ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1716/2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 august 2017 pe rolul Tribunalului Maramureș – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/100/2017, reclamanta A S.A. a chemat în judecată pe pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA PRIN PRIMAR și B S.A., solicitând obligarea COMUNEI RECEA la plata sumei de 1.425.000 lei ce reprezintă contravaloarea facturii seria MMIMI 0002064/26.09.2016, emisă de B S.A. și care formează obiect al ipotecii asupra creanțelor, ipotecă constituită de B S.A. în favoarea reclamantei.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc. civ., art. 70 din același cod și art. 2403 C. civ.

La prima zi de înfățișare, reclamanta și-a modificat cererea, în sensul că a solicitat obligarea COMUNEI RECEA la plata sumei de 1.425.000 lei, reprezentând creanță rezultată din contractul de execuție lucrări încheiat de pârâta COMUNA RECEA cu B S.A. la data de 11 noiembrie 2013 și a actului adițional din 29 iulie 2016 care formează obiect al ipotecii asupra creanțelor, ipotecă constituită de B S.A. în favoarea reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1129 din 7 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/100/2017, s-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâtele UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA PRIN PRIMAR și B S.A., prin administrator judiciar C S.P.R.L.; reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA PRIN PRIMAR suma de 2.625 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A S.A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și obligării intimatei-pârâte UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA la plata sumei de 242.625 lei către apelanta-reclamantă, reprezentând suma achitată de aceasta către D S.A., în baza cesiunii de creanță înregistrate la intimata-pârâtă sub nr. 8082/29.09.2017.

Prin decizia civilă nr. 411/2022 din 7 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/100/2017, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A S.A. împotriva sentinței civile nr. 1129 din 7 iulie 2021 a Tribunalului Maramureș – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA la plata sumei de 242.625 lei în favoarea reclamantei A S.A.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma totală de 18.936,25 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel.

La data de 29 septembrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/100/2017, recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA împotriva deciziei civile nr. 411/2022 din 7 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel nu a respectat principiul disponibilității și a limitelor învestirii, specifice procesului civil, consacrate de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care constă în faptul că părțile pot determina existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și de a stabili cadrul procesual.

În speță, instanța a fost sesizată cu o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat obligarea COMUNEI RECEA la plata sumei de 1.425.000 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria MMIMI nr. 0002064 din 26.09.20216.

Întrucât factura nu a fost însușită de către COMUNA RECEA, înregistrându-se o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune, reclamanta A S.A. a procedat, la primul termen de judecată, la precizarea acțiunii în sensul obligării COMUNEI RECEA la plata sumei de 1.425.000 lei, reprezentând creanță rezultată din contractul de lucrări nr. 6670 din 11 noiembrie 2013, obligație de plată care nu a existat, întrucât COMUNA RECEA și-a îndeplinit toate obligațiile de plată ce au rezultat din contractul anterior menționat.

Aceste aspecte au fost dovedite în primul ciclu procesual, constatate și consemnate de instanța de fond în dispozitivul sentinței civile nr. 1129 din 7 iulie 2021.

În apel, nu s-a mai ținut cont de cadrul procesual stabilit în prima etapă de judecată, apelanta înțelegând să aducă noi solicitări.

Astfel, a solicitat obligarea pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA la plata sumei de 242.625 lei, reprezentând suma achitată de aceasta către D S.A., în baza cesiunii de creanță înregistrată la intimată sub nr. 8082/29.09.2017.

S-a menționat faptul că între D S.A. și B S.A. a intervenit contractul de execuție lucrări nr. 548/26.07.2017, având ca obiect îndeplinirea unor lucrări asumate de B S.A. prin contractul nr. 6670 din 11 noiembrie 2013 încheiat cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA.

Practic, au fost subcontractate o parte din lucrări motivat de imposibilitatea executării lor de către B S.A. care, la momentul respectiv, nu își mai îndeplinea obligațiile contractuale, fiind în pragul declanșării procedurii de insolvență, aspecte dovedite prin intrarea acesteia în insolvență la data de 14 noiembrie 2017, potrivit hotărârii nr. 3035, pronunțate în dosarul nr. x/100/2017, aflat pe rolul Tribunalului Maramureș, respectiv în faliment la data de 16 martie 2021.

