ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub număr de dosar x/3/2023, în temeiul art. 14 din Legea nr. 85/2006, creditoarea A S.A, prin administrator special, a formulat contestație împotriva Raportului financiar nr. 14 asupra încasărilor și plăților efectuate la B S.A. în perioada 01.11.2021-31.03.2022, publicat în BPI nr. 7304 din 28 aprilie 2022, solicitând instanței să dispună admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea în integralitate a raportului, ca fiind netemeinic și nelegal.

Totodată, împotriva aceluiași raport, au formulat contestații și C S.R.L., înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr. x/3/2022, dar și debitoarea B S.A., prin administrator special D, înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr. y/3/2022. Cele două contestații au fost conexate la dosarul nr. z/3/2022.

Prin sentința civilă nr. 4845 din 8 noiembrie 2023, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererile de înscriere în fals formulate în cauză; a respins excepția lipsei calității de reprezentant a E SAS, a lichidatorului judiciar și a administratorului special al A S.A și al C S.R.L.; de asemenea, a respins excepția lipsei calității procesuale active a C S.R.L. și a domnului D, precum și contestațiile formulate.

Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierilor din 13 octombrie 2023 și din 25 octombrie 2023 a declarat recurs creditoarea A S.A., prin administrator special D.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 304 ind. 1 C. proc. civ. de la 1865.

F S.P.R.L., lichidatorul judiciar al societății B S.A. – în faliment, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La termenul de judecată din 11 martie 2024, administratorul special al recurentei a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Prin decizia civilă nr. 111R din 18 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de recurenta-contestatoare A S.A.; a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant și, în consecință, a fost anulat recursul formulat de recurenta-contestatoare A S.A., prin administrator special D, împotriva încheierilor de ședință din 13 octombrie 2023 și din 25 octombrie 2023 și a deciziei civile nr. 4845 din 8 noiembrie 2023, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. z/3/2022, ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.

În motivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a reținut, în esență, că, prin modul general în care este formulată excepția de neconstituționalitate, nu se poate deduce care sunt, în concret, motivele pentru care autorul excepției consideră că prevederile legale criticate ar fi neconstituționale. Simpla enumerare, în susținerea excepției, a unor norme constituționale nu este de natură să satisfacă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prevederi potrivit cărora: „sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate”.

De asemenea, constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional (eventual din perspectiva faptului că este menționat administratorul special ca având calitate procesuală activă pentru contestarea măsurilor lichidatorului) nu este suficientă pentru admiterea cererii de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La 24 aprilie 2024, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, cuprinsă în decizia civilă nr. 111R din 18 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, A S.A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, a susținut, în esență, că soluția de respingerea a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost motivată printr-o încheiere pentru a putea fi atacată în 48 de ore de la pronunțare.

Consideră că lichidatorul F S.P.R.L., fiind desemnat în procedura de faliment a B S.A., a încălcat mai multe acte procedurale prevăzute la art. 116 din Legea nr. 85/2006 și a culminat cu hotărârea adunării creditorilor având ca ordine de zi ratificarea încălcărilor actelor procedurale. Prin această ratificare s-a încălcat art. 15 alin. (2) din Constituția României care spune că legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale. Astfel, recurenta a ridicat în instanță excepția de neconstituționalitate, care, în opinia sa, a fost respinsă fără a fi motivată.

Preliminar, deși recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere prevederile art. 27 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 potrivit cărora: „hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”, Înalta Curte reține că, în speță, sunt incidente prevederile Codului procedură civilă de la 1865, în raport de data demarării litigiului pe fond (2 mai 2011), înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub număr de dosar x/3/2011, având ca obiect „Faliment – procedura insolvenței – societăți pe acțiuni – obiecțiuni la rapoartele de evaluare”.

Analizând excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.”

Termenul de recurs instituit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

Termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunțării hotărârii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar, contrar celor susținute de recurentă, declararea căii de atac nu este influențată de considerentele hotărârii recurate, partea având posibilitatea de a depune ulterior motivele pe care înțelege să le invoce, conform art. 303 C. proc. civ.

Raportat la prevederile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., includerea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în dispozitivul deciziei prin care instanța s-a pronunțat și asupra recursului nu este de natură a anula actul jurisdicțional atacat, de vreme ce încălcarea normelor legale nu a produs părții recurente vreo vătămare, dat fiind că solicitarea autoarei căii de atac, de sesizare a instanței de contencios constituțional, a fost efectiv examinată și soluționată în acord cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate.

Astfel, se constată că recursul a fost declarat la 24 aprilie 2024 (fila 18 din dosarul de recurs), iar în raport de data pronunțării hotărârii recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, la 18 martie 2024, acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 48 de ore de la pronunțare, împrejurare ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 48 de ore de la pronunțarea hotărârii atacate, iar recurenta nici nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv recursul declarat de recurenta A S.A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 18 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A S.A. împotriva deciziei civile nr.111R din 18 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2024.