ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1690/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ la data de 02.06.2020, sub nr. x/90/2020, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva, C, în calitate de fost președinte al Consiliului de Administrație, D, E, F, G, H, I, J, foști sau actuali membri al CA, Ministerul Mediului, a solicitat să se dispună: anularea parțială a Hotărârii nr. 3 din data de 4 februarie 2020 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, respectiv punctului nr. 1 privind revocarea din funcția de director general al RNP a reclamantului începând cu data de 04.02.2020, și a tuturor actelor subsecvente acesteia care au legătură cu revocarea reclamantului, măsura revocării fiind nelegală; anularea Raportului de control nr. 6480/CA din data de 29 ianuarie 2020; în consecință, ca urmare a admiterii petitului 1, a solicitat reintegrarea sa în funcția ocupată (repunerea în situația anterioara); obligarea pârâților la plata către reclamant a sumelor: a) 645.150 lei, reprezentând indemnizațiile lunare brute datorate reclamantului în baza contractului de mandat nr. 198 din 23.08.2019, de care acesta ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost revocat abuziv și nelegal (pentru perioada începând cu luna februarie 2020 și până la data de 31 decembrie 2021, daca încetării Mandatului); b) 785.400 lei, reprezentând componenta variabilă a remunerației cuvenite reclamantului; c) 11.500 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost revocat abuziv de către RNP, raportat la valoarea folosinței de care a beneficiat în timpul exercitării mandatului său; d) suma de 100 euro, echivalentul în lei la cursul euro-leu din data plății, reprezentând daune morale pentru suferințele psihice cauzate reclamantului ca urmare a revocării sale abuzive de către RNP; suspendarea procedurii de selecție și numire a noului Director General al RNP, precum și suspendarea oricărui și tuturor actelor în legătură cu această procedură sau care derivă din aceasta; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13 iulie 2020, reclamantul a formulat cerere de modificare a acțiunii, solicitând instanței să dispună: anularea parțială a Hotărârii nr. 3/04.02.2020 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, respectiv a punctului nr. 1 prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de director general al B, începând cu data de 4.02.2020 („Hotărârea nr. 3”) și repunerea părților în situația anterioară, respectiv reintegrarea în funcția de director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva; anularea raportului de control nr. 6480/CA din data de 29.01.2020 redactat de funcționari ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor; obligarea solidară a pârâților să-i plătească despăgubiri în cuantum total de 1.430.550 lei pentru repararea prejudiciului pe care i l-au cauzat prin revocarea nelegală din funcția de director general al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, care este format din următoarele sume: 645.150 lei indemnizații lunare brute pe care trebuia să le primească în temeiul contractului de mandat nr. 198/23.08.2019, în perioada februarie 2020-31 decembrie 2021, dacă ar fi continuat să exercite funcția până la încetarea contractului prin ajungere la termen; 785.400 lei reprezentând componenta variabilă a remunerației ce i se cuvenea în aceeași perioadă; obligarea în solidar a pârâților să-i plătească suma de 100 euro, în echivalent lei la data efectuării plății, la cursul BNR; suspendarea executării punctului 1 din Hotărârea nr. 3/04.02.2020 a Consiliului de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, până la soluționarea definitivă a acțiunii; suspendarea până la soluționarea definitivă a litigiului a procedurii de selecție a unui nou director al pârâtei Regia Națională a Pădurilor-ROMSILVA, reglementată de art. 18 din O.U.G. nr. 109/2011; procedura de numire a unui nou director general, reglementată de art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 și procedura încheierii contractului de mandat, reglementată de art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011; obligarea în solidar a pârâților să-i plătească cheltuielile de judecată.

La data de 13.07.2020 pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Pe cale reconvențională, pârâta RNP Romsilva a solicitat să se dispună obligarea reclamantului-intimat L să îi achite suma de 121.878,26 lei compusă din: 504,76 lei, reprezentând chiria pe luna februarie și pe 16 zile din luna martie 2020 a locuinței de intervenție situată în București, (..); 893,5 lei, reprezentând întreținerea pe luna februarie 2020 și pentru 16 zile din luna martie 2020 pentru locuința sus-precizată;120.480 lei, reprezentând lipsa de folosință a camerei/apartamentului 105 de la hotelul pârâtei - Complex Ț, pe care reclamantul-intimat a indisponibilizat-o de la data de 24.06.2019 și până la data de 01.03.2020, perioadă în care a fost la dispoziția sa, fiind scoasă din circuitul turistic.

