ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secția a II-a Civilă la 20.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri morale în cuantum de 230.000 Euro, pentru repararea în parte a prejudiciului cauzat prin debranșarea ilegală a locuinței sale de la rețeaua de furnizare a energiei electrice pe perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 397 din C. proc. civ., art. 1386, 1357, 2537 din C. civ., art. 47 și 62 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale.

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca netemeinică și nelegală, a cererii; cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantul A. a solicitat respingerea excepțiilor invocate, ca neîntemeiate.

Prin sentința nr. 28/2021 din 9 martie 2021, Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă. Totodată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 408/2021 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a respins apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta B. S.A., împotriva sentinței nr. 28/09.03.2021, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect pretenții.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 463 din 2 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins excepțiile nulității recursurilor, a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 408/24.06.2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată instanței de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă la 09.01.2023, sub nr. x/2020*.

Prin decizia nr. 233/2023 din 10 mai 2023, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 28/09.03.2021, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâta B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în principal, rejudecarea cauzei în fond, conform deciziei nr. 79/05.12.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prealabil dezvoltării motivului de recurs, recurentul-reclamant a făcut o prezentare a situației de fapt și a parcursului litigios, după care, în motivare, a afirmat că, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a ignorat indicațiile instanței supreme din decizia de casare, de a verifica dacă acesta a fost despăgubit pentru perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016, ce face obiectul litigiului.

Autorul prezentului demers judiciar a subliniat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția triplei identități de elemente: părți, obiect și cauză, deoarece obiectul dosarului nr. x/2017, este diferit de obiectul dosarului nr. x/2015 și a celor conexate la acesta, iar perioada de timp supusă analizei în litigiul pendinte nu a mai constituit obiectul altui litigiu.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunțat și asupra pretențiilor ce fac obiectul dosarului nr. x/2017, conexat la dosarul nr. x/2015, acesta referindu-se la pretențiile aferente perioadei cuprinse între 01.05.2016 – 27.06.2016. Astfel, în opinia reclamantului, este atrasă incidența prevederilor art. 1.386 alin. (3) C. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ale C. civ., ale C. proc. civ. și ale Constituției României.

La 17 iulie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca netemeinic și nelegal, a recursului declarat de recurentul-reclamant.

Redând starea de fapt ce rezultă din litigiile anterioare, intimata a susținut în esență că, cererea de acordare a unor despăgubiri morale aferente perioadei 1 mai 2016 – 27 iunie 2016, a fost analizată în dosarul nr. x/2017, dosar care, alături de alte dosare, a fost conexat la dosarul principal cu nr. x/2015 finalizat cu sentința civilă nr. 51 din 10 aprilie 2018 a Tribunalului Gorj, sentință care a fost menținută inițial prin decizia nr. 1217/11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova ca efect al respingerii apelurilor declarate în cauză iar, mai apoi, prin decizia civilă nr. 1272/7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca efect al respingerii recursurilor.

Intimata a mai susținut că recurentul însuși recunoaște starea de fapt expusă, însă apreciază că asupra acelor pretenții, aferente perioadei mai – iunie 2016, instanțele nu s-ar fi pronunțat în litigiul anterior.

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat la 03 august 2023, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte, învederând că dosarul nr. x/2017 a fost în mod greșit conexat la dosarul principal, în litigiul anterior și că nu rezultă din sentința pronunțată în litigiul anterior că ar fi fost avute în cerere și pretențiile solicitate în dosar nr. x/2017, astfel că nu ar exista autoritate de lucru judecat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare, este criticată din perspectiva faptului că aceasta, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, ar fi nesocotit indicațiile instanței de recurs, de a se verifica dacă recurentul-reclamant a fost despăgubit pentru prejudiciul cauzat în perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016, susținându-se, totodată, că, în cauză, nu este îndeplinită condiția triplei identități de elemente: părți, obiect, cauză, deoarece obiectul prezentului dosar este diferit de cel al dosarului nr. x/2015 și a celor conexate la acesta, perioada de timp supusă analizei în litigiul pendinte nemaifiind analizată în cadrul altui litigiu.

Criticile, astfel formulate, au fost încadrate de recurent în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă, având în vedere că, în realitate, autorul prezentului demers judiciar își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a stabilit limitele rejudecării după casare, criticile recurentului se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vizate dispozițiile art. 501 din C. proc. civ. care reglementează judecata în fond după casare.

Criticile sunt neîntemeiate, urmând a fi înlăturate.

Potrivit dispozițiiloe art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța va judeca din nou, în limitele casării și ținând cont de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Prin decizia nr. 463 din 2 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă s-a reținut că instanța care a judecat dosarele care au fost conexate la dosarul nr. x/2015 a pronunțat sentința nr. 51/10.04.2018, prin care, ca rezultat al unei ample analize a situației de fapt, a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri, dar nu prin raportare la fiecare pretenție în parte, ci în ansamblu. S-a mai constatat că, pentru a înlătura critica privind incidența autorității de lucru judecat, curtea de apel, excluzând din analiză dosarul nr. x/2017, s-a referit la un alt dosar, la rândul lui conexat la dosarul nr. x/2015, în care reclamantul a pretins să îi fie acoperit prejudiciul suferit într-un alt interval de timp (28.06.2016-30.08.2016).

