ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2302/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI a solicitat să se constate intervenirea rezilierii din motive culpabile beneficiarului pârât, astfel cum acesta a fost notificat prin notificarea nr. x/27.09.2018, să fie obligat pârâtul Municipiul București la emiterea adresei de deblocare a garanțiilor de bună execuție și a reținerilor contractuale, constituite prin reținerea din certificatele de plată interimare în conturile reclamantei deschise la Trezoreria Municipiului București; să fie obligat pârâtul la plata către A. S.R.L. a sumei de 13.029.645,25 RON inclusiv TVA, reprezentând contravaloare pretenții la data rezilierii contractului și la plata penalităților de întârziere datorate până la data achitării integrale a debitului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 5 iunie 2022, Tribunalul arbitral, având a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, a constatat că liderul Asocierii are calitate procesuală activă și pe aceea de reprezentant al Asocierii.

Prin sentință arbitrală nr. 33 din 19 mai 2022, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea arbitrală, a constatat intervenită rezilierea unilaterală a contractului de antrepriză în construcții civile, tip "FIDIC" nr. 277/17.06.2014, prin declarația antreprenorului inclusă în notificarea de reziliere nr. x/27.09.2014 și încetarea contractului la data de 11 octombrie 2014.

A obligat pârâtul în calitate de beneficiar - Municipiul București - să emită adresa de deblocare a garanțiilor de bună execuție, constituite prin rețineri din certificatele interimare de plată-CIP, în conturile reclamantei A. S.R.L. deschise la Trezoreria Municipiului București.

A obligat pârâtul Municipiul București la plata sumei de 13.029.645,25 RON, cu TVA inclus, către reclamanta A. S.R.L., reprezentând contravaloarea costurilor suplimentare, indirecte și conexe, datorate ca efect al rezilierii premature a contractului. A obligat pârâtul Municipiul București la plata penalităților de întârziere, în valoare de 2.206.499,97 RON calculate până la data de 12 mai 2022, precum și a celor calculate în continuare, până la data achitării integrale a debitului principal. A obligat pârâtul la plata sumei totale de 578.712.52 RON, către reclamantă, reprezentând cheltuielile de arbitrare achitate de aceasta (taxele arbitrale, onorariu de avocat și onorariu de expert).

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Municipiul București a formulat acțiune în anulare prin care a solicitat instanței să admită acțiunea și, pe cale de consecință, să anuleze sentința arbitrală nr. 33 din 19 mai 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2019; să anuleze încheierea din 5 iunie 2020 prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a A. S.R.L.; să anuleze orice altă încheiere a tribunalului arbitral criticate prin motivele de acțiune în anulare. Ca urmare a admiterii acțiunii în anulare, să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 94F/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 33 din 19 mai 2022 și a încheierii din 5 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019 formulată de petentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI, luându-se act că intimata va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., prin care a solicitat instanței admiterea recursului, în principal, casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, casarea sentinței, rejudecarea în fond a cauzei, admiterea acțiunii în anulare și, pe cale de consecință:

Să anuleze sentința arbitrală nr. 33 din 19 mai 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;

Să anuleze încheierea din 5 iunie 2020 pronunțată de CCIR prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a A. S.R.L.;

Să anuleze orice altă încheiere a tribunalului arbitral criticată prin motivele de acțiune în anulare formulate în cauză.

Astfel, ca urmare a admiterii acțiunii în anulare, să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susține că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 3. alin. (2) din regulile CCIR, coroborate cu art. 21 alin. (3) din regulile CCIR privind imparțialitatea arbitrilor - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea în anulare, recurentul a arătat că sentința arbitrală este nulă, deoarece încalcă principiul imparțialității arbitrului având în vedere că unul dintre arbitrii, respectiv dl. B. a fost cooptat la scurt timp după pronunțarea soluției, ca partener (avocat asociat) în cadrul societății de avocați, reprezentanți ai reclamantului A. care a avut câștig de cauză în dosarul arbitral.

Instanța de judecată trebuie să fie independentă și imparțială în ceea ce privește lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini părtinitoare a judecătorilor, fiind susceptibilă la multiple interpretări. Aceste cerințe trebuie să fie evaluate potrivit unui demers subiectiv, ținându-se cont de atitudinea personală a judecătorului față de circumstanțele cauzei, respectiv potrivit unui demers obiectiv, care trebuie să fie evaluat în vederea identificării gradului în care instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă existentă în relație cu imparțialitatea sa.

