ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 477/C din 6 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul civil nr. x/62/2012 s-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC A. SA. A fost admisă cererea formulată și precizată de reclamanta Asociația Pro Brașov, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC A. SA și SC C. SA (fostă SC D. SA) și s-a constatat nulitatea absolută a:

- Contractului de împrumut din 25 iulie 2007 și a Actului adițional din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC A. SA și SC B. SA;

- Contractului de împrumut din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA (fostă SC D. SA) și SC B. SA;

- Contractului de împrumut din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC A. SA și SC C. SA (fostă SC D. SA);

- Contractului de antrepriză din 27 martie 2004 și a Actului adițional din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC C. SA (fostă SC D. SA) și SC B. SA;

- Protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC C. SA (fostă SC D. SA) și SC B. SA;

- Contractului de cesiune de creanță din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC A. SA, în calitate de cesionar, SC C. SA (fostă SC D. SA), în calitate de cedent și SC B. SA, în calitate de debitor cedat;

- Contractului de garanție reală din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC A. SA și SC B. SA.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 RON reprezentând: 74.803,14 RON taxă judiciară de timbru, 3.100 RON onorariu avocațial și 22.750 RON onorariu expert.

Au fost obligate pârâtele să plătească la bugetul local al U.A.T. Municipiul Brașov suma de 74.793,14 RON, facilitate acordată de instanță reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

A fost obligată reclamanta să plătească la Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Brașov, în contul expertei E., suma de 21.750 RON cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea Raportului de expertiză tehnică contabilă din 20 ianuarie 2014.

A fost respinsă cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC A. SA este nefondată, întrucât reclamanta are interes ca patrimoniul SC B. SA, unde este acționar majoritar, să se facă în condiții de legalitate pentru a fi protejați acționarii societății, astfel că excepția lipsei de interes a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că între pârâtele SC B. SA, SC A. SA și SC C. SA (fostă SC D. SA) s-au încheiat contractele în litigiu, reclamanta invocând două motive de nulitate absolută a acestora, respectiv lipsa calității de reprezentant la încheierea acestora și cauza ilicită pe care se fondează aceste contracte.

Potrivit art. 948 C. civ., consimțământul este o condiție de fond a actului juridic care constă în exteriorizarea voinței unei persoane de a încheia un act juridic. Deoarece contractul se încheie prin acordul de voință dintre părți, existența consimțământului este indispensabilă pentru perfectarea vânzării.

În speță, fiind confirmată cu efect declarativ calitatea de acționar a Asociației F. la SC B. SA, pârâta SC B. SA și-a exprimat consimțământ prin G., H., I. sau J., care însă nu aveau nici calitatea de acționar majoritar al SC B. SA (în cazul d-lui G.) și nici pe aceea de președinți ai Consiliului de Administrație.

În aceste condiții, voința pârâtei SC B. SA a lipsit la încheierea, actelor în litigiu, iar lipsa totală a consimțământului determină nulitatea absolută a actelor în litigiu.

În privința motivului de nulitate absolută care privește cauza ilicită, instanța a reținut ca întemeiat și acest motiv.

Reclamanta, prin invocarea caracterului ilicit al cauzei, are în vedere scopul imediat al convențiilor, care nu era de a primi prețul/împrumutul/creanța, ci de a scoate din SC B. SA o parte din patrimoniu acesteia.

În acest context, s-a considerat că aceste susțineri sunt fondate, actele încheiate de pârâte fiind întemeiate pe o cauză ilicită, deoarece reprezintă, în fapt operațiunii speculative, înstrăinarea unei părți din patrimoniu de către pretinșii reprezentanți care nu aveau, la data vânzării, nici un raport juridic cu B. SA, iar pârâtele cunoșteau aceste aspecte.

Astfel, tot pentru cauză ilicită s-a constatat a fi nul absolut și Contractul de împrumut din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC A. SA și SC C. SA.

Împotriva Sentinței civile nr. 477/C din 6 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul civil nr. x/62/2012, au declarat apel reclamanta Asociația F. și pârâta SC A. SA Brașov.

Prin Încheierea din 13 aprilie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului penal nr. x/P/2013 înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că în dosarul de apel din primul ciclu procesual se află adresa emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov în care se menționează că s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în cuprinsul adresei făcându-se referire expresă la Contractul de garanție reală imobiliară nr. x/2007 încheiat între apelanta SC A. SA și SC B.

