ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1245/2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul A împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul A senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B și cu intimata-pârâtă C S.R.L.

Prin cererea înregistrată la 16 august 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, sub nr. x/1/2023, revizuentul A a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865, anularea hotărârii sus-menționate și, după rejudecarea recursului, admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat, în esență, că hotărârea atacată este potrivnică încheierii penale, pronunțate de Judecătoria Neurippin la 12 iulie 2023, în dosarul nr. x/18, și că aceasta constituie înscrisul nou ce fundamentează demersul său judiciar inițiat în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

A mai arătat că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, subliniind că hotărârea atacată evocă fondul, fiind pronunțată de o instanță de fond și că înscrisurile noi conturează o situație de fapt contrară celei reținute prin decizia a cărei revizuire se solicită, chestiune ce impune retractarea celei din urmă hotărâri și revizuirea acesteia în baza constatărilor ulterioare ce demonstrează o altă situație de fapt.

A subliniat că prin încheierea sus-menționată, instanța penală din Germania a stabilit că intimatul B și-a însușit bunurile societății, reținându-se că revizuentul deținea în cadrul societății C S.R.L. 25% din părțile sociale ale acesteia, și nu 50%, așa cum s-a reținut prin decizia suspusă revizuirii.

În acest context, a subliniat că mențiunile din cuprinsul acestei hotărâri prin care se constată că va opera transferul părților sociale de 25% către B sunt eronate.

A afirmat că dosarul penal s-a aflat pe rolul Parchetului încă din anul 2016.

În continuare, a arătat că aceleași concluzii cu privire la cota părților sociale deținută de revizuent rezultă și din decizia penală din dosarul nr. x/15, decizia definitivă a Judecătoriei Pankow Weissensee din dosarul nr. y/18.

Astfel, a apreciat că în măsura în care există divergențe între deciziile instanțelor române și cele ale instanțelor din Germania, revizuirea hotărârii se impune.

De asemenea, autorul căii de atac a expus situația de fapt pe fondul cauzei, cu referire la înscrisurile depuse în dovedirea afirmațiilor sale.

La 30 octombrie 2023, revizuentul, prin cererea fundamentată pe același temei de drept ca și cea depusă la 16 august 2023, a solicitat revizuirea aceleiași decizii, justificat de faptul că aceasta contravine și rechizitoriului din dosarul nr. x/18 în baza căruia intimatul B a fost trimis în judecată.

De asemenea, în justificarea incidenței art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a indicat înscrisul anterior menționat și adresa prin care i s-a comunicat măsura trimiterii intimatului în judecată.

La 7 martie 2024, revizuentul a formulat o nouă cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., prin raportare la încheierea penală din 12 septembrie 2023 a Tribunalului Neuruppin, pronunțată în dosarul nr. x/18.

Prin întâmpinare, intimata C S.R.L. a solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ. pentru ipotezele indicate de revizuent.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2024 x/1/2023/a2, Înalta Curte a admis cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. și a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional în acest sens. Totodată, a respins cererea formulată de aceeași parte privind suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Au fost respinse, ca nefondate, și excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar al societății C S.R.L. și a lipsei calității de reprezentant a avocatului societății, ca nefondate, invocate în dosar de către revizuent.

De asemenea, au fost respinse cererile revizuentului de înscriere în fals împotriva împuternicirii avocațiale depuse la dosar în dovedirea calității de reprezentant convențional a S.C.P. D și de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/3/2019* al Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519-521 C. proc. civ.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins cererile revizuentului de disjungere a cererii depuse la 7 martie 2024, de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii și de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru motivele expuse în partea introductivă a deciziei.

De asemenea, a luat în examinare chestiunea admisibilității cererii de revizuire, așa cum aceasta a fost pusă în discuție pe calea excepției invocate de intimată prin întâmpinare, pe care, analizând-o, urmează sa o admită pentru următoarele considerente:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional în baza căreia împotriva unei hotărâri judecătorești nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute de lege pentru aceasta și numai în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Art. 322 C. proc. civ. din 1865 prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, pentru motivele reglementate limitativ la pct. 1 - pct. 10 din același art.