Or, în condițiile în care, unul dintre arbitrii care a pronunțat sentința arbitrală, la scurt timp a început o relație de colaborare cu reprezentanții părții care a câștigat în dosarul arbitral este de natură să creeze o îndoială serioasă privind imparțialitatea acestuia.

În acest caz, recurentul susține că prima instanță a aplicat în mod eronat principiul imparțialității reținând că testul imparțialității presupune dovedirea că ar fi existat discuții privind parteneriatul arbitrului B. cu reprezentanții convenționali ai societății A., în condițiile în care, testul imparțialității presupune indicarea unor motive care creează un dubiu rezonabil privind imparțialitatea arbitrului.

Mai susține recurentul, că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 603 alin. (1) pct. e) C. proc. civ. și standardul de motivare al hotărârii arbitrale, având în vedere că prima instanță, a realizat o analiză formală a sentinței arbitrale și a reținut că, de principiu, sentința arbitrală ar cuprinde chestiuni de fapt și de drept privind soluția pronunțată, astfel încât nu ar fi incident motivul de acțiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) pct. g) C. proc. civ.

În acest context, recurentul arată că sentința arbitrală este insuficient motivată, întrucât nu răspunde apărărilor formulate de Municipiul București, nu identifică obligații contractuale pretins a fi încălcate de Municipiul București și nu cuprinde motivele de respingere a argumentelor formulate privind neîndreptățirea A. la despăgubiri.

În critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că sentința recurată este insuficient motivată în fapt și în drept, în cauză nefiind expuse motive care să susțină soluția Tribunalului Arbitral de constatare a rezilierii, precum și de obligare a Municipiului București la despăgubiri.

În acest sens, se arată că sentința arbitrală nu cuprinde analiza pretinsei obligații contractuale neexecutate de Municipiul București, a legăturii de cauzalitate și a prejudiciului și nici nu a analizat chiar dreptul Antreprenorului la plata despăgubirilor, în condițiile în care, parte din aceste daune interese au fost respinse de către Inginer ca urmare a constatării tardivității formulării revendicării, conform procedurii stabilite de către contract, o parte au fost respinse ca nefondate de Inginer, iar A. nu a contestat determinările Inginerului, iar pentru o altă parte dintre acestea, nu a fost urmată procedura prevăzută în contract privind formularea unor revendicări.

Prin urmare, recurentul susține că, Curtea de Apel București nu a analizat în mod concret motivul acțiunii în anulare invocat de Municipiul București privind lipsa analizării condițiilor răspunderii contractuale, ci s-a limitat doar la a indica pagini din sentința arbitrală fără să explice cum răspunde sentința arbitrală la criticile invocate de Municipiul București.

Se arată că sentința recurată este insuficient motivată inclusiv cu privire la motivul de acțiune în anulare privind nemotivarea soluției Tribunalului Arbitral privind acordarea despăgubirilor, iar trimiterea făcută de instanța arbitrală la concluziile unei expertize tehnice în construcții hidrotehnice, considerată de prima instanță ca fiind o manifestare suficientă a necesității motivării, nu respectă nicicum exigența legală în această privință.

Critica privind insuficienta motivare a sentinței arbitrale vizează și motivul de acțiune în anulare privind lipsa motivării respingerii excepției nulității Notificării nr. x/27.09.2018.

Astfel, în cadrul acestui motiv de acțiune în anulare, Municipiul București a arătat că hotărârea nu analizează motivele Municipiului București cu privire la nevalabilitatea Notificării nr. x/27.09.2018 pe motiv că niciunul dintre motivele din Notificarea nr. x/27.09.2018 nu este motiv de reziliere și nu constituie un refuz al beneficiarului de executare a obligației contractuale.

Așa cum s-a arătat și în cuprinsul acțiunii în anulare, recurentul nu contestă analiza Tribunalului Arbitral privind tripla valență a Notificării de reziliere, în realitate acesta fiind singurul aspect analizat de Tribunalul Arbitral. Critica recurentului vizează lipsa analizării de către Tribunalului Arbitral a nulității Notificării de reziliere, având în vedere că Notificarea nr. 7004 nu poate reprezenta notificare de punere în întârziere, întrucât aceasta nu respectă condiția impusă de art. 1522 alin. (1) C. civ., iar prin aceasta, reclamanta nu a solicitat Municipiului București executarea vreunei obligații.

