ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1861/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul de arbitraj nr. 159/2014, astfel cum a fost precizată la 19 februarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. - Societate în insolvență, lider al asocierii formate din S.C. A. S.R.L. - S.C. DRUMURI BIHOR S.A. - S.C. DRUMURI PODURI MARAMUREȘ S.A. Baia Mare - S.C. B. S.R.L. Oradea - prin administrator special C. a chemat în judecată pe pârâta UNITATEA ADMINSITRATIV-TERITORIALĂ JUDEȚUL MARAMUREȘ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

1) în principal, anularea Adresei-înștiințare de reziliere emisă de pârâtă și înregistrate sub nr. x CJMM/285 SMIS 1419 din 30.03.2012, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei UAT MARAMUREȘ la repararea prejudiciului încercat de subscrisa prin transmiterea adresei respective cu nerespectarea clauzelor Acordului Contractual nr. x/18.02.2010, având ca obiect executare lucrări de "Reabilitări traseu de drum județean Baia Sprie (DN18) - Cavnic (DJ184) - Ocn Șugatag (DJ109) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185);

2) Constatarea în consecință că Acordul Contractual x/18.02.2010 este reziliat din culpa exclusivă a Beneficiarul^ conform prevederilor Sub-Clauzei 16.2 - Rezilierea Contractului către Antreprenor cu aplicarea prevederilor art. 16.4 - Plata di Rezilierea de către Antreprenor, potrivit Adresei-înștiințare reziliere nr. 1318/21.03.2012;

3) Restituirea de către pârâtă a garanției de bună execuție în cuantum de 2.493.172,55 RON sau restituirea de către pârâtă a 70% din garanția de bună execuție reținută în baza contractului mai sus menționat, în sumă de 1.745.220,79 RON, plus dobânda legală începând cu data pronunțării sentinței arbitrale și până la plata efectivă a debitului;

4) obligarea pârâtei la plata sumei de 1.185.202,63 Iei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către subscrisa și certificate de pârâtă conform situațiilor de lucrări nr. x/31.10.2011 și nr. y/30.11.2011 pe baza cărora s-au emis facturile fiscale nr. x/11.11.2011 și nr. y/21.12.2011, precum și la plata penalităților de întârziere calculate conform Sub-Clauzei 14.8 în cuantum de 3z,02 RON, dar și pentru viitor până la momentul plății efective a debitului;

5) obligarea pârâtei la plata sumei de 5.693.278,53 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor certificate de Beneficiar potrivit Certificatului de plată nr. x pe baza căruia s-a emis factura fiscală nr. x/12.03.2014 conform prevederilor Sub-Clauzei 16.4 .lit. (b) din Acordul Contractual nr. x/18.02.2010, precum și la; plata penalităților de întârziere în cuantum de 9.889.224,71 RON, dar și pentru viitor până la momentul plății efective a debitului;

6) obligarea pârâtei la plata sumei de 4.143.069,88 RON pentru care s-a emis factura nr. x/12.03.2014, precum și la plata dobânzii legale începând cu data pronunțării sentinței arbitrale și până la plata efectivă a debitului, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru optimizarea proiectului;

7) obligarea pârâtei la plata sumei de 15.578.806,79 Iei + TVA, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea pierderilor de profit și a celorlalte pierderi suportate ca urmare a rezilierii contractului din culpa pârâtei, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 16.4 lit. (c) din Acordul Contractual nr. x/18.02.2010, plus dobânda legală până la plata efectivă a debitului; 8) obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin sentința arbitrală nr. 21 din 4 aprilie 2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare principală și în consecință:

A constatat ineficacitatea absolută a înștiințării de Reziliere nr. 1497 CJMM/285 SMIS 1419/30.03.3012, emisă de pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Județul Maramureș.

A constatat rezilierea Acordului Contractual nr. x/18.02.2010 prin refuzul manifest al ambelor părți de a continua executarea lui.

A obligat pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Județul Maramureș la restituirea garanției de bună execuție în cuantum de 2.493.172,55 RON, plus dobânda legală începând cu data pronunțării sentinței arbitrale și până la plata efectivă a debitului principal.

