ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 18 mai 2012 sub dosar nr. x/2012 și precizată ulterior, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B., S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.), a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut nr. x/25.07.2007 și a actului adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007; a contractului de împrumut nr. x/15.12.2008; a contractului de împrumut nr. x/15.12.2008; a contractului de antrepriză nr. x/27.03.2004 și a actului adițional nr. x din 10.05.2004 la contractul de antrepriză nr. x/27.03.2004; a protocolului din 16.04.2004 și a contractului de cesiune de creanță nr. x; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 477/C din 06 octombrie 2014, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta S.C. C. S.A.

A admis cererea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B., S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.).

A constatat nulitatea absolută a:

- contractului de împrumut nr. x/25.07.2007 și a actului adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007, încheiate între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B.;

- contractului de împrumut nr. x/15.12.2008, încheiat între pârâtele S.C. D. (fostă S.C. E.) și S.C. B.;

- contractului de împrumut nr. x/15.12.2008, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.);

- contractului de antrepriză nr. x/27.03.2004 și a actului adițional nr. x din 10.05.2004 la contractul de antrepriză nr. x/27.03.2004, încheiate între pârâtele S.C. D. (fostă S.C. E.) și S.C. B.;

- protocolului din 16.04.2004, încheiat între pârâtele S.C. D. (fostă S.C. E.) și S.C. B.;

- contractului de cesiune de creanță nr. x, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A., în calitate de cesionar, S.C. D. (fostă S.C. E.), în calitate de cedent și S.C. B., în calitate de debitor cedat;

- contractului de garanție reală nr. x/27.07.2007, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B.;

A obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 RON, reprezentând: 74.803,14 RON, taxă judiciară de timbru, 3.100 RON, onorariu avocațial și 22.750 RON, onorariu expert.

A obligat pârâtele să plătească la bugetul local al U.A.T. MUNICIPIUL Brașov suma de 74.793,14 RON, facilitate acordată de instanță reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

A obligat reclamanta să plătească Biroului Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Brașov, în contul expertei F., suma de 21.750 RON, cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea raportului de expertiză tehnică contabilă nr. x/20.01.2014.

A respins cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Între pârâtele S.C. B., S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.) s-au încheiat actele în litigiu, respectiv: contractul de împrumut nr. x din 25 iulie 2007 și actul adițional nr. x din 3 ianuarie 2011 la contractul de împrumut nr. x din 25 iulie 2007, încheiate între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B.; contractul de împrumut nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat între pârâtele S.C. D. (fostă S.C. E.) și S.C. B.; contractul de împrumut nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.); contractul de antrepriză nr. x din 27 martie 2004 și actul adițional nr. x din 10 mai 2004 la contractul de antrepriză nr. x din 27 martie 2004, încheiate între pârâtele S.C. D. (fostă S.C. E.) și S.C. B.; protocolul din 16 aprilie 2004, încheiat între pârâtele S.C. D. (fostă S.C. E.) și S.C. B.; contractul de cesiune de creanță nr. x din 4 septembrie 2009, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A., în calitate de cesionar, S.C. D. (fostă S.C. E.), în calitate de cedent și S.C. B., în calitate de debitor cedat și contractul de garanție reală nr. x din 27 iulie 2007, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B.

Reclamanta a invocat două motive de nulitate absolută a actelor juridice civile în litigiu: lipsa calității de reprezentant la încheiere și cauza ilicită pe care se fondează aceste acte.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută, instanța a reținut că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse de către reclamantă la dosar, între reclamantă, pe de o parte și numitul G., pe de altă parte, au existat o serie de litigii, care au avut ca obiect contestarea de către reclamantă a calității de acționar majoritar în S.C. B. a numitului G. și stabilirea acestei calității în favoarea A., respectiv acționar majoritar în cadrul S.C. B., cu o cotă de 80%.

Stabilirea acestor chestiuni era importantă deoarece S.C. B. are calitatea de acționar majoritar al S.C. B. - 91,86% din capitalul social, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosar, iar S.C. B. are calitatea de administrator în cadrul filialelor de pe platforma B..

Astfel, prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004, a fost constituită S.C. B. Brașov, având un capital social de 4.125.200.000 RON ROL, respectiv 412.520 RON RON, prin denominare și modificarea structurii acționariatului, cu cotele de participare la capitalul social astfel: A. - 80%, H. -10 %, Universitatea Transilvania Brașov - 2 %, Uniunea Generală a Industriașilor din România " UGIR 1903" Brașov - 3 % și Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5 %.

Ulterior, prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, a fost admisă cererea de înscriere în registrul comerțului a dispozițiilor contractului de împrumut și garanție reală imobiliară încheiat anterior între numitul G. și A., ca acționar nou al S.C. B., cu un procent de 80% din capitalul social, fiind menționat în registrul comerțului că intră în societate numitul G., fiind menționată ieșirea din societate a A. ce deținea respectivul procent de 80% din capitalul social.

