ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 781/2021

HOTĂRÂRE
30.03.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 781/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A, solicitând, în temeiul Legii nr. 193/2000:

I) Constatarea nulității absolute parțiale a clauzelor contractuale incluse în contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x încheiat la data de 28 decembrie 2007 - respectiv clauzele de la art. 8.1, art. 8.2 și art. 8.3, precum și de la art. 3.1 din Anexa la actul adițional fără număr din 17 septembrie 2010 privind modalitatea de calculare și de modificare a dobânzii, prin care se stabilește mecanismul de percepere al dobânzii, ce permite băncii stabilirea și perceperea dobânzii în mod discreționar, inclusiv majorarea unilaterală a acesteia, iar ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor contractuale menționate mai sus:

a)să se dispună înlăturarea clauzelor sau părților din clauzele constatate ca abuzive;

b) să se constate că dobânda curentă a băncii la data semnării contractului era de 5,7%, dobândă compusă din indicele de referință Libor CHF la care s-a adăugat o marjă de 2,94%, a cărei valoare ar fi trebuit să varieze crescător/descrescător în funcție de evoluția indicelui de referință variabil Libor CHF și, în consecință:

(i) obligarea pârâtei, la emiterea unui nou grafic de rambursare și la recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: valoarea indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni valabil la data scadenței ratei plus o marjă fixă de 2,94 puncte procentuale, începând cu data de 28 decembrie 2007 și până la scadența finală a contractului de credit;

(ii) obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a diferenței dintre dobânda efectiv achitată de reclamanți si dobânda ce rezultă in urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei de calcul solicitate-începând cu data de 28.12.2007 și până la data rămânerii definitive a hotărârii;

(iii) obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legalepentru fiecare sumă a cărei restituire se cere, calculate de la data scadenței acesteia, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2011.

a) repunerea părților în situația anterioară;

b) obligarea pârâtei, să restituie reclamanților suma de 1.538 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de acordare a creditului;

(i) să se constate că obiectul contractului de credit a fost reprezentat efectiv de un credit în monedă RON a cărei valoare s-a stabilit prin raportare la o monedă străină, la cursul de 2,17 RON pentru 1 CHF, a cărei rambursare s-a efectuat și se va efectua în conexiune cu o monedă străină de raportare, respectiv Franc Elvețian (CHF);

(ii) obligarea pârâtei la asumarea împreună cu împrumutatul a riscului valutar, în cote egale, de la data încheierii contractului de credit și până la achitarea integrală a acestuia și pe cale de consecință să obligați pârâta la primirea ratelor ce urmează a fi rambursate precum și a oricăror sume în legătură cu contractul de credit, în monedă RON, în contul de RON deschis de reclamanți la bancă, rate ce vor fi calculate după următorul principiu:

Valoarea Noii Rate = (Valoarea Ratei în CHF cf. Grafic X Curs inițial de 2,1744 RON/1 CHF) plus (Valoarea Ratei în CHF cf. Grafic X Curs BNR valabil la data scadenței minus Valoarea Ratei în CHF cf. Grafic X Curs inițial de 2,1744 RON/1 CHF de înmulțit cu 1/2).

(iii) obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a 50% din totalul sumelor achitate de reclamanți cu titlu de diferență de curs valutar, suportate cu ocazia plății ratelor de la începutul Contractului de credit si până în prezent (suma calculata ca diferență intre: Valoarea Ratei plătite X curs CHF/RON valabil la data scadenței din care se va scădea Valoarea Ratei, așa cum este înregistrată în graficul de rambursare, calculată la cursul de schimb valabil la data încheierii contractului), pentru toate ratele ce au fost deja achitate de aceștia, în temeiul contractului de credit;

(iiii) obligarea pârâtei la luarea tuturor măsurilor tehnice necesare procesării plăților în sistemul informatic al băncii, pentru ca drepturile reclamanților ce se vor statua prin hotărâre, în special cel de rambursare a creditului conform principiului împărțirii egale a riscului valutar să nu fie prejudiciate în niciun fel inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, a încheierii unui act adițional, etc.;

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205-208 din C. proc. civ., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 969 din C. civ. de la 1864, art. 3, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 289/2004, art. 93 lit. c), g) și h) din O.U.G. nr. 174/2008, O.U.G. nr. 50/2010.

Prin cererea modificatoare depusă în ședința publică din data de 30 ianuarie 2015 reclamanții A. și B. au completat și au modificat capătul de cerere nr. x, prin introducerea unui nou capăt de cerere accesoriu, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a clauzelor contractuale de la art. 8.1, art. 8.2 și art. 8.3, precum și a art. 3.1 din Anexa la actul adițional din 17 septembrie 2010; au renunțat la judecata capătului de cerere nr. III referitor la constatarea nulității absolute a clauzelor incluse în contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x/28.12.2007, respectiv a celor de la art. 11.1, art. 11.2 și art. 11.3 care prevăd plata împrumutului în rate raportate la valuta creditului; au completat cererea de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere, în sensul că au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale de la art. 10.6, art. 10.8, art. 15.5 și art. 15.6, referitoare la:

- art. 10.6 - obligația împrumutatului de a aduce garanții suplimentare în situația în care valoarea imobilului nu mai acoperă 133% din suma finanțată;