A mai reținut instanța, că aceleași aspecte rezultă și din adresa emisă de aceeași unitate de Parchet, în care se menționează suplimentar că în Dosarul penal nr. x/P/2013 este supus cercetării și contractul de împrumut în valoare de 6.244.800 RON.

Din înscrisul intitulat "Proces-verbal" datat 9 martie 2017, întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013, rezultă că s-a formulat o plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 C. pen., în raport de ordinele de plată cu privire la creanța de 6.244.800 RON a SC A. SA Brașov.

Împotriva acestei încheieri, pârâta SC A. SA Brașov a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului Curții de Apel Brașov.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a dispus suspendarea cauzei, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că cererea de suspendare a judecării cauzei a fost formulată de reclamanta Asociația F. pentru prima dată în recurs, în fața Înaltei Curți, cerere asupra căreia instanța nu s-a mai pronunțat, întrucât prin Decizia nr. 1.463 din 22 septembrie 2016 a fost admis recursul pârâtei SC A. SA, fiind casată hotărârea instanței de apel, iar prezumția ce decurge din această soluție este aceea că suspendarea nu se impunea, din moment ce instanța de recurs a trimis cauza pentru judecarea fondului litigiului, fără a face nicio referire la cererea de suspendare. Mai mult, cererea de revizuire formulată de reclamantă pe motiv că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a rămas fără obiect, întrucât reclamanta a renunțat la judecarea acesteia.

De asemenea, în cadrul rejudecării, nu a fost formulată o nouă cerere în acest sens, ci doar s-a menținut cererea formulată în fața instanței supreme, la care au fost adăugate câteva elemente noi. Însă, având în vedere soluția instanței de recurs precum și renunțarea la cererea de revizuire, recurenta consideră că nu se mai putea relua aceeași cerere, ci, eventual, formulată o nouă cerere, pe temeiuri cu totul noi și cu totul diferite, desigur, dacă acestea existau.

Mai susține recurenta că, chiar dacă art. 244 C. proc. civ. permite suspendarea unei cauze civile în cazul în care s-a început urmărirea penală, raportat la prevederile Noului C. proc. pen., aceasta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării. Astfel, potrivit noii legislații procesual penale, nicio cercetare nu poate începe fără a se fi dispus începerea urmăririi penale in rem, aceasta reprezentând o etapa obligatorie, indiferent de obiectul unei eventuale plângeri, iar în aceste condiții, formularea unei plângeri penale, oricât de neîntemeiată ar fi duce, în mod obligatoriu, la începerea urmăririi penale.

Raportat la dispozițiile din vechea reglementare procesual-penală, arată recurenta că începerea urmăririi penale era similară întotdeauna cu dispunerea efectuării urmăririi penale față de o persoană. În aceste condiții, este evident că suspendarea judecării cauzei civile poate fi dispusă doar dacă în cauză există un suspect sau inculpat ceea ce nu este cazul. În caz contrar, orice persoană ar putea, cu rea-credință, să obțină suspendarea unei cauze, doar ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva părții adverse, indiferent cât de neîntemeiată ar fi aceasta, însă nu acesta a fost scopul avut în vedere de legiuitor.

Totodată, susține recurenta că suspendarea judecării cauzei duce la tergiversarea soluționării cauzei, și în consecință îi încalcă dreptul la un proces echitabil.

Astfel, o garanție de ordin general înscrisă în art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului este cea a termenului rezonabil în care orice persoană are dreptul să fie judecată. Prin impunerea respectării unui termen rezonabil pentru înfăptuirea actului de justiție, Convenția subliniază importanta faptului că justiția trebuie să fie administrata fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea și credibilitatea (Cauza Katte Klitsche de la Grange c/Italie, 293-B/1994), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru cea a organelor judiciare. Chiar și în sistemele judiciare ce consacră principiul conducerii procesului de către părți, atitudinea acestora nu dispensează pe judecător de a asigura celeritatea lui, impusă evocate, fiind evidențiat astfel rolul activ al judecătorului în materie.