De asemenea, recurentul susține că sentința atacată este insuficient motivată cu privire la motivul de acțiune în anulare a încheierii din 5 iunie 2020, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că instanța nu arată care sunt motivele pentru care Tribunalul Arbitral ar fi respins excepția lipsei calității procesuale active prin raportare la motivele invocate de Municipiul București.

Mai susține recurentul, că sentința atacată este insuficient motivată cu privire la respingerea motivului de acțiune în anulare privind încălcarea dispozițiilor autorității de lucru judecat, având în vedere că în acțiunea în anulare, Municipiul București a invocat încălcarea dispozițiilor de ordine publică, deoarece Tribunalul Arbitral s-a bazat pe pretinsul efect al lucrului judecat al jurisprudenței, pentru soluționarea prezentei dispute, încălcând regulile de drept privind autoritatea de lucru judecat.

Or, prima instanță s-a limitat doar la a specifica că nu este întemeiat acest motiv de acțiune în anulare, deoarece Tribunalul Arbitral și-ar fi prezentat raționamentul propriu, fără a arăta în concret unde se regăsește acesta, raționament care, în realitate, nu există.

În acest sens, se arată că, reținerea efectului puterii de lucru judecat rezultă inclusiv din lipsa motivării sentinței arbitrale, prin care Tribunalul Arbitral a prezentat, susținerile părților ca atare, doctrina, jurisprudența, concluziile raportului de expertiză și concluzia acestuia fără prezentarea unui silogism propriu.

Aceste aspecte, susține recurentul că nu au fost analizate de prima instanță, ci aceasta s-a limitat doar la a menționa că nu rezultă din hotărâre că s-ar fi reținut puterea de lucru judecat a jurisprudenței.

În argumentarea motivului de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 331 alin. (2) C. proc. civ., reținând astfel aplicabilitatea dispozițiilor art. 608 alin. (2) din același C. proc. civ., având în vedere că unul dintre motivele de acțiune în anulare a vizat neîncuviințarea obiectivelor la expertiză de către Tribunalul Arbitral.

Așa cum a reținut și prima instanță și cum rezultă din dispozițiile art. 331 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Arbitral trebuia să se pronunțe printr-o încheiere asupra obiectivelor la expertiză or, atâta timp cât la dosarul cauzei nu există o încheiere a Tribunalului Arbitral de încuviințare a obiectivelor nu se poate considera că din atitudinea procesuală a părților ar rezulta o însușire de către Tribunalul Arbitral a obiectivelor.

Or, reținerea instanței privind pretinsa însușire a obiectivelor de către Tribunalul Arbitral nu este de natură să acopere viciul de nelegalitate al neîncuviințării obiectivelor de către Tribunalul Arbitral.

Totodată, se susține faptul că, prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, nu se pot invoca pe calea acțiunii în anulare neregularitățile unui act de procedură dacă nu au fost invocate de către cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularităților și înainte de a pune concluzii pe fond.

Astfel, motivul de acțiune în anulare nu vizează o nulitate a unui act de procedură, ci presupune neregularități ale hotărârii arbitrale din perspectiva încălcării normelor procedurale de ordine publică cu privire la modalitatea de administrare și încuviințarea probelor, or aceste aspecte pot fi invocate oricând, iar Municipiul București a invocat încuviințarea obiectivelor prin punerea în discuția contradictorie a părților și inclusiv nulitatea raportului de expertiză prin raportare la obiectivele încuviințate.

Având în vedere că pe de-o parte nu au fost invocate neregularități cu privire la un act de procedură aspect care exclude aplicarea art. 608 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte Municipiul București a invocat aceste neregularități privind obiectivele propuse, recurentul susține că prima instanță a reținut în mod greșit aplicabilitatea art. 608 alin. (2) din același Cod.

Mai susține recurentul, că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 608 și art. 330 C. proc. civ., având în vedere că prin acțiunea în anulare, Municipiul București a invocat nulitatea sentinței arbitrale, deoarece s-a bazat pe o probă cu expertiză, probă de altfel nulă, întrucât de esența probei cu expertiză este lămurirea unor aspecte de fapt, iar expertul în construcții în mod nelegal s-a pronunțat cu privire la numeroase aspecte de drept, în privința cărora instanța arbitrală era suverană.