Textul de lege evocat stabilește condițiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând, în primă etapă, hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, cu privire la hotărârile date de o instanță de recurs se remarcă că legiuitorul a instituit cerința evocării fondului de către aceasta, dat fiind că, în recurs, cu excepția ipotezei prevăzute de art. 304 ind. 1 C. proc. civ., instanța de recurs statuează, de regulă, în drept, numai în limitele motivelor de nelegalitate, intrând în cercetarea fondului doar atunci când admite recursul și rejudecă litigiul.

În speță, obiectul revizuirii îl constituie decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul A împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul A senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Ca atare, prin decizia supusă revizuirii au fost menținute hotărârile atacate, fără a se pronunța o soluție proprie în rejudecare, sens în care hotărârii atacate îi lipsește cerința-premisă de admisibilitate prevăzută de partea introductivă a art. 322 C. proc. civ.

Deopotrivă, se constată că, deși, în speță a fost invocată ipoteza de la pct. 2 al normei legale enunțate, din memoriul depus la 7 martie 2024 nu se pot desprinde elemente care să poată fi integrate vreuneia dintre cele trei situații reglementate de norma legală.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut și reprezintă o consecință a nesocotirii principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concret formulată.

Sintagma ,,lucru cerut” vizează numai acele cereri care au fixat cadrul procesual al litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecății, o astfel de situație neîntâlnindu-se în cazul în care instanța de recurs a respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat, fără a schimba soluția pe cererile care au fixat cadrul litigiului și pe care ar fi omis să le analizeze.

Revizuentul nu justifică în ce măsură prin hotărârea instanței de recurs nu s-ar fi respectat limitele obiectului judecății în cauză, ci își exprimă nemulțumirea față de statuările instanțelor anterioare în legătură cu părțile sociale ale intimatei și numărul asociaților.

Mai mult, autorul căii de atac solicită anularea deciziei decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, susținând că aceasta este potrivnică încheierii penale din 12 iulie 2023, pronunțată de Judecătoria Neurippin în dosarul nr. x/18, rechizitoriului emis în dosarul nr. x/18 și a încheierii penale din 12 septembrie 2023 a Tribunalului Neuruppin dată în dosarul nr. y/18, situație în care cererea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este inadmisibilă, în măsura în care încheierile pretins potrivnice hotărârii supuse revizuirii nu existau la data pronunțării acesteia.

În temeiul art. 327 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. prin raportare la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., numai ultima hotărâre este cea care poate fi desființată, nu și prima, a cărei autoritate de lucru judecat este protejată prin instituirea acestui caz de revizuire.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului puterii de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

De altfel, raportat la soluțiile pe care instanța de revizuire le poate adopta în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că, în speță, numai efectul negativ al autorității de lucru judecat poate fi valorificat ca motiv de revizuire, nu și cel pozitiv, așa cum pretinde revizuentul.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri.

Prin criticile integrate acestei ipoteze de retractare, revizuentul impută, în realitate, instanțelor din etapele procesuale anterioare greșeli de judecată în stabilirea situației de fapt deduse judecății, chestiune care, în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac, nu poate fi reevaluată de către instanța de revizuire.

În consecință, reținând toate aceste vicii ale demersului judiciar al revizuentului, care fac de prisos analiza celorlalte condiții de admisibilitate impuse în mod cumulativ de legiuitor pentru retractarea hotărârii în temeiul art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte, pentru rațiunile înfățișate anterior, va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A ca inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul la plata către intimata C S.R.L. a sumei de 7098,73 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse în dovedire de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2016, în contradictoriu cu intimații A (senior), B și C S.R.L.

Obligă revizuentul la plata către intimata C S.R.L. a sumei de 7098,73 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2024.