ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 21/1996, O.U.G. nr. 39/2017, art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1381 și urm. C. civ.

Pârâta D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe cale de excepție, întrucât a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingerea acțiunii, ca fiind prescrisă; respingerea acțiunii, ca neîntemeiată; obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Pârâtele B., D. SpA, C.., au formulat întâmpinare prin care au invocat aceleași apărări.

Prin sentința civilă nr. 961 din 13 aprilie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 3 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispozițiilor art. 38 și 39 C. proc. civ., a fost introdus în cauză numitul F., în baza unei cesiuni cu titlu particular a drepturilor litigioase intervenite între acesta și reclamantă, fără a se dispune scoaterea din cauză a societății apelante-reclamante, fiind acordat termen de judecată în vederea depunerii înscrisurilor doveditoare vizând radierea societății A. S.R.L., fiind totodată prorogată discutarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 551 din 31 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost anulat apelul ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință, precum și capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

3.1 La 29 mai 2023, reclamantul F. a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, având în vedere că nu s-a intrat în cercetarea motivelor de apel.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a admis cererea de introducere în cauză a reclamantului, în condițiile în care la dosar a fost depus contractul de cesiune de drepturi litigioase, recurentul precizând că își însușește apelul declarat în numele societății reclamante A. S.R.L.

S-a mai susținut că instanța de apel a invocat nulitatea căii de atac, motivat de faptul că la data declarării apelului societatea fusese radiată, apelul fiind formulat de reprezentantul convențional al reclamantei. Sub acest aspect, recurentul a precizat că cererea prin care a solicitat a se lua act de cesiunea dreptului litigios a fost formulată la data de 28.11.2022, în condițiile în care, la 04.10.2022, avocatul societății a solicitat comunicarea hotărârii la sediul ales.

Astfel, recurentul a învederat că, în cauză, comunicarea hotărârii la sediul ales nu a fost realizată niciodată, iar actele efectuate de reprezentantul convențional al societății nu mai erau valabile după data de 01.08.2022. Prin urmare, apelul declarat de avocat în numele societății este nul pentru lipsa capacității de folosință, aspect care, în opinia recurentului, nu este motivat în drept de către instanța de apel. Totodată, s-a subliniat că termenul de apel pentru succesorul în drepturi curge de la data comunicării hotărârii la adresa aleasă de corespondență, ceea ce în cauză nu a fost efectuat conform procedurii.

S-a mai arătat că, la data la care F. a depus cererea de intervenție în apel, hotărârea nu fusese comunicată către societate la adresa de corespondență, iar prin însușirea apelului au fost complinite toate neregulile procedurale care ar putea duce la anularea apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exercițiu.

În consecință, a susținut recurentul că, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, atunci când a considerat că reclamantul, ca reprezentant legal al persoanei juridice radiate, deși avea cunoștință de starea societății, nu a formulat apel în nume propriu. În aprecierea recurentului, instanța de apel nu a ținut cont de lipsa comunicării hotărârii apelate conform regulilor procedurale, împrejurare care îi dădea recurentului dreptul, inclusiv la data depunerii cererii de intervenție, prin care și-a însușit apelul declarat de avocat în cauză. În acest context, recurentul a precizat că avea posibilitatea să declare oricând apel și fără comunicarea hotărârii, însă acest aspect l-ar fi lipsit de posibilitatea motivării căii de atac, raportat la considerentele sentinței pronunțate în cauză.

De asemenea, recurentul a criticat hotărârea atacată pentru lipsa motivelor de drept pe care se bazează, fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.2 La data de 7 august 2023, pârâtele D., G. (fostă B.), C.. și D.. au formulat recurs incident împotriva încheierii din 3 martie 2023 și a deciziei civile nr. 551 din 31 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 Cod procedură civilă, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a încheierii din 3 martie 2023, cu privire la introducerea în cauză a lui F., cu trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect, conform art. 497 C. proc. civ.

Totodată, recurentele-pârâte au solicitat înlăturarea considerentelor deciziei atacate referitoare la tardivitatea apelului, instanța reținând că pentru reclamantă s-a dispus comunicarea încă o dată în octombrie 2022 în considerarea respectării unei adrese alese și a unei cereri de recomunicare din 04.10.2022.

