ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 25.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2807,23 RON, reprezentând diferența de plată rămasă neîncasată, sumă care reiese din contravaloarea reparației autoturismului cu nr. de înmatriculare x, marca x, avariat în urma evenimentului rutier din data de 15.07.2021, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal, conform dispozițiilor Legii 132/2017; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF 18/2017, Norma ASF 20/2017, art. 116 și art. 541 C. proc. civ. și art. 1470 din C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 28 din 14 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat Sediul Zonal Craiova a admis acțiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2807,23 RON reprezentând diferența de sumă neachitată, precum și suma de 527,34 RON reprezentând penalitățile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2450 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată la 08.02.2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, pârâta B. S.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 din C. proc. civ., anularea sentinței arbitrale nr. 28/14.01.2022, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

În drept, a invocat Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 și Directiva 2005/29/CE privind protecția consumatorilor.

Prin sentința nr. 66 din 30 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă la 4 aprilie 2022, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 59/2022 din 13 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în vederea emiterii regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 1475 din 14 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin sentința nr. 161/2022 din 19 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 28 din 14.01.2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021 și a admis acțiunea în anulare formulată de B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a anulat hotărârea arbitrală nr. 28/14.01.2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza spre judecată Judecătoriei Sectorului 1 București.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 28/14.01.2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021, formulată de B. S.A.

În motivare, recurenta a susținut că hotărârea nr. 161/19.10.2022 este nelegală, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut greșit incidența dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile derogatorii, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, cu trimitere la aplicarea art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

Totodată, a învederat că, în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza cadrului special reglementat de Norma ASF nr. 18/2017 (în vigoare de la 1 august 2017), care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (polița RCA) și care a fost publicată (în Monitorul Oficial Partea I nr. 555 din 13 iulie 2007) ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017 (7 iulie 2017).

De asemenea, a mai arătat că Norma nr. 18/2017 emisă de ASF, deși act normativ cu forță juridică inferioară C. proc. civ., produce efecte de la intrarea în vigoare, atâta timp cât a intrat în fondul legislativ și nu a fost declarată nelegală sau neconstituțională.

În continuare, a mai învederat că, în cauză, cadrul special este reglementat de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, acesta fiind o completare a dispoziției de la art. 7 alin. (3) din aceeași Normă, astfel încât, în opinia recurentei, Norma ASF nr. 18/2017 deține toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziții au prioritate față de legea generală.

În continuare, evocând dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.S.F., art. 6 alin. (6) și art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, recurenta a arătat că, în considerarea acestor dispoziții legale, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă materializarea în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21.05.2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

În acest context, recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenței C.J.U.E., statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existența unor prevederi sau practici din sistemul său juridic, iar în cazul în care destinatarii nu transpun în legislația națională obiectivele directivelor, C.J.U.E. dă dreptul cetățenilor UE de a beneficia în mod direct de dispozițiile acestora.

Totodată, recurenta a susținut că, din coroborarea celor două texte: art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 și art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeași Normă, reiese că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat, singura condiție necesară pentru stabilirea competenței instanței arbitrale constând în formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este în cauză.

Prin urmare, recurenta conchide în sensul că lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile Normei ASF nr. 18/2017, respectiv, de dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraților și a promovării stabilității activității de asigurare în România de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

În încheiere, recurenta a învederat că, prin Norma ASF nr. 18/2017 se completează dispozițiile din Legea nr. 132/2017 și dispozițiile din Norma ASF nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluționate, fiind acordat consumatorului (terțul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluționare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcție de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/persoană juridică).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 542 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 6 alin. (6), art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, art. 2 pct. 13, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 132/2017, art. 4 pct. 16 din Legea nr. 236/2018, Norma ASF nr. 20/2017, art. 2199, art. 2223 C. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta susține, în esență, că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind soluționarea pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, cuprinse în Norma ASF nr. 18/2017, privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare.

Astfel, recurenta susține că, între părțile litigante, nu era necesară existența unei convenții arbitrale scrise, în accepțiunea sa fiind aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

În ceea ce privește motivul de desființare a hotărârii arbitrale întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de fond a reținut că acesta vizează fie cazul în care nu există înțelegerea părților care îmbracă forma unei convenții arbitrale în condițiile art. 548-552 C. proc. civ., fie cazurile în care convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă, situații care echivalează cu inexistența convenției arbitrale.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017, instanța a conchis în sensul că, în litigiile din materia asigurărilor, consumatorul are posibilitatea de a solicita soluționarea pe calea arbitrajului, iar prin raportare la normele C. proc. civ. care reglementează arbitrajul, Curtea a constatat, contrar aprecierii tribunalului arbitral și apărărilor pârâtei, că existența unei convenții arbitrale este esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței acesteia în soluționarea litigiului.

În acest context, se reține că, în mod corect Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare recunoscând ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și următoarele C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare".

Astfel, după ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluționare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate."

Așadar, fără a se limita dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate, se pune, astfel, accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea.

Cât privește dispoziția prevăzută de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, Înalta Curte reține că aceasta vizează participarea societăților și brokerilor și a coordonatorului colectivului de analiză și soluționare a petițiilor la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul SAL-FIN, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Norma ASF nr. 18/2017 este lipsită de relevanță în cauză, întrucât se referă la procedura de soluționare a petițiilor adresate societăților de asigurare și reasigurare sau brokerilor, fără a constitui o normă derogatorie de la regimul arbitrajului reglementat de C. proc. civ.

Având în vedere că posibilitatea rezolvării unor dispute prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, Înalta Curte reține că, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF, nu se poate deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

Prin urmare, în absența unei convenții arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 și următoarele din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova în mod legal a dat prevalență dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidența în cauză a acestui motiv de desființare a hotărârii arbitrale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 161/2022 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 161/2022 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.