ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1108/2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la data 23 iunie 2010, reclamantele A și B în contradictoriu cu pârâtele C S.A. și D au solicitat tribunalului ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună următoarele: constatarea nulității absolute totale a actului adițional la contractul de cesiune de acțiuni nr. 61/ 16.06.2007, atestat de av. E sub nr. 62/ 16.06.2007; constatarea nulității absolute a contractului de garanție reală mobiliară, atestat de av. E sub nr. 63/16.06.2007; constatarea nulității absolute a procesului-verbal de luare în posesie din 30.04.2010, întocmit de BEJ F; constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat „proces-verbal de adjudecare directă” datat 14.05.2007; constarea nulității absolute a înregistrării efectuate în registrul acționarilor C S.A.; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22 martie 2010 reclamantele au formulat precizare și completare a cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că înțeleg să formuleze cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții: C S.A.; D; G S.R.L.; H S.R.L.; I S.R.L., solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce va pronunța, pe baza probelor ce vor fi legal administrate în cauză, să dispună următoarele: constatarea nulității absolute totale a actului adițional la contractul de cesiune de acțiuni nr. 61/ 16.06.2007, atestat de av. E sub nr. 62/16.06.2007; constatarea nulității absolute a contractului de garanție reală mobiliară, atestat de av. E sub nr. 63/16.06.2007; constatarea nulității absolute a procesului-verbal de luare în posesie din 30.04.2010, întocmit de BEJ F; constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat „proces-verbal de adjudecare directă” datat 14.05.2007; constatarea nulității absolute a înregistrării efectuate în registrul acționarilor C S.A.; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, invocând obiect ilicit, cauză ilicită și imorală și lipsă calitate de reprezentant, reclamantele arătând:

Prin sentința civilă nr. 3322/27.12.2021 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2010 au fost respinse excepțiile lipsei de interes, lipsei calității procesuale active și autorității/puterii de lucru judecat ca neîntemeiate; de asemenea, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâta G S.R.L. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; s-a luat act că au rămas fără obiect capetele 3 și 4 din cererea de chemare în judecată; a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele A și B în contradictoriu cu pârâtele C S.A., D, J S.A., G S.R.L., H S.R.L., I S.R.L., E, în calitate de fost manager al D, și C S.A., prin administrator K, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond formulează apel reclamantele B și A și pârâta C S.A., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței civile apelate și admiterea capetelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute totale a actului adițional la contractul de cesiune de acțiuni nr. 61/16.06.2007, atestat de av. E sub nr. 62/16.06.2007; și constatarea nulității absolute a contractului de garanție reală mobiliară, atestat de av. E sub nr. 63/16.06.2007; de asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, apelantele-reclamante și apelanta-pârâtă au arătat, în esență, că prima instanță a reținut trunchiat și haotic motivele de nulitate și argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, amintind doar tangențial o parte din aceste motive, respingând cererea fără o veritabilă cercetare a fondului cauzei și fără o motivare reală a acestei respingeri.

Au mai susținut apelantele-reclamante și apelanta-pârâtă că lipsește consimțământul apelantei-reclamante A și al apelantei-pârâte C S.A. la încheierea celor două convenții contestate, având în vedere, pe de o parte, încălcarea prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990, și, pe de altă parte, lipsa mandatului lui L din parte A.

Pe de altă parte, s-a mai invocat și cauza ilicită și imorală a celor două convenții, precum și obiectul ilicit și imoral al lor.

Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat apel și pârâtul E, în calitate de fost manager al D, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a sentinței civile apelate în sensul admiterii excepțiilor lipsei de interes, lipsei calității procesuale active și în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat.

În motivarea apelului, apelantul-reclamant a arătat, în esență, că prima instanță a respins în mod greșit excepțiile menționate mai sus.

În privința excepției lipsei de interes, a arătat – în esență – că, prin anularea actului adițional la contractul de cesiune nr. 61/16.06.2007, atestat sub nr. 62/16.06.2007, și a contractului de garanție reală mobiliară la contractul de cesiune de acțiuni nr. 61/16.06.2007 și la actul adițional nr. 62/16.06.2007, atestat sub nr. 63/16.06.2007, nu se obține întoarcerea acțiunilor în patrimoniul vreuneia dintre intimatele-reclamante.

Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive, a arătat că intimatele-reclamante, contrar celor reținute de prima instanță, nu au calitatea de acționar al intimatei-pârâte C S.A.

Prin decizia civilă nr. 99 din 25 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă sunt respinse apelurile formulate, ca nefondate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la apelul formulat de apelantul-pârât E, analizat cu prioritate având în vedere exclusiv criticile formulate de către acesta cu privire la respingerea excepțiilor formulate, se arată că, din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, rezultă că intimatele-reclamante au interes în formularea cererii întrucât, în primul rând, sunt părți ale contractelor a căror nulitate absolută este invocată, iar, în al doilea rând, prin promovarea acestei acțiuni intimatele-reclamante apreciază că se vor clarifica raporturile juridice dintre părți sub aspectul deținătorului dreptului de proprietate asupra celor 702.609 acțiuni ale intimatei C S.A.

Referitor la critica vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a intimatelor-reclamante, instanța de apel a avut în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată se solicită constatarea nulității absolute a unor acte juridice, astfel încât are calitate procesuală activă orice persoană care justifică un interes, precum, inter alia, părțile respectivelor acte.

Ca atare, cum intimatele-reclamante au fost părți în ambele acte juridice a căror nulitate absolută se solicită, instanța de apel a apreciat că acestea au calitate procesuală activă în cauză.

Referitor la critica ce a avut ca obiect respingerea excepției autorității de lucru judecat ca neîntemeiată, instanța de apel a constatat că nu există tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. de la 1865, atât în privința părților, cât și al obiectului și cauzei, prin raportare la sentința comercială nr. 5785 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Comercială, irevocabilă prin decizia nr. 3495 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contrar celor susținute de apelantul-pârât, reține instanța de apel, faptul că toate cele trei contracte contestate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/3/2007, cât și în prezenta cauză, respectiv contractul de cesiune de acțiuni nr. 61 din 16 iunie 2007, actul adițional nr. 62 din 16 iunie 2007 și contractul de garanție reală mobiliară nr. 63 din 16 iunie 2007, sunt expresia unei tranzacții unice nefiind de natură a valida argumentele părții expuse în susținerea cererii de admitere a excepției autorității de lucru judecat, având în vedere diferențele clare dintre cele două cauze.

În ceea ce privește apelul reclamantelor B și A și cel al pârâtei C S.A, reține instanța de apel că acestea sunt nefondate, analizând în detaliu cele cinci motive de apel invocate în susținere.

În esență se arată că sentința atacată conține toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, prima instanță expunând în mod adecvat considerentele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată și considerentele pentru care s-au înlăturat argumente invocate.

Referitor la motivul de nulitate absolută reprezentat de lipsa consimțământului reclamantei A și cel al pârâtei C S.A. la încheierea actului adițional nr. 62 din 16 iunie 2007 și a contractului de garanție nr. 63 din 16 iunie 2007, se reține, în esență, faptul că în cauză nu se putea reține aplicabilitatea art. 15322 din Legea nr. 31/1990, în forma de la data încheierii actelor contestate, astfel încât să fie necesară aprobarea adunării generale a acționarilor la încheierea actelor întrucât bunurile contractate reprezentau mai mult de jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, nefiind administrate probe concludente sub acest aspect.

Subscris acestui motiv de apel se reține și că, nici emiterea unor bilete la ordin în alb nu are semnificația garantării cu întregul patrimoniu a obligațiilor asumate de către C S.A., părțile neindicând niciun text legal care să îndreptățească instanța să aprecieze în acest sens.

În ceea ce privește consimțământul exprimat de A, se reține că aceasta nu a revocat mandatul acordat lui L prin autorizația din 10 noiembrie 2001 și nici nu s-a făcut dovada că acest mandat a fost unul limitat la anumite acte juridice care excludea posibilitatea încheierii de către acesta a actelor juridice contestate în cauză. Revocarea mandatului acordat în 10 noiembrie 2001 s-a realizat numai prin notificarea nr. 158 din 20 septembrie 2008, ca atare, la data încheierii contractelor și actelor adiționale acest mandat era valabil.

