ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., s-a dispus excluderea pârâtului din cadrul societății C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului, fiind, totodată, respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B..
De asemenea, s-a respins cererea reconvențională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia.
Împotriva acestei sentințe pârâtul B. a declarat apel, calea de atac fiind respinsă prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011.
Împotriva acestei decizii pârâții B. și B. (senior) au declarat recurs.
Prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2/11.01.2016 și a încheierii de ședință din 07.10.2015 și de pârâtul B. (senior) împotriva încheierii de ședință din 25.10.2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei decizii pârâtul B. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 13 mai 2022, sub nr. x/2022.
Prin notele scrise depuse la 24 octombrie 2022 și la 7 martie 2023, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865, respectiv a prevederilor art. 87 pct. 8 din același cod.
Prin decizia nr. 491 din 7 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.
La același termen de judecată s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2022, având ca obiect cererile de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate ridicate de revizuentul B. în dosarul principal, care au fost soluționate prin încheierea din 7 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în sensul sesizării instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 și a respingerii ca inadmisibilă a cererii formulate de petentul B. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 din același cod.
Pentru a pronunța soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, instanța supremă a reținut că nu se poate constata legătura normei criticate cu soluționarea cererii de revizuire, a cărei procedură se desfășoară cu părțile având termen în cunoștință, precum și că motivele petentului în susținerea excepției au avut în vedere procedura de citare desfășurată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Constanța, nu procedura de citare a părților în cadrul dosarului nr. x/2022
Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare din această încheiere petentul B. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2022/a4*.
Prin cererea de amânare formulată la termenul de judecată din 15 mai 2023, recurentul a invocat excepția necompetenței secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat în cauză trebuie soluționat de Completul de 5 judecători din cadrul instanței supreme.
La 5 decembrie 2023, recurentul a depus memoriul de recurs, apreciind că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.
Recurentul a precizat că motivarea recursului a fost efectuată în termenul legal și că, în ipoteza în care se va aprecia în sens contrar, înțelege să formuleze, în subsidiar, cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301, art. 303 și ale art. 306 C. proc. civ. de la 1865.
O primă critică formulată de recurent constă în reiterarea excepției necompetenței secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că soluționarea recursului declarat în cauză revine Completului de 5 judecători sau unui complet specializat.
Autorul căii de atac a criticat și faptul că, raportat la Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, cererile de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate nu au fost comunicate părții adverse pentru a avea posibilitatea să formuleze un punct de vedere, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al părților.
De asemenea, recurentul a reluat argumentele pe care și-a întemeiat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 referitoare la revizuire.
Cu privire la cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, a susținut că neclaritatea acestei norme încalcă dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece nu prevede care este consecința comunicării actelor de procedură într-o formă neprevăzută de lege.
Prin încheierea din 5 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865.
La 3 iunie 2024, recurentul B. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, pricina fiind repusă pe rol la termenul din 17 septembrie 2024, când s-a respins excepția necompetenței secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind reținută în pronunțare asupra recursului.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
În cauză, recursul are ca obiect dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 prin încheierea din 7 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Sesizarea instanței de contencios constituțional a fost solicitată pe parcursul judecării cererii de revizuire, ce a format obiectul dosarului nr. x/2022, soluționată prin decizia nr. 491 din 7 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Prin încheierea atacată, în legătură cu cererea de sesizare, verificând condițiile de admisibilitate, s-a reținut că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ deoarece nu se poate constata legătura normei criticate cu soluționarea cererii de revizuire, întrucât procedura de judecată a revizuirii s-a desfășurat cu părțile având termen în cunoștință, iar motivele invocate în susținerea cererii de sesizare au vizat procedura de citare îndeplinită în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Constanța, nu procedura de citare a părților din dosarul nr. x/2022.
Cu titlu prealabil, în ceea ce privește cererea formulată în subsidiar de recurent privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301, art. 303 și ale art. 306 C. proc. civ. de la 1865, condiționată de invocarea excepției tardivității recursului, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate nu a mai fost susținută, astfel că instanța de recurs nu este învestită cu soluționarea acestei cereri de sesizare.
De asemenea, referitor la excepția necompetenței secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de recurent prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța supremă constată că această excepție a fost soluționată conform mențiunilor din practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul pendinte, Înalta Curte reține că, în susținerea căii extraordinare de atac, recurentul a invocat formal motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, dar, în realitate, raportat la obiectul încheierii atacate, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, nu a dezvoltat critici concrete prin raportare la motivele pentru care cererea a fost respinsă.
Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, derivată din modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a părților aflate în străinătate și de comunicare a actelor de procedură, se constată că, de fapt, recurentul reia argumentele invocate în cadrul dosarului de revizuire nr. 1041/1/2022 pe care și-a fundamentat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate.
De altfel, analiza motivelor invocate în susținerea cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 a relevat, în realitate, nemulțumirea părții față de modul în care instanța a înțeles să aplice textul de lege criticat în raport cu normele care constituie acquis-ul Uniunii Europene într-o cauză fără legătură cu dosarul în cadrul căruia s-a invocat această excepție.
În aceste condiții, cerința legăturii normei criticate cu soluționarea cererii de revizuire nu a putut fi identificată, deoarece demersul petentului de sesizare a Curții Constituționale s-a întemeiat pe modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a unei părți dintr-o cauză diferită de aceea care ar fi putut avea legătură cu soluționarea cererii de sesizare.
În consecință, în mod legal instanța învestită cu judecata cererii de sesizare a reținut că argumentele petentului privind neconstituționalitatea dispozițiilor contestate au vizat îndeplinirea procedurii de citare a intimatului A. în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Constanța, deci într-o cauză diferită de cea în care a fost formulată cererea pentru sesizarea cu excepția de neconstituționalitate.
În concluzie, Înalta Curte constată legalitatea încheierii atacate, având în vedere că cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 a fost analizată punctual, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, constatându-se că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de lege în raport cu situația reținută în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 7 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 7 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.