A obligat parata-reclamanta Unitatea - Administrativ Teritorială Județul Maramureș la plata sumei de 1.185.202,63 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către reclamanta-pârâtă și certificate de pârâta-reclamantă conform situațiilor de lucrări nr. x/31.10.2011 și nr. y/30.11.2011 pe baza cărora s-au emis facturile fiscale nr. x/11.11.2011 si nr. y/21.12.2011, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 3.059.124,02 RON, calculate de la scadență și până la data de 18.02.2019, și în viitor până la momentul plății efective a debitului principal.

A obligat pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Județul Maramureș la plata sumei de 5.693.278,53 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor certificate de Beneficiar potrivit Certificatului de plată nr. x pe baza căruia s-a emis factura fiscală nr. x/12.03.2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 9.889.224,71 RON, calculate de la scadență și până la data de 18.02.2019, și în viitor până la momentul plății efective a debitului principal.

A respins ca neîntemeiate capetele 6 și 7 ale cererii de arbitrare principale.

A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Județul Maramureș.

A obligat pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Județul Maramureș la plata sumei de 1.102.111,62 RON, plus TVA, precum și a sumei de 132.000 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș solicitând anularea, în parte, a sentinței arbitrale nr. 21/04.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014; iar, în rejudecare, să se dispună: respingerea ca neîntemeiate a capetelor nr. 1-5 din cererea de arbitrare; obligarea A. la restituirea sumei de 2.493.172,55 RON (reprezentând contravaloarea garanției de bună-execuție), a sumei de 1.102.111,62 RON+TVA (reprezentând taxă arbitrală și taxă de înregistrare) și a sumei de 132.000 RON (reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare) - aceste sume fiind achitate de către pârâta-reclamantă ulterior pronunțării sentinței arbitrale; admiterea cererii reconvenționale și obligarea A. la plata sumei de 19.315.473,46 RON reprezentând: penalități și garanție de bună-execuție și contravaloarea lucrărilor de întreținere executate pe traseul de drum Baia Sprie-Cavnic-Ocna Sugatag-Bârsana în perioada septembrie 2012 - iunie 2014; obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, Menținând dispozițiile Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiate a capetelor nr. 6 și 7 din cererea de arbitrare. Totodată, solicită obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Totodată, pârâta-reclamantă a solicitat și suspendarea executării sentinței arbitrale, în ceea ce privește penalitățile de întârziere și a dobânzilor legale, până la soluționarea acțiunii în anulare formulate.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 34/F din 17 iunie 2020 a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

A respins acțiunea în anulare formulată de pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, împotriva sentinței arbitrale nr. 21/04.04.2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L. prin administrator special și prin administrator judiciar D. SPRL, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 80.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 10 iunie 2020, intimata a invocat și excepția lipsei de interes în formularea/susținerea acțiunii în anulare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș - prin Consiliul Județean Maramureș.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că prin sentința atacată, Curtea de Apel București a considerat în mod nelegal și neîntemeiat că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu este fondat, reținând că pretinsa încălcare a egalității de tratament al părților nu reprezintă decât un pretext pentru a supune controlului judecătoresc situația de fapt stabilită de tribunalul arbitral și modalitatea de apreciere a probelor.

De asemenea, s-a reținut că interpretarea unor clauze contractuale diferite, extensivă în cadrul uneia și strictă în cazul alteia, nu înseamnă încălcarea egalității de tratament.

Din acest punct de vedere, recurenta apreciază că sentința atacată este contradictorie și pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a principiului egalității de tratament a părților.

Motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. apreciază că este incident în raport cu încălcarea art. 969 C. civ., art. 973 și 978 C. civ.

Analizând declarația unilaterală emisă de A., Tribunalul arbitral a constatat în mod corect, ineficacitatea acesteia prin raportare la faptul că a fost făcută cu nesocotirea condiției privind acordarea termenului de preaviz.

