui rațiune este asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, Înalta Curte reține că reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, iar cererea introductivă a fost adresată Tribunalului Galați, având în vedere că reclamanții își au locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

Or, raportat la aceste date, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamanților nefiind de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul în care își desfășoară activitatea sau a uneia inferioare.

Dimpotrivă, în cauză, acțiunea în obținerea drepturilor salariale invocate intră în competența de judecată a unei instanțe superioare, mai mare în grad decât instanța pe lângă care funcționează parchetul din care fac parte reclamanții.

Tot astfel, Înalta Curte reține că în cauză nu este aplicabil nici textul art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., întrucât acesta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât or, în pricina în care s-a ivit conflictul calitatea de pârâți o dețin parchete de pe lângă instanțe.

Ca atare, art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ. nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat astfel că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie ori aplicate altor cazuri decât cele prevăzute expres de lege.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.