ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 170/2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2023 pe rolul Judecătoriei Panciu, sub nr. x/275/2023, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 89.046,02 lei, reprezentând prejudiciu produs de aceasta prin refuzul nejustificat de a achita marfa livrată, conform facturilor fiscale. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate conform legii și a penalităților de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 903/2024 din 15 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Panciu, în dosarul nr. x/275/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Panciu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Panciu a reținut că potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Or, în speță, pârâta are sediul în comuna Gorgota, județul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 9502 din 16 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Ploiești – Secția civilă, în dosarul nr. x/275/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, invocată din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Panciu, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Ploiești a reținut că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței.

Dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competență teritorială de ordine privată generată de necesitatea proximității instanței de domiciliul sau sediului pârâtului.

Față de obiectul cererii și calitatea părților, s-a reținut că nu sunt incidente norme de ordine publică privind competența teritorială, iar pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Panciu.

Ca atare, Judecătoria Ploiești a conchis în sensul că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Panciu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/275/2023, la data de 21 noiembrie 2024.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor când legea instituie norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Astfel, potrivit textelor legale evocate, în cazul necompetenței teritoriale relative, ca și în pricina de față, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost admisă din oficiu chiar de către Judecătoria Panciu, fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare.

Înalta Curte reține că, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Panciu, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece litigiul.

Prin urmare, se constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către Judecătoria Panciu cu nerespectarea normei imperative prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu”.

Alin. (2) al aceluiași articol stabilește că „în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

În speță, prin încheierea din 8 noiembrie 2023, dată ce a constituit primul termen la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, Judecătoria Panciu a procedat la verificarea propriei competențe, reținând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Cum dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că încheierea prin care instanța de judecata consemnează rezultatul verificării propriei competențe are caracter interlocutoriu, rezultă că asupra celor stabilite prin încheierea din 8 noiembrie 2023 Judecătoria Panciu nu mai putea reveni, potrivit art. 235 C. proc. civ., prin punerea în discuție a necompetenței sale teritoriale.

Se cuvine subliniat că la același termen, 8 noiembrie 2023, Judecătoria Panciu nu a apreciat că ar fi necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, așa încât nu sunt incidente dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, prima instanță sesizată a devenit exclusiv competentă, iar invocarea excepției după acest moment nu mai era posibilă.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Panciu, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2025.