În ceea ce privește analiza înștiințării de reziliere nr. 1497/30.03.2012 emisă de recurentă, Tribunalul arbitral a reținut că aceasta este ineficace deoarece a fost luată intempestiv, cu încălcarea prevederilor sub clauzei 15.2 par. 2, iar pe de altă parte a fost luată cu încălcarea vădită a prevederilor sub clauzei 15.2 par. 1 din Acordul contractual.

În ceea ce privește încălcarea sub clauzei 15.2 par. 2 recurenta arată că în mod nelegal a reținut Tribunalul arbitral că această clauză nu a fost respectată de recurentă, întrucât termenul de 14 zile la care face referire această clauză a fost făcută cu respectarea acestei condiții.

În ceea ce privește încălcarea sub clauzei 15.1 par. 1 în mod nelegal a reținut Tribunalul arbitral faptul că recurenta a declarat rezilierea Acordului contractual pentru nesocotirea altor prevederi contractuale decât cele enumerate limitativ de sub clauza menționată mai sus.

În contextul acestei clauze, recurenta a prezentat înștiințarea de reziliere și faptul că A. nu a respectat o serie de sub clauze, iar unele dintre acestea se subsumează sub clauzei 15.2 par. 1 lit. b), potrivit căreia beneficiarul va fi îndreptățit să rezilieze contractul și dacă antreprenorul demonstrează în alt fel intenția de a nu continua îndeplinirea obligațiilor din cadrul Contractului, motiv pentru care în mod nelegal și cu respectarea întocmai a prevederilor contractuale privind înștiințarea de reziliere și preavizul de 14 zile, recurenta nu a dispus rezilierea Acordului contractual din culpa exclusivă a A., aspect confirmat și prin decizia CAD.

Înștiințarea de reziliere este temeinică și legală, aceasta fiind urmată de adresa nr. x/17.09.2012 prin care recurenta a procedat la rezilierea Acordului cu respectarea întocmai a dispozițiilor contractuale privind rezilierea din culpa Antreprenorului.

A. a încălcat clauzele referitoare la programul de execuție (art. 8.3), la ritmul evoluției lucrărilor (art. 8.6), optimizarea proiectului (art. 13.2), toate aceste aspecte fiind reținute de Tribunalul arbitral cu ocazia respingerii capătului 6 de cerere privind obligarea recurentei la plata sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru optimizarea proiectului.

Din toate aceste considerente, rezultă că A. nu a respectat și prevederile clauzelor de mai sus, motiv pentru care recurenta a emis în mod legal înștiințarea de reziliere nr. 1497/30.03.2012 cu respectarea sub clauzei 15.2 par. 1 lit. b) din Acordul contractual, potrivit cărora, beneficiarul va fi îndreptățit să rezilieze contractul și dacă antreprenorul demonstrează în alt fel intenția de a nu continua îndeplinirea obligațiilor din cadrul Contractului.

Prin urmare, rezilierea Acordului de către recurentă, din culpa Antreprenorului este legală.

Astfel, se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ., fiind încălcat principiul forței obligatorii, Tribunalul arbitral în mod nelegal schimbând înțelesul și aplicarea clauzei contractuale privind rezilierea din culpa antreprenorului.

De asemenea, recurenta solicită să se aibă în vedere caracterul de contract administrativ al Acordului contractual încheiat între părți în vederea satisfacerii unui interes public de interes județean, dar și caracterul public al fondurilor care au fost cheltuite în vederea efectuării lucrărilor ce constituiau obiectul obligațiilor contractuale ale A..

Sub al doilea aspect, recurenta susține că Tribunalul arbitral a pronunțat sentința cu încălcarea art. 1073 și art. 1075 C. civ., fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Se impune desființarea sentinței arbitrale și pentru respingerea cererii recurentei de obligare a societății A. la plata sumei de 4.263.968,73 RON cu titlu de contravaloare lucrări de întreținere executate pe traseul de drum Baia Sprie Cavnic Ocna Șugatag Bârsana în perioada septembrie 2012- iunie 2014.