Prin sentința civilă nr. 724/19.08.2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea în soluționarea cauzei, invocată de reclamant, a fost admisă excepția necompetenței material-funcțională și teritorială a Tribunalului Vâlcea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei, invocată de pârâți, cu excepția K, prin întâmpinări și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București - Secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 21.12.2020, sub același număr de dosar.

La data de 27.01.2021, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare formulată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care a arătat că reduce la suma de 168.000 lei cuantumul pretențiilor pe care le-a pretins prin capătul 3 din acțiunea modificata.

De asemenea, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul a arătat că renunță la judecata acțiunii față de parații M, N, O, P, Q, R, S și T, precum și la judecata capetelor 4, 5 și 6 din cererea de modificare a acțiunii. Reclamantul a arătat că capetele de cerere nr. 4, 5 și 6 sunt cele prin care a solicitat obligarea solidară a paraților la plata sumei de 100 euro cu titlu de daune morale; suspendarea executării punctului 1 din Hotărârea nr. 3/04.02.2020 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și suspendarea procedurii de selecție a unui nou Director General al paratei RNP - Romsilva, a procedurii de numire a unui nou Director General și a procedurii de încheiere a contractului de mandat cu noua persoana selecționată în acest scop.

Prin încheierea de ședință din 04.03.2021, instanța a respins excepția necompetentei materiale a Tribunalului București – Secția a VI-a civilă invocată de reclamantul-pârât L, ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată.

Prin încheierea de dezbateri din 13.05.2021, față de cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant la data de 27.01.2021, cu respectarea principiului disponibilității, în temeiul art. 406 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice și a luat act că reclamantul a renunțat la judecată și cu privire la capetele de cerere nr. 4, 5, 6 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Prin sentința civilă nr. 1776/24.06.2021, Tribunalul București – Secția a VI-a civilă a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantul A împotriva pârâților M, N, O, P, U,V, S și T, precum si la judecata capetelor nr. 4, 5 și 6 ale cererii principale modificate. A respins în rest cererea principală, astfel cum a fost modificată. A admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Regia Nationala a Padurilor - Romsilva. A obligat reclamantul-parat la plata către parata-reclamanta Regia Nationala a Padurilor - Romsilva a sumei de 121.878,26 lei cu titlu de pretenții. A obligat reclamantul-parat la plata către parata-reclamanta Regia Nationala a Padurilor - Romsilva a sumei de 4.141,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și cheltuieli de transport și cazare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și pârâtul K.

În ședința publică din data de 10 noiembrie 2023, instanța de apel a admis excepția tardivității cu privire la invocarea prescripției de către apelantul-reclamant, excepție invocată de intimata B.

Prin decizia civilă nr. 1795 A din 11.12.2023, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a respins cererea de apel formulată de către apelantul-reclamant A și cererea de apel incident formulată de apelantul-pârât K, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A a declarat recurs, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii, recurentul a susținut că instanța de prim control judiciar a respins apelul său fără a răspunde în mod concret criticilor formulate prin memoriul de apel, astfel încât decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar argumentele reținute în motivarea acesteia sunt străine de natura pricinii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind despăgubirile solicitate ca urmare a revocării ”intempestive și nelegale” a contractului de mandat nr. 198/23.08.2019, ce urma să dureze până la data de 31.12.2021, instanța a dat o nelegală apreciere a probelor administrate în cauză.

În acest context, recurentul a amintit Hotărârea nr. 2 din 29.01.2020 a Consiliului de Administrație al Romsilva, Raportul de control nr. 6480/CA/29.01.2020, întocmit de reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, Hotărârea nr. 3/04.02.2020, aceasta din urmă susținându-se că este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost adoptată la o dată la care reclamantul era internat într-o unitate spitalicească (fapt dovedit cu acte medicale depuse la secretariatul Romsilva).

A menționat recurentul că instanța de apel nu motivează cazul de nulitate absolută pe care l-a invocat, decizia nefiind motivată sub acest aspect.

