ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 499/2024

Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25 ianuarie 2019, pe rolul Judecătoriei Huedin, sub dosar nr. x/242/2019, reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Unitatea Administrativ Teritorială Gilău (UAT Gilău), prin primar, au solicitat: obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumelor de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale și a 500.000 lei, cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciilor suferite în urma lucrărilor executate necorespunzător de către acestea și la remedierea/înlocuirea lucrărilor executate necorespunzător pentru evitarea oricăror prejudicii.

În drept, au invocat art. 1349 și art. 71 C. civ.

La 26 martie 2019, pârâta CNAIR a formulat cerere de chemare în garanție a societății C S.R.L., în baza art. 72 alin. (1) C. proc. civ., în calitate de lider al asocierii C S.R.L.- D S.R.L.

La 29 mai 2019, reclamanții B și A au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată (filele 146-149), prin care au chemat în judecată și pe pârâta E S.A.

Prin sentința civilă nr. 699 din 29 mai 2019, Judecătoria Huedin a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Cluj.

În fața Tribunalului Cluj, reclamanții au precizat că se află în imposibilitatea de a achita taxa de timbru stabilită de instanță, motiv pentru care și-au redus cuantum pretențiilor la suma de 40.000 lei (fila 10).

Prin sentința nr. 179 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Cluj – Secția civilă a anulat parțial cererea de chemare în judecată, în privința pretențiilor în sumă de 460.000 lei, reprezentând daune morale, tribunalul rămânând învestit cu suma de 40.000 lei, cu titlu de daune morale și 10.000 lei, cu titlu de daune materiale.

Prin sentința nr. 70 din 7 februarie 2020, Tribunalul Cluj – Secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, care prin sentința nr. 733 din 19 iunie 2020, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj - Secția civilă.

Prin sentința nr. 117 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă a stabilit în cadrul regulatorului de competență că Tribunalul Cluj, Secția civilă este competent să soluționeze cauza, aceasta fiind înregistrată sub nr. x/242/2019*.

Prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2020, Tribunalul Cluj - Secția civilă a dispus introducerea pârâtei E S.A. în cauză, precum și comunicarea actelor de procedură către chemata în garanție C S.R.L. – în calitate de lider al asocierii C S.R.L. – D S.R.L.

La 20 ianuarie 2021, pârâta E S.A. a depus cerere de chemare în garanție a societăților F S.R.L. și G S.A.

Prin sentința civilă nr. 396 din 11 iulie 2022, Tribunalul Cluj a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor CNAIR, U.A.T. Gilău, prin primar și E S.A. și excepția prescripției, invocată de către pârâta U.A.T. Gilău și asocierea C S.R.L. – D S.R.L., prin C S.R.L., în calitate de lider al asocierii.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții B și A, în contradictoriu cu pârâtele CNAIR, U.A.T. Gilău, prin primar, și E S.A. și, în consecință:

Pârâta CNAIR a fost obligată să achite reclamanților suma de 14.000 lei, cu titlu de daune morale, și 1.806,35 lei, cu titlu de daune materiale.

Pârâta E S.A. a fost obligată să achite reclamanților suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale și 258,05 lei cu titlu de daune materiale.

Pârâta U.A.T. Gilău a fost obligată să achite reclamanților suma de 2.000 lei, cu titlu de daune morale, și 258,05 lei, cu titlu de daune materiale.

Pârâta CNAIR a fost obligată să realizeze în zona litigioasă, de-a lungul DL 10 (drum local) șanțuri în trepte rectangulare conform răspunsului la obiecțiuni întocmit de către d-nul expert H.

A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CNAIR împotriva asocierii C S.R.L. – D S.R.L., prin C S.R.L. – în calitate de lider al asocierii și, în consecință, chemata în garanție a fost obligată să achite sumele de bani și să îndeplinească obligația stabilită în sarcina acestei pârâte, menționate anterior.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta E S.A. împotriva F S.R.L. și G S.A.

Pârâta CNAIR a fost obligată să achite reclamanților suma de 895,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pârâtele U.A.T. Gilău și E S.A. au fost obligate să achite reclamanților, fiecare, suma de câte 163,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Chemata în garanție asocierea C S.R.L.-D S.R.L., prin C S.R.L. – în calitate de lider al asocierii, a fost obligată să achite pârâtei CNAIR suma de 895,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale datorate reclamanților.