Prin urmare, normele privind modalitatea de administrare a probelor sunt norme de ordine publică, iar nerespectarea regulilor privind administrarea probelor poate fi cenzurată pe calea acțiunii în anulare, iar în cazul în care, o probă este nulă pentru încălcarea normelor privind încuviințarea, administrarea sau admisibilitatea acestora, judecătorul nu își poate întemeia soluția pe astfel de probă pentru pronunțarea sentinței arbitrale, iar motivul de acțiune în anulare invocat de Municipiul București ține chiar de administrarea probei cu expertiză.

Astfel, imposibilitatea dezlegărilor de drept din cadrul probei cu expertiză, nulitatea raportului de expertiză pentru nerespectarea dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară nu sunt critici care țin de aprecierea probatorului, ci vizează chiar lipsirea de efecte a probei cu expertiza, respectiv de încălcarea normelor privind administrarea probelor.

Prin urmare, criticile de nelegalitate rezultă, în realitate, din faptul că sentința arbitrală a fost pronunțată pe baza unei probe nelegale pentru că raportul de expertiză în construcții, în forma depusă nu poate avea valoare de probă cu expertiză, ceea ce atrage nulitatea sentinței arbitrale, bazată pe acesta.

Astfel, contrar reținerilor primei instanțe, motivul invocat de Municipiul București nu tinde la o reapreciere a utilității probei cu expertiza, ci vizează chiar încălcarea normelor privind administrarea probelor și nu de aprecierea probelor, care este apanajul exclusiv al instanței.

În acest context, recurentul susține că prima instanță a reținut în mod nelegal că criticile privind nelegalitatea sentinței arbitrale din perspectiva nulității raportului de expertiză sunt chestiuni de apreciere a probatoriului, încălcând astfel dispozițiile art. 608 și art. 330 din C. proc. civ.

Într-o altă critică, se susține aplicarea greșită a art. 604 alin. (4) C. proc. civ. calificând drept o eroare materială a menționării în cuprinsul dispozitivului data rezilierii ca fiind 11 octombrie 2014, deși părțile au invocat drept dată de încetare a contractului 2018, iar acest aspect nu reprezintă o simplă eroare materială, ci chiar o schimbare a cauzei cererii de arbitrare.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus, la 8 mai 2023, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca legală și temeinică.

La 24 mai 2023, recurentul-reclamant a depus la dosar, prin e-mail, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei-reclamante ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul arată că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 3 alin. (2) din Regulile CCIR, coroborate cu art. 21 alin. (3) din regulile CCIR privind imparțialitatea arbitrilor.

În acest context, recurentul critică faptul că prin acțiunea în anulare, acesta a arătat că sentința arbitrală este nulă, deoarece încalcă principiul imparțialității arbitrului, având în vedere că unul dintre arbitrii, respectiv dl. B. a fost cooptat la scurt timp după pronunțarea soluției, ca partener (avocat asociat) în cadrul societății de avocați, reprezentanți ai reclamantului A. care a avut câștig de cauză în dosarul arbitral.

Această critică este nefondată, având în vedere că susținerile recurentului nu vizează încălcarea unor norme de procedură, ci modalitatea de interpretare a motivului de anulare, reglementat la art. 608 lit. h) C. proc. civ. privind lipsa de imparțialitate evocată.

În acest context, se reține că în mod corect instanța de fond a aplicat normele invocate, respectiv art. 3 alin. (2) din Regulile CCIR, având în vedere că împrejurarea cooptării în acea societate de avocatură nu este suficientă pentru a contura o lipsă de imparțialitate.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Regulile CCIR, recurentul susține că orice observator rezonabil ar fi considerat că cooptarea arbitrului la scurt timp după pronunțarea sentinței arbitrale prezintă motive îndoielnice privind imparțialitatea acestuia.

Această susținere a recurentului nu poate fi reținută, întrucât în cauză nu a fost indicată vreo împrejurare care ar fi fost de natură să pună la îndoială imparțialitatea arbitrului, reprezentantul convențional al părții din litigiu neputând fi confundat cu însăși partea din litigiu, aspect corect reținut de către instanța de fond, astfel că aspectele evocate de acesta nu sunt de natură a crea un dubiu sau o îndoială rezonabilă cu referire la imparțialitatea unuia dintre arbitrii care s-au pronunțat în cauză.

