ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2024

HOTĂRÂRE

16.10.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă la 15.12.2022, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, solicitând obligarea acestora la plata, în conformitate cu art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a unei sume egale cu șapte indemnizații brute lunare, cuvenite la data eliberării din funcție prin pensionare, 18.07.2012, sumă actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală și penalizatoare, până la data plății efective.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 528/16.03.2023, Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, A a declarat apel, solicitând prin memoriul de promovare a căii de atac, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 168/2022 și a celor anterioare, adoptate pentru suspendarea dreptului prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

La 15.03.2024, printr-o cerere distinctă, apelantul a reiterat sesizarea cu privire la O.U.G. nr. 168/2022 și a invocat excepția de neconstituționalitate a art. X alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023.

Prin decizia nr. 800/29.05.2024, Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 115/2023 și a O.U.G. nr. 168/2022 și, ca nefondat, apelul.

La 30.05.2024, A a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a actelor normative prin care s-a dispus, începând cu anul 2010 și până în anul 2024, suspendarea succesivă a exercițiului dreptului prevăzut de art. 81 din Legea nr. 303/2004.

Prin completarea cererii de recurs depusă la 31.05.2024, autorul căii de atac a susținut că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că, începând cu anul 2010, au împiedicat plata indemnizației de pensionare dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2017, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018, art. VII din O.U.G. nr. 130/2021, art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 și art. X alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023.

La 29.07.2024, recurentul a depus note scrise, prin care a completat cererea de sesizare a Curții Constituționale, arătând că, atât în faza fondului, cât și în motivele de apel a arătat că neconstituționalitatea prevederilor legale indicate derivă din încălcarea Legii nr. 24/2000 și a cerințelor de accesibilitate și previzibilitate a legii, deci a art. 1 alin. (5) din Constituție.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, față de omisiunea indicării exprese atât a dispozițiilor din Constituție pretins încălcate, cât și a prevederilor contestate din O.U.G. nr. 168/2022 și nr. 115/2023, cadru în care a apreciat că nu poate statua asupra legăturii dintre normele legale atacate și soluția ce ar putea fi dată cauzei.

Atacând această dispoziție, autorul căii de atac a învederat că actele normative contestate pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate, deoarece, deși au ieșit din vigoare, produc în continuare efecte. A arătat că, neîndeplinind exigențele constituționale privind calitatea legii, ele încalcă Legea nr. 24/2000 și au legătură cu cauza, deoarece, începând cu Legea nr. 285/2010 și până la O.U.G. nr. 115/2023, au suspendat art. 81 din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte urmează a verifica legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, reținând că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, un atare recurs are o fizionomie juridică proprie și nu preia elementele și caracteristicile proprii recursului C. proc. civ.

Legea specială impune ca excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor de judecată sau de arbitraj comercial, din oficiu, la cererea uneia dintre părți sau de către procuror în cauzele în care participă, să vizeze o lege, ordonanță ori dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate anterior ca neconstituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Decizia recurată s-a fundamentat pe imposibilitatea stabilirii legăturii dintre textele criticate și soluționarea cauzei, în condițiile neindicării de către reclamant nici a textului constituțional invocat ca fiind încălcat și nici a prevederilor legale contestate din perspectiva constituționalității.

Instanța supremă reamintește că, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale – decizia nr. 1313/2011 –, structura intrinsecă a excepției de neconstituționalitate cuprinde trei elemente, textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, norma de referință pretins încălcată, precum și motivarea neconstituționalității textului criticat, prin expunerea relației de contrarietate existente între cele două norme.

Omisiunea de a indica în mod specific norma constituțională despre care autorul excepției consideră că a fost încălcată de textul legal contestat sau simpla menționare generală a încălcării Constituției nu se constituie într-o veritabilă excepție de neconstituționalitate și determină respingerea cererii ca inadmisibilă; în acest sens sunt deciziile Curții Constituționale nr. 888/2010 și nr. 1603/2010.

