ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2320/2021

Constatarea caracterului abuziv al clauzelor înscrise la punctul 5.2 și 5.3 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 10 martie 2008 privind modificarea unilaterală a dobânzii și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a clauzelor menționate;

Obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale;

Constatarea că până la data formulării acțiunii, reclamantul a achitat suma de 76.331,57 CHF, dobânda, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută și, pe cale de consecință, constatarea că această plată, este una nedatorată;

Obligarea pârâtei la precizarea și actualizarea contractului de credit prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale: 1) precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora: marja fixă a băncii de la momentul contractării + indicele LIBOR CHF 3M; 2) modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcție de indicele de referință Libor, în virtutea clauzei de indexare cuprinse în contract, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cât si în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referință LIBOR;

Obligarea pârâtei la recalcularea pe viitor a nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului după următoarea formulă: marja fixă a băncii de la momentul contractării (x%) + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3M;

Obligarea pârâtei la restituirea sumelor prelevate ilegal prin creșterea abuzivă a nivelului dobânzii, de la momentul modificării unilaterale a prevederilor contractuale; 7. înghețarea cursului valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului anterior menționat la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv la valoarea de 2.36 RON/CHF, acest curs urmând să fie valabil până la sfârșitul perioadei de contractare; 8. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de acest proces; În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și art. 453 din C. proc. civ., art. 4 și art. 14 din Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010. Prin sentința civilă nr. 4727 din 11 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a trimis cauza spre soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 1 iunie 2016. Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 6963 din 1 noiembrie 2016, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. prin Sucursala Dorobanți, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 2291 A din 11 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 6963 din 1 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. și B. S.A. prin Sucursala Dorobanți, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 23 februarie 2018. Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel sau instanței de fond, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat. Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului și un supliment la raport, care, după analiza în completul de filtru, au fost comunicate părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept. Prin încheierea din 28 februarie 2019 s-a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A., stabilindu-se termen pentru soluționarea acestuia la 7 noiembrie 2019, cu citarea părților. La termenul din 7 noiembrie 2019 judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin rezoluția din 16 septembrie 2020 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și s-a fixat termen la 14 ianuarie 2021, cu citarea părților, termen care a fost preschimbat, din oficiu, la 25 februarie 2021. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea din 25 februarie 2021, a dispus suspendarea judecății recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2291 A din 11 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La data de 23 septembrie 2021 s-a întocmit un referat, prin care s-a propus să se fixeze termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., avându-se în vedere împrejurarea că de la data suspendării judecății a trecut o perioadă mai mare de 6 luni. Înalta Curte, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării recursului, reținând următoarele: Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător. Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei. Înalta Curte a constatat că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din C. proc. civ., prin încheierea din 25 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, dată de la care a trecut un termen mai mare de 6 luni. Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 417 și art. 418 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A..