Astfel cum se poate constata și cum s-a dovedit, creanța în sumă de 242.625 lei a rezultat, ca urmare a unor lucrări efectuate de către D S.A., în baza contractului de execuție de lucrări nr. 548/26.07.2017, iar nu de către B S.A., beneficiar fiind COMUNA RECEA.

De altfel, creanța nu ar fi existat dacă nu s-ar fi încheiat contractul cu D S.A. și aceasta nu ar fi executat lucrările aferente acestei valori.

Contractul de lucrări nu îi conferă unei creanțe condițiile exigibilității, întrucât achitarea contravalorii unui contract de lucrări este condiționată de executarea efectivă a lucrărilor, astfel încât beneficiarul va putea fi obligat la plată doar în limita îndeplinirii obligațiilor de realizare a lucrărilor.

Conform art. 662 C. proc. civ., pentru a putea fi obligată pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA la plata unei sume de bani trebuia să fie avute în vedere natura creanței și caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia.

Or, în situația de față, suma solicitată de bancă în baza contractului de lucrări nu îndeplinește aceste condiții, întrucât este vorba de un contract cu executare succesivă, acesta urmând a fi achitat în funcție de lucrările realizate și avizate de dirigintele de șantier.

Având în vedere că suma de 1.425.000 RON nu are la bază o dovadă certă de executare a unor lucrări în contravaloarea acesteia și neachitate, reclamanta A S.A. a înțeles să își precizeze acțiunea în etapa apelului, solicitând obligarea pârâtei la suma de 242.625 lei, aferentă lucrărilor efectuate de către D S.A.

Un alt aspect care trebuie reținut este acela că banca și-a luat toate măsurile de precauție în vederea garantării îndeplinirii obligației de restituire a creditului acordat, motiv pentru care, în vederea utilizării sumelor de credit era necesară prezentarea facturilor emise în baza contractelor comerciale, tocmai pentru ca banca să recupereze direct sumele datorate debitorului la momentul scadenței facturii.

E S.A. nu ar fi prezentat factura fiscală seria MMIMI nr. 0002064 din 26 septembrie 2016, în valoare de 1.425.000 RON, aceasta nu ar fi putut accesa creditul în cuantum de 1.000.000 RON, deoarece sursa de rambursare a acestuia a fost dată de încasarea respectivei facturi emise în baza contractului de lucrări.

Faptul că banca nu a verificat veridicitatea facturii, a acordat creditul, omițând clauzele prevăzute în contractul de ipotecă mobiliară și neținând cont de prevederile contractului de lucrări nr. 6670 din 11 noiembrie 2013 încheiat între B S.A. și COMUNA RECEA (și care a fost constituit ca obiect al garanției), disculpă COMUNA RECEA de obligația de plată pe care banca o pretinde cu privire la creditele acordate cu nerespectarea acestora.

Instanța de apel nu a ținut cont de apărările formulate atât în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cât și oral, cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor noi în apel, astfel că a fost îngrădit dreptul la apărare, încălcându-se, totodată, principiul contradictorialității, aspecte care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu toate că excepția a fost invocată de către pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA prin întâmpinarea depusă la dosar, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia, deși avea această obligație, în temeiul art. 397 C. proc. civ., iar hotărârea dată trebuia să conțină motivele de respingere sau de admitere a excepției respective.

Prin urmare, hotărârea dată de instanța de apel nu conține motivele pentru care excepția invocată de către COMUNA RECEA a fost respinsă sau înlăturată.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, după precizarea acțiunii de către reclamanta A S.A., la baza pretențiilor formulate în primă instanță a stat contractul de lucrări nr. 6670 din 11 noiembrie 2013, care ar fi trebuit să reprezinte principalul temei, însă instanța de apel, în pronunțarea soluției, nu a ținut cont de clauzele contractuale și de faptul că acesta reprezintă acordul de voință dintre părțile semnatare cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Părțile semnatare puteau conveni încetarea contractului înainte de termen sau modificarea lui. Faptul că în contract a fost prevăzută posibilitatea subcontractării constituie un beneficiu pentru ambele părți. Prin subcontractarea lucrărilor o parte din lucrările respective va fi executată de către un alt operator economic, urmând ca plățile corespunzătoare acestor lucrări să fie efectuate în mod direct către subcontractant.

