ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2023

HOTĂRÂRE
21.06.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 03.09.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să îi plătească suma de 720.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale cauzate prin debranșarea ilegală a locuinței personale de la rețeaua de energie electrică în perioada cuprinsă între 15.02.2016 și 23.11.2016.

La 17.10.2019, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune; în subsidiar, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Prin sentința nr. 69/19.06.2020, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei cuprinse între 15.02.2016 și 02.09.2016, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 RON, cu titlu de daune morale aferente perioadei cuprinse între 03.09.2016 și 23.11.2016.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel; se cuvine notat că, prin calea sa ordinară de atac, S.C. B. S.A. a criticat soluția dată excepției lipsei calității procesuale active și fondului, după cum rezultă din analiza memoriului de apel.

Prin decizia nr. 42/27.01.2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1463/10.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza instanței de apel pentru rejudecarea apelului declarat de S.C. B. S.A., menținând restul dispozițiilor deciziei atacate.

În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a pronunțat decizia nr. 73/09.02.2022, prin care a admis apelul declarat de S.C. B. S.A. și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și acordarea unui spor de despăgubire conform dispozițiilor art. 1.386 alin. (4) C. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, fapta de debranșare de la rețeaua de energie electrică fiind săvârșită cu vinovăție, întrucât la momentul respectiv își îndeplinise toate obligațiile contractuale față de furnizor.

A invocat dispozițiile art. 47 lit. a), b) și c) din Legea nr. 123/2012 și a subliniat că acestea reglementează întreruperea energiei electrice în ipotezele menționate, nu debranșarea, astfel că cele două operațiuni nu sunt identice. În cazul său, intimata-pârâtă a procedat la debranșare, demontând și preluând toate echipamentele necesare accesului la rețeaua de energie electrică.

Autoarea căii de atac a mai susținut că instanța de apel a încălcat art. 44 alin. (2) din Constituție, art. 1.364 C. civ. și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., că nu a aplicat legea în spiritul ei, conform art. 26, art. 61 alin. (2) și art. 252 C. civ., art. 22 și art. 32-34 din Constituție și că a reținut greșit Ordinul nr. 43/2004 emis de președintele A.N.R.E., ignorând Legea nr. 123/2012.

Totodată, a apreciat că instanța de apel a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte.

A mai arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea garanțiilor privind imparțialitatea instanței, întrucât i-a fost respinsă cererea de amânare, dosarul fiind soluționat la primul termen, în lipsa părților, în timp ce în alt dosar au fost acordate șapte termene de judecată. De asemenea, a mai relevat alte greșeli ale instanței privind stabilirea taxei de timbru, prin comparație cu soluții pronunțate pe aceeași chestiune, în alte dosare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de azi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele de recurs de ordine publică prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, instanța supremă constată că, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, cauza a fost trimisă instanței de prim control judiciar, pentru o nouă judecată a apelului declarat de S.C. B. S.A.

Așadar, în temeiul art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelant.

Or, prin memoriul său de apel, S.C. B. S.A. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale active și a soluției date pe fondul pretențiilor reclamantei; ca atare, deși tribunalul respinsese și excepția lipsei calității procesuale pasive, nicio critică nu a fost expusă, în apel, la adresa acestei dezlegări.

Limitele devoluțiunii în calea de atac a apelului, conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., au fost în acest mod fixate.

Cu toate acestea, în rejudecare, curtea de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale și, în dispozitiv, a admis apelul și a reformat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Însă, pronunțându-se asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, respinsă de prima instanță și necriticată prin memoriul de apel, a încălcat limitele devoluțiunii în apel.

Considerentele expuse în precedent demonstrează și incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât prin considerente, instanța de apel a analizat elementele răspunderii civile delictuale, așadar fondul raportului juridic dintre părțile litigiului, iar prin dispozitiv s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.

În considerarea celor arătate, sunt fondate motivele de casare invocate din oficiu, motiv pentru care, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată instanței de apel.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 73/09.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1978/2024
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Gorj – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solici
ÎCCJ 2023-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secția a II-a Civilă la 20.11.2020, sub
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 28 august 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu c
ÎCCJ 2022-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 240/2022
Ședința publică din data de 3 februarie 2022 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2019 pe rolul Tribunalului Gorj – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a c
ÎCCJ 2022-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2022
Ședința publică din data de 25 mai 2022 Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. x/2019, A., în calitate de reclamantă,
Sursă