- art. 10.8 - obligația împrumutatului de a notifica banca cu privire la deprecierea imobilului, ce ar putea avea loc din alte motive decât culpa sa;

- art. 15.5 - dreptul băncii de a declara scadent creditul, în situația în care împrumutatul nu își achită datoriile față de alți creditori, indiferent de stadiul plăților aferente contractului de credit;

- art. 15.6 - răspunderea împrumutatului pentru orice pagube directe sau indirecte pricinuite instituției de credit, fără însă ca acestea să fie precizate clar și inteligibil. Această clauză îndrituiește banca să solicite împrumutatului într-o atare situație, orice sume de bani, fără să existe neapărat un temei contractual sau legal pentru perceperea acestor sume;

Prin sentința civilă nr. 807 din 13 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cerere de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 8.1 în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica băncii", art. 8.3, art. 9.1 lit. a) referitoare la comisionul de acordare, art. 15.5 și art. 15.6; s-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 1.538 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la momentul achitării până la data plății efective; s-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Tribunalul București a reținut că între pârâta C. S.A. și reclamanții A. și B., în calitate de împrumutat, respectiv codebitor, s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x/28.12.2007 având ca obiect un credit de consum în sumă de 76.900 CHF pentru nevoi personale pentru o perioadă de 356 luni. A apreciat că, în speță, clauzele nu au fost negociate, întrucât pârâta nu a dovedit existența unei negocieri, sarcina probei caracterului negociat al contractului sau al clauzelor contractuale revenindu-i acesteia. Prin urmare, prevederile contractuale analizate reprezintă clauze standard.

Analizând clauza inserată la art. 8.1 din contract prima instanță a constatat că aceasta prevede că dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii și că dobânda poate fi modificată unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul împrumutatului.

Pentru ca o clauză care reglementează dobânda să nu fie abuzivă, este necesar ca aceasta să fie exprimată în mod clar și inteligibil, iar împrumutatul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.

Cât privește prima condiție, Tribunalul București a constatat că noțiunea de "politica băncii" nu a fost definită în contract, nu s-a indicat în mod precis care este semnificația acestei sintagme, nefiind respectate exigențele impuse de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Lipsa clarității acestor criterii este de natură a crea un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, întrucât modificarea dobânzii ar depinde exclusiv de voința băncii.

Pe de altă parte, s-a reținut că sintagma "fără a exista consimțământul împrumutatului" nu trebuie extrasă din contextul în care este folosită. S-a observat că modificarea unilaterală a dobânzii nu poate interveni într-un mod aleatoriu, ci depinde de modificarea dobânzii de referință pentru fiecare valută. Așadar, s-a determinat în contract un indicator care permite modificarea ratei dobânzii, indicator care reprezintă și o motivație întemeiată în sensul pct. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000.

Banca are dreptul de a modifica cuantumul dobânzii în mod unilateral numai prin raportare la dobânda de referință pentru valuta în care s-a acordat împrumutul. Această facultate pe care și-a rezervat-o pârâta, de a revizui dobânda prin raportare la indicele Libor, constituie o clauză permisă de pct. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, existând o motivație întemeiată pentru o eventuală creștere a ratei dobânzii, verificabilă prin raportare la evoluția indicelui menționat. Dacă banca nu ar respecta acest indicator, consumatorul se poate adresa instanței cu o acțiune contractuală, prin care să solicite obligarea băncii să respecte condițiile în care a fost contractat împrumutul.

Față de cele expuse, tribunalul a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8.1 din contract, dar numai în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica băncii".

Din clauzele menționate rezultă că banca și-a rezervat doar facultatea de a revizui rata dobânzii în raport de indicele de referință corespunzător valutei creditului, nu și o obligație în acest sens. În baza acestei clauze, dobânda aplicabilă contractului este cea stabilită de părți, iar, în condițiile în care banca pârâtă înțelege să își exercite facultatea pe care și-a rezervat-o, dobânda poate fi modificată în raport de variația indicelui Libor, aceștia fiind termenii în care se derulează contractul între părți.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 conferă dreptul furnizorilor de servicii financiare să modifice unilateral rata dobânzii plătibile de către consumator, chiar și fără o notificare prealabilă, cu condiția să existe o motivație întemeiată, profesionistul să informeze cât mai curând posibil celelalte părți contractante iar, acestea să aibă libertatea rezilierii imediate a contractului. În speță, la art. 8 din contractul de credit s-a prevăzut în mod clar că dobânda este variabilă și situațiile în care dobânda curentă variază.

În ceea ce privește actul adițional s-a constatat că, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, "actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți (alin. (1). Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își produc efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar în termen de 60 de zile".

Clauza referitoare la comisionul de acordare are un conținut succint exprimat, nu cuprinde suficiente date și elemente care să justifice necesitatea și temeinicia perceperii lui, dar, mai ales, să definească contraprestația pe care banca o efectua și care justifica plata unui echivalent denumit comision de acordare.

Într-o asemenea situație, Tribunalul București a reținut că acest comision creează un dezechilibru în defavoarea intereselor reclamanților din momentul încheierii contractului înfățișându-se ca o plată nedatorată și, respectiv ca o îmbogățire fără justă cauză din partea băncii.