Potrivit art. 17 din contract, plățile se vor efectua către executant în termen de 30 de zile de la emiterea fiecărei facturi, în funcție de alocările bugetare. Cu privire la plățile parțiale, acestea vor fi făcute la cererea executantului, la valoarea lucrărilor executate conform contractului și în cel mai scurt timp posibil.

Art. 20 din contract stabilește că executantul are obligația de a prezenta la încheierea contractului, toate contractele încheiate cu subcontractanții desemnați, iar lista subcontractanților, cu datele de recunoaștere ale acestora, cât și contractele încheiate cu aceștia se constituie anexă la contract.

Astfel, contractul prevede obligația executantului de a aduce la cunoștință beneficiarului subcontractanții odată cu încheierea contractului, însă contractul de execuție de lucrări nr. 548 din 26 iulie 2017 a intervenit ulterior între B S.A. și D S.A.

Cel mai important aspect este sancțiunea nerespectării dispozițiilor art. 20 din contractul de execuție de lucrări nr. 6640 din 11 noiembrie 2013.

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA putea să accepte subcontractantul sau nu.

În măsura în care UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA a acceptat ca acea parte de lucrare să fie executată de către D S.A. și a semnat procesul-verbal de recepție, se poate reține derogarea prin acordul părților de la dispozițiile art. 20 din contract.

Subcontractarea lucrărilor a intervenit în momentul semnării contractului de execuție lucrări nr. 548 din 26 iulie 2017, intervenit între B S.A. și D S.A., având ca obiect executarea unor lucrări care vizau o parte din lucrările obiect al contractului nr. 6670 din 11 noiembrie 2013 încheiat între COMUNA RECEA și B S.A., în valoare totală de 203.886,55 lei și, respectiv a acceptării subcontractantului de către COMUNA RECEA prin semnarea contractului de cesiune de creanță nr. 8802 din 29 septembrie 2017.

Așa cum s-a arătat, aceasta a fost modalitatea convenită de părți pentru a nu se recurge la rezilierea contractului de lucrări nr. 6670 din 11 noiembrie 2013, întrucât la momentul respectiv B S.A. se afla în incapacitate de a executa lucrările și de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Ca o consecință a calității de subcontractor a D S.A., între COMUNA RECEA și cea dintâi s-a născut un raport juridic direct, de drept administrativ, care conferă subcontractorului dreptul de a solicita direct plata de către autoritatea contractantă, corelativ obligației din urmă de a o efectua.

Recurenta-pârâtă a precizat că nu are cunoștință dacă B S.A. a comunicat apelantei A S.A. informații despre contractul de execuție lucrări nr. 548 din 26 iulie 2017 și despre cesiunea de creanță, însă COMUNA RECEA nu poate fi ținută pentru o astfel de omisiune.

Așadar, plata sumei de 242.625 lei a fost efectuată în mod justificat, în baza contractului de lucrări și a cesiunii de creanță intervenite între B S.A. și D S.A.

Autoarea căii de atac a conchis în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de principiul aflării adevărului, a interpretat și a aplicat textele legale considerate incidente într-un mod discreționar, transformându-se în apărătorul apelantei.

De asemenea, recurenta a apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și conține motive străine de natura cauzei, fiind înlăturate apărările sale, fără niciun argument. Ca atare, instanța nu a analizat înscrisurile depuse la dosar, respectiv întâmpinarea și concluziile scrise formulate de către pârâta COMUNA RECEA.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA a fost comunicat intimatei-reclamante A S.A. și intimatei-pârâte B S.A. prin lichidator judiciar C S.P.R.L. la data de 17 octombrie 2022, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă A S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că motivele de casare invocate nu se pot încadra în cele prevăzute de art. 488 din același cod. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 5 decembrie 2022 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-reclamantă A S.A. și a înscrisurilor anexate la către recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA, cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Doar recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă A S.A. au depus un astfel de punct de vedere.

Prin încheierea din 4 mai 2023 s-a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A S.A.; s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA, stabilindu-se termen la data de 21 septembrie 2023, pentru judecata pe fond a acestuia, în ședință publică, cu citarea părților; s-a prorogat discutarea cererii formulate de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA privind suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/P/2023, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la termenul din 21 septembrie 2023.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)”.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a susținut faptul că instanța de apel nu a respectat principiul disponibilității și a limitelor învestirii, specifice procesului civil, consacrate de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a arătat că instanța de judecată a fost sesizată de către reclamantă cu o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat obligarea COMUNEI RECEA la plata sumei de 1.425.000 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria MMIMI nr. 0002064 din 26.09.20216.

În apel, nu s-a mai ținut cont de cadrul procesual stabilit în prima etapă de judecată, deoarece apelanta a înțeles să formuleze noi solicitări, în sensul că a cerut obligarea pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA la plata sumei de 242.625 lei, reprezentând suma achitată de aceasta către D S.A., în baza cesiunii de creanță înregistrată la intimată sub nr. 8082/29.09.2017.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea de către instanță a limitelor învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, a principiului disponibilității și a principiului dreptului la apărare.

Contrar celor susținute prin memoriul de recurs, nu a existat o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, ci o diminuare a cuantumului pretențiilor, permisă expres de normele procedurale, fără ca aceasta să constituie modificare de acțiune conform art. 204 C. proc. civ.

În calea de atac a apelului, reclamanta A S.A. a solicitat schimbarea hotărârii atacate și obligarea intimatei Comuna Recea la plata sumei neplătite de către aceasta în mod valid societății B S.A. Inițial, reclamanta a solicitat o valoare mai mare a sumelor rezultate din contractul de execuție de lucrări nr. 6670/11.11.2013 încheiat între B S.A. și Comuna Recea în calitate de beneficiar, iar ulterior, ca urmare a concluziilor raportului de expertiză contabilă, s-a cerut valoarea dovedită a pretențiilor.

Instanța de apel a reținut corect că, din motivarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reiese că suma solicitată reprezintă contravaloarea lucrărilor executate de debitoarea B S.A., în baza contractului de execuție de lucrări nr. 6670/11.11.2013, scadente și neplătite de recurenta Comuna Recea așa cum rezultau din notificarea transmisă de reclamantă sub nr. 155942/15.05.2014.

Acțiunea promovată de reclamanta A S.A. a avut ca temei juridic dispozițiile art. 2401 coroborate cu cele ale art. 2403 C. civ.

Așadar, reclamanta a solicitat obligarea recurentei din prezenta cauză la plata contravalorii lucrărilor executate de debitoarea B S.A., în temeiul dreptului creditorului ipotecar asupra creanțelor de a încasa direct sumele datorate de debitorul obligației ipotecate.

Cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie confundată nici cu cauza acțiunii (care reprezintă scopul urmărit de acela care apelează la acțiune) și nici cu motivul cererii, care este dovada ce servește la justificarea cauzei.

În speță, cauza acțiunii a constituit-o dobândirea garanției, cauza cererii de chemare în judecată era contractul de execuție de lucrări, contractul de garanție mobiliară și notificarea terțului debitor, iar motivul cererii este reprezentat de înscrisurile cu care se dovedește existența cauzei.

Rezultă că nu a fost nicio modificare a cauzei sau a obiectului cererii de chemare în judecată, cum nefondat arată recurenta, ci doar o evidențiere a unor aspecte care țin de inopozabilitatea cesiunii de creanță, aspect reținut în mod judicios de instanța de apel.

Curtea de Apel Cluj, după o analiză riguroasă a dispozițiilor legale incidente în cauză, a ansamblului probator administrat în cauză coroborat cu susținerile părților formulate atât în scris, cât și oral, în mod legal a admis apelul, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, obligând Comuna Recea la plata către reclamanta A S.A. a sumei de 242.625 lei. Această sumă reprezintă o parte din sumele solicitate de reclamantă și datorate de recurenta debitoare în baza contractului de garanție mobiliară încheiat pentru garantarea restituirii sumei împrumutate de reclamantă executantului lucrărilor, societatea B S.A.

