ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- Secția a VI-a Civilă la 22 noiembrie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtele B GmbH și C DMCC, a solicitat să se constate că acesta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală de cesiune de părți sociale din 20 mai 2015, care, în opinia sa, nu a fost desființată prin declarația de rezoluțiune din 17 mai 2017 a pârâtelor și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de cesiune de părți sociale pentru 100% din capitalul social al societății D S.R.L., cesionarul B Gmbh urmând să dobândească 51% din capitalul social al societății, iar cesionarul C DMCC 49% din capitalul social al acesteia, conform obligațiilor asumate de aceste societăți, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 art. 1550 art. 1552 art. 1553 și art. 1669 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3858 din 21 decembrie 2018, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și solicitarea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată. S-a luat act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile constând în onorariu de avocat pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A, iar pârâtele E GmbH (fostă B Gmbh) și C DMCC au declarat apel la considerente.

Prin întâmpinare, reclamantul A a invocat excepția inadmisibilității apelului împotriva considerentelor sentinței și respingerea cererii de apel ca inadmisibilă; într-un prim subsidiar, a solicitat admiterea excepției lipsei de interes și respingerea apelului formulat împotriva considerentelor ca fiind lipsit de interes, iar într-un al doilea subsidiar a solicitat respingerea cererii de apel ca neîntemeiată și menținerea motivării hotărârii primei instanțe cu privire la excepția nulității promisiunii de cesiune.

Prin încheierea din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a apelului privind considerentele.

Prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a luat act că pârâtele E GmbH și C DMCC au solicitat proba cu înscrisuri, atât în cadrul apelului lor, cât și în cadrul apelului formulat de apelantul-reclamant A și că nu au depus înscrisuri noi în apel. A luat act că pârâtele E GmbH și C DMCC nu au mai solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului A. A încuviințat reclamantului A proba cu înscrisuri. A constatat că reclamantul A nu era decăzut din proba cu martori. A încuviințat pârâtelor E GmbH și C DMCC și reclamantului A proba cu martori, respectiv martorul F (pentru pârâte) și martorul G (pentru reclamant). A încuviințat pârâtelor E GmbH și C DMCC proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea geologia resurselor miniere, cu următoarele obiective: 1. să stabilească expertul dacă într-o singură arie geografică (în speță Buchin) rezultatele mai multor teste pot fi esențialmente diferite în ceea ce privește concentrația zăcămintelor de metale neferoase și proporția între ele; 2. să stabilească expertul, în concret, dacă este posibil, din punct de vedere științific, ca rapoartele inițiale (Raportul H SA din data de 11.05.2015 și Raportul de analize al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare din data de 04.02.2015) să fi fost executate în baza probelor/mostrelor prelevate din aceeași arie geografică, de pe aceleași terenuri, ca cele trei rapoarte ulterioare [„Rezultatele raportului pentru pietriș și nisip în România. Proiect 777”, realizat de Prof. Dr. Ing. J, K; „Report” emis de către Unit of mineral Processing (AMR) – RWTH Aachen University, Germania, din data de 25.11.2016; „Overview Results Buchin Samples per December 2016”]; 3. să stabilească expertul în ce măsură concentrațiile de metale neferoase relevate de toate testele efectuate ar fi justificat din punct de vedere economic exploatarea (dacă exploatarea minieră ar fi fost posibilă și/ sau profitabilă – rentabilă – condițiile date). A stabilit onorariul provizoriu în cuantum de 2.000 de lei, în sarcina pârâtelor E GmbH și C DMCC. A încuviințat câte un expert-consilier pentru pârâte și reclamant.

Prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2022, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a amânat pronunțarea la 21 septembrie 2022.