Au mai solicitat recurentele-pârâte menținerea tuturor celorlalte considerente și soluții din dispozitivul încheierii și a deciziei recurate.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că partea din încheiere referitoare la introducerea în cauză a lui F., ca urmare a transmiterii dreptului litigios în cursul procesului prin acte între vii cu titlu particular, fără a dispune scoaterea din cauză a reclamantei, este lipsită de efecte în virtutea anulării căii de atac. În opinia recurentelor-pârâte, încheierea trebuie casată parțial, întrucât domnul F. a fost introdus în cauză în calitate de succesor cu titlu particular, în pofida faptului că societatea reclamantă era radiată la momentului formulării apelului.

Sub acest aspect, recurentele-pârâte au susținut că instanța de apel a încălcat normele de procedură cu privire la transmisiunea calității procesuale active, prevăzute de art. 39 C. proc. civ., având în vedere că F. a preluat procedura în starea în care se afla, astfel încât nu putea să remedieze actele de procedură efectuate de reclamantă. Prin urmare, din moment ce apelul reclamantei era nul, ca urmare a lipsei capacității de folosință a societății A. S.R.L. la momentul formulării apelului, potrivit efectelor art. 39 C. proc. civ., cererea domnului F. de introducere în cauză în calitate de succesor cu titlu particular, ca urmare a transmiterii drepturilor litigioase, nu putea acoperi nulitatea apelului și, subsecvent, nu îi putea conferi acestuia calitate procesuală activă.

Recurentele-pârâte au mai susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură cu privire la ordinea de efectuare a actelor de procedură din cadrul cercetării procesului, prevăzute de art. 237 alin. (2) și art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Din încheierea recurată rezultă faptul că instanța a acordat cuvântul părților cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință după ce a admis cererea domnului F. de introducere în cauză, deși, la începutul ședinței, reprezentantul convențional al domnului F. a informat instanța asupra faptului că societatea reclamantă a fost radiată în cursul procesului, după încheierea contractului de vânzare nr. x/2022, în luna ianuarie 2022.

În acest context, recurentele-pârâte au învederat că instanța de apel trebuia să hotărască mai întâi asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, înainte de a soluționa cererea de introducere în cauză a domnului F. în calitate de succesor cu titlu particular al reclamantei A. S.R.L.

Decizia recurată a fost contestată în ceea ce privește considerentele prin care instanța de apel, în mod greșit, a reținut că hotărârea primei instanțe a fost recomunicată reclamantei, fiind astfel incidente prevederile art. 461 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a arătat că, deși instanța de prim control judiciar a anulat apelul reclamantei pentru lipsa capacității, aceasta a inclus în considerente constatări eronate cu privire la tardivitatea apelului acesteia.

Prin urmare, recurentele-pârâte au învederat că instanța de apel, în mod greșit, a constatat faptul că prima instanță a recomunicat sentința către societatea reclamantă în luna octombrie 2022, contrar excepției invocate de pârâte cu privire la tardivitate apelului. Mai mult, s-a arătat că această excepție nu a fost pusă în discuție la niciunul dintre cele două termene de judecată desfășurate în fața instanței de apel.

În opinia recurentelor-pârâte, reclamanta A. S.R.L. nu avea niciun motiv să solicite recomunicarea hotărârii la o altă adresă decât cea indicată în cursul judecății în fața primei instanțe. Având în vedere că procedura de comunicare a hotărârii a fost legal îndeplinită față de reclamantă la data de 18 august 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare, termenul pentru formularea apelului a început să curgă la data de 18 august 2022 și a expirat în data de 20 septembrie 2022.

Prin cererile formulate la 8 noiembrie 2021 și 4 mai 2022, reclamanta nu a indicat un nou sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în acord cu prevederile art. 172 C. proc. civ., ci doar a solicitat instanței comunicarea hotărârii la o altă adresă decât cea a sediului procesual ales, fără nicio explicație cu privire la temeiul juridic care justifica o astfel de cerere. Mai mult, s-a învederat că cererea din 4 mai 2022 este, de asemenea, ambiguă pentru că reclamanta nu a indicat ambele adrese.