Într-o altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că unul dintre motivele acțiunii în anulare invocat de Municipiul București este încălcarea standardului de motivare a sentinței arbitrale, fiind astfel încălcate norme de procedură cuprinse în art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Această critică este nefondată, întrucât așa cum a reținut și instanța de fond, sentința arbitrală îndeplinește standardul de motivare a unei hotărâri judecătorești, motivarea acesteia implicând indicarea temeiurilor de fapt și de drept, expunerea analizei făcute de către arbitrii și cercetarea în baza căreia se formează convingerea pentru adoptarea acelei soluții, context în care nu pot fi reținute susținerile recurentului, deoarece nemulțumirea acestuia cu privire la dezlegările date de Tribunalul Arbitral referitoare la fondul cauzei, nu echivalează cu nemotivarea sentinței arbitrale.

În acest context, Înalta Curte constată că susținerea recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., conform cărora, hotărârea arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept ale hotărârii, nu poate fi primită.

În continuare, recurentul susține, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lipsa de motivare a sentinței recurate.

În acest context, recurentul arată că sentința atacată nu este motivată corespunzător sub aspectul următoarelor aspecte invocate: tribunalul arbitral nu ar fi analizat îndeplinirea condițiilor legale și contractuale pentru intervenirea rezilierii unilaterale, nu au fost analizate condițiile de acordare a despăgubirilor și lipsa motivării pentru care ar fi respins excepția nulității Notificării nr. x/27.09.2018, iar întrucât aceste susțineri nu au fost găsite întemeiate, rezultă că nici sentința recurată nu e motivată.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât Curtea de Apel București a reținut că în considerentele expuse de instanța arbitrală sunt menționate premisele de drept și de fapt pe care se sprijină soluția, indicând în analiza hotărârii pronunțate calificările și dezlegările arbitrilor privind natura contractului, clauzele de reziliere/rezoluțiune și reperele de drept și jurisprudențiale, analiza pactului comisoriu, limitele controlului judiciar în ceea ce privește declarația unilaterală de rezoluțiune/pactul comisoriu.

În ceea ce privește motivul invocat de Municipiul București referitor la nemotivarea sentinței arbitrale, în sensul că nici prima instanță nu a putut identifica, în mod efectiv, care sunt pretinsele obligații contractuale reținute de Tribunalul Arbitral ca fiind încălcate de Municipiul București, se constată că acesta este nefondat.

Aceasta deoarece, din ansamblul considerentelor sentinței atacate, rezultă că în cuprinsul sentinței arbitrale se constată că instanța arbitrală a realizat o amplă analiză cu privire la condițiile necesare pentru a opera rezilierea, precum și cu privire la natura juridica a Notificării nr. x/27.09.2018, tocmai în raport cu apărările invocate de Municipiul București.

În acest sens, s-a reținut cu privire la chestiunea juridică a rezilierii cuprinsul clauzei 16.2 din contract, care consacra dreptul de reziliere unilaterală a Antreprenorului, ulterior fiind redate considerațiile de ordin jurisprudențial și doctrinar cu privire la natura, efectele și mecanismul rezilierii/rezoluțiunii unilaterale din C. civ.

În acest context, se reține analiza efectuată cu privire la intervenirea condițiilor legale și contractuale pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului din culpa exclusivă a beneficiarului - Municipiului București, precum și motivele pentru care a fost respinsă excepția nulității Notificării nr. x/27.09.2018, așa încât aserțiunile recurentului, în sensul că Tribunalul Arbitral ar fi preluat și aplicat automat jurisprudența la situația din speță, fără a realiza un raționament propriu nu se susține, raportat la considerentele sentinței atacate.

În continuare, se analizează, în raport cu dispozițiile de drept material aplicabile, care este felul nulității care ar putea interveni în raport cu apărările invocate de Municipiul București în susținerea excepției nulității Notificării nr. x/27.09.2018, iar în temeiul dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a constatat că tribunalul arbitral a procedat la analiza validității și eficacității notificării și a măsurii de reziliere unilaterală, dispusă de antreprenor la 28 septembrie 2018.

Prin urmare, curtea de apel a reținut că motivarea tribunalului arbitral vizează lămurirea si analizarea apărărilor formulate de partea adversă în susținerea excepției nulității Notificării nr. x/27.09.2018, astfel că, prin sentință au fost analizate: mecanismul declarației unilaterale de reziliere; importanța neexecutării obligației; nulitatea/ineficacitatea actului juridic civil, iar ulterior, validitatea și eficacitatea notificării și a măsurii de reziliere unilaterală dispusă de Antreprenor la 28 septembrie 2018, prin raportare la teza invocată de parte.