Împotriva acestei încheieri a judecătorului delegat, A. a promovat recurs, iar la data de 5 iulie 2004 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G., și anularea contractului de împrumut de mai sus, a declarației de înscriere a pârâtului în registrul comerțului ca acționar al S.C. B. și radierea acestuia din registrul acționarilor și registrul comerțului, formându-se dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Brașov, strămutat la Tribunalul Alba sub nr. de dosar x/2006, care a fost soluționat prin sentința nr. 753/CA/2007, prin care a fost admisă, în parte, acțiunea A., fiind anulată declarația lui G. din registrul acționarilor S.C. B., privind transferul dreptului de proprietate de la A. asupra unui pachet de 33.002 acțiuni și s-a dispus radierea calității sale de acționar la S.C. B. din registrul comerțului, sentință executorie, ce a fost menținută și în căile de atac exercitate (decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Anterior litigiului sus-indicat, prin decizia nr. 415/R din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, dosar nr. x/2004, a fost admis recursul A., dispunându-se, în mod irevocabil, respingerea cererii de înscriere de mențiuni nr. 26969 din 3 mai 2004, formulată de G. și radierea înscrierii din registrul comerțului efectuată în baza acestei încheieri, această decizie fiind menționată în registrul comerțului prin încheierea nr. 9230 din 5 aprilie 2005, în urma cererii nr. x din 31 martie 2005.

Apoi, prin sentințele civile nr. 17/CC din 15 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 4/CC din 18 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 14/CC din 2 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 52/C din 30 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2005, nr. 23/CC din 10 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006 au fost anulate mai multe hotărâri A.G.E.A. ale S.C. B., prin care G. era desemnat în Consiliul de Administrație al S.C. B., adunările fiind convocate la cererea lui G., reținându-se că la adoptarea acestei hotărâri A.G.E.A. a participat doar G., fără ca acesta să fie acționar al societății pârâte, cele 80% din acțiunile pretinse a fi obținute de G. nefiind dobândite cu respectarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep., neexistând o declarație în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar pentru a se putea dobândi în mod valabil acțiunile.

Deși existau hotararile judecătorești sus-indicate, numitul G., la data de 18 mai 2006, prin cererea cu nr. x a solicitat înscrierea în registrul comerțului a următoarei structuri a acționariatului S.C. B.: G. - 80% în capitalul social, H. - 10% din capitalul social, Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5 % din capitalul social, Uniunea

Generală a Industriasilor din Romania, "UGIR 1903" Brașov - 3% și Universitatea Transilvania Brașov - 2% din capitalul social, cerere ce a fost admisă prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 6975 din 5 iunie 2006, menționându-se modificarea structurii acționariatului în sensul că în societate intra G., cu un numar de 33.0002 acțuni și 80% din capitalul social și iese din societate A. ce deținea același număr de acțiuni, reprezentând aceeași cotă din capitalul social, restul acționariatului rămânând neschimbat.

Instanța a mai constatat că prin sentința nr. 31 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov s-a reținut că în urma anulării operațiunii frauduloase prin care numitul G. s-a înscris ca acționar în registrul acționarilor S.C. B., anulare dispusă prin sentința civilă nr. 753/CA din 30 mai 2007 a Tribunalului Alba, menținută irevocabil prin decizia nr. 1106 din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și a radierii din registrul acționarilor și din registrul comerțului a calității de acționar a lui G. la S.C. B., radiere dispusă prin aceleași hotărâri judecătorești, a fost confirmată, cu efect declarativ și nu constitutiv, calitatea de acționar a A. la S.C. B.

Totodată, s-a mai reținut că radierea din registrul acționarilor S.C. B. a așa-zisului transfer de acțiuni a determinat revenirea la situația anterioară, respectiv la structura acționariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004, sentința susindicată intrând în puterea lucrului judecat, devenind irevocabilă prin decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respins recursul S.C. B.

În aceste condiții, sunt nule absolut hotărârile adoptate de S.C. B., prin adunarea generală ori consiliul de administrație, fiind luate cu votul majoritar al unei persoane, d-l G. ce nu este acționar al S.C. B. și cu neparticiparea reprezentanților acționariatului majoritar A., al cărui consimțământ a lipsit. Inclusiv în decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova s-a reținut că radierea mențiunii privind calitatea de acționar a numitului G. din registrul comerțului și registrul acționarilor, radiere dispusă prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a condus la revenirea societății la structura acționariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004.

Situația litigioasă dintre A. și G. nu le era străină nici pârâtelor S.C. B., S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.), acestea fiind societăți deținute de același G..

Astfel, motivul de nulitate absolută, ce vizează lipsa calității de reprezentant, influențează consimțământul pârâtei S.C. B. la încheierea contractelor și a protocolului supus analizei instanței (fără contractul de împrumut nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat pentru pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D.).

