ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 928 din 10 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune aferentă perioadei 30 noiembrie 2014 - 31 octombrie 2017 pentru sumele de 10.274.615,52 lei, reprezentând reducere comercială, 2.108.474,99 lei, reprezentând TVA aferent reducerii comerciale, 6.722.534,14 lei și 1.169.793,78 lei, reprezentând actualizarea prețului, respectiv TVA aferent actualizării prețului pentru aceeași perioadă, invocată de pârâtă.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta A S.A., prin consorțiul de practicieni în insolvență format din C S.P.R.L., D S.P.R.L. - Filiala București și E S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.A.

Prin decizia civilă nr. 1558/A/2023 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a expus istoricul raporturilor juridice dintre părți și cronologia litigiului pendinte, susținând că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al părților deoarece nu a pus în discuție problema obligațiilor enumerate în art. 13, respectiv dacă acestea au fost introduse prin actul adițional nr. 2/2019 la contractul de antrepriză nr. 503/1979 sau au preexistat actului adițional nr. 3/2014, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia atacată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că soluția instanței de apel cu privire la pretențiile deduse judecății aferente lucrărilor executate ulterior actului adițional nr. 3/2014 sunt fie nemotivate, fie sunt bazate pe motive contradictorii, sens în care a redat considerentele hotărârii recurate în legătură cu acest aspect.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 13, art. 1.266, art. 1.267, art. 1.268, art. 1.235 și ale art. 1.238 C. civ.

În acest sens, titulara căii de atac a susținut că în stabilirea voinței părților instanța de apel a ignorat scopul contractului, aplicând în mod greșit prevederile art. 1.266 C. civ., fără a lua în considerare contextul în care a fost semnat actul adițional nr. 3/2014.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta a arătat că schema de prețuri reduse a fost prevăzută în actul adițional nr. 3/2014 în considerarea asumării și respectării de către intimată a unor termene clare de execuție a lucrărilor.

Prin urmare, a menționat că scopul determinant al semnării actului adițional nr. 3/2014 a fost reprezentat de încasarea accelerată și predictibilă potrivit graficului de execuție a lucrărilor.

Cu privire la înțelesul noțiunii de „asigurare a finanțării”, recurenta a arătat că aceasta presupune îndeplinirea de către intimată a tuturor obligațiilor prevăzute de art. 13 din actul adițional nr. 2/2019, criticând faptul că instanța de apel a înlăturat definiția dată prin actul adițional menționat anterior, deși atitudinea părților, ulterioară semnării actului adițional nr. 3/2014, trebuia luată în considerare, iar actele juridice încheiate între părți interpretate sistematic.

Autoarea căii de atac a prezentat evoluția în timp a alocării de fonduri în contextul lipsei graficului de execuție a lucrărilor și a expus o serie de ipoteze privind modul de luare a deciziilor pentru alocarea sau nu a fondurilor, afirmând că nu poate fi acceptată teza renunțării pure și simple a antreprenorului în schimbul alocării fondurilor de către beneficiar, întrucât o astfel de interpretare contravine dispozițiilor art. 1.268 alin. (3) art. 1.235 și art. 1.238 C. civ.

Intimata-pârâtă B S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar la termenul de judecată din 17 septembrie 2024, argumentele invocate în apărare de aceasta au fost calificate ca fiind excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”, iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., „aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidența unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanța a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, iar pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al articolului menționat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală de care se prevalează autorul căii de atac, dar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reținute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că primele două motive de casare pe care recurenta și-a întemeiat calea de atac sunt invocate formal, fiind doar enunțate, fără ca susținerile acesteia să poată fi calificate drept veritabile critici de nelegalitate.

Astfel, în ceea ce privește pretinsele nereguli de procedură despre care autoarea memoriului de recurs afirmă că i-ar fi încălcat dreptul la apărare și că s-ar fi încălcat și principiul contradictorialității, în realitate, aceasta se referă la momentul stabilirii anumitor obligații contractuale pe parcursul existenței raporturilor juridice între părțile litigante, ceea ce reprezintă un aspect de fapt care nu poate fi analizat în recurs, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Relativ la critica privind nemotivarea deciziei atacate și existența unor motive contradictorii, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs au fost doar redate o parte din considerentele reținute de instanța de apel, fără a fi relevate elemente concrete care să atragă o examinare în recurs din această perspectivă, în absența dezvoltării corespunzătoare a criticii întemeiate pe dispozițiile pct. 6 al aceluiași articol.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., textul legal impune recurentului nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunțate de instanța de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege se sancționează cu anularea recursului.

Examinând memoriul de recurs prin prisma acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 13, art. 1.266, art. 1.267, art. 1.268, art. 1.235 și ale art. 1.238 C. civ. și aduce drept argumente elemente care se situează în planul stării de fapt a litigiului, însă ceea ce se contestă este interpretarea clauzelor cuprinse în actele adiționale și nu aplicarea greșită a regulilor de interpretare a acestora prevăzute de art. 1.266, art. 1.267 și art. 1.268 C. civ.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs s-au invocat aspecte privind stabilirea voinței părților, scopul determinant al desfășurării raporturilor juridice între părți, contextul încheierii actelor adiționale, atitudinea părților înainte și după semnarea actelor juridice, acestea fiind împrejurări de fapt delimitate de repere temporale premergătoare litigiului dedus judecății.

Or, modul în care recurenta a înțeles să își configureze calea de atac conduce la concluzia că susținerile acesteia vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, cu toate că în recurs nu are loc o rejudecare a fondului cauzei.

Prin urmare, în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei neputând fi desprinse critici relevante care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar reluarea situației de fapt nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în limitele instituite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În considerarea celor reținute anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A S.A., în insolvență, prin Consorțiul de practicieni în insolvență format din E S.P.R.L. și F S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1558/A/2023 din 26 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamanta A S.A., în insolvență, prin Consorțiul de practicieni în insolvență format din E S.P.R.L. și F S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1558/A/2023 din 26 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.