ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1855/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1855/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23.03.2021 pe rolul Tribunalului Gorj – Secția a II-a Civilă, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtele B și C, solicitând obligarea lor în solidar la plata sumei de 3.000.000 de dolari americani și a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 20.06.2022, tribunalul a dispus citarea pârâtei B prin publicitate, pe portalul instanței de judecată și la ultimul sediu cunoscut – în Canada, Toronto, (..) –, precum și printr-un ziar de largă răspândire; totodată, a numit un curator în vederea reprezentării intereselor acestei pârâte.
Prin sentința nr. 107/18.10.2022, Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă a respins ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, A a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, care, la termenul din 22.03.2023, i-a pus în vedere să facă dovada sediul pârâtei B.
Subsecvent acordării, la 16.05.2023, la solicitarea apelantului, unui nou termen de judecată la 27.06.2023, pentru a-i permite, sub sancțiunea suspendării, să indice sediul pârâtei și să depună înscrisuri doveditoare, prin încheierea din 26.09.2023, instanța de prim control judiciar a suspendat judecata cauzei în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 21.11.2023, apelantul-reclamant a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar consecutiv încuviințării cererii, prin încheierea din 30.01.2024, Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, constatând că partea nu a depus dovada sediului intimatei-pârâte B, a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.
La 31.01.2024, A a declarat recurs împotriva încheierii din 30.01.2024, susținând că suspendarea judecării cauzei este nelegală, iar la 27.02.2024, și-a completat memoriul de recurs, solicitând casarea în totalitate a încheierii și continuarea judecății apelului.
În motivare, a arătat că, prin hotărârea atacată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.
Dezvoltând calea de atac promovată, a arătat că instanța de apel a ignorat înscrisul pe care l-a depus la dosar, din care rezulta că noul sediu al pârâtei B se află în Malta, (..), având cod de înregistrare fiscală în România nr. (..).
Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
Motivele de recurs vor fi încadrate și analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dat fiind că este criticată suspendarea judecății cauzei, deci aplicarea sancțiunii procedurale reglementate de art. 242 alin. (1) C. proc. civ., caz particular de suspendare legală facultativă a judecății, subordonat condiției culpei reclamantului.
Așa cum rezultă din expozeul litigiului, instanța de apel a suspendat judecata căii ordinare de atac la 30.01.2024, constatând că nu a fost satisfăcută obligația stabilită prin încheierea din 22.03.2023 și menținută la 16.05.2023, când acordase, la solicitarea actualului recurent, un termen pentru a se face dovada sediului pârâtei „B” și a depune, în acest sens, înscrisuri doveditoare.
Autorul recursului critică întreruperea judecății căii de atac, afirmă că și-a îndeplinit obligațiile stabilite de curtea de apel și indică sediul pârâtei „B” situat în Malta.
Înalta Curte reține că obligația ce a atras aplicarea sancțiunii contestate în cauză a fost aceea de a face dovada sediului pârâtei „B”, fiind adusă la cunoștința autorului demersului judiciar în ședințele din 22.03.2023 și 16.05.2023, când acesta a fost prezent personal.
În cazul persoanelor juridice de drept privat, conform art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., locul citării este reprezentat de sediul principal sau, atunci când este cazul, de sediul dezmembrământului acestora, în timp ce, potrivit art. 470 alin. (1) lit. a din același cod, cererea de apel trebuie să cuprindă denumirea și sediul lor, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar.
Deși aceste prevederi, convergente cu cele ale art. 194 lit. a C. proc. civ., reflectă imperativul identificării părților litigante și îi impuneau să indice persoana pe care o cheamă în judecată, autorul demersului judiciar a indicat în calitate de pârât o pagină web accesibilă prin adresa unică „x.ro” și nu o persoană fizică sau juridică, o societate sau altă entitate fără personalitate juridică, înființată potrivit legii.
Notând că acestor cerințe esențiale pentru configurarea cadrului procesual subiectiv le-a fost subsumată obligația fixată de instanța de apel prin încheierile din 22.03.2023 și 16.05.2023, Înalta Curte reține că îndeplinirea ei conformă presupunea ca reclamantul să circumscrie pârâta „B” uneia dintre categoriile de persoane care pot sta în judecată conform art. 56 C. proc. civ., iar subsecvent, să facă dovada sediului, prin depunerea unui extras din registrul în care această persoană este înregistrată.
Susținerea autorului căii de atac, care a afirmat că prin cererea depusă la 20.06.2023 și-a îndeplinit sarcina atribuită de curtea de apel, nu poate fi primită.
Distinct de împrejurarea că acestei cereri nu i-au fost atașate înscrisuri doveditoare, deși în acest sens a fost obligația stabilită de instanță și asumată de actualul recurent, actul de procedură nu satisface exigențele art. 470 alin. (1) lit. a C. proc. civ., câtă vreme face trimitere la D Plc, o persoană juridică de naționalitate malteză, care nu este, însă, nominalizată în acțiune și a cărei legătură cu pârâta „B” nu este nici măcar afirmată și cu atât mai puțin dovedită prin înscrisuri.
Prin urmare, sancțiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 242 alin. (1) C. proc. civ. apare judicios aplicată de instanța de apel, de vreme ce, procedând astfel, actualul recurent s-a aflat în culpă, păstrând echivocul asupra identității pârâtei și împiedicând comunicarea actelor de procedură, obstrucționând, deci, continuarea procesului.
Instanța supremă subliniază că procesul nu putea continua prin aplicarea de către curtea de apel a art. 167 C. proc. civ. – prin dispunerea citării prin publicitate și desemnarea unui curator –, întrucât reclamantul nu a dovedit premisele aplicării acestei dispoziții legale, respectiv identificarea pârâtei prin datele precizate la art. 194 lit. a și art. 470 alin. (1) lit. a C. proc. civ., documentarea demersurilor efectuate pentru aflarea sediului ei și insuccesul lor.
Față de ansamblul considerentelor anterioare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., reținând că motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu atrag casarea hotărârii, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 30.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2024.