Prin urmare, clauza are caracter abuziv în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, motiv pentru care, a fost declarată nulă absolut.

Petitul ce a vizat rambursarea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzei nule a fost admis, deoarece principiul restituito in integrum impune să fie restituit tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității; numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudiciul.

Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzei stipulate la art. 9.1 lit. a) din contract plata de către reclamanți a unor sume, cu titlu de comision de acordare credit, a devenit nejustificată, în raport de caracterul retroactiv al efectelor nulității, s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de către reclamanți cu acest titlu, respectiv suma de 1.538 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data achitării până la momentul plății efective.

Referitor la prevederile contractuale inserate la art. 10.6 și art. 10.8, Tribunalul București a reținut că societatea bancară trebuie să dețină pârghii eficiente de control a rambursării creditului și să acționeze operativ în cazul nerespectării de către reclamanți a obligațiilor de plată, aceste obligații fiind cele din contractul de credit în discuție.

Prima instanță a apreciat că nu există un dezechilibru în sensul Legii nr. 193/2000, iar clauzele analizate nu conduc la un transfer al riscurilor din sarcina creditorului în sarcina consumatorului în conditiile în care obligația de a garanta recuperarea împrumutului este o obligație esențială a debitorului, subsecventă obligației principale de restituire a creditului. În consecință, fluctuația valorii bunurilor aduse în garanție de către împrumutat trebuie să fie suportată de acesta, iar nu de bancă, care și-a executat obligația contractuală de a pune la dispoziție suma împrumutată și este îndrituită să ia măsuri pentru minimizarea riscului de pierdere.

Cât privește clauzele de la art. 15.5 și art. 15.6 s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 40 pct. 4 lit. c) din Ordonanța nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, sunt interzise clauzele contractuale care ar permite creditorului să declare anticipat creditul în situația în care consumatorul nu și-ar îndeplini obligațiile din contractele încheiate cu alți creditori. Per a contrario, se apreciază că, în situația în care debitorul nu și-ar îndeplini obligațiile din oricare alte contracte încheiate cu același creditor, acesta ar putea totuși declara exigibil anticipat creditul.

Deși prima instanță a recunoscut că pârâta trebuie să dețină pârghii eficiente de control a rambursării creditului și să acționeze eficace în cazul nerespectării de către reclamanți a obligațiilor de plată, aceste obligații trebuie să fie cele din contractele de credit în discuție. Dispozițiile pct. 1 lit. A) din anexa la Legea nr. 193/2000 prevăd că sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Neexecutarea obligațiilor asumate în baza altor convenții nu poate reprezenta un motiv întemeiat care să permită pârâtei declararea scadenței anticipate a creditului, fiind o condiție inechitabilă impusă de bancă.

Dezechilibrul creat este semnificativ prin prisma sumelor ce trebuie rambursate de către reclamanți, în condițiile respectării obligațiilor ce decurg din contractul în cauză. Într-adevăr, trebuie să existe sancțiuni dacă reclamanții nu își îndeplinesc obligațiile asumate prin convenția de credit în discuție, dar nu pot fi trași la răspundere în raport de modul în care își execută obligațiile în alte contracte.

Legea nr. 193/2000 stabilește că "este considerată clauză abuzivă acea prevedere contractuală care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist".

Tribunalul București a apreciat că, prin inserarea acestor clauze, consumatorul riscă să fie pus în fața unei situații în care este obligat să ramburseze creditul prezent imediat, în ipoteza în care nu a achitat ratele scadente ale unui alt credit, chiar din cauze neimputabile, deși executarea convenției de credit a fost convenită să fie efectuată la termene stipulate sau în cazul declanșării executării silite asupra imobilului ipotecat pentru recuperarea creanțelor decurgând din alte contracte.

Reclamanții din prezenta cauză se află în poziție defavorabilă față de bancă, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, în situații în care împrumutații nu au nicio culpă.

În mod indubitabil aceste clauze sunt abuzive, întrucât prin modul de formulare conferă băncii dreptul exclusiv de a declara soldul creditului anticipat, astfel încât se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar principiului bunei-credințe.

S-a mai arătat că la art. 15.6 sunt stipulate dispoziții de natură a rupe echilibrul contractual, în condițiile în care stabilirea sferei acestor noțiuni prin elemente extrinseci și ulterioare convenției părților plasează contractul, din perspectiva clauzelor analizate, în afara oricărei limite de previzibilitate. În aceste condiții, consumatorul poate fi obligat să suporte un cost important pentru împrejurări pe care nu le-a anticipat, nu se poate constata caracterul inteligibil al prevederilor contractuale, iar echilibrul contractual este, în mod evident, alterat.

Cu alte cuvinte, consumatorul nu poate determina conținutul clauzei, al obligațiilor sale și nici împrejurările în care clauza funcționează, pentru ca toate consecințele generate de aceasta să fie previzibile.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 11 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea de lămurire și de îndreptare a dispozițiilor contradictorii cuprinse în dispozitivul sentinței civile nr. 807/13.03.2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă și s-a dispus lămurirea dispozitivului, în sensul eliminării motivării ce vizează cererile accesorii petitului al III-lea la care s-a renunțat prin cererea modificatoare.