Mai susține recurenta, că suspendarea cauzei îi produce și prejudicii materiale certe, întrucât creanța sa în valoare de 6.244.800 RON deținută față de B. SA a fost înscrisă în tabelul de creanțe al acesteia doar ca și creanță sub condiție până la soluționarea prezentei cauze, așa încât, la acest moment aceasta nu poate participa la procedura de insolvență a B. SA, neavând drept de vot și nici dreptul de a participa la distribuirea sumelor. Astfel, având în vedere specificul procedurii insolvenței, în cazul în care între timp Societatea B. SA va fi lichidată, existând premise în acest sens, recurenta consideră că va înregistra un prejudiciu iremediabil având în vedere că nu va mai putea niciodată recuperarea creanței.

Analizând critica adusă încheierii atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul pârâtei SC A. SA Brașov să fie admis, casată încheierea recurată și trimisă cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a precizat în instanță că nu mai susține această critică, astfel încât acest motiv de recurs nu va mai fi analizat, luându-se act de poziția exprimată de recurentă.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că actele depuse de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare au fost greșit interpretate de către instanța de apel.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de casare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

Această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse încheierii atacate, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că, criticile recurentei se referă la faptul că instanța de apel a făcut o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, în temeiul cărora s-a dispus suspendarea cauzei, conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând critica formulată de recurentă, Înalta Curte constată că nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, cu referire la interpretarea actului juridic dedus judecății, în sensul în care la judecarea cererii de suspendare au fost avute în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv adresa emisă de DNA - Serviciul Teritorial Brașov depusă în dosarul de apel din primul ciclu procesual, precum și adresa depusă în ședința din 13 aprilie 2017, emisă de aceeași unitate de Parchet la data de 21 martie 2016, înscrisuri care nu reflectă stadiul prezent al cercetărilor penale.

În ceea ce privește înscrisul intitulat "Proces-verbal" din 9 martie 2017, întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013, din care rezultă că s-a formulat o plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 C. pen., în raport de ordinele de plată cu privire la creanța de 6.244.800 RON a SC A. SA Brașov, Înalta Curte constată că nici acest înscris nu justifică suspendarea cauzei.

Prin urmare, suspendarea judecății civile ar echivala cu adoptarea unei măsuri inutile și implicit cu tergiversarea soluționării cauzei civile și cu încălcarea nejustificată a drepturilor fundamentale ale părților procesului civil, printre care și a dreptului la un proces echitabil, care presupune soluționarea pretențiilor formulate într-un termen optim și rezonabil, aspect invocat de altfel și de recurentă.

Aceasta deoarece, reclamanta a invocat prin plângerea penală falsificarea unor ordine de plată, însă în prezenta cauză civilă se pune în discuție valabilitatea unor alte acte juridice, respectiv contracte de împrumut, de antrepriză a căror valabilitate nu depinde de autenticitatea unor eventuale ordine de plată, acestea fiind acte subsecvente.

În acest context, Înalta Curte constată că, criticile recurentei care se referă la faptul că instanța de apel a făcut o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, în temeiul cărora s-a dispus suspendarea cauzei, nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care vizează interpretarea actului juridic ce determină casarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că, în mod greșit s-a dispus suspendarea cauzei.

Această susținere a pârâtei SC A. SA Brașov este întemeiată, având în vedere că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Din analiza dispozițiilor evocate, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfășurării acesteia, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecății și nu obligația instanței de a suspenda judecata cauzei.

Prin urmare, chiar dacă ar exista vreo legătură între dosarul penal aflat în stadiul cercetărilor penale și cauza de față, Înalta Curte consideră că suspendarea acesteia nu se justifică, având în vedere că dosarul penal se află abia în faza de urmărire penală, fază care a fost parcursă pe o perioadă de patru ani, în prezent, nefiind dispusă continuarea urmăririi penale față de nicio persoană, neexistând niciun suspect sau inculpat, urmărirea penală desfășurându-se exclusiv cu privire la faptă.

Așadar, prin menținerea măsurii suspendării judecății cauzei s-ar încălca și dispozițiile constituționale care prevăd liberul acces la justiție și garantarea dreptului la apărare, precum și cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Astfel, suspendarea judecății urmărește acordarea posibilității celor interesați de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, în funcție de împrejurarea ivită, iar în speța de față nu a apărut nici unul din motivele de suspendare, care să conducă la măsura suspendării cauzei, conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Brașov, cu consecința casării încheierii atacate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Brașov împotriva Încheierii din 13 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - N