ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 70.000 euro, aferentă lucrărilor asumate prin contractul nr. x încheiat de părți la 17 noiembrie 2017, precum și la plata penalităților de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 15 din contractul sus-menționat, cu cheltuieli de judecată,

Pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2019, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că prejudiciul creat este mult mai mare, respectiv 105.410 euro, cuprinzând și cheltuielile pentru finalizarea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1608 din 19 decembrie 2019, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata penalităților în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere pentru perioada cu prinsă între 20 decembrie 2018 și 27 februarie 2019, conform art. 15 din contractul nr. x din 17 noiembrie 2017, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3.450 RON, cu titlu de onorariu parțial de avocat și a sumei de 2.101 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere admis și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 409 din 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă; a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 9.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei din apel, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a arătat că în mod greșit a reținut instanța de apel că se află într-o gravă eroare cu privire la tranșele din preț care trebuiau achitate în baza contractului, precum și în legătură cu respectarea termenului contractului.

În continuare, subliniind că, în realitate, curtea de apel s-a aflat în eroare, a prezentat dispozițiile contractuale în legătură cu termenele de plată a tranșelor din preț și a expus pe larg argumentele pentru care apreciază că acestea nu au fost achitate conform contractului.

A susținut recurenta că, așa cum a arătat și prin cererea de apel, imobilul nu a fost predat la termen din cauza neplății tranșelor din preț conform contractului și nerealizării recepției acestuia pe teritoriul României.

Astfel, a apreciat că, în contra celor reținute de curtea de apel, criticile cu referire la nepredarea la timp a imobilului sunt logice, argumentate și justificate, nicidecum contradictorii și nejustificate. Acestea nu au fost susținute anterior și ulterior, ci prin cererea de apel. Or, din toate acestea rezultă că hotărârea conține motive contradictorii.

În legătură cu încheierea contractului, a arătat că acesta nu a fost semnat de reprezentantul său legal, fapt dovedit în fața instanțelor de fond.

În opinia recurentei, contrar celor reținute de curtea de apel, nu se poate aprecia că prin plata tranșelor din preț (care oricum nu au fost achitate conform termenilor contractuali) și prin furnizarea bunului s-a ratificat cu efect retroactiv mandatul semnatarului contractului sau că avea posibilitatea să restituie avansul primit, în ipoteza în care nu era de acord cu termenii contractului.

În acest context, a susținut că avansul a fost învestit în materiale pentru construirea imobilului.

Cu privire la penalitățile de întârziere, a susținut că acestea au fost calculate în mod greșit pentru 70 de zile calendaristice, iar nu pentru 50 de zile lucrătoare, conform contractului.

A mai arătat recurenta că instanța a omis să se pronunțe asupra criticii conform căreia în primă instanță reclamanta nu a uzat de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare în termenul legal.

În acest sens, a susținut că reclamanta a depus ulterior o precizare, împreună cu o serie de documente, care nu ar fi trebuit luate în considerare pentru soluționarea cauzei, nefiind depuse conform procedurii și nici în termenul legal.

În final, a susținut că motivele curții de apel sunt succinte și contradictorii.

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursaului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că autoarea căii de atac nu a indicat prin memoriul de recurs motivele de casare pe care își întemeiază recursul, iar susținerile acesteia nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, analiza motivelor de recurs relevă faptul că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci doar motive de netemeinicie, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevând, în realitate, nemulțumirea recurentei față de modul de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Astfel, recurenta a arătat că instanța de apel s-a aflat într-o gravă eroare cu privire la tranșele din preț care trebuiau achitate în baza contractului, precum și în legătură cu respectarea termenului contractului și că imobilul nu a fost predat la termen din cauza neplății tranșelor de preț conform contractului și nerealizării recepției acestuia pe teritoriul României. Toate aceste susțineri reprezintă, însă, trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a reiterat critica din apel conform căreia contractul nu a fost semnat de reprezentantul său legal, ci de un angajat și a susținut că în mod eronat a reținut instanța de prim control judiciar că prin acceptarea tranșelor din preț și furnizarea bunului s-a ratificat retroactiv mandatul semnatarului contractului.

Înalta Curte constată că această critică a fost doar formal invocată, de vreme ce recurenta nu a arătat care sunt argumentele pentru care apreciază că este nelegal raționamentul juridic al instanței devolutive.

De asemenea, autoarea căii de atac a susținut că penalitățile de întârziere au fost calculate în mod greșit pentru 70 de zile calendaristice, iar nu pentru 50 de zile lucrătoare, conform contractului, fără însă a indica clauza contractuală care stabilește că respectivele penalități se calculează pentru zile lucrătoare.

Tot în mod formal apreciază instanța supremă că au fost formulate și criticile vizând motivarea contradictorie și succintă a instanței de apel, acestea fiind contrazise de chiar considerentele deciziei atacate, prin care curtea de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat.

A mai susținut autoarea căii de atac că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra criticii conform căreia în primă instanță reclamanta nu a uzat de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare în termenul legal, însă a depus ulterior o precizare, împreună cu o serie de documente, care nu ar fi trebuit luate în considerare pentru soluționarea cauzei, nefiind depuse conform procedurii și nici în termen.

Înalta Curte constată că precizările și documentele depuse de pârâtă în fața tribunalului vizau capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii lucrărilor neefectuate în conformitate cu contractul nr. x încheiat de părți la 17 noiembrie 2017.

Or, în condițiile în care tribunalul a respins acest capăt de cerere, iar curtea de apel a menținut această soluție, instanța supremă apreciază că și această critică a fost formulată doar formal.

În plus, se constată și faptul că aspectul privitor la conduita reclamantei în fața instanței de fond (lipsa răspunsului la întâmpinare și omisiunea de depunere a unor înscrisuri) nu a fost invocate în memorial de apel, pentru ca instanța de control judiciar să fie obligată să dea o dezlegare acestei probleme.

În aceste condiții, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, ca în cauza de față, astfel că se impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. instanța supremă va anula recursul și, cum recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei și în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 409 din 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2021.