Prin decizia civilă nr. 1708A/2018 din 21 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 807/13.03.2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

În speță, instanța judecătorească a fost învestită cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, așa cum a fost modificată și completată, prin care reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au cerut:

(1) să se constate nulitatea absolută parțială a clauzelor contractuale incluse în contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. x/28.12.2007, respectiv clauzele de la art. 8.1, art. 8.2 și art. 8.3 și a clauzei de la art. 3.1 din Anexa la actul adițional fără număr din 17 septembrie 2010 privind modalitatea de calculare și de modificare a dobânzii, princare se stabilește mecanismul de percepere al dobânzii, ce permite băncii stabilirea și perceperea dobânzii în mod discreționar, inclusiv majorarea unilaterală a acesteia, iar, ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor contractuale menționate mai sus:

a) să se dispună înlăturarea clauzelor sau părților din clauze constatate ca abuziveși să fie repuse părțile în situația anterioară;

b) să se constate că dobânda curentă a băncii la data semnării contractului era de 5,7%, dobândă compusă din indice de referință Libor CHF la care s-a adăugato marjă fixă, a cărei valoare ar fi trebuit să varieze crescător sau descrescător în funcție de evoluția indicelui de referință variabil Libor CHF, și nu în mod discreționar, în funcție de voința băncii și, în consecință:

(i) să fie obligată pârâtala restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă majorată unilateral, peste dobânda curentă contractuală inițială a băncii de 5,7 puncte procentuale valabilă la data semnării contractului, reprezentând majorare unilaterală ce se menține și în prezent în cuantumul ratei dobânzii (echivalentul cu care în mod abuziv a fost majorată unilateral dobânda peste 5,7%), începând cu data de 28 mai 2008 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză, împreună cu dobânda legală calculată de la momentul efectuării plăților nedatorate și până la restituirea efectivă acestora, precum și la recalcularea dobânzii) de la data de 26.05.2008 și până la scadența finală a creditului;

(ii) să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare și la recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: valoarea indicelui de referință Libor CHF la 3 luni valabil la data scadenței ratei plus o marjă fixă de 2,76 puncte procentuale, începând cu data de 28.12.2007 și până la scadența finală a contractului de credit;

(iii) să fie obligată pârâta la restituirea către reclamant a diferenței dintre dobânda efectiv achitată de reclamantă și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei de calcul solicitate mai sus-menționate începând cu data de 28.12.2007 și până la data rămânerii definitive a hotărârii;

(iiii) să fie obligată pârâta la achitarea dobânzii legale, calculată pentru fiecare sumă a cărei restituire se cere, de la data scadenței fiecărei plăți nedatorate și până la data restituirii efective;

(2) să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în contractuldecredit nr. x/28.12.2007, respectiv a art. 9.1 lit. a) referitor la perceperea unui comision de acordare în valoare de 2% din soldul creditului, împreună cu dobânda legală calculată de momentul achitării sumei și până la restituirea efectivă a acestuia, iar, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei contractuale menționate mai sus, să se dispună:

a) repunerea părților în situația anterioară;

b) obligarea pârâtei, să restituie reclamanților suma de1.538 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de acordare a creditului;

(3) să se constate nulitatea absolută a clauzelor incluse la art. 10.6, art. 10.8, art. 15.5, art. 15.6 din contractul de credit nr. x/2900/6543 din 28 decembrie 2007;

Prin apelul formulat în cauză reclamanții A. și B. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii capetelor de cerere privind:

a) constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a părții din clauza 8.1. respectiv:

"dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR/LIBOR/BUBORetc.), fără a exista consimțământul împrumutatului", inclusă în contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. x/28.12.2007;

b) să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă majorată unilateral, peste dobânda curentă contractuală inițială a băncii de 5,7 puncte procentualevalabilă la data semnării contractului, reprezentând majorare unilaterală ce se menține și în prezent în cuantumul ratei dobânzii (echivalentul cu care în mod abuziv a fost majorată unilateral dobânda peste 5,7%), începând cu data de 28 mai 2008 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză;

c) să fie obligată pârâtala emiterea unui nou grafic de rambursare și la recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: valoarea indicelui de referință Libor CHF la 3 luni, valabil la data scadenței ratei, plus o marjă fixă de 2,76 puncte procentuale, începând cu data de 28 decembrie 2007 și până la scadența finală a contractului de credit;

d) să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a diferenței dintre dobânda efectiv achitată și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei de calcul solicitate mai sus-menționate începând cu data de 28.12.2007 și până la data rămânerii definitive a hotărârii;

e) să fie obligată pârâta la achitarea dobânzii legale, calculată pentru fiecare sumă a cărei restituire se cere, de la data scadenței fiecărei plăți nedatorate și până la data restituirii efective;

f) să fie constatate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor incluse la art. 10.6 și art. 10.8 din contractul de credit nr. x/2900/6543 din 28.12.2007;

g) să se ia act de renunțarea la judecata capătului al III-lea de cerere prin introducerea cererii modificatoare și să fie înlăturată partea din hotărâre care vizează parte din acest capăt de cerere, în ceea ce privește această situație, reclamanții menționând că au formulat cerere de lămurire a hotărârii în temeiul art. 443 din C. proc. civ.