Voința juridică reprezintă o componentă esențială a oricărui act juridic de dispoziție. Ea are un caracter complex, deoarece reunește două elemente: consimțâmântul și cauza (scopul).

Potrivit art. 948 din C. civ., consimțământul este o condiție de fond a actului juridic care constă în exterioarizarea voinței unei persoane de a încheia un act juridic. Deoarece contractul se încheie prin acordul de voință dintre părți, existența consimțământului este indispensabilă pentru perfectarea convenției.

În cazul de față, fiind confirmată cu efect declarativ calitatea de acționar a A. la S.C. B., pârâta S.C. B. și-a exprimat consimțământ prin G., I., J. sau K., care, însă, nu aveau nici calitatea de acționar majoritar al S.C. B. (în cazul d-lui G.) și nici pe aceea de președinți ai Consiliului de Administrație. În aceste condiții, voința pârâtei S.C. B. a lipsit la încheierea actelor în litigiu, iar lipsa totală a consimțământului determină nulitatea absolută a actelor în litigiu (fără contractul de împrumut nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D.).

În privința motivului de nulitate absolută care privește cauza ilicită, instanța a reținut ca întemeiat și acest motiv.

Astfel, conforma art. 966 și art. 958 din C. civ. vechi (act normativ aplicabil în cauză la data nașterii raporturilor juridice civile în litigiu), obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Prin cauză sau scop se înțelege acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemnea act, respectiv acel element de natură psihologică care răspunde la întrebarea pentru ce s-a încheiat actul juridic. Împreună cu consimțământul, cauza formează voința juridică, aceasta din urmă cuprinzând și scopul urmărit de parte atunci când și-a dat consimțământul la încheierea actului juridic, obligația pe care și-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv.

Ca structură, cauza actului juridic cuprinde: scopul imediat și scopul mediat (motivul determinant al încheierii actului juridic).

Reclamanta, prin invocarea caracterului ilicit al cauzei, are în vedere scopul imediat al convențiilor, care nu era de a primi prețul/împrumutul/creanța, ci de a scoate din societatea B. o parte din patrimoniul acesteia.

Împotriva sentinței pronunțate în primă instanță a formulat apel, în termen legal, pârâta S.C. C. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta A., cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 834/R din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 477/C din 6 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

A obligat apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. la plata către intimata- reclamanta A. a sumei de 4.960 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată în apel, în cuantum de 896.369 RON și de 2.270.647,2 RON în primă instanță, reprezentând reducere taxă judiciară de timbru, rămânând în sarcina Statului.

A obligat apelata-pârâtă S.C. C. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 567.661 RON, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru în primă instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a făcut precizări cu privire la limitele devoluțiunii în apel și a reținut următoarele:

Fiecare pârâtă a fost chemată în judecată pentru constatarea nulității absolute a contractelor la încheierea cărora a participat, fără a exista un raport de solidaritate, respectiv o coparticipare procesuală pasivă.

Ca urmare, motivele de apel formulate de pârâta S.C. C. S.A. pot privi doar soluția primei instanțe cu privire la contractele la încheierea cărora a participat.

Hotărârea primei instanțe privind constatarea nulității absolute a celorlalte contracte (contractul de împrumut nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat între pârâtele S.C. D. - fostă S.C. E. și S.C. B., contractul de antrepriză nr. x din 27 martie 2004, cu actul adițional nr. x din 10 mai 2004, încheiate între pârâtele S.C. D. și S.C. B. și protocolul din data de 16 aprilie 2004, încheiat între pârâtele S.C. D. și S.C. B.), indicate în cererea de chemare în judecată, în care apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. nu a avut calitatea de parte, nu a fost atacată de părțile care le-au încheiat, pârâte în cauză, astfel că hotărârea primei instanțe cu privire la aceste contracte a trecut în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel neputând modifica aceste aspecte în apelul altei pârâte, S.C. C. S.A.

Motivele de nulitate absolută a actelor juridice civile, invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată sunt: lipsa totală a consimțământului pârâtei S.C. B. în angajarea societății la încheierea contractelor și cauza ilicită.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută instanța de apel a reținut că voința juridică care stă la baza oricărui act juridic de dispoziție, reunește în structura sa două elemente: consimțământul și cauza (scopul).

Articolul 948 din C. civ. reglementează consimțământul ca o condiție de fond, esențială și generală, a actului juridic, care reprezintă voința exteriorizată a părților actului juridic bilateral sau multilateral.

Esențial în stabilirea voinței juridice a S.C. B. la încheierea contractelor mai sus menționate este existența consimțământului societății exprimat prin persoanele legal mandatate în acest sens și indicarea acționariatului societății la data încheierii lor.

Structura acționariatului S.C. B. a fost stabilită prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004, prin care a fost constituită această societate.

