ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1648/2023

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată în temeiul art. 51 din regulile CCIR, în cuantum de 821.102,22 RON.

Prin sentința arbitrală nr. 41 din 14 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost admisă în parte acțiunea arbitrală.

S-a dispus obligarea pârâtei la restituirea scrisorii de garanție bancară de bună execuție (scrisoarea nr. 505 în valoare de 3.134.774,40 RON emisă de C. la data de 06.05.2016), fiind respinsă ca ramasă fără obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea celorlalte garanții bancare.

S-a dispus revizuirea parțială a Modului de Soluționare și Evaluare la data Rezilierii nr. 11/75467/29.07.2020 și a Certificatului Final de Plată emise de inginerul DRDP București, în sensul acordării către reclamantă a sumei de 1.388.633,60 RON pentru lucrări executate și neplătite - lucrări drumuri, în loc de suma de 533.145,79 RON, precum și suma de 64.242,17 RON cu titlu de modificări - lucrări drumuri în loc de suma de 41.855,99 RON, restul capitolelor din modul de soluționare și evaluare la data rezilierii nr. 11/75467/29.07.2020, și a certificatului final de plată emise de inginerul DRDP București rămânând nemodificate.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.164.098,83 RON plus TVA reprezentând contravaloare lucrări executate și modificări - lucrări drumuri.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a notificării de reziliere emise de pârâtă la data de 04.04.2019.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 1.164.322,61 RON, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 69.075,13 RON, TVA inclus, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

De asemenea, a formulat acțiune în anulare pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., înregistrată sub nr. x/2022.

Prin încheierea nr. 2F din 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost dispusă conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

Prin sentința nr. 9 din 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au fost respinse acțiunile în anulare, ca neîntemeiate.

În susținerea recursului, reclamanta a invocat că litigiul ce a făcut obiectul dosarului arbitral nr. x/2019 trebuia judecat potrivit principiilor de drept ce guvernează dreptul administrativ, iar nu conform celor din dreptul comun, astfel cum în mod greșit a procedat tribunalul arbitral.

S-a arătat că Acordul Contractual nr. x/21.04.2016, având ca obiect "Construcția variantei de ocolire Mihăilești - Relicitare", este un contract forțat, condițiile sale generale și speciale, care cuprind în mod exclusiv clauze reglementate, fiind adoptate prin H.G. nr. 1405/2010 și prin Ordinul nr. 146/2011.

În acest context, a susținut reclamanta că aplicarea de către tribunalul arbitral a unor norme legale ce aparțin unei alte ramuri a dreptului decât cea care guvernează contractul ce a făcut obiectul litigiului reprezintă o încălcare a ordinii publice, a bunelor moravuri și a dispozițiilor imperative ale legii, împrejurare care, potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., atrage anularea Sentinței arbitrale nr. 41/14.06.2022.

S-a arătat în final că, prin evidențierea în cuprinsul acțiunii în anulare, a normelor de drept administrativ încălcate de către tribunalul arbitral, nu s-a invocat netemeinicia sentinței arbitrale, astfel cum în mod greșit s-a apreciat în cuprinsul sentinței recurate, ci a fost ilustrat modul în care rezultatul litigiului arbitral a fost viciat în favoarea pârâtei, ca urmare a aplicării eronate a unor principii și dispoziții legale.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe, a formulat recurs și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel iar, în subsidiar, admiterea acțiunii în anulare formulate de pârâtă, cu consecința desființării în parte a hotărârii arbitrale.

În susținerea recursului, pârâta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., ca urmare a nemotivării sentinței recurate în ceea ce privește aspectele invocate prin acțiunea în anulare.

S-a susținut că, prin nemotivarea sentinței, i-a fost încălcat pârâtei dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit recurentei, sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor invocate în cadrul acțiunii în anulare, iar trimiterea la anumite prevederi legale generale, fără a fi prezentat raționamentul juridic avut în vedere, echivalează cu nemotivarea sentinței, impunându-se casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 16 mai 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., cu privire la recursul reclamantei A. S.A., prin care au fost invocate excepțiile netimbrării și nulității recursului reclamantei.

La data de 6 iulie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de reclamanta A. S.A, cu privire la recursul pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Luând în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului reclamantei A. S.A., în calitate de Asociat - Lider al Asocierii A. S.A. - B. S.R.L., invocată prin întâmpinare, constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi anulat recursul, ca netimbrat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor dispoziții legale, se reține că, în cauză, recursul reclamantei nu a fost timbrat anticipat iar recurenta nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Astfel, s-a adus la cunoștința reclamantei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 226.100,59 RON prin adresa emisă la 12 aprilie 2023, comunicată la 19 aprilie 2023, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, or, până la termenul de judecat acordat în cauză, obligația privind timbrajul cererii de recurs nu a fost îndeplinită.

Prin urmare, recursul reclamantei nu îndeplinește una din condițiile legale de exercitare a căii extraordinare de atac.

În egală măsură, se reține că împotriva modului în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, înregistrată sub nr. x/2022/a2, care, prin încheierea din 3 mai 2023, a fost respinsă.

Nu în ultimul rând, se constată că, la termenul de judecată acordat pentru soluționarea recursurilor, reclamanta, prin reprezentant convențional, a pus concluzii de admitere a excepției netimbrării recursului propriu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 9 din 30 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Privitor la recursul pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Recursul formulat în cauză este supus unor limite deduse din natura juridică a acțiunii în anulare, care constituie o cale specială de atac împotriva unei hotărâri arbitrale definitive și executorii, ce poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., acestea fiind de strictă interpretare și neputând fi extinse prin analogie.

Aceste motive vizează, în ansamblu, condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată prin convenția arbitrală și cauzele de nelegalitate expres stabilite de lege.

Acțiunea în anulare nu reprezintă o veritabilă cale de atac împotriva hotărârii arbitrale, întrucât nu declanșează un control devolutiv, de fond, în ceea ce privește soluția pronunțată în arbitraj.

Cu alte cuvinte, scopul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale nu este de a se verifica modul în care tribunalul arbitral a judecat pretențiile ce i-au fost deduse spre soluționare, stabilirea situației de fapt, interpretarea probatoriului și nici raționamentul avut în vedere la pronunțarea soluției, sentința arbitrală neputând fi atacată din această perspectivă.

Pe de altă parte, recursul împotriva sentinței prin care s-a respins acțiunea în anulare rămâne supus exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. și obligă recurentul să prezinte, punctual, critici de nelegalitate împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) din același cod.

Nu mai puțin, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin considerentul 66 din decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

În cauză, subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta invocă încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, ca urmare a nemotivării sentinței recurate în ceea ce privește aspectele invocate prin acțiunea în anulare.

Potrivit recurentei, sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor invocate în cadrul acțiunii în anulare, iar trimiterea la anumite prevederi legale generale, fără a fi prezentat raționamentul juridic avut în vedere, echivalează cu nemotivarea sentinței, impunându-se casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Se susține astfel că, prin nemotivarea sentinței, i-a fost încălcat pârâtei dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Criticile sunt neîntemeiate.

Prin acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., pârâta și-a exprimat dezacordul față de soluția de constatare a rezilierii contractului din culpa beneficiarului, în raport cu probele administrate, fără a arăta care dispoziții imperative ale legii au fost încălcate de tribunalul arbitral și cum anume acestea au fost înfrânte.

De asemenea, pârâta a invocat, încălcarea dreptului la apărare, astfel cum este acesta prevăzut de legea procesual civilă, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României și regulile de procedură arbitrală, întrucât tribunalul arbitral nu ar fi luat în considerare cu ocazia analizării litigiului anumite apărări și înscrisuri formulate și depuse de pârâtă.

Prin sentința atacată curtea de apel a reținut în esență că partea nu a arătat punctual în ce a constat încălcarea dreptului său la apărare, iar susținerile generice privind neluarea în considerare a apărărilor formulate și a înscrisurilor depuse în apărare nu se pot circumscrie tezei exprimate de pârâtă, în sensul încălcării dreptului său la apărare.

În acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., obligația instanței de judecată este să răspundă motivat unei critici argumentate, astfel încât, pentru a face posibil controlul judiciar, invocarea încălcării dreptului la apărare nu se poate face în abstract, ci presupune indicarea circumstanțelor din care această încălcare rezultă.

Dimpotrivă, instanța nu poate examina critica privind o pretinsă încălcare a dreptului la apărare câtă vreme partea formulează susțineri vagi, lipsite de acoperire argumentativă, așa cum s-a întâmplat în cauză.

Rezultă astfel că în mod corect curtea de apel, analizând acțiunea în anulare, a constatat că susținerile părții în sensul unei pretinse încălcări a dreptului la apărare au fost formulate în mod formal, aceasta neindicând, în concret, asupra căror aspecte învederate de reclamantă, pârâta nu ar fi avut posibilitatea de a formula apărări.

Prin urmare, în contextul în care partea însăși nu și-a circumstanțiat criticile, astfel încât să fie relevată o încălcare a dreptului la apărare, nu se poate imputa valabil instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare faptul că nu ar fi răspuns motivelor invocate.

Nu în ultimul rând, critica pârâtei privind neluarea în considerare de către tribunalul arbitral a anumitor apărări sau înscrisuri, referindu-se la modul în care au fost apreciate susținerile părților și probele administrate, este o critică ce vizează temeinicia hotărârii arbitrale definitive, iar nu nelegalitatea acesteia, în sensul ipotezei prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel că, în mod corect a fost respinsă acțiunea în anulare de curtea de apel.

Concluzionând, în cauză, acțiunea în anulare formulată de pârâtă a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte și a celor stabilite de lege. Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) S.A. împotriva sentinței civile nr. 9 din 30 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 9 din 30 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.