ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2024

Ședința publică din data de 6 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – secția Civilă, la 07.10.2022, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.r.l. și C., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.048,43 RON – debit principal –, a dobânzii contractuale de 0,5% pe zi de întârziere, de la data scadenței și până la achitarea integrală a soldului, a sumei de 40 de euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 72/2013, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 673/23.01.2024, Judecătoria Ploiești – secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că pârâtul C. are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, astfel încât, prin derogare de la regula generală instituită de art. 107 alin. (1), art. 121 C. proc. civ. impunea ca cererea să fie formulată numai la instanța de la domiciliul consumatorului, în condițiile în care nu a intervenit o alegere de competență, ulterior nașterii dreptului la despăgubire.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 264/15.02.2024, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

În motivarea acestei hotărâri, a reținut că art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât cererea nu este întemeiată pe dispozițiile privind protecția consumatorului, iar în consecință, sunt eficiente prevederile contractuale prin care părțile au agreat competența de soluționare a cererii în favoarea instanței de la sediul social al vânzătorului, aflat în Ploiești.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru următoarele considerente:

Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict privesc competența teritorială și derivă din calificarea cauzei ca fiind un litigiu în materia protecției consumatorului, concluzie în subsecvența căreia prima instanță sesizată a statuat că prorogarea convențională de competență nu poate opera, întrucât încalcă art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Opus acestei statuări, instanța supremă notează că actele dosarului reflectă că raportul juridic litigios a fost încheiat între doi profesioniști, în timp ce atragerea în proces a persoanei fizice pârâte este consecința deținerii uneia dintre calitățile menționate de art. 6.2 din contract, de director, manager și/sau asociat al societății pârâte.

Consecutiv, rezultă că obligațiile în raport cu reclamanta au fost asumate de persoana fizică în considerarea unor raporturi de natură funcțională cu societatea chemată în judecată și, de aceea, pârâtul nu poate fi calificat drept consumator, care, în sensul art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992, este "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".

Protecția legislației speciale nu este asigurată persoanelor fizice care, acționând în scopuri circumscrise activității lor profesionale sau în virtutea unor raporturi de natură funcțională, garantează îndeplinirea obligațiilor unor societăți față de un profesionist. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ordonanța din 19.11.2015, pronunțată în procedura Tarcău, cauza C-74/15, EU:C:2015:772 sau ordonanța din 14.09.2016, pronunțată în procedura Dumitraș, cauza C-534/15, ECLI:EU:C:2016:700.

Instanța supremă constată, așadar, că cererea de față nu este formulată de un profesionist împotriva unui consumator și, astfel, eficiența clauzei atributive de competență trebuia analizată în raport cu alin. (1) și nu cu alin. (2) al art. 126 C. proc. civ.

Însă o atare analiză nu era utilă, întrucât, în raport cu obiectul său – răspunderea contractuală –, cererea nu atrăgea incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, iar în prezența unor reguli dispozitive, excepția necompetenței teritoriale relative este lăsată doar la îndemâna pârâtului, singurul care are prerogativa de a o invoca, numai în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. în absența acestei poziții procesuale, instanța nu se poate dezînvesti pentru acest motiv.

În procesul de față, pârâții nu au transmis formularul de răspuns, conform art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ., și nu au invocat o atare excepție, determinând, prin atitudinea lor pasivă, consolidarea competenței primei instanțe sesizate.

Față de impedimentul legal ce opera cu privire la instanța învestită cu soluționarea cauzei, care nu era abilitată să invoce din oficiu necompetența de ordine privată, competența ratione personae vel loci s-a fixat în favoarea acesteia, iar orice altă instanță a devenit necompetentă.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2024.