Înscrierea în registrul comerțului prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispozițiilor contractului de împrumut și garanție imobiliară încheiat între G. și A., ca acționar nou la S.C. B. cu un procent de 80% din capitalul social a determinat numeroase litigii cu privire la structura acționariatului acestei societăți și calitatea de reprezentant al societății. Astfel, au fost pronunțate numeroase hotărâri irevocabile, aflate la dosarul de fond (dosarul Tribunalului Brașov nr. 5 49 6/62/2012, filele x), care se bucură de prezumția puterii de lucru judecat.

În consecință, instanța de apel a reținut că nu a existat consimțământul S.C. B. la încheierea contractelor cu pârâta S.C. C. S.A., mai sus menționate, neexistând o exteriorizare a voinței juridice a societății prin persoane mandatate în mod legal în acest sens.

În privința motivului de nulitate absolută care privește cauza ilicită, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice (art. 966, art. 968 C. civ.).

În structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat și scopul mediat. Scopul imediat - cauza proxima - numit și scopul obligației, în cazul contractului de vânzare constă în prefigurarea de către vânzător a prețului bunului vândut, precum și în prefigurarea de către cumpărător a obținerii dreptului de proprietate asupra bunului ce formează obiectul contractului. Scopul mediat - cauza remota - numit și scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul (mobilul) determinant al încheierii actului juridic, motiv care se referă, fie la însușirile contraprestației, fie la însușirile celeilalte părți și care, spre deosebire de scopul imediat - care este abstract, obiectiv și invariabil în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, se caracterizează prin aceea că este un element (al cauzei) subiectiv și variabil de la o categorie de acte la altă categorie și, chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.

Deși s-a încercat a se crea o aparență de legalitate a actelor juridice încheiate, prin invocarea contractului de privatizare nr. x din 26 septembrie 2003 a S.C. B., încheiat între Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului și H., a condițiilor impuse prin convenția de monitorizare a programului de restructurare a S.C. B. și a raportului de expertiză întocmit la fond, scopul imediat al contractelor a fost de a scoate din S.C. B. o parte din patrimoniul acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și din toate hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate cu privire la patrimoniul acestei societăți, aflate la dosarul de fond (dosarul Tribunalului Brașov nr. 5496/62/2012, filele x).

Luarea în considerare a tuturor acestor hotărâri judecătorești irevocabile este justificată de prezumția puterii de lucru judecat, potrivit cu care soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Considerentele hotărârii dobândesc același efect, explicând dispozitivul și reflectându-se în soluția pronunțată.

Prima instanță nu a încălcat principiul disponibilității și nu a depășit limitele învestirii instanței, întrucât prin dispozitivul sentinței s-a pronunțat, exclusiv, asupra capetelor de cerere cu soluționarea cărora a fost învestită.

Redarea în cuprinsul considerentelor a argumentelor reținute în considerentele hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate cu privire la calitatea de reprezentant al societății nu reprezintă o depășire a principiilor menționate, ci respectarea puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.

Nu se poate reține existența unei confuzii a primei instanțe între calitatea de administrator și cea de acționar, astfel cum se critică prin motivele de apel, fiind evident că prima instanță a reținut lipsa calității de reprezentant și nu numai pe aceea de acționar a numitului G. și a persoanelor numite de acesta în calitate de reprezentanți ai societății.

Curtea a reținut și că, prin motivele de apel, s-a criticat administrarea probei cu expertiză tehnică în condițiile nevalorificării concluziilor acesteia, reținând că prima instanță a încuviințat în mod legal probele propuse în apărare de părți și le-a apreciat prin raportare la ansamblul probatoriului administrat. Administrarea unei probe solicitate de parte nu reprezintă automat valorificarea acesteia, în condițiile în care nu se coroborează cu restul probatoriului.

Prima instanță a realizat o verificare obiectivă a îndeplinirii condițiilor nulității prin prisma motivelor invocate de reclamantă, reținând în mod corect nulitatea absolută a contractelor încheiate de pârâta S.C. C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 834/R din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, au declarat recurs atât pârâta S.C. C. S.A. Brașov, cât și reclamanta A..

Prin decizia nr. 1463 din 22 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2015, a rezoluției din 5 mai 2015 și a deciziei civile nr. 834/R din 25 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca nefondat și a admis recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. BRAȘOV împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare.

Înalta Curte a reținut că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat.

Astfel, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de trei zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

În același sens este și decizia nr. 7/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent cu soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2014.

Cum recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recursul său nu este fondat.

În ce privește recursul declarat de către recurenta-pârâtă societatea C. S.A. Brașov, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale cu referire la consimțământul societății B., raportat la data încheierii contractelor.