Faptul că recurenta a înțeles să facă plăți contrare notificării, în alt cont decât cel expres indicat de reclamantă, astfel cum aceasta avea obligația în temeiul ipotecii mobiliare legal instituite, iar prin aceasta să se sustragă de la executarea acestei ipoteci, nu denotă decât reaua-credință a recurentei-pârâte în îndeplinirea obligațiilor care îi incumbă, raportat la dispozițiile art. 2401 alin. (1) C. civ.

Înalta Curte reține că instanța de prim control judiciar s-a pronunțat în limitele învestirii sale, cu respectarea principiilor disponibilității și a dreptului la apărare, astfel că se impune înlăturarea susținerile formulate de recurentă sub acest aspect.

O altă critică supusă analizei vizează faptul că instanța de apel nu a ținut cont de apărările formulate atât în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cât și oral, cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor noi în apel. Cu toate că excepția a fost invocată de către pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA prin întâmpinarea depusă la dosar, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia, deși avea această obligație, în temeiul art. 397 C. proc. civ., iar hotărârea dată trebuia să conțină motivele de respingere sau de admitere a excepției respective.

Înalta Curte constată că în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac expune, în realitate, argumente care exprimă nemulțumirea acesteia cu privire la soluția instanței de apel, din perspectiva situației de fapt reținute de aceasta și a faptului că a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 242.625 lei.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 23 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj a solicitat „lămuriri reprezentantului intimatei UAT Comuna Recea cu privire la faptul că prin întâmpinarea formulată s-au făcut referiri și la faptul că în apel s-ar încerca schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată și a faptului că se invocă motive noi. Acest incident nu a fost susținut la momentul la care instanța a acordat cuvântul pe cereri prealabile așa încât se solicită lămuriri în sensul dacă este vorba despre o apărare de fond”.

Având cuvântul, reprezentantul intimatei UAT Comuna Recea a arătat că „este vorba de o apărare de fond având în vedere că excepția a fost întemeiată pe dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.”.

În această situație, nu se poate susține faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra acestui aspect, cum eronat se arată prin cererea de recurs.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Procesul civil finalizat prin hotărârea asupra fondului, cu garanțiile oferite de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, înglobează dreptul părților de a fi „ascultate”, adică examinate în mod real de către instanța sesizată.

Motivarea unei decizii este un silogism, care nu presupune prezentarea unui răspuns tuturor argumentelor aduse de părți – desigur, nici ignorarea lor –, dar care impune cu necesitate un răspuns la cele fundamentale, susceptibile prin conținutul lor să influențeze soluția.

Totodată, motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a calității actului de justiție, ce oferă posibilitatea exercitării de către instanțele superioare a unui control judiciar eficient și optim.

Însă, decizia atacată răspunde tuturor acestor exigențe, de vreme ce s-a procedat la un examen real și efectiv al tuturor argumentelor cuprinse în cererea de apel și s-a făcut o analiză proprie a întregului material probator administrat în fața primei instanțe.

Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, reținând că decizia recurată este legală din perspectiva criticii formulate.

Așadar, criticile subscrise de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA a invocat și motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observațiile recurentei care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta, deoarece sistemul de drept național nu cunoaște decât dublul grad de jurisdicție (fond și apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condițiile prevăzute de lege, nu însă și pentru ca părțile să supună instanțelor de control judiciar orice nemulțumire asupra hotărârii anterioare.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii, iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În fine, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanță. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a reținut, în mod corect și legal, că este întemeiată cererea formulată de reclamantă cu privire la plata sumei de bani care a făcut obiectul cesiunii de creanță înregistrate sub nr. 8082/29.09.2017.

Creditorul cedent B S.A. a transmis către cesionarul - societatea D S.A. - creanța pe care o avea de încasat în baza contractului de execuție lucrări de la achizitorul Comuna Recea, debitorul cedat.