Curtea a constatat că nu mai este învestită cu petitul expus în paragraful anterior, la lit. g), atâta vreme câtprin încheierea din 11 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de lămurire și de îndreptare a dispozițiilor contradictorii din dispozitivul sentinței civile nr. 807/13.03.2017, formulate de către reclamanții A. și B. la data de 9 iunie 2017 și s-a dispus "lămurirea dispozitivului în sensul eliminării motivării ce vizează cererile accesorii petitului al III-lea la care s-a renunțat prin cererea modificatoare".

Totodată, instanța de apel a subliniat:

- pe de o parte, că, față de petitul cererii de apel, respectiv ținând seama de ce anume în concret se pretinde a fi dispus în urma admiterii apelului și a schimbării în parte a sentinței civile nr. 807/13.03.2017, reiese că autorii acestei căi ordinare de atac nu au mai devoluat în fața instanței de control judiciar soluția primei instanțe în sensul de a se respinge capătul de cerere vizând a se constata nulitatea absolută a clauzei de la pct. 3.1 din Anexa la actul adițional fără număr din 17 septembrie 2010 la contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. x/28.12.2007;

- pe de altă parte, că pârâta C. S.A. nu a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 807/13.03.2017, pronunțate în prezentul dosar;

În consecință, au rămas definitive prin neapelare, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. șiau intrat în autoritatea lucrului judecat, în baza art. 430 din același cod, neputând fi repuse în discuție dezlegările date de prima instanță prin hotărârea apelată privitoare la:

- respingerea capătului de cerere vizând a se constata nulitatea absolută a clauzei de la pct. 3.1 din Anexa la actul adițional fără număr din 17 septembrie 2010 la contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. x din 28.12.2007;

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor inserate în contractul de credit nr. x/28.12.2007 la art. 8.1 în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica băncii", art. 8.3, art. 9.1 lit. a) referitoare la comisionul de acordare, art. 15.5 și art. 15.6;

- restituirea către reclamant a sumei de 1.538 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la momentul achitării până la data plății efective;

Curtea a evidențiat că, potrivit clauzei de la art. 8.1 din contractul de credit nr. x/28.12.2007, "la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5,7%. Dobânda se stabilește în formă procentualăca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută(ex EURIBOR/LIBOR/BUBORetc.), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate".

De asemenea, conform art. 10.6 din același act juridic, împrumutatul, în situația în care valoarea imobilului nu mai acoperă 133% din suma creditului, avea obligația de a aduce garanții suplimentare, în maxim 30 de zile lucrătoare de la solicitarea băncii, neprezentarea garanțiilor constituind "caz de culpă", iar, potrivit art. 10.8, împrumutatul aveaobligația de a notifica imediat banca "în cazul în care împrumutatul constată sau este informat că valoarea proprietății ipotecate a scăzut comparativ cu valoarea evaluată inițial de bancă".

Un prim set de critici formulate de apelanții-reclamanți vizează soluția instanței de fond de respingere a capetelor de cerere, prin care aceștia au solicitat să se constate caracterul abuziv al părții din clauza de la art. 8.1 referitoare la dobândă și să se dispună restituirea dobânzii excedentare față de dobânda inițială de 5,7% și față de dobânda calculată conform formulei Libor la 3 luni valabil la data scadenței ratei + marjă fixă de 2,75 puncte procentuale și recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit nr. x/2900/6543 din 28.12.2007 după formula Libor CHF la 3 luni valabil la data scadenței ratei plus o marjă fixă de 2,76 puncte procentuale, însă aceste critici nu au caracter întemeiat.

Instanța de prim control judiciar a arătat că prin hotărârea tribunalului s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor de la art. 8.1 în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica băncii", art. 8.3, art. 9.1 lit. a) referitoare la comisionul de acordare, art. 15.5 și art. 15.6, s-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 1.538 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data achitării până la momentul plății efective, fiind respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cu alte cuvinte, clauza de la art. 8.1. din contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. x/28.12.2007 a fost apreciată de prima instanță ca nefiind abuzivă, iar capetele de cerere vizând restituirea și recalcularea dobânzii în modalitatea indicată de reclamanți [pct. 3.1.3. lit. (i), (ii), (iii) și (iiii) din decizia recurată] au fost considerate ca neîntemeiate.

Curtea a reținut că, din modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, care, potrivit art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., nu poate fi modificat în apel, reiese că are caracter accesoriu, în temeiul art. 30 alin. (4) din același cod, în raport de cererea apelanților-reclamanți privind constatarea nulității absolute parțiale a clauzelor incluse la art. 8.1, art. 8.2 și art. 8.3 din contractul de credit, respectiv la art. 3.1 din Anexa la actul adițional fără număr din 17 septembrie 2010, capătul de cerere vizând a se constata că dobânda curentă a băncii la data semnării contractului era de 5,7%, dobândă compusă din indicele de referință Libor CHF la care s-a adăugat o marjă fixă, a cărei valoare ar fi trebuit să varieze crescător/descrescător în funcție de evoluția indicelui de referință variabil Libor CHF, și nu în mod discreționar, în funcție de voința băncii.

De altfel, chiar reclamanții folosesc, între cele două capete de cerere, sintagma:

"ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor contractuale menționate mai sus".

Prin urmare, respingerea primului capăt de cerere atrage automat respingerea celui de-al doilea.