Nu a fost reținut ca fiind incident în cauză nici motivul de nulitate absolută reprezentat de obiectul ilicit și imoral al actului adițional nr. 62 din 16 iunie 2007, și a contractului de garanție reală mobiliară nr. 63 din 16 iunie 2007.

Împotriva deciziei civile nr. 99 din 25 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă au formulat recurs, reclamantele B și A, precum și pârâta C S.A., printr-un memoriu comun solicitând instanței casarea și trimiterea spre rejudecare instanței de apel, în principal; în subsidiar recurentele au solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului propriu, cu consecința admiterii primelor două capete din cererea de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute totale a actului adițional la contratul de cesiune de acțiuni nr. 61 din 16 iunie 2007, atestat de av. E sub nr. 62 din 16 iunie 2007 și constatarea nulității absolute a contractului de garanție reală mobiliară, atestat de același avocat sub nr. 63 din 16 iunie 2007; se solicită cheltuieli de judecată.

Recursul declarat cuprinde două motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 și respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Referitor la primul motiv de recurs, recurentele invocă, în esență, faptul că instanța de apel nu a dat eficiență normelor cuprinse în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865 privitoare la rolul activ al judecătorului în stabilirea situației de fapt și în administrarea probelor pertinente în cauză.

Recurentele arată că instanța de apel a apreciat că este nedovedit motivul de apel prin care s-a invocat lipsa consimțământului pârâtei C S.A. la încheierea actelor contestate din perspectiva dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 31/1990, reținând că apelantele nu au solicitat proba cu expertiză contabilă, singura probă prin care se putea face dovada că valoarea bunurilor constituite drept garanție reprezintă mai mult de jumătate din valoarea contabilă a activelor apelantei C S.A.

Recurentele consideră că instanța, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, putea ordona administrarea acelei probe în măsura în care o considera utilă și concludentă, chiar și dacă părțile nu erau de acord, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1965 vizează mai multe aspecte ale deciziei atacate, după cum urmează:

Recurentele consideră că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor legale privind motivarea hotărârilor judecătorești, care trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței raportat la obiectul cererii.

Astfel, se arată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că omisiunea instanței de fond de a analiza motivul de nelegalitate constând în lipsa consimțământului A nu poate constitui un motiv de nevalabilitate a sentinței, considerând că s-a răspuns implicit acestui motiv, nefiind necesară o dezvoltare amplă a considerentelor pentru fiecare critică invocată.

O aplicare greșită a legii este indicată de recurente și în ceea ce privește cercetarea de către instanța de apel a motivului de nelegalitate referitor la lipsa consimțământului C S.A. la încheierea convențiilor.

Se invocă în acest sens încălcarea dispozițiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990.

În susținerea motivului de nelegalitate reprezentat de lipsa consimțământului A la încheierea celor două convenții, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind „puterea de lucru judecat” pe de-o parte, precum și a dispozițiilor legale privind mandatul, respectiv revocarea tacită sau expresă a acestuia.

Astfel, se invocă dispozițiile din Actul constitutiv al A referitoare la acordarea mandatului de reprezentare, mandat pe care L nu l-a primit.

În ceea ce privește aplicarea în timp a mandatelor succesive emise de A în perioada 2001 – 2007, recurentele susțin că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a efectelor pe care le-au avut în speță mandatele succesive, cu conținut contrar, reținând că acestea ar fi fost deopotrivă valabile și aplicabile, deși din conținutul acestora rezulta o altă voință a părților. Totodată instanța de apel a apreciat, în mod neîntemeiat, că poate fi reținută doar revocarea expresă a mandatului, negând valoarea juridică a revocării tacite, a mandatului, realizată prin emiterea de către mandant către același mandatar, a unui alt mandat, mai restrâns, cu privire la aceleași afaceri.

Recurentele consideră că în speță se putea stabili, după conținutul mandatelor succesive, care a fost voința reală a părților și care este consecința juridică a emiterii unor mandate succesive, respectiv a unor mandate mai restrânse subsecvent emiterii celui general din 2001.