Recurentele-pârâte au mai susținut că reclamanta nu a respectat cerințele prevăzute de art. 158 C. proc. civ., întrucât nu a desemnat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură și nici pe cele ale art. 172 din același cod, având în vedere că nu a comunicat instanței și pârâtelor schimbarea sediului procesual, prin scrisoare recomandată.

Prin urmare, recurentele-pârâte au solicitat casarea deciziei atacate cu privire la constatarea greșită a faptului că sentința primei instanțe a fost recomunicată reclamantei în octombrie 2022.

Pârâtele au depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul F., prin care au solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 15 iunie 2023.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 decembrie 2023, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) Cod procedură civilă, s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 8 ianuarie 2024 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere al pârâtelor cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care au reiterat excepția netimbrării recursului principal, motivat de faptul că taxa judiciară datorată de reclamant trebuie calculată prin raportare la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar pentru motivul de recurs prevăzut la punctul 8 al aceluiași articol taxa datorată este de 50% din suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON.

Prin încheierea din data de 27 februarie 2024 Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului principal, pentru argumentele arătate în cuprinsul acelei încheieri, au fost admise în principiu recursurile, fiind acordat termen de judecată în ședință publică la data de 9 aprilie 2024, pentru când a fost prorogată discutarea excepției lipsei calității procesuale active a recurentului-reclamant,

Înalta Curte, analizând încheierea și decizia atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a recurentului-reclamant, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte, reamintește că aspectele litigioase invocate în susținere sunt comune cu apărările și criticile formulate pe calea cererilor de recurs principal și incident, acestea urmând a fi analizate în cadrul motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant F. și-a întemeiat recursul principal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin memoriul de recurs se critică, în esență, anularea de către instanța de apel a căii de atac declarate de reclamanta A. S.R.L. pentru lipsa capacității de folosință, dată fiind intervenirea radierii societății, deși reclamantul F. a formulat cerere de introducere în cauză, având în vedere cesiunea drepturilor litigioase. În opinia recurentului, termenul de apel pentru succesorul în drepturi curge de la data comunicării hotărârii la adresa de corespondență indicată, arătând că, la data depunerii cererii de intervenție în apel, hotărârea nu fusese comunicată către societate la adresa indicată, iar prin însușirea apelului au fost complinite toate neregulile procedurale care ar fi putut conduce la anularea apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exercițiu.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. a fost criticată hotărârea recurată în sensul că aceasta nu cuprinde motivarea în drept a soluției de anulare a apelului declarat de avocat în numele reclamantei pentru lipsa capacității de folosință a societății, argumentele instanței de apel bazându-se doar pe aspectele de fapt.

Verificând decizia recurată din perspectiva acestor critici, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar devolutiv, în urma analizării cronologice a aspectelor de fapt deduse judecății, a reținut că, la data formulării apelului, respectiv la 02.11.2022, societatea A. S.R.L. era radiată din registrul comerțului, nemaiavând capacitate de folosință.

Astfel, a constatat instanța de apel că radierea societății reclamante din registrul comerțului a fost dispusă în data de 01.08.2022, în urma dizolvării și lichidării simultane dispuse prin Decizia asociatului unic F. din 18.04.2022, iar cesiunea dreptului litigios a avut loc anterior radierii, respectiv în data de 19.01.2022. A mai reținut instanța de apel că cererea prin care s-a solicitat a se lua act de cesiunea dreptului litigios și transmiterea calității procesuale a fost formulată în data de 28.11.2022. De asemenea, apelul fiind formulat de reclamanta radiată, prin avocat, nulitatea actului procedural nu putea fi acoperită ulterior prin introducerea în cauză a cesionarului drepturilor litigioase în condițiile art. 39 C. proc. civ., nefiind vorba nici despre succesiunea unei persoane juridice.