Apoi, au caracter accesoriu, în temeiul art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., în raport de capătul de cerere vizând a se constata că dobânda curentă a băncii la data semnării contractului era de 5,7%, dobândă compusă din indicele de referință Libor CHF la care s-a adăugat o marjă fixă, a cărei valoare ar fi trebuit să varieze crescător/descrescător în funcție de evoluția indicelui de referință variabil Libor CHF, și nu în mod discreționar, în funcție de voința băncii, capetele de cerere prin care reclamanții au pretins:

(i) să fie obligată pârâta, la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă majorată unilateral, peste dobânda curentă contractuală inițială a băncii de 5,7 p.p. valabilă la data semnării contractului, reprezentând majorare unilaterală ce se menține și în prezent în cuantumul ratei dobânzii (echivalentul cu care în mod abuziv a fost majorată unilateral dobânda peste 5,7%), începând cu data de 28.05.2008 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, împreună cu dobânda legală calculată de la momentul efectuării plăților nedatorate și până la restituirea efectivă acestora, precum și la recalcularea dobânzii) de la data de 26.05.2008 și până la scadența finală a creditului;

(ii) să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare și la recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: valoarea indicelui de referință Libor CHF la 3 luni valabil la data scadenței ratei plus o marjă fixă de 2,76 puncte procentuale, începând cu data de 28.12.2007 și până la scadența finală a contractului de credit;

(iii) să fie obligată pârâta la restituirea către reclamant a diferenței dintre dobânda efectiv achitată de reclamantă și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei de calcul solicitate mai sus- menționate începând cu data de 28.12.2007 și până data rămânerii definitive a hotărârii;

(iiii) să fie obligată pârâta la achitarea dobânzii legale, calculată pentru fiecare sumă a cărei restituire se cere, de la data scadenței fiecărei plăți nedatorate și până la data restituirii efective.

De altminteri, chiar reclamanții folosesc, între cele două capete de cerere, sintagma:

"în consecință".

Așadar, respingerea capătului (2) de cerere antereferit atrage, implicit, dar inevitabil, și respingerea capetelor de cerere (3) vizând restituirea dobânzii pretins excedentare.

Aceasta este explicația pentru care este inutil a se proceda la o analiză a cererilor accesorii așa cum au fost evocate în paragrafele precedente, în ipoteza în care se va aprecia că este legală și temeinică soluția primei instanțe de a respinge cererea principală, prin care s-a pretins, în limitele în care pricina a fost devoluată în apel, conform celor ce preced, constatarea nulității absolute parțiale a clauzei inserate la art. 8.1 teza a IV-a din contractul de credit.

Instanța de apel a constatat că în cauză, inclusiv în calea ordinară de atac promovată, pe capetele de cerere evidențiate anterior la lit. (i), (ii) și (iii) [cel de la lit. (iiii) fiind un accesoriu al primelor trei], apelanții-reclamanți au solicitat:

(i) obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă majorată unilateral, peste dobânda curentă contractuală inițială a băncii de 5,7 p.p., valabilă la data semnării contractului;

Or, nu se poate restitui toată dobânda care excede celei inițiale, întrucât, așa cum reiese limpede din analiza clauzei inserate la art. 8 din contractul de credit, părțile litigante nu au convenit ca dobânda să fie fixă, respectiv să se mențină pe toată durata contractului la nivelul dobânzii curente inițiale de 5,7%, ci, dimpotrivă, ca dobânda să fie variabilă, împrejurare recunoscută chiar de către apelanții-reclamanți.

Dacă s-ar achiesa punctului de vedere susținut de către apelanții-reclamanți, s-ar ajunge la a se transforma un împrumut cu dobândă variabilă [cum este, fără dubiu, contractul de credit nr. x/28.12.2007, chiar și după ce a rămas definitivă soluția primei instanțe de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei de la art. 8.1 în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica băncii"] într-unul cu dobândă fixă, ceea ce contravine flagrant principiului libertății de voință care guvernează raporturile contractuale, implicit contractul de credit încheiat între părțile litigante.

Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei C. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare și la recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: valoarea indicelui de referință Libor CHF la 3 luni valabil la data scadenței ratei plus o marjă fixă de 2,76 puncte procentuale, începând cu data de 28.12.2007 și până la scadența finală a contractului de credit, precum și la obligarea aceleiași pârâte la restituirea către reclamant a diferenței dintre dobânda efectiv achitată de reclamantă și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei de calcul indicate de reclamanți începând cu data de 28 decembrie 2007 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, Curtea de Apel București a reținut că formula antereferită nu este prevăzută în niciuna dintre clauzele actului juridic încheiat între părțile litigante, contrar celor alegate de către apelanții-reclamanți.

Dacă s-ar achiesa punctului de vedere susținut de către apelanții-reclamanți, s-ar ajunge ca instanța judecătorească să intervină esențial și nepermis în raporturile contractuale dintre părți.

Or, nici reglementarea specială (Legea nr. 193/2000 și Directiva nr. 93/13/CEE) și nici reglementarea de drept comun (C. civ. de la 1864) nu permit intervenția instanței de judecată în acordul de voință al părților, judecătorul fiind abilitat doar să constate nulitatea unei clauze, să o lipsească de efecte, nu și să îi modifice conținutul.