Pârâta E S.A. a fost obligată să achite chematei în garanție G S.A. suma de 7210 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta CNAIR a fost obligată să achite chematei în garanție G S.A. suma de 5487,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia nr. 181A din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta CNAIR, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj.

A respins apelul formulat de pârâta E S.A.

A admis în parte apelurile declarate de reclamanții B și A, Asocierea dintre C S.R.L. și D și U.A.T. Gilău.

A schimbat sentința civilă în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B și A, în contradictoriu cu pârâtele U.A.T. Gilău și E SA.

Pârâta U.A.T. Gilău a fost obligată să plătească reclamanților suma de 4.644.9 lei cu titlu de daune materiale și suma de 36.000 lei cu titlu de daune morale și să realizeze în zona litigioasă, de-a lungul DL 10 (drum local) șanțuri rectangulare conform răspunsului la obiecțiuni întocmit de către domnul expert H.

Pârâta E S.A. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 516,1 lei, cu titlu de daune materiale, și suma de 400 lei, cu titlu de daune morale.

Pârâta E S.A. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Pârâta U.A.T. Gilău a fost obligată să plătească reclamanților suma de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Intimata E S.A. a fost obligată să plătească apelanților-reclamanți suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Intimata U.A.T. Gilău a fost obligată să plătească apelanților-reclamanți suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâta CNAIR, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a fost respinsă.

Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CNAIR în raport cu Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L. a fost respinsă.

Pârâta CNAIR, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a fost obligată să plătească chematei în garanție Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L., suma de 10.910,73 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și suma de 12.902,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Cererea de lămurire a dispozitivului, formulată de apelanta Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L., a fost respinsă ca lipsită de interes.

4.1. Motivele de recurs formulate de pârâta E S.A.

Pârâta E S.A. a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate, formulând următoarele critici:

Aplicând în mod greșit normele de drept material în materia răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, considerând ca fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ.

Nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite și nici vinovăția pârâtei E. Amplasarea conductei de gaze naturale a fost executată în baza autorizației de construire, aceasta fiind un act administrativ care certifică îndeplinirea cerințelor impuse de Legea nr. 50/1991. Instanța de judecată a omis faptul că o eventuală vinovăție și implicit răspundere a pârâtei E trebuie analizată strict în reper cu momentul edificării/amplasării în teren a conductei de gaze naturale pe traseu în discuție.

Înscrisurile depuse și planșa foto din anul 2015 demonstrează faptul că amplasarea conductei a fost legal executată, în baza proiectului realizat de către societatea F S.R.L., a execuției realizate de către societatea G S.A. și în condițiile obținerii tuturor documentațiilor impuse de legislația relevantă și la un moment în timp cu mult înainte față de construcția autostrăzii, precum și față de construcția rețelelor de colectare a apelor pluviale.

La momentul amplasării conductei de distribuție gaze naturale în teren nu exista construită rigola de descărcare a apelor pluviale și nici o altă construcție. Prin urmare, nu se poate reține nici măcar o culpă cu prevedere (o imprudență) a pârâtei E pentru simplu fapt că nu ar fi putut să prevadă că urmează să fie edificată o rigolă de scurgere și nici modalitatea stabilită privind descărcarea apelor de pe autostrada A3.

Singura cauză în producerea prejudiciului este reprezentată de ineficacitatea sistemului creat de scurgerea apelor pluviale, care a fost edificat ulterior momentului execuției conductei de distribuție. Nu poate fi ignorat nici faptul că, în raport cu situația de fapt, în stabilirea raportului cauzal trebuie avută în vedere cauza care a produs efectul. Or, amplasarea acestei conducte de gaze naturale nu reprezintă cauza prejudiciului, atât timp cât la momentul construcției (2014-2015) nu exista o rigolă de descărcare a apelor pluviale. Singurul fenomen cu caracter cauzal care a acționat și a produs efectul păgubitor, singura condiție „sine qua non”, având în vedere succesiunea în timp a lucrărilor realizate, este dat de lucrările de la podul de Autostradă A3, mai exact de lucrările de colectare și evacuare a debitelor de apă, dar și de lipsa șanțurilor rectangulare.

Nu pot fi primite argumentele instanței de apel în sensul că amplasarea conductei de gaze naturale alcătuiește împreună cu împrejurarea cauzală o unitate indivizibilă, în cadrul căreia dobândește prin interacțiune cu cauza caracter cauzal, în condițiile în care nu a reținut existența unei alte fapte ilicite săvârșite de către pârâta E.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Motivele de recurs formulate de pârâta U.A.T. Gilău

Pârâta U.A.T. Gilău a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, formulând următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat limitele impuse de prevederile art. 481 C. proc. civ. în contextul admiterii apelului declarat de pârâta U.A.T. Gilău, a modificat soluția primei instanțe și a apreciat că pârâta este vinovată în proporție de 90 % de prejudiciul creat, iar restul de 10 % revine în sarcina pârâtei E S.A.

