Decizia nr. 1197/2024 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – Secția civilă, la data de 25.11.2022, reclamantul A LTD a solicitat obligarea pârâtului B la plata sumei de 881,31 lei reprezentând debit principal, penalități de întârziere în valoare de 170,78 lei, dobânda legală penalizatoare (dobânda legală de + 4%) de la data cesiunii 30.03.2022 până la data plății și 404,15 lei taxe comerciale + taxe financiare + taxe tv și echipamente. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ. și ale art. 1566 și următoarele C. civ.

Sentința pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2303/24.04.2023, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea – Secția civilă, în dosarul nr. x/288/2022, a fost admisă cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul A LTD, în contradictoriu cu pârâtul B și a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului suma de 881,31 lei debit principal, penalități de întârziere în valoare de 170,78 lei, dobânda legală penalizatoare (dobânda legală de + 4%) de la data cesiunii 30.03.2022 până la data plății și 404,15 lei taxe comerciale + taxe financiare + taxe tv și echipamente. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel. Împotriva acestei sentințe pârâtul B a declarat apel, solicitând admiterea apelului și anularea/casarea sentinței civile apelate, ca fiind netemeinică și nelegală. Prin decizia nr. 918/28.09.2023, Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât B, împotriva sentinței civile nr. 2303/24.04.2023, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/288/2022, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A LTD, cu sediul procesual ales la C S.R.L. În temeiul art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., a aplicat apelantului-pârât o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

Recursul împotriva hotărârii pronunțate de tribunal. Formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B. În cuprinsul cererii de recurs a formulat o cerere de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea articolelor care prevăd procedura de judecată în cazul cererilor de valoare redusă, respectiv art. 1030 -1033 C. proc. civ. Prin decizia nr. 326/R-CONT/28.03.2024, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B împotriva deciziei nr. 918 din 28 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/288/2022, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A LTD.

Calea de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La 29 martie 2024, recurentul B a declarat recurs împotriva deciziei nr. 326/R-CONT/28.03.2024 a Curții de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, susținând, în esență, că nu a fost citat nici în fond, nici în apel, motiv pentru care, prin hotărârea dată, i s-a încălcat dreptul la apărare, neavând posibilitatea să invoce faptul că suma la care a fost obligat este prescrisă. Recurentul a depus precizări la 7 mai 2024, prin care a arătat că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul de a participa la toate fazele procesului, dreptul la apărare, dreptul de a fi citat la prima instanță pentru a putea invoca prescrierea achitării sumelor pentru o factură emisă „prin dol” cu 6 ani în urmă, precum și dreptul de a fi informat despre evoluția dosarului, având în vedere că dosarul nu a fost postat pe site-ul instanței de fond, iar adresa pe care a primit-o nu este semnată și parafată și nu menționează persoana juridică care îl reclamă. A mai susținut că instanțele nu au respectat decizia nr. 9 pronunțată în dosarul nr. x/1/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care se interzice recuperarea sumelor de bani de către alte persoane juridice în afara acelora care sunt îndrituite să recupereze bani, deci recuperatorii nu pot cere recuperarea unor sume de bani pentru altă persoană juridică. De asemenea, a precizat că hotărârile pronunțate, atât de judecătorie, cât și de tribunal, nu sunt semnate și nici parafate de judecători și grefieri, deci sunt nule de drept și de fapt, conform art. 426 alin. (3) C. proc. civ. Ca argumente de fond, recurentul a arătat că societatea de telefonie i-a emis „prin dol” o factură pentru convorbiri în Anglia, deoarece a taxat minutul de convorbire cu aproape 1 dolar, deși, în realitate, costul unui minut de convorbire în UE era de 0,05 dolari, motiv pentru care solicită constatarea nulității absolute a facturii și anularea acesteia, conform art. 178 C. proc. civ. Solicită instanței supreme să constate că procedura cu privire la cererile de valoare redusă este neconstituțională deoarece nu asigură respectarea drepturilor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A LTD nu a depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. II.1. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 326/R-CONT din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente: În cauză, se constată că pârâtul B a formulat recurs împotriva nr. 326/R-CONT din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a normelor care reglementează procedura specială a cererilor cu valoare redusă. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, așa cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, promovată împotriva hotărârii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea Constituțională a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală. Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că, printr-o altă decizie (Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020), instanța de contencios constituțional a statuat că „autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate”, precum și că „recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției”. De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiași decizii mai sus amintite (546/2020), Curtea Constituțională a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale. Având în vedere că, la termenul de judecată stabilit la 28 mai 2024, recurentul avea cunoștință de motivarea hotărârii recurate, acesta avea posibilitatea să arate și să dezvolte motivele pentru care a promovat calea de atac, inclusiv, prin susțineri orale, cât și prin concluzii scrise. Totodată, Înalta Curte reține că, printr-un alt considerent (15) al aceleiași decizii mai sus menționate (546/2020), Curtea Constituțională a statuat că pregătirea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să manifeste diligență în acest sens. În conformitate cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recurentul are obligația de a arăta, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele pe care se întemeiază recursul, o atare mențiune fiind prevăzută sub sancțiunea nulității, conform alin. (3) al aceluiași articol. În cauza de față, recurentul nu a expus nicio critică în legătură cu modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale și nu a prezentat niciun argument în sensul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, lipsind orice motivare a recursului exercitat în privința soluției de respingere dispuse de către instanța de recurs. Întrucât, prin Decizia nr. 546/2020, Curtea Constituțională a României a statuat că „autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate”, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că autorul prezentului demers judiciar nu s-a conformat acestei obligații, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) precum și art. 148 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul B împotriva deciziei nr. 326/R-CONT din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. II.2. Recursul declarat de recurentul B împotriva deciziei nr. 326/R-CONT din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind soluția de respingere a recursului. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea căii extraordinare de atac declarate, urmează să respingă recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 457 C. proc. civ., părțile au obligația să exercite căile de atac în condițiile și termenele stabilite de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul hotărârii. Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. În cauză, hotărârea atacată este definitivă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Prin urmare, conform cerințelor legale, nu există posibilitatea de a se declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs, întrucât conform art. 634 C. proc. civ., acestea sunt hotărâri definitive, deci nesusceptibile de recurs. Concluzia inadmisibilității recursului în speța de față se impune prin prisma reglementării sistemului căilor de atac, instituit de Codul de procedură civilă, care nu permite posibilitatea recursului la recurs. Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare. Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală. Recunoașterea exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărâri definitive în sensul art. 634 C. proc. civ. sunt hotărârile care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac (acestea dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac), fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Hotărârea care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, întrucât soluționează o altă cerere de recurs, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată din nou cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ. Față de această situație, constatând că recursul declarat de reclamantul B a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, pronunțată în mod legal, deopotrivă în recurs, prin raportare la art. 634 și art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul B împotriva deciziei nr. 326/R-CONT din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind soluția de respingere a recursului.