Curtea a apreciat și că, în speță, nu este posibilă adaptarea contractului, întrucât este vorba despre o altă ipoteză, anume aceea a unui contract cu clauze lovite de nulitate, nulitatea producând alte efecte decât impreviziunea și operând retroactiv.

Imposibilitatea impunerii unei prevederi contractuale prin hotărâre judecătorească a fost consacrată în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, sens în care trebuie evocată hotărârea pronunțată în cauza C-618/10, Banco Espanol de Crédito S.A., singura derogare admisă de Curte fiind cea a înlocuirii clauzei declarate nule cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv (hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Árpád Kásler), o astfel de dispoziție supletivă, însă, neexistând în dreptul român aplicabil raporturilor deduse judecății în materia nulității, ceea ce face imposibilă intervenția judecătorului în contract în sensul solicitat de reclamanți.

Sunt, prin urmare, vădit nefondate afirmațiile apelanților-reclamanți conform cărora, prin capătul de cerere privitor la obligarea băncii de a recalcula dobânda și de a restitui dobânda percepută în mod abuziv, nu se modifică contractul, ci se dă eficiență mecanismului contractual existent al cărui caracter abuziv a fost înlăturat, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, fiind corect stabilită formula de calcul a dobânzii antereferită.

Pe de altă parte, s-a evidențiat că, prin adoptarea unui atare punct de vedere, Curtea nu neagă dreptul părților de a redobândi prestația executată în baza unei clauze declarate nule, dimpotrivă, reafirmă supremația principiului restitutio in integrum, însă a apreciat că, în privința clauzei privitoare la dobândă a cărei nulitate absolută a fost constatată prin sentința atacată (rămasă definitivă prin neapelare), nu are posibilitatea, la momentul pronunțării deciziei, să determine cuantumul sumelor încasate necuvenit.

Aceasta, deoarece părțile sunt singurele în măsură să aprecieze în ce măsură contractul încheiat între ele mai poate continua ca efect al înlăturării clauzei abuzive de la art. 8.1 din contract în ceea ce privește sintagma (criteriul) "în conformitate cu politica băncii", iar, în cazul unui răspuns afirmativ, să agreeze asupra unui mod de calcul, în așa fel încât să se asigure respectarea dispozițiilor din materia clauzelor abuzive.

Din această perspectivă, nu au caracter întemeiat susținerile apelanților-reclamanți, cum că instanța de fond, deși a constatat caracterul abuziv al sintagmei "în conformitate cu politica băncii", nu a dispus și restituirea sumelor reprezentând majorare unilaterală în funcție de politica băncii, cu toate că această parte din clauză a produs, cel puțin în perioada 30 aprilie 2008 - 26 noiembrie 2010, o incidență economică pentru care s-ar impune restituirea, în conformitate cu principiul restitutio in integrum.

De altfel, instanța de apel a remarcat că, între părțile litigante, s-a încheiat, la data de 17 septembrie 2010, un act adițional la contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. x/28.12.2007, care cuprinde, la art. 3, clauze referitoare la criteriile în funcție de care se stabilește dobânda variabilă datorată de către împrumutat, respectiv Libor la 3 luni + marja băncii fixă, de 6,77%.

Contrar alegațiilor apelanților-reclamanți, perfectarea acestui act adițional a survenit în temeiul prevederilor art. 95 alin. (2) și alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010, în varianta inițială, coroborate cu cele ale art. II alin. (1) din Legea nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010, care prevăd că "actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți".

În al treilea rând, Curtea a reținut, transpunând considerațiile de ordin teoretic evocate la pct. 3.3. din decizie la particularitățile cauzei, că prima instanță a constatat, cu justețe, prin sentința apelată că nu este clauză abuzivă cea prevăzută la art. 8.1. din contractul de credit analizat.

S-a observat, pentru început, că este stabilit definitiv faptul că prevederea contractuală în discuție reprezintă o clauză standard, care nu a fost negociată, pârâta C. S.A. nedovedind existența unei negocieri.

Apoi, instanța de apel a remarcat că în temeiul clauzei analizate dobânda variabilă poate fi modificată unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul clientului.

Rezultă, așadar, că modificarea unilaterală a dobânzii nu poate interveni într-un mod aleatoriu, arbitrar, discreționar, ci depinde de modificarea dobânzii de referință pentru fiecare valută.

Prin urmare, a subliniat faptul că, în contractul încheiat între părți, s-a determinat un indicator obiectiv care permite modificarea ratei dobânzii și care reprezintă și o motivație întemeiată în sensul pct. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, în forma în vigoare la data perfectării contractului de credit.

În consecință, nu sunt fondate aserțiunile apelanților-reclamanți în sensul că prevederea contractuală criticată nu corespunde cerințelor impuse de art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, deoarece este incompletă și de natură a induce în eroare consumatorul cu privire la caracterul justificat al variației dobânzii.

Dimpotrivă, criteriul de determinare a ratei dobânzii variabile reprezentat de dobânda de referință (respectiv Euribor/Libor/Bubor) pentru fiecare valută este unul clar, inteligibil, ușor de înțeles chiar și pentru un consumator mediu, nefiind extrinsec convenției părților.