Cesiunea realizată de B S.A. în beneficiul D S.A., din sumele aflate în garanția reclamantei A S.A., nu este opozabilă acesteia din urmă, iar plata nu este liberatorie pentru debitorul cedat, câtă vreme, potrivit normei speciale din materia ipotecii mobiliare asupra creanțelor acesta se poate libera de datorie doar prin plata făcută creditorului ipotecar, conform art. 2401 C. civ.

Prin poziția formulată în cauză, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA nu a contestat executarea lucrărilor contractate prin contractul de execuție de lucrări nr. 6670/11.11.2013, ci a contestat doar facturile, ca acte doveditoare ale creanțelor.

Or, obligația de plată a debitorului Comuna Recea nu s-a născut în baza facturilor emise de B S.A., ci în baza contractului de execuție de lucrări nr. 6670/11.11.2013 și al garanției reale mobiliare, ca efect al executării obligațiilor de către B S.A.

În temeiul dispozițiilor art. 2400 alin. (1) C. civ., reclamanta A S.A. a transmis notificarea nr. 155942/15.05.2014 către UAT Comuna Recea, în calitate de debitor al creanței ipotecate, pentru a-i comunica existența ipotecii, creanța ipotecată, suma datorată, locul și modalitatea de plată, iar UAT Comuna Recea avea obligația legală de a efectua toate plățile în condițiile indicate de reclamantă, astfel cum prevede art. 2401 din același cod.

Textul de lege anterior evocat continuă ipoteza art. precedent, reglementând tot o cesiune de creanță în scop de garanție în cazul căreia, după ce formalitățile pentru asigurarea opozabilității operațiunii au fost îndeplinite, debitorul devine în principiu, obligat față de creditorul cesionar, raportul juridic obligațional neputând înceta decât dacă debitorul plătește către creditorul titular al creanței.

Plata nu va fi liberatorie pentru debitor decât dacă ea este realizată în conformitate cu modul indicat de creditor în notificarea de plată adresată debitorului.

Textul art. 2401 alin. (1) C. civ. nu indică însă momentul de la care debitorul cedat se poate libera valabil de obligație, plătind creditorului cesionar.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 2400 C. civ. reiese că din momentul primirii în scris a notificării ori din momentul acceptării cesiunii, debitorul cedat poate plăti în mod valabil pe cesionar.

Plata nu se poate efectua decât în modul indicat în notificare, ceea ce presupune faptul că se pot modifica anumite elemente ale convenției inițiale (e.g. beneficiarul plății, suma – fără ca ea să fie prea oneroasă pentru debitor, locul plății etc.), dar nu va putea modifica elementele esențiale ale obligației inițiale.

În acest context, este nefondată orice susținere contrară și nu face decât să arate că recurenta nu și-a îndeplinit cu bună știință obligația legală de a achita suma de bani obiect al ipotecii mobiliare în contul indicat.

Conform prevederilor art. 2345 C. civ., dreptul de ipotecă se menține asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece, creditorul ipotecar având dreptul de a-și satisface creanța înaintea creditorilor chirografari, precum și înaintea creditorilor de rang inferior.

Ipoteca reclamantei A S.A. grevează orice sumă și toate sumele pe care UAT Comuna Recea le datorează prestatoarei B S.A. în temeiul contractului de execuție de lucrări nr. 6670/11.11.2013, scadente după data de 15 mai 2014.

Recurenta-pârâtă poate fi obligată la plata acestei sume de bani care a făcut obiectul cesiunii de creanță, deoarece aceasta trebuie să suporte efectele ipotecii mobiliare instituite asupra sumelor pe care B S.A. le datorează în temeiul contractului de execuție de lucrări, ceea ce înseamnă că nu se poate elibera în mod valabil decât prin plata efectuată în contul indicat de reclamantă în cuprinsul notificării.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA împotriva deciziei instanței de apel.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 11.448,23 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A S.A., conform înscrisurilor justificative aflate la filele (...) din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA împotriva deciziei civile nr. 411/2022 din 7 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA RECEA la plata sumei de 11.448,23 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2023.