Dispozițiile legale privind antrenarea răspunderii civile delictuale nu au fost aplicate corect, cu privire la fiecare pârâtă în parte, instanța preferând să își bazeze întreg expozeul argumentativ doar pe concluziile contradictorii formulate de cei doi experți, simplificând în acest mod relația de cauzalitate dintre elementul care a generat prejudiciul, noul sistem de scurgere a apelor pluviale implementat prin edificarea autostrăzii care a generat un nou traseu de scurgerea apelor pe versantul care se învecinează cu proprietatea reclamanților, și prejudiciul propriu-zis provocat de inundații printr-o simplă procedură de excludere a responsabilității.

Susținerile reclamanților au certificat că înainte de implementarea noului sistem de scurgere a apelor pluviale aferent autostrăzii nu au existat probleme cu inundațiile, sistemul de canalizare de pe strada (...) făcând față fără probleme. Chiar dacă nu a fost prevăzut inițial prin proiect, sistemul de scurgere ar fi trebuit să prevadă soluții integrale și definitive, care să rezolve din start și unitar întreg sistemul de scurgere a apelor pluviale. Modificarea reliefului fizic nu a fost generată de acțiunile sau inacțiunile pârâtei, ci reprezintă o consecință directă a edificării proiectului autostrăzii, iar modificarea traseelor de scurgere reprezintă tot consecința modificării acestui relief din zonă și a noului sistem de scurgere.

Instanța de apel a aplicat defectuos definițiile normative care circumscriu mecanismul de antrenare a răspunderii civile delictuale, excluzând în mod superficial și sumar argumentat răspunderea principalului actor care a contribuit la modificarea condițiilor de scurgere a apelor pluviale din zona. De asemenea, a stabilit, în mod arbitrar și fără a verifica aplicabilitatea condițiilor răspunderii civile delictuale, responsabilitatea aproape exclusivă a U.A.T. Gilău în generarea prejudiciilor suferite de reclamanți. Singura motivare a acestui schimb de roluri a fost aceea că autoritatea locală nu și-a imaginat a priori că este necesară și o redimensionare sau modificare a propriului sistem de canalizare de pe strada (...) odată cu implementarea noului sistem de scurgere aferent autostrăzii.

Instanța de apel a reconsiderat relația de cauzalitate, bazându-și raționamentul strict pe ideea că fapta imputabilă și prezumtiv ilicită a U.A.T. Gilău se subsumează lipsei sale de prevedere cu privire la posibilele consecințe pe care noul sistem de scurgere a apelor pluviale implementat de CNAIR ar putea să le genereze.

Din considerentele deciziei recurate nu rezultă motivele pentru care s-a admis apelul declarat de U.A.T. Gilău, singura mențiune fiind cea formală, de admitere în parte a căii de atac.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.3. Motivele de recurs formulate de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a solicitat admiterea în parte a recursului, numai în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată față de chemata în garanție Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L., formulând următoarele critici:

Prevederile art. 453 C. proc. civ. au fost aplicate eronat, deoarece temeiul juridic al obligației de a restitui cheltuielile de judecată este reprezentat de culpa procesuală, dedusă din expresia ,,partea care pierde procesul”, iar în prezenta cauză această culpă revine reclamanților, care au declanșat procesul și au determinat formularea unei cereri de chemare în garanție.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar nu ca urmare a caracterului său netemeinic.

Partea căreia i se reține culpa procesuală, ca urmare a demarării litigiului, răspunde inclusiv pentru cheltuielile de judecată generate de părțile ce au fost chemate în garanție de cel care a câștigat litigiul, indiferent că nu a existat un raport juridic anterior litigiului cu partea chemată în garanție.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanții A și B au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de U.A.T. Gilău ca nefondat, respingerea recursului declarat de pârâta CNAIR ca inadmisibil și respingerea recursului declarat de pârâta E S.A. ca nefondat.