Valabilitatea contractului nu are legătură cu structura acționariatului de la un moment dat, ceea ce interesează este dacă la momentul semnării contractului societatea B. a fost legal reprezentată.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori (în acest ultim caz ei se constituie în Consiliu de Administrație), iar potrivit art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică este reprezentată prin organele sale de conducere, iar conform art. 35 alin. (2) din același decret, actele săvârșite de către persoana juridică prin reprezentanții săi legali sunt actele persoanei juridice însăși.

Potrivit art. 143 indice 2 din Legea nr. 31/1990, Consiliul de Administrație (sau administratorul unic) reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție.

Faptele ilicite săvârșite de administrator și eventuala depășire a mandatului pot atrage răspunderea acestuia, dar fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954.

De altfel, administratorii răspund în condițiile art. 144 indice 2, raportat la art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, societatea având la îndemână o acțiune în răspundere contra administratorilor în măsura în care aceștia, prin activitățile desfășurate în această calitate, au produs pagube societății.

Prin urmare, cât timp, la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului de față, societatea B. a fost legal reprezentată, înseamnă că la acea dată a existat consimțământul valabil exprimat al acestei societăți.

Faptul că ulterior încheierii acestor contracte reprezentanții legali ai acestei societăți au fost revocați din funcție, în urma unor hotărâri judecătorești, nu poate conduce la concluzia vicierii consimțământului societății, anterior, la data încheierii contractelor, ci dă doar dreptul la o eventuală acțiune în răspundere contra administratorilor, în condițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 155 indice 1 din aceeași lege, aceasta fiind practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a arătat că susținerea instanței de apel cu privire la pretinsa putere de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești nu poate fi reținută, deoarece între părți au existat numeroase litigii iar prin hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate, inclusiv, de către Înalta Curte, s-a stabilit contrariul, respectiv faptul că la data încheierii contractelor acestea au fost semnate de către reprezentantul legal al societății B.

Înalta Curte a reținut și că hotărârea instanței de apel este, practic, nemotivată în ce privește caracterul ilicit al cauzelor juridice ale contractelor.

Chiar și scurta motivare este străină de obiectul cauzei, deoarece contractele ce au făcut obiectul litigiului de față sunt contracte de împrumut, respectiv antrepriză iar nu de vânzare-cumpărare.

De altfel instanța de apel, atunci când a făcut analiza scopului mediat și a celui imediat a pornit de la definirea teoretică, fără să facă o referire concretă la contractele ce au făcut obiectul litigiului, vorbindu-se despre scoaterea unei părți din patrimoniul societății B., dar fără a arăta, în mod concret, cum s-a petrecut o astfel de faptă.

În altă ordine de idei, instanța de apel nu a făcut nicio referire la scopul încheierii contractelor de împrumut și respectiv de antrepriză, raportat la obligațiile ce reveneau societății B., legat de procesul de privatizare al societății B.

De asemenea, instanța de apel nu a răspuns decât foarte sumar criticilor formulate de către apelanta-pârâtă cu privire la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul F..

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a lămurit pe deplin starea de fapt, și nu a aplicat corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt, astfel că, în baza art. 312 alin. (1), (3) și 5, raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. BRAȘOV, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. de dosar x/2012

Prin decizia civilă nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018, s-a dispus admiterea apelului declarat de apelanta-pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 477/C din 06 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr. x/2012, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A., S.C. B. și S.C. D. (fostă S.C. E.), a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut nr. x/25.07.2007 și a actului adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007, încheiate între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B.; a contractului de împrumut nr. x/15.12.2008, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.) și a contractului de cesiune de creanță nr. x, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A., în calitate de cesionar, S.C. D. (fostă S.C. E.), în calitate de cedent și S.C. B., în calitate de debitor cedat, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru (pentru judecata în primă instanță), aferentă contractelor menționate mai sus și, pe cale de consecință, a fost înlăturată suma de 54.038 RON din cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele către reclamantă și suma de 54.038 RON din obligația de plată către Municipiul Brașov, fiind păstrate în rest dispozițiile sentinței apelate. A fost respinsă cererea apelantei C. S.A., având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că un prim aspect asupra căruia intimata-reclamanta A. a pus concluzii și care se impune a fi clarificat în cauză vizează limitele apelului declarat de pârâta S.C. C. S.A.

Cererea de apel are un efect devolutiv, conform art. 295 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că această cale de atac provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt cât și cu privire la chestiunile de drept.

În cauză, singurul apel declarat împotriva sentinței pronunțate în prima instanță de Tribunalul Brașov este cel făcut de pârâta S.C. C. S.A., care este parte contractantă doar în unele dintre contractele ce fac obiectul acțiunii, respectiv în contractul de împrumut nr. x/25.07.2007 și în actul adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007; în contractul de împrumut nr. x/15.12.2008; în contractul de cesiune de creanță nr. x și în contractul de garanție reală mobiliară nr. x/27.07.2007.