Prin decizia civilă nr. 1468 din 19 octombrie 2022, Curtea de Apel București– Secția a VI-a Civilă a respins apelurile formulate de reclamantul A și de pârâtele E GmbH și C DMCC, ca nefondate. A obligat reclamantul la plata către pârâte a sumei de 15.736 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale, respectiv taxa judiciară de timbru pentru care reclamantului i s-a acordat ajutor public judiciar, în cuantum de 564.872,5 lei, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor de ședință din 18 decembrie 2019 și din 7 septembrie 2022 a declarat recurs reclamantul A, solicitând instanței să caseze în parte hotărârea atacată, cu privire la apelul reclamantului și la încheierile atacate și să trimită cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanța de apel a încălcat interdicția ascultării martorului aflat în legături de interese dovedite cu recurentele-pârâte, deși recurentul se opusese audierii în termenul legal, încălcând prevederile art. 315 și art. 324 C. proc. civ. Aceeași parte menționează că, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 18 decembrie 2019, s-a opus în mod neechivoc audierii acestui martor deoarece acesta se afla în serviciul părții adverse. Precizează că la termenul de la 7 septembrie 2022, martorul F a afirmat că se afla și la acel moment în serviciul societăților pârâte. Întrucât curtea de apel și-a întemeiat soluția pe această probă administrată nelegal, recurentul-reclamant apreciază că atât cele două încheieri de ședință, cât și decizia sunt lovite de nulitate. Se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 329 C. proc. civ. și a principiilor legalității, egalității de tratament, contradictorialității, dreptului la apărare și la un proces echitabil, în sensul că instanța de apel a avut în vedere o prezumție judiciară în situația în care nu era admisibilă proba cu martori. Recurentul-reclamant consideră că, deși prin încheierea din 18 decembrie 2019, curtea de apel a stabilit limitele probațiunii, a audiat martorul atât cu privire la dovedirea unor chestiuni de fapt peste sau împotriva a ceea ce cuprindea promisiunea din 20 mai 2015 și cu privire la chestiuni tehnice privind exploatarea minieră, deși martorul nu era un specialist în domeniu. Arată că, în situația în care instanța de apel ar fi revenit asupra probelor, ar fi trebuit să pună acest aspect în discuția părților. Mai arată că decizia a fost pronunțată pe baza unor probe care nu au fost legal încuviințate întrucât au fost reținute concluzii ale expertului care depășeau obiectivele stabilite de instanță, analizând rentabilitatea în general a exploatării miniere. Consideră că raportul de expertiză tehnică în specialitatea geologia resurselor minerale întocmit de L este lovit parțial de nulitate.

Recurentul-reclamant susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1270 art. 1549 art. 1550 și art. 1553 alin. (1) C. civ. care stabilesc principiul forței obligatorii a contractului și condiționează rezilierea de încălcarea obligației prevăzute de pactul comisoriu. Arată că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că partea a contestat asumarea obligației de a garanta o anumită concentrație de metale neferoase, a contestat faptul că pactul comisoriu permitea rezilierea din acest motiv și că analiza de due-dilligence ar fi urmărit și verificarea existenței unei anumite concentrații de metale neferoase. Consideră că în mod greșit curtea de apel a constatat că, deși pretinsa obligație nu fusese asumată de reclamant și nici nu rezulta din cuprinsul promisiunii, aceasta se putea deduce din interpretarea sistematică a clauzelor contractuale pe baza unei prezumții simple și din declarațiile martorului. Apreciază că instanța de apel a recalificat natura juridică a clauzei 12.1 din promisiune și i-a dat valența unei clauze de denunțare a contractului sau de rezoluțiune unilaterală.

Autorul căii de atac arată că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei recurate în sensul că pe de o parte, s-a reținut existența unui pact comisoriu, iar pe de altă parte posibilitatea pârâtelor de a ieși din contract pe baza unei decizii unilaterale.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de apel a încălcat art. 1400 C. civ. în sensul că a transformat o condiție suspensivă într-o condiție rezolutorie, art. 1553 alin. (2) și 3 C. civ. care condiționează rezilierea actului de punerea în întârziere a debitorului chiar și în cazul pactului comisoriu, art. 1481 C. civ. în ceea ce privește stabilirea obligației de a obține avize și autorizații ca o obligație de rezultat în sarcina reclamantului și art. 1405 din același cod întrucât a reținut în mod eronat că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile. Arată că au fost încălcate și regulile de interpretare edictate de art. 1270 art. 1267 și art. 1268 C. civ.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Pârâtele M GmbH (fostă E GmbH fostă B GmbH) și C DMCC au depus întâmpinare prin care au solicitat în principal anularea recursului formulat de recurentul-reclamant, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâtele M GmbH (fostă E GmbH fostă B GmbH) și C DMCC au declarat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 1468 din 19 octombrie 2022, invocând, în esență, următoarele:

Autoarele căii de atac precizează că nu înțeleg să conteste situația de fapt, ci solicită o corectă interpretare a normelor de drept material edictate de art. 1214 C. civ. în sensul de a se reține vicierea consimțământului recurentelor-pârâte prin dol, cu consecința anulării promisiunii. Arată că în lipsa convingerii induse de manoperele dolosive ale recurentului nu ar fi încheiat promisiunea și nu ar fi achitat un avans de 2/3 din preț de aproximativ 20.000.000 euro. Susțin că elementul obiectiv al dolului este reprezentat de raportul prin care a fost eronat prezentată cantitatea de aur existentă în teren, iar elementul subiectiv de atitudinea recurentului-reclamant care reflectă intenția de inducere în eroare.

Recurentele-pârâte au indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, recurentul-reclamant a invocat excepția nulității recursului incident, iar în subsidiar respingerea acestuia.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 22 mai 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursurile, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Referitor la recursul principal formulat de recurentul-reclamant A împotriva încheierilor de ședință din 18 decembrie 2019 și din 7 septembrie 2022 și a deciziei civile nr. 1468 din 19 octombrie 2022, instanța supremă constată că motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Argumentele subsumate de autorul căii de atac motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt veritabile critici de nelegalitate. Pe această cale recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea față de modul în care curtea de apel a încuviințat și administrat proba cu martori, precum și valoarea juridică pe care curtea a acordat-o raportului de expertiză contabilă, fără a justifica de ce pretinsele încălcări ale normelor de procedură indicate atrag nulitatea hotărârii atacate.

Instanța supremă nu va avea în vedere nici susținerile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 1267 art. 1268 art. 1270 art. 1549 art. 1550 și art. 1553 alin. (1) C. civ. întrucât motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Textele de lege indicate stabilesc principiul forței obligatorii a contractului și condiționează rezilierea de încălcarea obligației prevăzute de pactul comisoriu. Autorul căii de atac nu explică de ce nu au fost corect aplicate normele de drept material, ci contestă interpretarea pe care curtea de apel a dat-o clauzelor promisiunii de cesiune de părți sociale, respectiv calificarea pactului comisoriu, stabilirea conținutului obligațiilor contractuale asumate și neîndeplinite de recurentul-reclamant și incidența punerii în întârziere. Aceste aspecte nu vor fi analizate întrucât rolul instanței de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor.

Nu vor fi analizate nici afirmațiile referitoare la o pretinsă contrarietate între considerentele și dispozitivul deciziei deoarece autorul căii de atac nu formulează critici de nelegalitate pertinente, ci este nemulțumit de soluția pe care instanța devolutivă a pronunțat-o asupra motivelor de apel, iar nu de modul în care și-a construit raționamentul.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Analizând recursul incident declarat de recurentele-pârâte M GmbH (fostă E GmbH fostă B GmbH) și C DMCC, față de dispozițiile art. 493 raportat la art. 491 și art. 472 C. proc. civ., potrivit cărora recursul incident rămâne fără efect dacă recursul principal este respins pentru motive care nu implică cercetarea fondului și având în vedere soluția de anulare a recursului declarat de recurentul-reclamant A, instanța supremă urmează a constata ca rămas fără efect recursul incident.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) raportat C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierilor de ședință din 18 decembrie 2019 și din 7 septembrie 2022 și a deciziei civile nr. 1468 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a VI-a Civilă, iar în temeiul 493 alin. (5) raportat la art. 491 și art. 472 din același cod, va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentele-pârâte M GmbH (fostă E GmbH fostă B GmbH) și C DMCC împotriva considerentelor aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierilor de ședință din 18 decembrie 2019 și din 7 septembrie 2022 și a deciziei civile nr. 1468 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a VI-a Civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentele-pârâte M GmbH (fostă E GmbH fostă B GmbH) și C DMCC împotriva considerentelor aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.