Așadar, prin considerentele sentinței atacate s-a reținut netemeinicia susținerilor Municipiului București, potrivit cărora, Notificarea nr. x/27.09.2018 nu ar reprezenta notificare de punere în întârziere pentru că reclamanta nu ar fi solicitat executarea vreunei obligații din partea beneficiarului, aspect invocat în susținerea excepției nulității Notificării nr. x/2018.

Astfel, raportându-se la corespondența dintre părți depusă la dosarul cauzei, din cuprinsul căreia rezultă că beneficiarul cunoștea că nu a predat șantierul și că nici nu îi putea preda, în mod corect, s-a concluzionat că Municipiul București nu poate pretinde că nu i s-ar fi acordat posibilitatea de a-și executa obligațiile în scopul evitării rezilierii.

Referitor la pretinsa lipsă a motivelor pentru care s-a respins excepția nulității Notificării nr. x/27.09.2018, în care se susține o analiză formală a instanței arbitrale, recurentul Municipiului București critică sentința atacată, în sensul că nu au fost verificate motivele de nevalabilitate expuse în apărare.

Această critică este nefondată, întrucât hotărârea detaliază argumentele privind condițiile de constatare a ineficacității notificării de reziliere formulate de Antreprenor, înfățișând opinia instanței cu privire la natura sancțiunii și la elementele necesare intervenirii acesteia, context în care se apreciază că această analiză răspunde apărărilor formulate pe acest aspect.

Prin urmare, a fost respinsă excepția nulității Notificării nr. x/27.09.2018, reținându-se că "reclamanta, în calitatea de Antreprenor, a respectat condițiile de procedură și substanțiale prevăzute de art. 1552 C. civ. și de art. 16.2. din Contractul standard, astfel că, Notificarea de reziliere unilaterală din 27.09.2018, este validă și deplin eficace, contractul încetând, prin rezilierea decisă de Antreprenor la 11 octombrie 2018". Totodată fiind constatat faptul că au fost analizate obligațiile neexecutate de beneficiarul Municipiul București și care l-au determinat pe Antreprenor să emită Notificarea de reziliere nr. x/27.09.2018.

În acest context, s-a constatat că, într-o măsură hotărâtoare, culpa beneficiarului a contribuit la eșecul contractului asupra proiectării și execuției lucrărilor la obiectivele nr. 4-5, ceea ce a atras validarea notificării deciziei de reziliere unilaterală a Antreprenorului, cu efect principal încetarea contractului de la data de 11 octombrie 2018 și admiterea capetelor de cerere vizând dreptul la garanția de bună-execuție și contravaloarea cheltuielilor suplimentare, precum și daunele interese, în acord cu dispozițiile art. 1878 C. civ.

Față de aceste aspecte, s-a reținut în considerentele sentinței atacate raționamentul juridic și motivele de fapt și de drept pentru care au fost îndeplinite condițiile intervenirii rezilierii unilaterale din culpa Beneficiarului Municipiului București, respectiv: neexecutarea substanțială și însemnată a obligațiilor asumate de Beneficiar prin Contract; existența unei puneri în întârziere și existența Declarației de reziliere.

Din această perspectivă, nu se pot reține susținerile recurentului, în sensul că atât Tribunalul arbitral cât și Curtea de Apel București s-ar fi limitat la a prelua și menționa în cuprinsul hotărârilor alte hotărâri față de care nu ar fi aplicat un raționament logic pentru a verifica dacă acestea au fost pronunțate în situații similare sau nu, având în vedere că instanța arbitrală a expus raționamentul său propriu, format în baza probelor administrate, pe care le-a analizat și apreciat conform liberei sale convingeri.

În ceea ce privește încheierea din 5 iunie 2020, prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, se constată că Municipiul București reia argumentele pe care le-a invocat în fata tribunalului arbitral cu privire la excepția invocată, fără însă a expune motivele pentru care apreciază că această soluție ar fi nemotivată, context în care această critică nu poate fi primită.

