ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1735/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. x/114/2013, reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar B a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 723.777,63 lei, din care 101.554 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de subantrepriză nr. 94 din 28 august 2008 și a facturilor fiscale nr. 142 din 30 noiembrie 2010 și nr. 145 din 17 decembrie 2010 și 622.223,63 lei cu titlu de daune interese, conform art. 23 din contractul de subantrepriză nr. 94 din 28 august 2008.

Prin sentința nr. 1081 din 26 iunie 2014, Tribunalul Buzău - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 723.777,63 lei, din care 101.554 lei contravaloare lucrări și 622.223,63 lei daune interese.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C S.R.L.

Prin decizia nr. 148 din 10 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pârâtă C S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 148 din 10 martie 2015, invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de ataca arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 1017 art. 1023 art. 1073 art. 1075 și art. 969 C. civ. din 1864, în sensul că au fost ignorate dispozițiile convenționale stabilite de părți. Mai arată recurenta-pârâtă că nici instanța de fond, nici cea de apel nu au ținut cont de condiția și termenul care afectau plata, ignorând astfel dispozițiile convenționale. Susține aceasta că motivarea instanțelor inferioare a fost dată cu încălcarea art. 1023 C. civ. din 1864 atunci când s-a reținut că prin efectuarea unor plăți anticipate parțiale ar fi recunoscută scadența sumelor de bani. Precizează că obligarea sa la plata daunelor interese de 622.223,63 lei prevăzute doar într-unul din raporturile obligaționale, pentru care obligația de plată a fost executată de bună voie, a fost făcută de către instanțele inferioare, cu încălcarea art. 1073 și art. 1075 C. civ. din 1864.

La 4 aprilie 2016, prin punctul de vedere la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu, pârâta a reiterat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013, invocată inițial prin răspunsul la întâmpinare.

Reclamantă A S.R.L., prin întâmpinarea depusă față de cererea de recurs, a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Prin încheierea din 28 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., invocată de recurenta-pârâtă C S.R.L.

Prin decizia nr. 1246 din 28 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C S.R.L. împotriva deciziei nr. 148 din 10 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.

Față de această soluție, pârâta a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și rejudecarea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă sub nr. x/1/2017.

Prin decizia nr. 1122 din 22 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a respins excepția inadmisibilității, a admis cererea de revizuire formulată de pârâta C S.R.L. împotriva deciziei nr. 1246 din 28 iunie 2016, pe care a schimbat-o în tot și a acordat termen la 9 octombrie 2024, în vederea soluționării recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 1017 și art. 1023 C. civ. din 1864, referitoare la condiție și termen, deoarece în mod corect instanța de apel a constatat că termenele de plată a facturilor emise de reclamantă sunt prevăzute în contractele de subantrepriză și că obligația de plată a pârâtei este certă, având în vedere că aceasta a executat lucrările contractate. Ca urmare, nu se poate reține că nu au fost respectate dispozițiile art. 969 din același cod atât timp cât instanța de apel a interpretat clauzele convenției ținând seama de voința părților contractante și de natura contractului de subantrepriză.

Cu ocazia stabilirii situației de fapt, pe baza probelor de la dosar, curtea de apel a constatat că cele două facturi în discuție nu fuseseră achitate astfel că a aplicat prevederile art. 1073 și art. 1075 C. civ. din 1864, care dau dreptul creditorului de a fi dezdăunat în cazul în care obligația nu este îndeplinită în mod exact. Ca urmare, a dat eficiență înțelegerii contractuale a părților și a obligat pârâta și la plata daunelor interese.

Înalta Curte nu va avea în vedere restul criticilor exprimate prin cererea de recurs deoarece acestea aduc în discuție aspecte de fapt, cum ar fi interpretarea înscrisurilor de la dosar (fișă analitică, plăți parțiale). Recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și în cadrul căreia nu pot fi examinate chestiuni de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.R.L. împotriva deciziei nr. 148 din 10 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.R.L. împotriva deciziei nr. 148 din 10 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.