ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2024

HOTĂRÂRE
15.05.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra cererii de recurs de față, reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 6/30.09.2021, Curtea de Arbitraj Comercial București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 97.992,44 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând valoarea lucrărilor executate în baza contractului nr. x/2018, suma de 2.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând garanție de bună execuție, suma de 448.087,54 RON, cheltuieli neprevăzute, suplimentare și penalități actualizate la zi, suma de 10.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale și suma de 73.874 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare; totodată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Împotriva sentinței arbitrale, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 27F/18.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a acțiunii în anulare curții de apel.

Prin încheierea din 11.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 221 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea judecății recursului.

La 20.12.2023, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, netimbrată.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepțiile netimbrării cererii de repunere pe rol și perimării cererii de recurs, asupra cărora, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 1 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 33 din același act normativ stabilesc totodată că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în situația în care cererea este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului cererii i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite acesteia dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013, cererile pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părților, se timbrează cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată.

Constatând că cererea de repunere pe rol nu a fost timbrată anticipat, instanța supremă a comunicat titularului acesteia, la 27.02.2024, prin citație, obligația de a plăti taxa judiciară de timbru în sumă de 5.823,15 de RON, calculată conform art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 221 alin. (2) C. proc. civ., și de a depune la dosar dovada achitării acesteia, măsură căreia nu s-a conformat.

În aceste condiții, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., sens în care va anula ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimată.

În continuare, asupra excepției perimării cererii de recurs, reține că dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin încheierea din 11.10.2023, judecata cererii de recurs a fost suspendată în temeiul art. 221 alin. (2) C. proc. civ., iar această încheiere constituie ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în condițiile în care cererea de repunere pe rol formulată la 20.12.2023 a fost anulată ca netimbrată, astfel încât aceasta nu produce efecte asupra cursului perimării.

Așadar, condițiile perimării, astfel cum acestea se desprind din prevederile art. 416 C. proc. civ., sunt îndeplinite în cauză, de la 11.10.2023 - data ultimului act de procedură și până la 15.05.2024 - data la care a fost invocată din oficiu excepția perimării, trecând mai mult de 6 luni, termen în care părțile nu au pretins redeschiderea judecății.

Pentru considerentele expuse, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată cererea de recurs.

Anulează ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei.

Constată perimat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 27F/18.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2023
Ședința publică din data de 15 februarie 2023 Deliberând asupra recursurilor și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cup
ÎCCJ 2025-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 88/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 56 din 11 iulie 2022, tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Cam
ÎCCJ 2022-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2021/2022
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 28 februarie 2020 în dosarul nr. x/2020, reclamantul Muni
ÎCCJ 2024-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1124/2024
pentru etapa soluționării cererii de arbitrare. Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.A. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a), b), d), f), g) și h) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr.
ÎCCJ 2024-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1909/2024
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la 13 noiembrie 2018, sub nr. x/3/2018, așa cum a fost modificată la 3 iunie 2019, reclamanta A S.R.L. a chema
Sursă