Efectul devolutiv al apelului este totuși unul limitat și instanța de apel prin judecata ce o va face asupra cererii de apel formulate de una dintre pârâte, nu poate afecta părțile care nu au făcut apel. Soluția primei instanțe cu privire la contractele în care pârâta S.C. C. S.A. nu este parte (contractul de antrepriză nr. x/27.03.2004 și actul adițional nr. x la acest contract; protocolul încheiat la data de 16.04.2004 între S.C. E. și S.C. B. și contractul de împrumut nr. x/15.12.2008), nu a fost criticată de niciuna dintre celelalte pârâte și astfel trece în putere de lucru judecat.

Referitor la soluția pronunțată de prima instanță cu privire la contractul de garanție reală mobiliară nr. x/27.07.2007, curtea a constatat că în dosarul de recurs pârâta S.C. C. S.A. a renunțat în parte la judecata cererii de recurs, respectiv în ceea ce privește modificarea deciziei nr. 834/2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov și respingerea acțiunii introductive sub aspectul anulării contractului de garanție reală imobiliară, conform cererii de renunțare depusă la dosarul de recurs la fila nr. x

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de manifestarea de voință a pârâtei S.C. C. S.A. prin încheierea de ședința din data de 26.05.2016. În paragraful 2 de la pagina 2 a încheierii de ședință din data de 26.05.2016 se menționează că "Având în vedere cererea formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. BRAȘOV, aflată la dosar, prin care aceasta înțelege să renunțe la petitul cererii de recurs referitor la modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii introductive, sub aspectul anulării contractului de garanție reală mobiliară nr. x/27.07.2007, Înalta Curte ia act de această renunțare și, pe cale de consecință, constată că pârâta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 74.792 RON, aferentă celorlalte petite ale cererii de recurs" .

Manifestarea de voință a pârâtei S.C. C. S.A. materializată prin renunțarea la judecata recursului cu privire la contractul de garanție reală imobiliară reprezintă un act de dispoziție unilateral, care a devenit irevocabil din momentul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de el prin încheierea de ședința de la termenul din data de 26.05.2016. Prin acest act de dispoziție pârâta S.C. C. S.A. a achiesat la soluția pronunțată de prima instanța cu privire la contractul de garanție reală mobiliară nr. x/27.07.2007 și în atare situație, soluția primei instanțe a intrat în putere de lucru judecat.

În raport de cele menționate mai sus, în rejudecarea apelului, curtea, în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și cu dispozițiile instanței de casare a arătat că va verifica în limitele învestirii făcute prin cererea de apel, stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță cu privire la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007, actul adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007; contractul de împrumut nr. x/15.12.2008 și la contractul de cesiune de creanță nr. x/04.09.2009.

Instanța de apel a apreciat că pârâta S.C. B. a fost legal reprezentată la semnarea actelor ce fac obiectul judecății, fie de președintele consiliului de administrație, respectiv I. la încheierea contractului împrumut nr. x/25.07.2007 și K. la semnarea contractului de cesiune de creanță nr. x, fie de directorul executiv, L., la semnarea actului adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007, în raport de considerentele deciziei de casare și de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că în mod greșit s-a reținut ca motiv de nulitate absolută a contractelor, lipsa consimțământului pârâtei S.C. B., deoarece această pârâtă și-a exprimat consimțământul valabil la încheierea contractelor prin persoanele care o reprezentau la acel moment.

Un alt motiv de nulitate absolută vizează existența unei cauze ilicite la încheierea contractelor.

Potrivit art. 948 C. civ. de la 1864, una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este cauza licită, iar art. 966 și art. 968 C. civ. de la 1864 definesc cauza, arătând că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect și că aceasta este nelicită atunci când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Prin urmare, cauza actului juridic trebuie să existe, să fie reală, să fie licită și morală, iar dispozițiile art. 967 C. civ. de la 1864 instituie prezumțiile valabilității și existenței cauzei, situația contrară trebuind a fi dovedită de cel care o invocă, în speță de reclamantă.

Contractul de cesiune cu titlu gratuit și contractul de împrumut fără dobândă sunt contracte numite, iar scopul imediat al acestor contracte este unul prestabilit de legiuitor, respectiv cedarea de către creditor a unei creanțe către un terț, în cazul contractului de cesiune, și acordarea temporară a unei sume de bani, în cazul contractului de împrumut. Pentru aceste acte juridice care sunt acte numite, scopul imediat nu poate fi unul ilicit, doar scopul mediat putând fi unul ilicit.

Prin motivele de apel invocate, apelanta S.C. C. S.A. a reiterat faptul invocat și prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, privind obligațiile din contractul de privatizare nr. x/26.09.2003 a S.C. B. și obiectivele impuse prin acel contract, precum și faptul că pârâta S.C. B. nu dispunea de sume de bani la acele momente pentru îndeplinirea acestor obiective.

