ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2021/2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă sub nr. x/3/2015, prin declinare de la Judecătoria Sector 4, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B S.A., C B.V. și S.C. B S.A. - Sucursala Tineretului a solicitat să se constate caracterul abuziv și să se dispună anularea clauzelor din contractul de credit HL 9582/19.03.2007, respectiv: 5.1, 4.3, 4.5, 4.6, 4.11b); să se dispună restituirea sumelor încasate abuziv în ultimii 3 ani plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii; să se dispună plata unei despăgubiri corespunzătoare modificării cursului de schimb, creșterii dobânzii și aplicării comisionului de administrare, despăgubire evaluată preliminar la 2.105 lei pentru fiecare lună de la data introducerii acțiunii și până la rămânerea definitivă a hotărârii; să se stabilească ratele creditului în lei la cursul CHF din 29 martie 2007; să se determine rata dobânzii în conformitate cu OUG nr. 50/2010 după formula: 2,24% + Libor CHF Overnight de la începutul anului în curs.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 95, 37, 40 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 1, 4, 13 din Legea nr. 93/2000, art. 1269 C. civ., art. 3 din Regulamentul BNR 4/2005, Directiva 93/13/CEE, art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 107 și 114 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1116 din 30 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A și s-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit HL 9582/19.03.2007: art. 4.3; art. 4.4; art. 4,6; art. 4.11; e); art. 4.11; b).

S-a constatat nulitatea clauzelor menționate și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele încasate în baza clauzelor nule pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii, la care se adăuga dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost respinse celelalte petite ca neîntemeiate.

Această hotărâre a fost completată prin sentința civilă nr. 3449 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în sensul că pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului sumele încasate în baza clauzelor nule și dobânda legală pe întreaga durata a creditului, respectiv de la data încheierii contractului, în cuantumul stabilit prin expertiză: 418.560,89 lei suma plătită în plus în baza modificării ratei dobânzii și 51.978,95 lei suma plătită cu titlu de comision de administrare.

Pârâtele au fost obligate să achite reclamantului suma de 18.346,82 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr.1116 din 30 martie 2017 au declarat apel reclamantul A și pârâta S.C. B S.A., iar împotriva sentinței civile nr. 3449 din 5 octombrie 2017 a declarat apel pârâta S.C. B S.A.

Prin decizia civilă nr. 1948 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a fost admis apelul formulat de pârâta S.C. B S.A. împotriva sentinței civile nr. 3449 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2018, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de lămurire și completare.

Au fost admise apelurile formulate de pârâta S.C. B S.A. și de reclamantul A împotriva sentinței civile nr. 1116 din 30 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost constatat caracterul abuziv și nulitatea parțială a clauzei 4.3 doar în ceea ce privește sintagma „în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă”, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect restituirea sumelor achitate în temeiul art. 4.3 din contract și dobânda legală aferentă.

Au fost obligate pârâtele să restituie sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data încheierii contractului, în sumă de 51.978,95 lei în noiembrie 2016, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost menținută în rest sentința apelată și obligată intimata C B.V. la plata sumei de 65 euro cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr.115 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a fost respinsă cererea de lămurire și completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1948 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2015 formulată de reclamantul A.

Reclamantul A a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1948 din 12 octombrie 2018 și a deciziei civile nr. 115 din 18 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, iar pârâta S.C. B S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1948 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

Prin decizia nr. 599 din 11 martie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant A și de recurenta-pârâtă BANCA D S.A. împotriva deciziei civile nr.1948 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, a casat în parte decizia recurată și a trimis spre rejudecare apelurile declarate de reclamantul A și de pârâta BANCA D S.A. împotriva sentinței nr. 1116 din 30 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă sub aspectul restituirii sumelor achitate în temeiul art. 4 din contract și dobânda legală aferentă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

Totodată, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei civile nr. 115 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă sub nr. x/3/2015*, iar prin decizia civilă nr. 752 din 10 mai 2022 instanța de apel a admis capătul de cerere privind repunerea în situația anterioară anulării în parte a art. 4.3 și a obligat pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate de acesta în temeiul art. 4.3 din contract, de la data de 20.03.2008, precum și să plătească dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului și suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, au declarat recurs pârâtele BANCA D S.A. și E S.A.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă BANCA D S.A. a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. 1 pct.m8 C. proc. civ., considerând că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este dată cu încălcarea, interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, art. 36 din C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, a Directivei 13/93/CEE.

În argumentarea recursului, cu referire la restituirea sumelor încasate în temeiul art. 4.3 din contract, pârâta BANCA D S.A. susține că instanța de apel, în rejudecare, nu a luat în considerare că acest capăt de cerere încalcă principiul libertății contractuale și principiul forței obligatorii a contractului.

Consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 care trebuiau implementate în mod obligatoriu.

Subliniază că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 76/2017 și prin decizia nr. 558/2017, a hotărât că dreptul material aplicabil în materia protecției consumatorilor (respectiv Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) prevede că sancțiunea care intervine în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor este încetarea producerii efectelor pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate, astfel cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

Legea nr. 193/2000, arată recurenta, nu oferă instanței de judecată posibilitatea de a modifica dispoziții din contracte, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive și să dispună înlăturarea lor, în acest sens fiind și practica CJUE.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în decizia nr. 76/2017 că a înlocui clauza privitoare la dobândă, contrar opiniei consumatorului, înseamnă intervenția instanței în contractele încheiate de părți, intervenție nepermisă de dispozițiile legale menționate.

Susține că aceleași concluzii neechivoce le regăsim și în decizia nr. 558 din 29 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar cu ocazia rejudecării cauzei, solicită respingerea apelului și modificarea deciziei recurate în sensul de a nu se repune în situația anterioară anulării în parte a art. 4.3 și nici la plata dobânzii legale.

Recurenta-pârâtă E S.A. a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor Codului Civil cu privire la plata nedatorată, restabilirea situației anterioare și repararea prejudiciului, precum și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Stabilind limitele rejudecării, instanța de recurs a menționat că problema repunerii în situația anterioară va privi doar sumele achitate în temeiul clauzei ce prevedea modificarea unilaterală a dobânzii, și nu a tuturor sumelor achitate de reclamant în temeiul art. 4.3 ce reglementează dobânda.

Astfel cum instanța a reținut în cuprinsul hotărârii atacate, în cauză ar fi îndeplinite condițiile reținerii unei plăți nedatorate, aspect contrazis însă chiar de către instanță în pagina următoare în justificarea deciziei sale.

Instanța susține astfel că prima condiție, aceea a existenței unei sume plătite în temeiul art. 4.3 este îndeplinită, concluzionând că recurentele sunt obligate la restituirea caracterului abuziv al clauzei contractuale, aplicând în mod eronat dispozițiile legale în raport de situația dedusă judecății, pentru ca mai apoi, aceeași instanță, să rețină că nu a existat o modificare a dobânzii.

Prin urmare, mai susține recurenta, existența unor plăți făcute în temeiul art. 4.3 ce reglementează dobânda, nu poate constitui unul dintre elementele necesare reținerii plății nedatorate, în condițiile în care doar ce s-ar fi plătit peste ceea ce era inițial stabilit în baza art. 4.3 ar fi fost considerat plată nedatorată.

Redând prevederile art. 1341 ale art. 1342 și ale art. 1635 din C. civ., recurenta arată că pentru a fi supusă restituirii, plata trebuie să fie efectuată, ceea ce nu se verifică în situația dedusă judecății.

Subliniind că banca a acționat cu bună-credință, în opinia sa, atitudinea subiectivă a recurentei trebuie evaluată în strânsa legătură cu cea de a treia condiție a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ. Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților rezultă din chiar conținutul și efectele unei clauze contractuale, iar dacă analiza are în vedere evoluții ulterioare momentului contractării, se intră pe tărâmul impreviziunii contractuale.

Consideră că repunerea în situația anterioară este echivalentul modificării contractului și trebuie să aibă ca premisă existența unei modificări efective a dobânzii, unilateral efectuată, judecătorului național nefiindu-i permisă modificarea prevederilor contractuale, sens în care amintește jurisprudența CJUE.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul A a invocat excepția nulității recursurilor, apreciind că motivele invocate de recurente nu se încadrează în motivele de casare, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 aprilie 2024, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 18 iunie 2024 a fost respinsă excepția nulității recursurilor, au fost admise în principiu recursurile și, constatându-se că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursurilor la data de 5 noiembrie 2024, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar se impune precizarea că în cauză, în primul ciclu procesual, a fost pronunțată decizia nr. 599 din 11 martie 2021, prin care a fost trimisă cauza spre rejudecare sub aspectul restituirii sumelor achitate în temeiul art. 4.3 din contract și dobânda legală aferentă.

Așa cum în mod corect a reținut și intanța de apel în rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

În ce privește recursul formulat de pârâta BANCA D S.A. , subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 in C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, susținând că, obligarea sa la restituirea unor sume achitate de reclamant cu titlu de dobândă după data implementării amintitei reglementări, echivalează cu o încălcare a acestor dispoziții legale.