Prin urmare, a concluzionat instanța de control judiciar devolutiv că drepturile societății reclamante au fost afectate numai prin acțiunile/inacțiunile asociatului său unic (F.), iar nu de conduita părților adverse, nefiind relevante sub acest aspect nici chestiunile privitoare la momentul declarării apelului înainte sau după redactarea hotărârii.

Instanța supremă subliniază că intră în sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, atât sub aspect formal, dedusă din încălcarea dispozițiilor art. 425 Cod procedură civilă, cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeleasă ca o contracție excesivă a raționamentului juridic ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, hotărârea instanței de apel este motivată și respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind clară și concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept, pe baza cărora s-a fundamentat soluția, nefiind, astfel, incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este cunoscut faptul că, potrivit art. 425 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea pronunțată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Se constată astfel că, instanța de apel a avut în vedere criticile esențiale invocate de reclamant și a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății, ținând cont de cronologia datelor și faptelor din dosar.

Or, recurentul-reclamant, prevalându-se de faptul că raționamentul expus prin decizia recurată nu cuprinde o analiză în drept a soluției pronunțate, în realitate deduce instanței de recurs nemulțumirile sale față de argumentele care au format convingerea instanței de apel, aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

În privința criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a invocat aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, acesta nu a indicat în concret regulile de drept substanțial nesocotite prin decizia atacată, motivul de recurs fiind invocat în mod formal.

Prin argumentele aduse în susținerea motivului de recurs anterior evocat, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de lipsa comunicării hotărârii apelate conform regulilor procedurale, atunci când a reținut faptul că, deși reclamantul avea cunoștință de starea societății, nu a formulat apel în nume propriu.

Critica anterior expusă este neîntemeiată, urmând a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât se invocă faptul că instanța de apel nu a acordat nicio valoare juridică recomunicării hotărârii primei instanțe.

În legătură cu această critică, reține Înalta Curte că aspectul recomunicării hotărârii la o altă adresă indicată de parte după momentul pronunțării soluției de către instanța de judecată nu prezintă relevanță juridică asupra momentului nașterii dreptului părții de a formula calea de atac, fiind corectă decizia recurată de anulare a apelului pentru lipsa capacității de folosință, radierea societății apelante intervenind anterior momentului declarării căii de atac de către reprezentantul convențional al reclamantei.

Înalta Curte subliniază că, un argument suplimentar pentru legalitatea deciziei recurate rezultă din dispozițiile art. 32 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru promovarea oricărei cereri de chemare în judecată sau căi de atac, autorul acesteia trebuie să aibă capacitate și calitate procesuală în condițiile legii.

Totodată, instanța supremă reține că art. 56 alin. (1) C. proc. civ. dispune în sensul că, "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile", iar alin. (3) al aceluiași text normativ prevede că "lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută".

Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității procesuale și constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Art. 251 alin. (1) C. civ. prevede că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societățile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică.

Radierea unei societăți comerciale din registrul comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia și, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operațiune având semnificația încetării existenței persoanei juridice.

În cauză, așa cum a constatat instanța de apel, la data de 01.08.2022 societatea reclamantă A. S.R.L. a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, ca urmare a dizolvării și lichidării simultane dispuse prin Decizia asociatului unic din 18.04.2022.

Prin urmare, la data declarării apelului, 02.11.2022, societatea reclamantă nu mai beneficia de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile. Altfel spus, nu mai subzista ca subiect de drept și nici nu mai avea îndreptățirea legală de a fi parte în proces, motiv pentru care, în mod corect, instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nulitatea căii de atac formulate de societatea reclamantă. Cum actul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege, reclamantul F. nu avea posibilitatea să își însușească apelul formulat de o persoană juridică ce nu mai avea drepturi și obligații, în calitatea sa de intervenient preluând procedura în starea în care se afla la momentul introducerii sale în cauză.