În contractul de privatizare nr. x/26.09.2003 a S.C. B., la art. 13 INVESTIȚII, se precizează că este în sarcina cumpărătorului să efectueze din surse proprii și atrase pe numele său, pe o durată de 5 ani, începând cu data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, investiții pentru modernizarea și retehnologizarea și dezvoltarea societății în valoare de 3.050.000 euro.

Prin H.G. nr. 24/2004, în vederea administrării Parcului industrial "B." Brașov s-a constituit societatea administrator, societate comercială pe acțiuni, denumită Societatea Comercială "B." - S.A. Brașov, cu obiect principal de activitate administrarea Parcului industrial "B." Brașov.

Printre obligațiile societății-administrator al S.C. B., menționate la art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2003 se regăsesc și cele de a asigura repararea, menținerea și modernizarea, după caz, a infrastructurii și a utilităților din interiorul parcului industrial (lit. d); de a asigura accesul la utilizarea spațiilor din parcul industrial destinate folosinței comune (lit. e) și administrarea spațiilor și clădirilor parcului industrial (lit. f) sau de a gestiona sursele financiare proprii și atrase în conformitate cu strategia de funcționare și dezvoltare a parcului industrial (lit. g). Prin convenția de monitorizare a programului de restructurare a S.C. B. nr. P/6957/24.09.2007, S.C. B. s-a obligat împreună cu S.C. B. să realizeze în totalitate măsurile din Programul de Restructurare (art. 1 convenție).

Ca atare, instanța de apel a apreciat că prima instanță în mod greșit nu a avut în vedere la analiza acestui motiv de nulitate și obligațiile din contractul de privatizare nr. x/26.09.2003 și din programul de restructurare a S.C. B.

Scopul mediat al încheierii contractului de împrumut nr. x/25.07.2007 reiese și din cuprinsul contractului și constă în împrumutarea sumei de 6.244.800 RON până la 31.12.2015 (termen modificat ulterior pentru data de 01.04.2011), pentru realizarea măsurii D 4 din "Programul de restructurare" al S.C. B., măsură dată în sarcina cumpărătorului S.C. B. De asemenea, în contractul de împrumut nr. x/15.12.2008, încheiat între pârâta S.C. C. S.A. și pârâta S.C. E., se precizează că împrumutarea sumei de 3.000.000 RON se face pentru vărsăminte pe care S.C. E. trebuie să le efectueze către S.C. B.

În raport de cele menționate în cuprinsul lucrării de expertiză și de mențiunile care rezultă din extrasele de cont, prima instanță a apreciat greșit că lipsește scopul imediat al contractului de împrumut nr. x/25.07.2007.

Curtea a arătat, de asemenea, că în raportul de expertiză se menționează că suma de 3.000.000 RON din contractul de împrumut nr. x/15.12.2008 a fost virată la data de 18.12.2008 de către S.C. C. S.A. în contul S.C. B., prin ordinul de plată nr. x și este evidențiată în contabilitate S.C. E. și S.C. C. S.A. . În extrasul de cont depus de reclamantă la dosar fond este menționată de asemenea suma de 3.000.000 RON ca plată în favoarea S.C. E. În raportul de expertiză se precizează că au fost evidențiate în contabilitatea pârâtelor și sumele provenind din contractul de cesiune de creanță nr. x/04.09.2009 .

Instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut greșit că s-au întemeiat pe o cauză ilicită actele juridice încheiate de pârâte, deoarece prin întreg probatoriu administrat în cauză nu au fost răsturnate prezumțiile de valabilitate și de existență a cauzei prevăzute de art. 967 C. civ. de la 1864.

Instanța de apel nu a reținut susținerile reclamantei A. din concluziile pe fond și din cele scrise referitoare la lipsa formei autentice a contractului de cesiune și la contradictorialitatea acestuia cu convenția de stingere a datoriilor încheiată de S.C. C. S.A. și S.C. E. în data de 18.12.2009, deoarece aceste motive noi invocate în susținerea sentinței pronunțate în primă instanță și implicit a cererii de chemare în judecată sunt formulate cu nerespectarea prevederilor art. 292 alin. (1) și 294 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea apelantei S.C. C. S.A. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru achitată pentru judecata căilor de atac, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece apelanta nu a făcut dovada achitării acestei taxe de timbru.

Prin decizia nr. 1901 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 și a încheierii din 11 ianuarie 2018, care au fost casate, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind totodată respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A., prin administrator judiciar M.., împotriva aceleiași decizii civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Tocmai ca efect al art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut în mod corect că referitor la contractul de garanție reală mobiliară nr. x din 27 iulie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual la data de 26 mai 2016 a luat act de manifestarea de voință a recurentei-pârâte S.C. C. S.A., în sensul că aceasta a renunțat la judecata recursului cu privire la contractul de garanție reală imobiliară.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recurenta l-a invocat formal deoarece nu a argumentat în ce mod instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și mai ales nu a arătat care este actul a cărui natură a fost schimbată.