Se arată că acest capăt de cerere trebuia admis ca o consecință firească a constatării rezilierii Acordului contractual prin transmiterea înștiințării de reziliere nr. 1497/2012 și a adresei nr. x/2012, în temeiul prevederilor contractuale enunțate în cadrul art. 15.4 lit. c).

Desființarea sentinței arbitrale se impune și pentru respingerea cererii recurentei de obligare a societății A. la plata sumei de 12.457.380 RON cu titlu de penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere înregistrată între data de terminare a lucrărilor contractuale și data specificată în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

În contextul în care lucrările privind drumuri de interes public implică resurse din bugetul public, dispozițiile art. 1073 C. civ. ocrotesc un interes general, nu doar particular.

Temeiul contractual în baza căruia a fost solicitată această sumă este sub clauza 8.7 din Acord, iar întârzierea în executarea lucrărilor rezultă din solicitarea repetată de accelerare a lucrărilor, încălcarea acestei clauze fiind confirmată și de expertul tehnic.

În continuare, se susține că se impune anularea sentinței recurate și pentru respingerea cererii recurentei de a obliga A. la plata sumei de 2.594.123,73 RON cu titlu de garanție de bună execuție.

Soluția dată acestui capăt de cerere din cererea reconvențională s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor contractuale și anume sub clauza 4.2 lit. d), potrivit căreia, recurenta este îndreptățită să beneficieze de garanția de bună execuție atunci când se creează circumstanțe care să îndreptățească beneficiarul să rezilieze contractul potrivit prevederilor sub clauzei 15.2.

O altă critică adusă sentinței recurate se referă la admiterea capătului 3 și 4 al cererii, în acest fel fiind încălcat principiul egalității de tratament al părților.

Tribunalul arbitral trebuia să aibă în vedere finalitatea înștiințărilor emise către reclamantă și contextul în care acestea au fost emise, A. luând cunoștință de acestea, și în acest context dispozițiile art. 1073 C. civ. ocrotesc un interes general, nu doar unul particular.

Se mai argumentează în sensul că, Tribunalul arbitral prin admiterea capătului 5 al cererii de arbitrare principale a încălcat principiul egalității de tratament al părților astfel că se impune anularea sentinței sub acest aspect, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Având în vedere faptul că instanța arbitrală a constatat încetat Acordul contractual dintre părți, trebuia să aibă în vedere acest aspect și la analiza afirmațiilor recurentei potrivit cărora pentru a fi îndreptățită la plata sumelor precizate în capătul 5 de cerere, A. ar fi trebuit să întocmească o scrisoare de descărcare.

La încetarea contractului, în vederea stabilirii lichidității și exigibilității creanței, trebuia analizată situația lucrărilor, care trebuia prezentată într-o scrisoare de descărcare fără de care cele două cerințe nu pot fi analizate.

Recurenta arată că interpretarea gramaticală a prevederilor sub clauzei 14.2 nu ar trebui să fie unica modalitate de a da eficiență acestor prevederi contractuale, fiind evident faptul că o asemenea scrisoare de descărcare ar trebui prezentată nu numai la momentul stabilirii situației finale de lucrări, ci în oricare altă situație de încetare a raporturilor contractuale, fiind documentul justificativ în vederea achitării contravalorii lucrărilor efectuate.

Prin urmare, tribunalul arbitral a oferit tratament diferit părților, întrucât la soluționarea capătului de cerere nr. x a avut în vedere o finalitate a prevederilor contractuale care nu este prevăzută în mod expres, pe când la soluționarea capătului de cerere nr. x a avut în vedere doar o interpretare strictă a clauzelor.

Un alt motiv de anulare a sentinței pronunțată de Curtea de Apel vizează dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., raportat la art. 9, art. 575 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Este incidentă prima teza a articolului 608 lit. f) C. proc. civ., întrucât Tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel, ambele părți au formulat declarații de reziliere, excluzând rezilierea judiciară a Acordului contractual.

