ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2161/2024

HOTĂRÂRE
20.11.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2161/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub număr de dosar x/281/2024, reclamanta A LTD în contradictoriu cu pârâtul B a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 4.935,59 lei debit principal, dobândă legală de la data introducerii cererii și până la data plății efective și cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3460 din 27.03.2024, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Ploiești a reținut că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata contravalorii serviciilor prestate, în baza contractului nr. 67035918/08.05.2018 și a actelor adiționale încheiate de acesta cu C S.A.

Totodată, instanța a evocat prevederile art. 121 și art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și a arătat că în speță, contractul în temeiul căruia se solicită obligarea pârâtului la plata debitului restant este încheiat între un profesionist și un consumator, astfel cum sunt definite aceste noțiuni în art. 2 din Legea nr. 193/2000. A mai reținut instanța că pârâtul este o persoană fizică care, la încheierea contractului, a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar reclamanta este o persoană juridică care acționează în cadrul activității sale comerciale.

Judecătoria Ploiești a constatat că, în urma verificărilor efectuate din oficiu în baza de date pentru evidența persoanelor, pârâtul are domiciliul în Mun. Timișoara, jud. Timiș, care se află în circumscripția Judecătoriei Timișoara.

Prin urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

La termenul de judecată din 08 iulie 2024, Judecătoria Timișoara a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 21312/08.07.2024 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În esență, Judecătoria Timișoara a reținut că în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată este formulată de către un profesionist, în contradictoriu cu un consumator, fapt pentru care sunt incidente în speță dispozițiile art. 121 C. proc. civ. Norma de competență instituită de art. 121 C. proc. civ. este una imperativă, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga decât în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fapt ce nu este incident în cauză, o astfel de convenție trebuind să fie expresă, a reținut instanța.

Totodată, instanța a constatat că adresa de domiciliu a pârâtului avută în vedere de Judecătoria Ploiești la data soluționării excepției necompetenței teritoriale nu mai este activă la data verificării competenței de către Judecătoria Timișoara, ci, potrivit evidențelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, domiciliul în fapt al pârâtului este în București, Sector 6, (..).

Prin urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub numărul de dosar x/303/2024.

Prin sentința civilă nr. 7883 din 08.10.2024, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Judecătoria Sectorului 6 București a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată este formulată de către un profesionist, în contradictoriu cu un consumator, fapt pentru care sunt incidente în speță dispozițiile art. 121 C. proc. civ.

Totodată a reținut că schimbarea domiciliului sau a reședinței consumatorului ulterior sesizării instanței prin depunerea cererii de chemare în judecată, determină necompetența instanței ulterior sesizate, instanță care corespundea reședinței consumatorului de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, prin declinarea de competență.

Astfel, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, domiciliul pârâtului era în Timișoara, jud. Timiș, așadar Judecătoria Timișoara este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, a constatat instanța.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Ploiești, Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sectorului 6 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele trei instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect o cerere cu valoare redusă prin care reclamanta A a solicitat instanței obligarea pârâtului B la plata sumei de 4.935,59 lei debit principal, dobândă legală de la data introducerii cererii și până la data plății efective.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a înțeles să uzeze de procedura specială de soluționare a cererilor de valoare redusă, așa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă, conform art. 1029 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea în primă instanță este judecătoria, iar competența teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 121 C. proc. civ. prevăd că: ”Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.”

În cauză, domiciliul pârâtului la data formulării cererii de chemare în judecată este în municipiul Timișioara, județul Timiș, astfel cum rezultă din Fișa de evidență încheiată ca urmare a verificării Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, înscris aflat la fila (…) în dosarul de pe rolul Judecătoriei Timișoara.

Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială exclusivă de soluționare a litigiului, Înalta Curte reține că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1806/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 februari
ÎCCJ 2024-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1448/2024
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești, reținând că adresa în raport de care se impune a fi stabilită competența teritorială a instanței este cea menționată în cuprinsul întâmpinării formulate de către pârâtă. Constatând ivit
ÎCCJ 2024-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2024
Ședința publică din data de 6 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – secția Civilă, la 07.10.2022, reclamanta S.C. A
ÎCCJ 2024-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș, secția civilă, în data de 28 noiembrie 2023, sub nr.
ÎCCJ 2024-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2024
Ședința publică din data de 9 octombrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 12.05.2023 sub nr. dosar
Sursă