A mai arătat recurentul că prin raportul indicat nu se face niciun fel de dovadă cu privire la faptul că reclamantul, în calitate de director general Romsilva, ar fi prejudiciat interesele Romsilva sau că ar fi încălcat obligațiile asumate prin contractul de mandat.

De asemenea, arătând că temeiul juridic al răspunderii civile contractuale îl constituie dispozițiile art. 1350 C. civ., recurentul a susținut că intimata RNP-Romsilva a încălcat obligațiile contractuale prin revocarea intempestivă și nelegală a sa, fapta ilicită fiind dată tocmai de această revocare înainte de termen, nelegală și nedovedită.

Recurentul a subliniat că răspunderea sa contractuală pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de mandat nu poate fi incidentă în temeiul art. 1350 C. civ., întrucât nu se poate reține nicio culpă în ceea ce îl privește, în desfășurarea contractului de mandat nr. 198, găsindu-și aplicabilitate, însă, dispozițiile art. 2032 C. civ.

În speță, recurentul a susținut că revocarea nu poate fi considerată justificată sau la termen, atât timp cât Consiliul de Administrație al Romsilva a dat descărcare de gestiune pentru activitatea directorului general, considerând că acesta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de mandat.

Sub aspectul criticii legate de caracterul intempestiv al revocării contractului de mandat, recurentul a arătat că motivarea instanței de apel este una străină de natura pricinii, în condițiile în care motivele pentru care a fost revocat nu sunt unele ulterioare depunerii rapoartelor de activitate, iar aceste motive de revocare trebuiau puse în analiza CA pentru a se acorda sau nu descărcarea de gestiune.

Recurentul a mai arătat că, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata regie nu reușește să indice în concret prejudiciul suferit de aceasta, iar prima instanță de judecată, preluând ad litteram apărările făcute fără niciun fel de act probatoriu, nu arată în motivarea sentinței care este acest prejudiciu apt să ducă la revocarea mandatului în mod intempestiv.

Contractul de mandat încetează, așa cum rezultă din prevederile art. 37 lit. b din contract, prin revocare, în caz de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Prin Hotărârea nr. 3/04.02.2020, în baza raportului de control al MMAP, s-a stabilit că în calitatea sa de director general ar fi încălcat dispozițiile art. 10 lit. c d, j, m, dispozițiile art. 18 alin. (2) lit. b prima teza, lit. g j, l, o din același contract.

Or, a considerat recurentul, aceste aspecte nu pot fi reținute în sarcina sa; cu toate acestea, prima instanță fără niciun fel de motivare în acest sens nu a ținut cont de apărările pe care înțelege să le prezinte în cuprinsul recursului, așa cum a făcut-o și în fața primei instanțe și în fața instanței de apel, tocmai pentru a demonstra lipsa motivării celor două instanțe.

În esență, recurentul a susținut că RNP nu indică, în mod concret, care este fapta culpabilă reținută, prin actul de control, în sarcina sa, aptă să conducă la ideea că acesta nu a condus și coordonat departamentele aflate în subordine.

Mai mult decât atât deciziile sale, în calitate de director, au avut la bază informații puse la dispoziție de directorii departamentelor aflate în subordine și fiecare din deciziile luate de acesta în cadrul funcției deținute au fost vizate spre legalitate de serviciul juridic.

În speță, a subliniat recurentul, se încearcă imputarea unor decizii pe baza simplelor acuzații ale unor angajați ai regiei fără a se avea în vedere și comportamentul de ansamblu al acestuia, care într-o perioadă anterioară de mai bine de 8 ani în calitățile de director al unor direcții silvice și director general ROMSILVA nu a produs niciun fel de prejudiciu unităților pe care le-a condus.

De asemenea, motivarea instanței de prim control judiciar la aceste critici formulate prin cererea sa de apel se limitează la exprimarea acordului cu prima instanță fără o analiză în parte pentru fiecare critică, așa cum s-a solicitat de către apelant.

Tot cu privire la motivarea străină de natura pricinii, recurentul a arătat că trebuie subliniată și susținerea instanței, conform căreia nu are importanță momentul depunerii sesizărilor/memoriilor neintervenind vreun termen de decădere sau prescripție, precum și faptul că a organizat selecții de personal cu încălcarea legislației în materie.