Cu toate acestea, după ce Tribunalul a constatat ineficacitatea ambelor adrese, fără a fi investit cu rezilierea judiciară a contractului, totuși în speță a constatat că a operat o reziliere de fapt, astfel încât prin sentință s-a constatat rezilierea acordului contractual prin refuzul manifest al ambelor părți de a continua executarea lui, începând cu 30.03.2012.

Prin fundamentarea acțiunii arbitrale pe un alt temei decât cel invocat de părți, se încalcă prevederile imperative ale art. 9 și art. 575 alin. (2) C. proc. civ., sentința recurată fiind dată cu încălcarea vădită a principiului disponibilității, în condițiile în care A. a solicitat în mod expres că se constate faptul că Acordul contractual este reziliat din culpa exclusivă a beneficiarului, iar nu rezilierea din culpa părților.

În rejudecare, recurenta solicită instanței respingerea ca neîntemeiată a capetelor nr. 1 și 5 din cererea de arbitrare.

Ca urmare a constatării de către instanță a legalității înștiințării de reziliere nr. 1497/2012 se impun ca aplicabilitate dispozițiile contractuale ce reglementează obligațiile antreprenorului în cazul rezilierii din culpa sa.

Recurenta arată în continuare nelegalitatea pretinselor încălcări imputate recurentei de către A. și care s-ar subsuma sub clauzelor 1.9, 2.1, 4.12, 8.5, 13, 17.3 lit. g) și h) și conchide prin a preciza că adresa nr. x a fost emisă cu nerespectarea termenului de preaviz, fiind totodată și neîntemeiată pentru motivele dezvoltate anterior, astfel încât solicită respingerea capătului de cerere privind constatarea rezilierii Acordului contractual din culpa exclusivă a recurentei.

În ce privește solicitarea de obligarea a recurentei la plata restituirii garanției de bună execuție plus dobânda legală, recurenta arată că este neîntemeiată.

Eliberarea garanției trebuie să se facă la data recepției finale, întrucât la data recepției finale și a prelucrării lucrărilor ia naștere o obligație de garanție, care însă nu mai este asigurată și de o garanție în numerar, ci numai de acțiune în garanție.

Pe perioada derulării Acordului, beneficiarul a transmis numeroase solicitări ce au rămas fără răspuns până la data rezilierii contractului din vina antreprenorului, solicitări ce fac aplicabile prevederile art. 4.2 lit. d) din Acordul contractual încheiat, circumstanțe ce îi conferă beneficiarului dreptul de a reține garanția de bună execuție.

Totodată, nu s-a încheiat un proces-verbal de recepție finală, ci un proces-verbal de predare lucrări ca urmare a rezilierii contractului, ca atare nu sunt incidente prevederile sub clauzei art. 16.4 din Acordul contractual încheiat, reglementări invocate de A. în susținerea acestui capăt de cerere, aspect ce conduce la respingerea capătului de cerere privind obligarea recurentei la restituirea garanției de bună-execuție.

Recurenta critică și capătul de cerere admis privind obligarea sa la plata sumei de 1.185.202,63 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către reclamantă și certificate conform situațiilor de lucrări nr. x și 7 din 2011, pe baza cărora s-au emis facturile fiscale nr. x/2011 și y/2011 precum și plata penalităților de întârziere calculate conform sub clauzei nr. 14.8 dar și pentru viitor până la momentul plății efective susținând că este neîntemeiat.

Motivul neachitării parțiale a celor două facturi, astfel cum a constatat și expertul tehnic este aplicarea de penalități prevăzute la sub clauza 8.3 din contract, ca urmare a neprezentării de către reclamantă a graficului de execuție care să reflecte modificările apărute în decursul execuției și care să conțină măsurile de recuperare a întârzierilor de execuție.

Din acestea rezultă faptul că A. și-a încălcat obligațiile contractuale, iar solicitarea la plata restului celor două facturi fiscale de către recurentă este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acestui capăt de cerere.