Împrejurarea că nu s-a specificat perioada de actualizare a ratei de dobândă și s-a folosit sintagma "poate" în loc de "va" nu are semnificația sugerată de către apelanții-reclamanți.

Aceasta, fiindcă, în ipoteza în care banca nu ar respecta acest indicator, respectiv dobânda de referință pentru fiecare valută, consumatorul se poate adresa instanței cu o acțiune contractuală, prin care să solicite obligarea băncii să respecte condițiile în care a fost contractat creditul, iar apelanții-reclamanți nu își pot invoca propria culpă (au agreat încheierea unui contract cu o astfel de clauză) pentru a obține protecția legii (desființarea clauzei).

Nici referirile făcute de către apelanții-reclamanți la modalitatea, apreciată a fi extrem de defectuoasă, în care banca pârâtă a înțeles să aplice prevederile la care s-a obligat prin actele adiționale nr. x/26.11.2010, nr. y/26.05.2011, nr. 3/2011 și nr. 4/2012, respectiv să actualizeze, ulterior expirării perioadei de restructurare, rata de dobândă în conformitate cu indicele Libor la o perioadă de referință de 3 luni, nu pot fi susceptibile de a invalida concluzia evocată la pct. 3.5.4., paragraful 1 din decizia recurată.

S-a observat că, în realitate, apelanții-reclamanți sunt nemulțumiți de modul în care banca a executat în concret prevederile contractuale.

Or, o asemenea împrejurare nu se circumscrie obiectului acțiunii, respectiv constatare nulitate clauze abuzive, ci ține de executarea contractului, excedând, așadar, cadrului procesual de față.

În fine, Curtea de Apel București a constatat că prima instanță a reținut, în mod judicios, că nu sunt abuzive și, deci, lovite de nulitate absolută clauzele prevăzute la art. 10.6 și art. 10.8 din contractul de credit, fiind corect interpretate și aplicate a prevederile relevante ale Legii nr. 193/2000.

Este necontestat că banca pârâtă și-a executat obligația de a pune la dispoziție reclamantului suma împrumutată și că are dreptul de a pretinde restituirea creditului acordat, fiind firesc și normal, în aceste condiții, să ia măsuri pentru minimizarea riscului de pierdere, respectiv pentru evitarea riscului de nerambursare a împrumutului de către client.

Una dintre aceste măsuri este și aceea prevăzută de clauzele de la art. 10.6 și art. 10.8 din contractul de credit nr. x/28.12.2007.

Din această perspectivă, nu se poate susține cu temei că aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Dimpotrivă, ele nu fac altceva decât să creeze condiții adecvate apelanților-reclamanți, în calitate de împrumutat, respectiv codebitor, să își îndeplinească corespunzător obligația esențială care le incumbă, aceea de a garanta recuperarea creditului, îndatorire subsecventă obligației principale de restituire a creditului.

Faptul că "devalorizarea" bunului ipotecat nu este un eveniment pe care împrumutatul îl poate controla, ci un fenomen de piață, fiind un eveniment mai presus de voința acestuia din urmă, nu poate conduce la desființarea clauzelor supuse analizei în context.

Aceasta, întrucât clauza de la art. 10.6 din convenția de credit nu face vorbire despre orice fel de devalorizare a bunului ipotecat, așa cum pretind apelanții-reclamanții, ci doar de aceea care depășește 133% din suma creditului, respectiv suma de 102.277 CHF.

Nu suntem în prezența, așadar, a unui drept discreționar al băncii, atâta vreme cât este condiționat explicit și clar de împrejurarea ca "valoarea totală a garanțiilor să acopere minim 133% din suma inițială a creditului".

Tot fără fundament este și alegația apelanților-reclamanți, conform căreia clauzele contestate instituie în sarcina consumatorului o obligație de a notifica banca cu privire la orice devalorizare a bunului imobil, obligație pe care acesta se află în imposibilitatea concretă de a o realiza.

Într-adevăr, este necesar de reamintit că, potrivit art. 10.8 din contractul de credit nr. x/28.12.2007, împrumutatul are obligația de a notifica imediat banca "în cazul în care împrumutatul constată sau este informat că valoarea proprietății ipotecate a scăzut comparativ cu valoarea evaluată inițial de bancă".

Altfel spus, dacă nu constată sau nu este informat cu privire la devalorizarea proprietății ipotecate, împrumutatului nu îi incumbă obligația de a comunica imediat acest fapt băncii.

Or, este evident că băncii pârâte îi incumbă sarcina de a proba că reclamantul a fost informat sau a constatat "că valoarea proprietății ipotecate a scăzut comparativ cu valoarea evaluată inițial de bancă" și, cu toate acestea, nu și-a îndeplinit obligația instituită de art. 10.8 din contractul de credit

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-18
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2021
Ședința publică din data de 18 martie 2021 Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23 septembrie 2016, sub nr. x/2016,
ÎCCJ 2021-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2173/2021
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 8 august 2016,
ÎCCJ 2021-11-04
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2320/2021
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021 Asupra constatării perimării recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 20 noiembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2015, reclamantul A., a chemat în j
ÎCCJ 2021-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1293/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, reclamanții A.
ÎCCJ 2021-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 782/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2016pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2016,reclamanții A. și B. au chemat în
Sursă