Așa fiind, se constată că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept procedural și material incidente cauzei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Procedând în continuare la analiza criticilor formulate pe calea recursului incident, Înalta Curte reține că pârâtele au atacat atât încheierea din 3 martie 2023, cât și decizia civilă nr. 551 din 31 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Având în vedere că instanța supremă va valida soluția pronunțată de instanța de control judiciar devolutiv, de anulare a apelului pentru lipsa capacității de folosință a reclamantei, ținând cont și de precizările formulate de reprezentantul convențional al pârâtelor în ședință publică, în sensul că, numai în ipoteza în care se va constata lipsa calității procesuale a recurentului-reclamant, se impune respingerea recursului incident declarat împotriva încheierii din 3 martie 2023, criticile formulate pe calea recursului incident vor fi analizate și înlăturate, pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește încheierea din 3 martie 2023 au susținut recurentele-pârâte că instanța de apel a încălcat normele de procedură cu privire la transmiterea calității procesuale active, prevăzute de art. 39 C. proc. civ., având în vedere că F. a preluat procedura în starea în care se afla, astfel încât nu putea să remedieze actele de procedură efectuate de reclamantă, care erau lovite de nulitate absolută, dată fiind lipsa capacității de folosință.

De asemenea, s-a mai invocat încălcarea regulilor de procedură cu privire la ordinea de efectuare a actelor procedurale din cadrul cercetării procesului, prevăzute de dispozițiile art. 237 alin. (2) și art. 248 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, au arătat autoarele memoriului de recurs incident că, instanța de apel, în mod greșit, a acordat cuvântul părților asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință ulterior admiterii cererii de introducere în cauză a domnului F., deși era cunoscut aspectul privind radierea societății reclamante.

Criticile ce vizează încheierea din 3 martie 2023 vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind relevată încălcarea ordinii de soluționare a excepțiilor și de efectuare a actelor de procedură în cadrul cercetării procesului.

Conform dispozițiilor art. 237 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.

De asemenea, textul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 38 și 39 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză a domnului F., dată fiind cesiunea drepturilor litigioase intervenită la 19 ianuarie 2022, fiind menținută în cauză în calitate de apelantă-reclamantă și societatea A. S.R.L. De asemenea, față de susținerile apelantei și lipsa înscrisurilor doveditoare privind radierea societății reclamante, instanța de apel a dispus acordarea unui nou termen de judecată, pentru când s-a prorogat discutarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință.

Contrar susținerilor recurentelor-pârâte, instanța supremă reține că, modul în care a procedat instanța de control judiciar devolutiv la termenul de judecată din 3 martie 2023 corespunde normelor procedurale prevăzute de dispozițiile art. 237 alin. (1) și (2) și art. 248 C. proc. civ., având în vedere succesiunea aspectelor litigioase deduse judecății.

Astfel, fiind învestită cu o cerere de introducere în cauză în temeiul dispozițiilor art. 39 C. proc. civ., dată fiind intervenirea cesiunii drepturilor litigioase între reclamanta A. S.R.L. și asociatul unic, F., susținută cu înscrisurile doveditoare depuse la dosar, instanța de apel a dispus mai întâi introducerea acestuia în cauză, reținând că, în ipoteza transmiterii în cursul procesului a dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părțile inițiale.

Totodată, având în vedere susținerile apelantei-reclamante cu privire la radierea societății, instanța de prim control judiciar a dispus amânarea judecății în vederea depunerii înscrisurilor doveditoare, prorogând discutarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință.

Prin urmare, ordinea în care au fost efectuate actele de procedură în cadrul cercetării procesului a fost justificată de succesiunea în care au fost furnizate datele și informațiile de către părți, instanța de apel neavând posibilitatea de a se pronunța la termenul din 3 martie 2023 asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei în absența înscrisurilor doveditoare, motiv pentru care, în acord cu dispozițiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., a dispus amânarea judecății.

Este real că introducerea în cauză a domnului F., în calitate de succesor cu titlu particular, ca urmare a transmiterii drepturilor litigioase, nu putea avea ca efect remedierea actelor de procedură efectuate de societatea reclamantă, acesta preluând procedura în starea în care se afla la momentul introducerii sale în cauză.

Așa fiind, sunt nefondate criticile recurentelor-pârâte cu privire la încălcarea de către instanța de apel a normelor procedurale privind transmiterea calității procesuale active și ordinea de efectuare a actelor de procedură în cadrul cercetării procesului, F. având calitate procesuală activă în recurs.