Referitor la critica cu privire la cheltuielile de judecată încadrată de către recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat-o deoarece, din considerentele deciziei recurate, rezultă că în ceea ce privește chestiunea juridică a cheltuielilor de judecată decizia este motivată în fapt și în drept, iar instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 și a încheierii din 11 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că criticile se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante cu privire la încheierea de ședință din 11 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva încălcării principiului rolului activ al judecătorului, reținând că instanța de apel nu a avut rol activ în vederea pronunțării unei hotărâri legale.

Înalta Curte a constatat că, deși s-a solicitat de către A. refacerea raportului de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 și 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare, instanța de apel a făcut o aplicare greșită atât a dispozițiilor art. 129 alin. (5), cât și a art. 292 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

De asemenea, instanța de apel nu a analizat argumentele invocate de A. privind nulitatea actului adițional nr. x la contractul de împrumut nr. x/2007 din perspectiva cauzei ilicite.

Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte de Casație și Justiție a recomandat instanței de apel să refacă raportul de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 și 6, prin luarea în considerare și analizarea documentelor noi menționate de recurenta-reclamantă ca fiind identificate de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/2013 pentru stabilirea corectă a situației de fapt care să conducă la aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Cauza a fost reînregistrară pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2018, iar ca urmare a dispozițiilor instanței de casare, a fost refăcut raportul de expertiză contabilă, din perspectiva obiectivelor 1 și 6, prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/2013

Prin încheierea din 4 martie 2021 s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru data de 11 martie 2021.

Prin decizia civilă nr. 290/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 477/C din 06 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr. x/2012, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A., S.C. B. și S.C. D. (fostă S.C. E.).

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut nr. x/25.07.2007, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B.; a contractului de împrumut nr. x/15.12.2008, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D. (fostă S.C. E.) și a contractului de cesiune de creanță nr. x, încheiat între pârâtele S.C. C. S.A., în calitate de cesionar, S.C. D. (fostă S.C. E.), în calitate de cedent și S.C. B., în calitate de debitor cedat, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru (pentru judecata în primă instanță) aferentă contractelor menționate mai sus și, pe cale de consecință, au fost înlăturate suma de 54.038 RON din cheltuielile de judecată la care sunt obligate pârâtele către reclamantă și suma de 54.038 RON din obligația de plată către Municipiul Brașov.

Au fost păstrate în rest dispozițiile sentinței apelate.

A fost respinsă cererea intimatei-reclamante A., având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în apel pentru judecata în fond a cererii vizând constatarea nulității contractului de garanție reală nr. x/27.07.2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat că un prim aspect care se impune a fi clarificat în cauză și care a fost analizat și prin intermediul deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 vizează limitele apelului declarat de pârâta S.C. C. S.A.

Conform deciziei civile menționate, curtea de apel a stabilit că, în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să verifice în limitele învestirii făcute prin cererea de apel, stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță cu privire la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007, actul adițional nr. x din 03.01.2011 la contractul de împrumut nr. x/25.07.2007; contractul de împrumut nr. x/15.12.2008 și la contractul de cesiune de creanță nr. x/04.09.2009.

Aceste considerente au fost validate prin decizia nr. 1901 din 23 octombrie 2019, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care a respins recursul declarat de S.C. C. S.A., prin administrator judiciar M.., împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018, confirmând că nu mai face obiectul analizei în rejudecare contractul de garanție reală mobiliară nr. x/27.07.2007, soluția pronunțată anterior cu privire la acest contract rămânând definitivă.

În raport cu aceste limite de învestire a instanței de apel menționate mai sus, Curtea a constatat că prima instanță a reținut că motivele de nulitate absolută a actelor juridice contestate de către reclamantă vizează lipsa calității de reprezentant a persoanelor care au semnat aceste acte din partea pârâtei S.C. B. și cauza ilicită.

În ce privește problema legalei reprezentări a pârâtei S.C. B. la semnarea actelor ce fac obiectul judecății, curtea de apel a constatat că această chestiune a fost lămurită prin intermediul deciziei nr. 1463 din 22 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă în cadrul recursului formulat în dosarul nr. x/2012, reținându-se că faptele ilicite săvârșite de administrator și eventuala depășire a mandatului pot atrage răspunderea acestuia, dar fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954, prin urmare, cât timp, la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului de față, societatea B. a fost legal reprezentată, înseamnă că la acea dată a existat consimțământul valabil exprimat al acestei societăți.

Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs prin care sunt dezlegate anumite probleme de drept este obligatorie pentru judecătorii fondului și în consecință, față de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, instanța de apel a apreciat că în mod greșit s-a reținut ca motiv de nulitate absolută a contractelor, lipsa consimțământului pârâte