În ceea ce privește cauza ilicită și imorală a celor două convenții, instanța de apel a apreciat în mod neîntemeiat că împrejurările și conduita părților ulterioare momentului încheierii convențiilor atacate nu pot fi luate în considerare în aprecierea asupra cauzei ilicite urmărite de părțile contractante la momentul încheierii convențiilor.

Ori, contrar acestei interpretări a curții de apel, modul în care părțile contractante se raportează la convenția încheiată, modul în care urmăresc executarea acesteia, pot fi avute în considerare în probarea faptului că, la momentul încheierii convenției, părțile au urmărit o cauză ilicită.

Ultimul aspect invocat de recurente, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 se referă la necercetarea de către instanța de fond a motivului de nelegalitate reprezentat de caracterul ilicit și imoral al obiectului celor două convenții.

Recurentele susțin că, deși instanța de fond nu a făcut nicio referire în sentință cu privire la aceste aspecte care țin de caracterul ilicit al obiectului celor două convenții, instanța de apel a considerat că aspectele invocate nu pot fi circumscrise noțiunii legale de obiect ilicit și imoral.

Intimata D a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 susținerile recurentelor nu pot fi reținute.

Astfel, cele trei recurente invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865 în sensul neexercitării rolului său activ în cadrul procesului atunci când nu a dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize contabile, probă pe care, ulterior, în cuprinsul hotărârii a considerat-o că ar fi fost utilă în cauză în dovedirea susținerilor părților.

Recurentele absolutizează rolul activ al judecătorului, astfel cum este reglementat de dispozițiile codului de procedură civilă, făcând abstracție de un alt principiu fundamental ce guvernează procesul civil, respectiv principiul disponibilității.

Instanța de judecată nu poate ordona, din oficiu, administrarea dovezilor de către părți, astfel cum nu poate impune o anumită conduită procesuală părților, contrar voinței acestora manifestată pe parcursul procesului civil.

Instanța nu are obligația de a dispune administrarea unei probe, nu în acest mod se poate manifesta rolul activ al judecătorului pentru că altfel s-ar aduce atingere echilibrului procesual, egalității părților, neputându-se substitui uneia dintre părți chiar și în situația în care aceasta ar fi fost lipsită de asistență juridică, cu atât mai puțin în situația unei părți care a beneficiat pe deplin de serviciile unui avocat precum recurentele din prezenta cauză.

Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 în baza căruia recurentele au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că acesta, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, indicarea textului de lege fiind doar formală.

Toate aceste critici vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate și nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs care este limitat exclusiv la verificarea legalității hotărârii atacate în raport cu actul dedus judecății și cu dispozițiile legale pretins încălcate.

Deși face referire la dispozițiile art. 15322 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în realitate nemulțumirea recurentelor vizează lipsa acordului adunării generale a acționarilor pentru validarea mandatului acordat în 2001 lui L, la data încheierii contractelor a căror anulare se solicită, în condițiile în care instanța de apel a reținut ab initio faptul că recurentele nu au făcut probe (expertiza contabilă) pentru a dovedi că valoarea bunurilor aduse garanție reprezintă mai mult din valoarea contabilă a activelor recurentei C S.A.

Ca atare, în lipsa producerii unor dovezi care să susțină teza probatorie arătată, invocarea încălcării dispozițiilor art. 15322 devine pur formală.

Recurentele au invocat o serie de argumente cu privire la valabilitatea mandatului de reprezentare acordat lui L, la modalitatea de acordare și menținere a efectelor acestui mandat, la existența unei cauze ilicite și imorale, la existența unui obiect ilicit al celor două contracte încheiate în anul 2007, fără însă a se raporta în mod efectiv la dispozițiile legale aplicate sau interpretate greșit.

Înalta Curte constată că, în realitate, se pune în discuție modul în care instanța de apel s-a raportat la probatoriul cauzei, recurentele urmărind readministrarea acestui probatoriu în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la valabilitatea respectivelor contracte, sub toate aspectele (cauză, obiect, reprezentare legală a părților).

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel, neputând fi considerate critici care să determine analizarea lor efectivă de către instanța de recurs.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 Înalta Curte urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-reclamante A și B și de recurenta-pârâtă C S.A. împotriva deciziei civile nr. 99 din 25 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 mai 2024.