Decizia civilă nr. 551 din 31 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost contestată de către recurentele-pârâte în ceea ce privește considerentele prin care instanța de apel a reținut, în mod eronat, că hotărârea primei instanțe a fost recomunicată reclamantei în luna octombrie 2022, invocând astfel prevederile art. 461 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Au mai susținut recurentele-pârâte că instanța de prim control judiciar a anulat apelul reclamantei pentru lipsa capacității de folosință, astfel că excepția tardivității formulării apelului nu a mai fost pusă în discuție. S-a mai arătat că procedura de comunicare a hotărârii primei instanțe către reclamantă a fost legal îndeplinită la data de 18 august 2022, iar termenul pentru formularea apelului a expirat în data de 20 septembrie 2022 și că reclamanta nu a indicat un nou sediu procesual ales conform prevederilor art. 172 C. proc. civ., ci doar a solicitat comunicarea hotărârii la o altă adresă fără o justificare legală.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 461 din C. proc. civ. se determină, în mod explicit, obiectul căilor de atac, mai exact ce parte din hotărâre poate fi atacată, prin raportare la structura hotărârii judecătorești, alcătuită, potrivit art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., din partea introductivă, considerente și dispozitiv.

Astfel, prin alin. (1) al art. 461 din C. proc. civ., este stabilită regula conform căreia partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este dispozitivul hotărârii, iar prin alin. (2) al aceluiași articol se derogă de la regula înscrisă în primul alineat și se permite exercitarea căilor de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, cu condiția ca, prin ele, să se fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Textul prevede că, în astfel de ipoteze, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Înalta Curte formulează observația că în structura argumentelor unei hotărâri judecătorești sunt cuprinse considerente decisive (care justifică, susțin și explică dispozitivul), considerente decizorii (care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase fără ca aceasta să se regăsească în dispozitiv) și considerente indiferente sau supraabundente (care depășesc sfera dezbaterilor și conțin elemente care nu influențează soluția din dispozitiv).

Examinând considerentele criticate, respectiv "pentru reclamantă s-a dispus comunicarea încă o dată în octombrie 2022 în considerarea respectării unei adrese alese și a unei cereri de recomunicare din 04.10.2022", Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă considerente decisive sau decizorii, întrucât nu cuprind dezlegarea unei chestiuni de drept care să susțină sau să justifice în vreun fel dispozitivul hotărârii, de anulare a apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință.

Prin paragraful invocat nu se poate reține că instanța de prim control judiciar ar fi tranșat chestiunea privind formularea apelului de către reclamantă în termenul prevăzut de lege, ci reprezintă o apreciere a instanței privind recomunicarea sentinței, ce putea să lipsească din cuprinsul hotărârii, fără ca soluția pronunțată să își piardă astfel fundamentul, înlăturarea considerentelor criticate neprezentând interes din perspectiva modificării soluției pronunțate.

Prin urmare, vor fi respinse criticile recurentelor-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 461 alin. (2) din C. proc. civ.

Nefondate sunt și susținerile ce vizează neluarea în calcul de către instanța de control judiciar devolutiv a excepției tardivității formulării apelului, întrucât, în acord cu prevederile art. 248 alin. (2) Cod procedură civilă, instanța de apel, stabilind ordinea de soluționare a excepțiilor invocate în funcție de efectele pe care le produc, dată fiind intervenirea radierii societății apelante A. S.R.L., a pus în discuție, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale de folosință, întrucât actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută, chestiunea privind verificarea formulării în termen a căii ordinare de atac fiind de prisos.

Față de toate aceste considerente, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., invocate de recurentele-pârâte prin recursul incident, instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept procedural și material incidente cauzei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei și încheierii atacate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondate atât recursul principal, cât și recursul incident, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul principal declarat de reclamantul F. împotriva deciziei civile nr. 551 din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și recursul incident formulat de pârâtele C.., D., D.. și G. (fostă B.) împotriva aceleiași decizii, precum și împotriva încheierii din 3 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2024.