Nu mai puțin, însă, jurisprudența Curții – decizia nr. 297/2012 – reflectă că asigurarea caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe calea excepției reglementate de art. 146 lit. d din Constituție îi permite să realizeze, în determinarea obiectului chestiunii prejudiciale, o apreciere obiectivă în raport cu finalitatea urmărită de ridicarea excepției, așa cum ea se desprinde din dosarul cauzei, deci fără a se limita la verificarea condiționărilor formale ce incumbă autorului acesteia.

Transpunând în analiza recursului aceste repere, Înalta Curte reține că, prin memoriul de apel și prin cererea din 15.03.2024, reclamantul a invocat în fața instanței de apel excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 168/2022, a art. X alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023 și a ordonanțelor de urgență anterioare.

Fiind lipsit de echivoc că autorul demersului judiciar contestă dispozițiile din actele normative prin care a fost suspendată plata indemnizației reglementate de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, trebuie conchis, opus instanței de apel, că memoriul de apel și cererea depusă la 15.03.2024 permiteau identificarea textelor contestate din punct de vedere al constituționalității.

Astfel, primul element al structurii intrinseci al excepției de neconstituționalitate este reprezentat în cauză de dispozițiile art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, de art. X alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023, precum și de dispozițiile similare cuprinse în actele normative anterioare, care au avut drept efect suspendarea exercițiului dreptului reglementat de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de a primi o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile.

Împrejurarea că apelantul-reclamant nu enumerase toate dispozițiile pe care le contestă nu determina inadmisibilitatea excepției, câtă vreme susținerile autorului au fost suficiente pentru ca, în cuprinsul deciziei recurate, curtea să inventarieze actele normative ce au produs efectul disputat.

Prin urmare, trebuie conchis că prevederile legale criticate de autorul căii de atac din perspectiva neconstituționalității sunt cele ale art. 9 din Legea nr. 118/2010, art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2017, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018, art. VII din O.U.G. nr. 130/2021, precum și art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 și art. X alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023.

Contrar deciziei recurate, cauza nu reflectă nici absența celui de-al doilea element structural al excepției de neconstituționalitate, indicarea textului de referință pretins încălcat.

Considerațiile apelantului-reclamant – deși eliptice în privința indicării exprese a art. din Constituție – conturau cu suficientă claritate că se afirmă încălcarea art. 1 alin. (5) prin prisma cerințelor de previzibilitate a legii – critică căreia i se circumscria și transgresarea normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, deoarece acestea, deși nu au valoare constituțională, contribuie la asigurarea unei legislații ce respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare –, precum și dreptul de acces la justiție.

Constatând, așadar, că sesizarea apelantului-reclamant relevă prezența celor două elemente structurale ale excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte conchide că sancțiunea inadmisibilității a fost greșit aplicată, ceea ce impune casarea în parte a deciziei atacate.

Consecutiv, constată că în fața instanței de apel existau elementele necesare pentru a examina legătura dintre prevederile legale contestate și soluționarea cauzei.

Astfel cum s-a reținut prin decizia Curții Constituționale nr. 289/2014, „legătura cu soluționarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

Dosarul cauzei reflectă că este necontestată îndeplinirea de către reclamant, la momentul pensionării, a condițiilor pentru a beneficia de indemnizația reglementată de art. 81 din Legea nr. 303/2004, iar respingerea cererii s-a întemeiat pe caracterul ei prematur, raportat la efectul suspensiv pe care l-au produs actele normative ce au suspendat, respectiv au prelungit suspendarea plății indemnizațiilor cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu.

În acest cadru, instanța supremă notează că dispozițiile actelor normative criticate sunt aplicabile în cauză, iar reclamantul are interesul procesual al invocării excepției, deoarece constatarea neconstituționalității textelor de lege pe care s-a bazat respingerea acțiunii i-ar deschide dreptul la calea extraordinară de atac de retractare reglementată de art. 509 C. proc. civ.

Față de ansamblul considerentelor expuse, Înalta Curte va impune ca în rejudecare instanța să analizeze cerințele de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în contextul în care prin prezenta decizie s-au stabilit atât regularitatea excepției de neconstituționalitate invocate, cât și legătura cu cauza a actelor normative criticate pentru neconstituționalitate; în consecință, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze în parte decizia atacată și să trimită cauza, spre o nouă judecată, curții de apel.