În raport de dispoziția nelegală a curții de apel care, pentru a înlătura critica privind incidența autorității de lucru judecat, nu a avut în vedere dosarul nr. x/2017, invocat de părți și relevant în cauză, Înalta Curte a dispus admiterea recursurilor, dând indicația instanței de apel ca, în rejudecare, să fie reevaluată chestiunea autorității de lucru judecat, în măsura în care nu se vor fi făcut demersuri în vederea lămuririi întinderii dispozitivului sentinței nr. 51/10.04.2018 pronunțată de Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă, dacă dreptul recurentului-reclamant la a fi despăgubit a fost recunoscut sau nu ca rezultat al analizei de ansamblu a tuturor pretențiilor formulate în toate dosarele conexate, înglobând-o și pe cea care inițial a făcut obiect al dosarului nr. x/2017 și, în măsura unui răspuns afirmativ, să fie reevaluată și necesitatea de a mai pune în dezbatere chestiunea prescripției, în urma determinării ordinii de soluționare a excepțiilor, ținând cont de criteriul efectelor pe care acestea le produc, prevăzut de art. 248 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte reține că instanța de rejudecare, în raport de neformularea de către părțile interesate a unei cereri de lămurire a întinderii dispozitivului sentinței nr. 51/10.04.2018, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, a procedat, cu prioritate, la examinarea motivelor de apel invocate de pârâta B. S.A. privind excepția autorității de lucru judecat, potrivit îndrumărilor oferite în recurs.

Astfel, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, a examinat cererea ce face obiectul cauzei de față, nr. 2671/95/2020*, respectiv cea care a format obiectul dosarului nr. x/2015, la care a fost conexat și dosarul nr. x/2017 (alături de dosarele nr. x/2015, nr. y/2015, nr. z/2015, w/2017, t/2017, s/2017), și a conchis că există tripla identitate de elemente: părți, obiect, ca pretenție dedusă judecății, și cauză, ca situație de fapt calificată juridic; totodată, a expus raționamentul propriu în justificarea soluției pronunțate, prin aceasta din urmă nefiind contrazisă decizia de casare.

Înalta Curte constată că prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A la plata de despăgubiri morale în cuantum de 230.000 Euro, pentru repararea în parte a prejudiciului cauzat prin debranșarea ilegală a locuinței sale de la rețeaua de furnizare a energiei electrice pe perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016.

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, același reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. S.A. și D. S.A., daune morale pentru mai multe perioade aferente anilor 2014-2016, inclusiv pentru cea solicitată în cauza ce face obiectul prezentului dosar, iar prin sentința nr. 51/2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, rămasă definitivă prin deciziile nr. 1217/2018 a Curții de Apel Craiova și nr. 1272/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtele B. S.A. și C. S.A. au fost obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În acest context, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 233/2023 din 10 mai 2023 a Curții de Apel Craiova – secția a II-a civilă s-a statuat, în mod judicios, că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, este întemeiată, instanța de apel constatând că aspectele privind acordarea de despăgubiri constând în daune morale pentru deconectarea de la rețeaua de energie electrică din 12.02.2013 la locul de consum situat în localitatea Motru, județul Gorj, în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016, au fost definitiv tranșate în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, la care a fost conexat și dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, în pofida susținerilor recurentului-reclamant, instanța supremă reține că, în rejudecare, instanța de apel nu a ignorat indicațiile instanței de casare, de a verifica dacă dreptul său la a fi despăgubit a fost recunoscut sau nu ca rezultat al analizei de ansamblu a tuturor pretențiilor formulate în dosarele conexate, inclusiv a celor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2017, ci a expus în considerentele sale raționamentul în temeiul căruia a admis autoritatea de lucru judecat, sub forma prezumției lucrului judecat, prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, fiind respectate astfel exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurentul-reclamant ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Așa fiind, în litigiul pendinte, prin care recurentul-reclamant solicită despăgubiri morale, invocând aceeași pretinsă faptă ilicită a intimatei-pârâte din 12.02.2013, de deconectare de la rețeaua de energie electrică la locul de consum situat în localitatea Motru, județul Gorj, însă în perioade de timp diferite, nu pot fi contrazise statuările anterioare ale instanțelor, cu privire la aceeași faptă ilicită, acestea impunându-se în cauză cu putere de lucru judecat.

Nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și asupra pretențiilor formulate în dosarul conexat nr. x/2017, cu consecința încălcării, deopotrivă, a art. 1.386 alin. (3) C. civ., nu este întemeiată.

Pe de o parte, se reține că, în rejudecare, instanța de apel, respectând limitele casării, astfel cum au fost stabilite prin decizia nr. 463 din 2 martie 2022 a Înaltei Curți, a reluat analiza excepției autorității de lucru judecat, sub forma prezumției lucrului judecat prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Pe de altă parte, având în vedere măsura conexării, ce presupune judecarea laolaltă a cauzelor conexate, rezultă că raționamentul expus de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate – de admitere a autorității de lucru judecat, sub forma prezumției lucrului judecat și, în consecință, de respingere a acțiunii reclamantului – vizează pretențiile formulate în toate dosarele conexate, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită imputată intimatei-pârâte este aceeași, numai perioada de timp aferentă căreia se solicită daune morale fiind diferită. Or, așa cum s-a arătat, statuările anterioare ale instanțelor, cu privire la aceeași faptă ilicită, se impun în cauză cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, în mod greșit invocă recurentul-reclamant că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și asupra pretențiilor din dosarul conexat nr. x/2017, așa încât, și în raport cu aceste ultime susțineri ale reclamantului, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reținând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 233/2023 din 10 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 233/2023 din 10 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.