Critica nu poate fi însă reținută, având în vedere că, așa cum rezultă din toate hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, instanțele au avut în vedere textul art. 4.3 din contract în forma de la data încheierii contractului. În plus, așa cum rezultă în mod expres din dispozitivul deciziei civile nr. 1948 din 12 octombrie 2018, pronunțată în apel în primul ciclu procesual, a fost constatat caracterul abuziv și nulitatea parțială a clauzei 4.3 doar în ceea ce privește sintagma „în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă”, clauza nefiind deci nulă în totalitate. Această dispoziție a fost menținută prin decizia 599 din 11 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul din primul ciclu procesual, câtă vreme amintita decizie a fost casată doar în parte, respectiv numai sub aspectul restituirii sumelor achitate în temeiul art. 4.3 din contract și dobânda legală aferentă, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

În consecință, așa cum se subliniază și în considerentele deciziei pronunțate în urma primei judecăți a apelului, menținute prin decizia de casare, „posibilitatea de modificare a dobânzii nu a fost declarată abuzivă ci doar criteriul în funcție de care aceasta putea varia.”

De asemenea, și în decizia pronunțată în urma rejudecării apelului, instanța a arătat că „este de menționat totuși, că în urma constatării nulității parțiale a clauzei din art. 4.3 ce produce efecte retroactiv, în condițiile în care prin contract este prevazută valoarea ratei dobânzii (dobanda fixă) ce nu a fost modificată până în prezent, nu există un interes al reclamantului de a se stabili un algoritm de calcul al dobanzii variabile, întrucât potrivit art. 4.3 teza inițială și 4.4 nivelul dobanzii fixe se poate schimba numai la inițiativa pârâtelor și numai pentru viitor, adică după rămânerea definitivă a acestei decizii, în contextul în care în rejudecarea apelului, acestea nu au solicitat o asemenea modificare.”

Implementarea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010 este deci o chestiune distinctă, ce nu a făcut obiectul analizei în prezenta cauză, instanțele analizând valabilitatea clauzei în forma de la data încheierii contractului și prin raportare la legislația în vigoare la acea dată.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a modificat conținutul clauzei 4.3, ca de altfel nici conținutul contractului, ci doar a exclus aplicarea sintagmei „în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă” și, cu respectarea deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual, a dispus restituirea către reclamant a sumelor încasate în baza modificării dobânzii potrivit sintagmei constatate deja ca fiind nulă, respectiv numai a sumelor care depășesc dobânda de 4,85% pe an.

Cât privește invocarea, de către recurentă, a altor decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta este lipsită de relevanță, având în vedere că jurisprudența nu este izvor de drept.

Referitor la recursul formulat de pârâta E S.A., o primă critică vizează faptul că deși instanța de apel reține în cuprinsul hotărârii atacate că în cauză ar fi îndeplinite condițiile unei plăți nedatorate, constând în dobânda calculată potrivit art. 4.3 din contract, ulterior, în cuprinsul aceleiași hotărâri, instanța reține și că nu a existat o modificare a dobânzii.

Critica poate fi analizată din perspectiva pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta invocând o contradicție în motivarea instanței de apel.

Înalta Curte constată însă că, se poate invoca motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau când, din unele considerente rezultă temeinicia acțiunii, iar din altele netemeinicia acesteia ori atunci când, în fundamentarea hotărârii, se expun argumente logico-juridice ce se exclud reciproc. În speță, însă, argumentele instanței nu sunt contradictorii, deoarece aceasta a arătat în mod expres că trebuie restituite numai sumele „care depășesc dobânda de 4,85% pe an”, câtă vreme acestea au fost stabilite în temeiul sintagmei „în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă”, constatată ca fiind nulă, astfel încât doar în privința acestor sume s-a reținut că reprezintă „plată nedatorată”.

De asemenea, contrar criticilor recurentei, dispunând restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă peste dobânda stabilită inițial prin acordul prăților, instanța de apel nu a modificat contractul dintre părți, ci a exclus aplicarea parțială a clauzei 4.3, respectiv numai în privința sintagmei „în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă”, pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul. Astfel, restituirea sumelor achitate în plus față de dobânda de 4,85% pe an este rezultatul eliminării părții constatate ca fiind abuzivă din clauza 4.3, în deplină concordanță cu jurisprudența CJUE invocată chiar de către recurentă, precum și cu decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

Susținerile recurentei referitoare la buna sa credință precum și cele referitoare la elementele care trebuie avute în vedere în analiza caracterului abuziv al unei clauze, nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece se referă fie la aspecte ale situației de fapt, fie la chestiuni litigioase care au fost deja tranșate definitiv în primul ciclu procesual, astfel încât acestea nu pot fi analizate.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de recurentele-pârâte ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte BANCA D S.A. și E S.A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2024.