Or, această motivare cu privire la existența unor termene de decădere sau prescripție nu este una legală atât timp cat prin contractul colectiv de muncă la nivelul regiei se arată că faptele sesizate trebuie soluționate în maxim 6 luni de la săvârșirea lor.

Era datoria instanțelor de judecată să indice în concret ce lege a fost încălcată și cum, iar faptul că deciziile în speță erau vizate spre legalitate nu este exonerator de răspundere.

Printr-o motivare ”lapidară”, a susținut recurentul, instanța de apel nu dă niciun fel de eficiență solicitării sale de a ține cont și de prevederile art. 18 alin. (2) lit. b teza a II a din contractul de mandat, considerând că acest text din contract se referă doar la „decizii de afaceri”, iar nu la orice decizie de conducere a regiei și, pe de altă parte, nu poate constitui o plasă de siguranță pentru orice decizie, fie ea și de afaceri.

Totodată, recurentul a arătat că, prin contractul de mandat încheiat cu RNP ROMSILVA, directorul general al regiei este mandatat să gestioneze toate afacerile regiei, iar disocierea făcută de instanța de apel este una care nu are legătură cu apelul declarat în cauză, motivarea instanței de apel este cu totul alta decât cuprinsul dispozițiilor art. 18 alin. (2) lit. b.

În ceea ce privește admiterea în totalitate a cererii reconvenționale recurentul a susținut că soluția este nelegală și netemeinică, instanța de apel prin motivarea sa dând o greșită aplicare normelor de drept material, în speță art. 1270 și 1345 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a susținut că, în mod nelegal, a fost obligat la plata unei sume foarte mari reprezentând lipsa de folosință a unui apartament de serviciu, fără a se arăta textul legal incident, instanța de fond nereușind să indice modul de calcul sau cum a ajuns la aceea sumă.

Recurentul a susținut că nu a locuit niciodată, permanent, în apartamentul nr. 105 din complexul Ț, neexistând niciun contract de servicii hoteliere încheiat între acesta și respectivul complex hotelier și nicio dovadă ca a folosit permanent în perioada indicată în cererea reconvențională apartamentul menționat; de asemenea, nu a fost notificat niciodată cu privire la lipsa de folosință a apartamentului.

Cu privire la aspectul notificării, recurentul a considerat că, în mod nelegal, instanța de apel a opinat că nefiind vorba de un contract de locațiune nu era necesară notificarea sa. Astfel, și sub acest aspect motivele instanței de apel sunt contradictorii și străine de natura pricinii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, amintindu-se motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că a fost reținut drept temei al cererii reconvenționale art. 1270 C. civ.; or, în lumina acestui text de drept material răspunderea sa putea fi instituită doar în baza contractului de mandat, iar aplicarea art. 1345 C. civ., care reglementează răspunderea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, nu mai poate fi primită pentru că este vorba de o altfel de răspundere care nu poate avea la bază un contract civil, ci un cvasidelict care trebuie dovedit de intimată, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, a subliniat recurentul, atât timp cât s-a reținut o răspundere contractuală culpabilă a sa, răspunderea întemeiată pe 1345 C. civ. nu mai putea fi primită față de caracterul subsidiar al acestei răspunderi, care nu poate fi angajată decât atunci când nu mai există altă cale juridică. Or, în speță, a fost reținută în sarcina sa răspunderea contractuală.

Intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat; de asemenea, intimata Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a transmis întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași art. stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct.1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Astfel, se observă că argumentele expuse în fundamentarea recursului cuprind referiri critice la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare, la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate și la maniera de interpretare a clauzelor contractului de mandat, fiind aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate; or, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că ”recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la metoda de interpretare a contractului de mandat, la modul de conduită al intimatei în derularea raporturilor contractuale și la evaluarea comportamentului părților, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, susținerile recurentului, potrivit cărora instanța a dat o nelegală apreciere probelor administrate în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind despăgubirile solicitate ca urmare a revocării ”intempestive și nelegale” a contractului de mandat nr. 198/23.08.2019, nu pot forma obiect de analiză în recurs fiind critici de netemeinicie.

Faptul că se aduc în dezbatere chestiuni legate de o serie de înscrisuri cărora nu li s-a dat relevanța dorită de recurent (ex: Hotărârea nr. 2 din 29.01.2020 a Consiliului de Administrație al Romsilva, Raportul de control nr. 6480/CA/29.01.2020, întocmit de reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, Hotărârea nr. 3/04.02.2020 etc.), nu înseamnă exprimarea unor critici de nelegalitate, câtă vreme acestea tind la reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate, fiind, așadar, apanajul instanțelor devolutive.

În acest context, nici criticile prin care recurentul afirmă nemotivarea deciziei instanței de apel în referire la cazul de nulitate absolută invocat în raport cu Hotărârea nr. 3/04.02.2020, respectiv că aceasta a fost adoptată la o dată la care el era internat într-o unitate spitalicească, fapt dovedit, în opinia recurentului, cu acte medicale depuse la secretariatul Romsilva, nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind legate de aspecte factuale și probatorii.

De altfel, așa cum a arătat instanța de apel în motivarea deciziei recurate, tribunalul a reținut că hotărârea nr. 03/04.02.2020 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a fost atacată tardiv de reclamant, iar, acesta nu a formulat critici în apel împotriva acelor considerente; prin urmare, a reținut instanța de apel, tardivitatea acelui capăt de cerere a rămas definitiv stabilită, iar apelantul nu mai poate solicita nici reintegrarea sa în funcția anterior deținută ca urmare a nulității hotărârii atacate.

Totodată, susținerile potrivit cărora, prin raportul indicat nu se face niciun fel de dovadă cu privire la faptul că recurentul, în calitate de director general Romsilva, ar fi prejudiciat interesele Romsilva sau că ar fi încălcat obligațiile asumate prin contractul de mandat, precum și cele prin care se afirmă că intimata RNP-Romsilva a încălcat obligațiile contractuale prin revocarea intempestivă și nelegală din funcția deținută, iar răspunderea sa contractuală nu poate fi incidentă în temeiul art. 1350 C. civ., întrucât nu se poate reține nicio culpă în ceea ce îl privește, în desfășurarea contractului de mandat nr. 198 din 23.08.2019, sunt critici de netemeinicie, în condițiile în care aduc în discuție aspecte probatorii și chestiuni ce implică interpretarea clauzelor convenției.

Simpla indicare a neincidenței în speță a temeiului juridic al răspunderii civile contractuale, art. 1350 C. civ., respectiv a incidenței art. 2032 C. civ., fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Toate chestiunile legate de caracterul intempestiv al revocării contractului de mandat, inclusiv aceea că motivarea instanței de apel este una străină de natura pricinii, privesc aprecierea situației de fapt și a probelor, astfel încât scapă controlului instanței de recurs.

Se observă că, prin criticile formulate, recurentul face trimitere atât la situația de fapt reținută de instanțele devolutive, cât și la modul în care s-a procedat la administrarea probatoriului.

Or, modul de interpretare a probelor nu poate face obiectul recursului, în condițiile în care aprecierea lor este reprezentată de operațiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză, iar, în speță, instanța a administrat întregul probatoriu pertinent, concludent și util cauzei, apreciere cu privire la care instanța este suverană.

Criticile recurentului care vizează lipsa motivării sunt critici de netemeinicie, în condițiile în care aduc în discuție apărările sale în raport cu aspectele reținute în Hotărârea nr. 3/04.02.2020, prin care s-a stabilit că în calitatea sa de director general ar fi încălcat dispozițiile art. 10 lit. c d, j, m și dispozițiile art. 18 alin. (2) lit. b prima teza, lit. g j, l, o din contractul de mandat.

Invocarea unei motivări străine de natura pricinii, cu referire la argumentele instanței de apel privind momentul depunerii unor sesizări/memorii prin raportare la clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul regiei, este tot o chestiune de netemeinicie.

De asemenea, criticile recurentului prin care se susține că instanța de apel nu dă niciun fel de eficiență solicitării sale de a ține cont și de prevederile art. 18 alin. (2) lit. b teza a II a din contractul de mandat, că disocierea făcută de instanța de apel este una care nu are legătură cu apelul declarat în cauză, precum și aceea că motivarea instanței de apel este cu totul alta decât cuprinsul dispozițiilor art. 18 alin. (2) lit. b sunt critici de netemeinicie, câtă vreme nemulțumirile recurentului fac referire la modul de apreciere a probatoriului, la maniera de interpretare a clauzelor contractului și câtă vreme instanța de prim control judiciar trebuie să respecte regulile de motivare ale unei hotărâri în sensul dat de lege, iar nu în sensul propus de vreuna dintre părți (în speță recurentul); în acest context, faptul că recurentului i se pare inadecvată o altă motivare decât aceea pe care el ar fi considerat-o mai potrivită, nu poate fi considerată o critică de nelegalitate.