Într-o altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susține lipsa de motivare a sentinței atacate din perspectiva încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, context în care, recurenta apreciază că soluțiile pronunțate de Tribunalul arbitral pe fondul cauzei s-ar baza pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al jurisprudenței anterioare a Tribunalului arbitral, iar neadmiterea acestui motiv de anulare ar determina pretinsa nelegalitate a sentinței atacate.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât așa cum a reținut și curtea de apel, împrejurarea că Tribunalul arbitral a citat jurisprudența sa anterioară relevantă nu echivalează cu faptul că acesta ar fi reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al acesteia, chestiune ce nu rezultă din cuprinsul sentinței arbitrale referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a vreunei hotărâri arbitrale anterioare, iar recurentul nici nu a arătat în concret care sunt acele soluții jurisprudențiale anterioare pe care Tribunalul arbitral le-a considerat ca având efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține aplicarea greșită a prevederilor art. 331 alin. (2) și art. 608 alin. (2) din același Cod, context în care, arată că prin critica formulată împotriva sentinței atacate, apreciază că sentința arbitrală este lovită de nulitate urmare a încălcării ordinii publice față de modalitatea de stabilire a obiectivelor la expertiza în construcții și față de inexistența unei încheieri de stabilire a obiectivelor la expertiza în construcții.

Acest motiv de anulare se constată că a fost respins în mod corect, instanța reținând că deși nu exista o încheiere explicită de menționare a obiectivelor, cu toate acestea niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni sau solicitări de reformulare, completare sau de altă natură cu privire la obiectivele stabilite de comun acord, iar atitudinea neechivocă a părților privind acordul referitor la obiective denotă faptul că instanța arbitrală a stabilit obiectivele în mod legal, prin însușirea acestora, astfel că orice neregularitate ar fi existat s-a acoperit, întrucât nu a fost invocată de parte la primul termen și nici nu poate constitui motiv de anulare, în raport cu dispozițiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, nu se poate reține că stabilirea printr-o încheiere de ședință a obiectivelor expertizei ar fi determinat o altă soluție, astfel încât să se impună anularea actului de procedură pentru îndepărtarea vătămării, iar în considerentele instanței de fond, s-a apreciat că toate nemulțumirile recurentei privind lipsa unei încheieri de ședință trebuiau și puteau fi ridicate în fața Tribunalului Arbitral, or Municipiul București nu a procedat astfel.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 330 și art. 608 C. proc. civ. și, reiterând criticile formulate în primă instanță privind administrarea probei cu expertiză tehnică în domeniul construcției, apreciază că această probă este nulă, întrucât nu ar fi lămurite aspecte de fapt, ci aspecte de drept, însă această chestiune nu deschide posibilitatea părții de a obține o nouă analiză a acelorași argumente de către instanța de recurs, având în vedere că, în fapt, acestea reprezintă o reluare a obiecțiunilor formulate, trimiterea la dispozițiile art. 330 C. proc. civ., fiind doar formală.

Susținerea recurentului, potrivit căreia, expertiza în construcții ar fi nelegală, întrucât expertul s-a pronunțat în mod nelegal cu privire la numeroase aspecte de drept, în privința cărora instanța arbitrală era suverană și astfel s-ar fi încălcat prevederile art. 330 C. proc. civ., se constată că nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, criticile formulate reprezintă chestiuni care țin de aprecierea probelor - operațiune care se realizează de arbitri în mod liber, potrivit convingerii lor, iar nu chestiuni care să vizeze nelegalitatea sentinței arbitrale și care să se încadreze în motivul de acțiune în anulare, reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar prin invocarea acestor aspecte recurentul tinde la repunerea în discuție a probatoriului și a chestiunilor de fapt și de drept analizate prin sentința arbitrală ce vizează aspecte de netemeinicie.

Ultima critică, întemeiată pe același motiv de recurs, vizează aplicarea greșită a art. 604 alin. (4) C. proc. civ., în contextul în care, eroarea intervenită asupra datei de 11 octombrie 2014, ca dată de încetare a contractului rezilierii, în loc de 11 octombrie 2018, reprezintă o schimbarea a cauzei cererii de arbitrare.

Aceste susțineri sunt nefondate, în condițiile în care se observă caracterul evident al erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinței arbitrale și care nu este de natură să afectează legalitatea și temeinicia acesteia, având în vedere că, dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menționat ca an al rezilierii 2014, în loc de 2018, aspect ce rezultă și din considerentele sentinței arbitrale, în contextul în care această chestiune putea fi remediată, în conformitate cu prevederile art. 604 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază și această critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentului, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 94F/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 94F/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2023.