În continuare, arată că solicitarea privind obligarea recurentei la plata sumei de 5.693.278,53 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor certificate de beneficiar potrivit certificatului de plată nr. x pe baza căruia s-a emis factura fiscală nr. x/12.03.2014 conform prevederilor sub clauzei 16.4 lit. b) din Acordul contractual nr. x din data de 18.02.2010, precum și plata penalităților de întârziere în cuantum de 9.889.224,71 ei, dar și pentru viitor până la momentul plății efective este neîntemeiată.

O ultimă critică adusă deciziei recurate se referă la cererea reconvențională, solicitând admiterea acesteia.

Din situația reținută de CAD reiese fără echivoc legătura de cauzalitate dintre neexecutarea de către reclamantă a obligațiilor contractuale, obligații de natură a genera rezilierea Acordului contractual și prejudiciul încercat de recurentă în baza căruia solicită daunele interese.

Nerespectarea obligațiilor de către A. a fost constatată de nenumărate echipe de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții și Direcției de Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare conform rapoartelor de control nr. x/2010, y/2010 sauz/2011.

Ca o consecință directă a nerespectării de către A. a obligațiilor contractuale și a rezilierii Contractului, recurenta a fost obligată să contracteze cu un alt executant lucrările ce au făcut obiectul contractului.

În ceea ce privește punerea în întârziere a debitorului, recurenta arată că înțelege să facă aplicarea prevederilor sub clauzei 15.5 din Acordul contractual.

Recurenta argumentează temeinicia solicitării sumelor din cererea reconvențională, reprezentând penalități, garanție de bună execuție și lucrări suplimentare, ceea ce generează angajarea răspunderii contractuale a A. pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligațiilor contractuale.

Se mai critică și cuantumul cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat, sentința fiind nelegală și sub acest aspect, învederând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., față de valoarea și complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile recurate, anularea în parte a sentinței arbitrale și în rejudecare respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere nr. x, obligarea A. la restituirea sumei de 2.493.172,55 RON și a sumei de 132.000 RON, achitate ulterior pronunțării sentinței arbitrale, admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată și obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în fața Curții de Arbitraj, menținerea dispozițiilor privind respingerea capetelor 6 și 7 din cererea de arbitrare și a excepției lipsei de interes, și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În combaterea recursului, intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea parțială a recursului cu referire la motivul ce conține critici împotriva soluției de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță și respingerea ca nefondat a recursului promovat împotriva sentinței recurate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, recurenta Unitatea Administrativ Teritorială județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș a solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 1 iulie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reținându-se nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 12 iulie 2021.

La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Înalta Curte constată că recurenta deși a indicat temeiurile de drept prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă modul în care instanța ar fi încălcat dispozițiile evocate, întrucât s-au formulat critici referitoare la fondul litigiului și nu asupra considerentelor sentinței recurate.

Astfel, deși recurenta invocă nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării dispozițiilor legale privind existența motivelor contradictorii și încălcarea dispozițiilor materiale, aceasta nu argumentează încălcarea legii, ci faptul că au fost interpretate eronat probele administrate în cauză sau respingerea acestora, iar astfel de susțineri nu constituie critici de nelegalitate.

În realitate, susținerile recurentei vizează temeinicia pretențiilor reclamantei din cererea de arbitrare principală și temeinicia cererii reconvenționale în rejudecare.

Mai mult decât atât, se constată din cuprinsul cererii de recurs că au fost reluate într-o manieră identică argumentele prezentate prin acțiunea în anulare.

În acest context, se reține că criticile evocate nu constituie motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie a sentinței recurate ce privesc modul în care instanțele au apreciat probele administrate. Totodată, sunt prezentate aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii atacate, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanță, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia hotărârii atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport cu stabilirea situației de fapt reținută în cauză. În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Așadar, recurenta nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Față de această situație, Înalta Curte a constatat că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

În consecință, se constată că recurenta nu indică motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de instanță prin respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare formulate de pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș - prin Consiliul Județean Maramureș,

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL MARAMUREȘ - prin CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ împotriva sentinței nr. 34/F din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL MARAMUREȘ - prin CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ împotriva sentinței nr. 34/F din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. prin administrator special E. și prin administrator judiciar D. SPRL.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.