Afirmațiile recurentului, în ceea ce privește admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, potrivit cărora soluția este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de apel prin motivarea sa a dat o greșită aplicare normelor de drept material, în speță art. 1270 și 1345 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt susțineri care nu se pot converti în critici de nelegalitate, câtă vreme argumentele relevate în dezvoltarea acestui motiv de casare vizează chestiuni de fapt și aspecte probatorii, dar și critici în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Astfel, recurentul a susținut că, în mod nelegal, a fost obligat la plata unei sume foarte mari reprezentând lipsa de folosință a unui apartament de serviciu, fără a se arăta textul legal incident, instanța de fond nereușind să indice modul de calcul sau cum a ajuns la aceea sumă.

De asemenea, recurentul a susținut că nu a locuit niciodată, permanent, în apartamentul nr. 105 din complexul Ț, neexistând niciun contract de servicii hoteliere încheiat între acesta și respectivul complex hotelier și nicio dovadă că a folosit permanent în perioada indicată în cererea reconvențională apartamentul menționat; a mai susținut că nu a fost notificat niciodată cu privire la lipsa de folosință a apartamentului, iar, instanța de apel a opinat că nefiind vorba de un contract de locațiune nu era necesară notificarea sa.

Prin urmare, așa cum lesne se poate observa, criticile recurentului nu se pot converti în motive de nelegalitate care să fie examinate în recurs.

Susținerea recurentului potrivit căreia, în referire la aspectul notificării, motivele instanței de apel sunt contradictorii și străine de natura pricinii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează, în realitate, aspecte probatorii și factuale, astfel încât nu poate fi analizată în recurs.

Mai mult, cât privește criticile prin care recurentul a susținut că a fost reținut drept temei al cererii reconvenționale art. 1270 C. civ. și că, în lumina acestui text de drept material, răspunderea sa putea fi instituită doar în baza contractului de mandat, iar aplicarea art. 1345 C. civ., care reglementează răspunderea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, nu mai poate fi primită pentru că este vorba de o altfel de răspundere care nu poate avea la bază un contract civil, ci un cvasidelict care trebuie dovedit de intimată, ceea ce nu s-a întâmplat, dincolo de faptul că vizează aspecte probatorii, Înalta Curte constată că din perspectiva exhibată în recurs acestea au fost invocate pentru prima dată în prezenta cale extraordinară de atac, așa încât sunt prezentate omisso medio; or, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permite ca instanța de recurs să analizeze motive care nu au fost invocate și în apel, excepție făcând doar ipoteza în care acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ceea ce nu este cazul în speță.

În acest context, trebuie menționat că, în ceea ce privește dispozițiile art. 1270 și art. 1345 C. civ., instanța de apel a reținut în mod expres că apelantul nu a invocat inaplicabilitatea prevederilor legale la care s-a referit prima instanță.

În speță, se reține că, deși recurentul prezintă în mod amplu motivele de recurs și indică expres normele de drept material greșit aplicate, în opinia sa, aduce, în realitate, în discuție doar chestiuni vizând probele administrate și situația de fapt, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Susținerile recurentului se constituie într-o înșiruire de aprecieri personale care nu au valența unor critici de nelegalitate, relevând, în realitate, doar nemulțumirea acestuia față de examinarea probelor și față de soluția dată de instanța de apel.

De altfel, se poate observa faptul că recurentul a reluat, în cea mai mare parte a memoriului de recurs, argumentele expuse în cererea de apel, prezentând, totodată, și critici în raport cu soluția pronunțată de tribunal, în pofida faptului că, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului este dat de hotărârea instanței de apel.

În speța de față recurentul nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în motivele de recurs neregăsindu-se considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat menținerea soluției primei instanțe, ci aprecieri generale și factuale legate de revocarea mandatului și de folosirea unui apartament din complexul Ț, respectiv de cuantumul sumei la care a fost obligat.

Or, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei civile nr. 1795 A din 24 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2024.