Chemata în garanție C S.R.L. a formulat întâmpinări, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului declarat de pârâta CNAIR (pentru neîncadrarea criticilor) și, în subsidiar, respingerea ca nefondat. De asemenea, a solicitat anularea recursului declarat de pârâta E S.A. pentru neîncadrarea criticilor și, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Recurenta-pârâtă E S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta CNAIR, prin care a solicitat admiterea în parte a recursului pe care l-a declarat această pârâtă, numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

De asemenea, recurenta-pârâtă E S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta U.A.T. Gilău.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității recursurilor declarate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gilău și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, invocată în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. A contrario, în situația în care au fost invocate mai multe motive de recurs, însă numai o parte dintre acestea sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu intervine sancțiunea nulității recursului în integralitatea sa. Într-un astfel de caz, recursul nu poate fi constatat nul, dar neîncadrarea în motivele de nelegalitate, prevăzute de lege, va împiedica analizarea respectivelor critici pe fond, urmând ca, în soluționarea căii de atac, să fie luate în considerare exclusiv motivele ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate. O asemenea situație se regăsește în cauză, motivele de casare putând fi analizate pe fond.

Înalta Curte nu va reține incidența sancțiunii nulității, având în vedere că neregularitatea formală a neîncadrării criticilor, deși prezentă, nu afectează cererile de recurs în integralitate, rămânând ca pe parcursul analizei să fie arătate punctual susținerile a căror neîncadrare nu vor primi, din acest motiv, un răspuns din partea instanței de recurs.

II.1. Asupra recursului declarat de pârâta E S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol. „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Totodată, se reține că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest sens stipulând expres prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

Cum recursul este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susținerile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu constituie critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Scopul recursului transcende, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). Astfel, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 181/A din 22 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj - Secția I civilă, recurenta-pârâtă și-a expus nemulțumirea față de soluția de respingere a apelului pe care l-a declarat, deoarece instanțele de fond au reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pe care le-a indicat.

Potrivit motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată dacă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei. Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești. Astfel, dacă motivarea prin enunțuri prea generale și analiza sumară sau superficială a chestiunilor de fapt sau lipsa motivării în drept pot determina casarea, dimpotrivă, în măsura în care instanța de fond a analizat probatoriul, iar aprecierea sa corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., situația de fapt reținută este sustrasă controlului instanței de recurs. Nu se poate, așadar, invoca nemotivarea atunci când se critică, de fapt, rezultatul la care a ajuns instanța în ceea ce privește chestiunile de fapt și de drept deduse judecății.

Aserțiunea recurentei-pârâte în sensul că instanța de judecată a omis faptul că răspunderea sa trebuia analizată strict în report cu momentul edificării/amplasării în teren a conductei de gaze naturale pe traseu în discuție nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate a deciziei recurate, în condițiile în care nu pune în discuție un viciu de motivare pe care instanța de recurs să îl examineze. În realitate, aceasta antamează temeinicia soluției, susținând ideea că în sarcina acestei recurente-pârâte nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei și a culpei, fără a dezvolta în mod pertinent, raportat la considerentele deciziei atacate, viciile procedurale care ar determina nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice în mod concret circumstanțele din care rezultă incidența sa și toate argumentele în drept pe care înțelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înțelegerea și verificarea acestora. Această exigență este conformă cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că ,,pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de concursul părților, care sunt ținute ca, în măsura posibilului, să-și expună pretențiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate și structurate într-o manieră rezonabilă.”

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care recurentul o consideră corectă și discordanța acestei interpretări cu cea dată de instanța a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt reținută, modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o conotație juridică, implică un grad mare de apreciere al instanțelor de fond. Așadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată în concret, prin raportare la circumstanțele cauzei și nu se poate face prin trimitere la modul de interpretare a probelor administrate de instanțele de fond.

Cu toate că a făcut trimitere la dispozițiile art. 1357 C. civ., față de modul în care recurenta-pârâtă a dezvoltat criticile, Înalta Curte constată că, în realitate, se contestă situația de fapt reținută de instanța de apel și modul de interpretare a probelor de către această instanță, iar nu modul în care ar fi fost aplicată această normă de drept material. De altfel, în dezvoltarea motivului de casare a făcut referire la înscrisurile probatorii care, în opinia sa, probează executarea în mod legal a lucrări de amplasare a conductei de distribuție gaze naturale, cu atât mai mult cu cât s-a realizat în baza autorizației de construire, care este un act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate.

Prin susținerea în sensul că fapta de execuție și amplasare a conductei de gaze naturale pe traseul în discuție nu intră în sfera unei acțiuni ilicite, recurenta-pârâtă a criticat concluzia instanței de apel în sensul că amplasarea rețelei de gaz reprezintă o condiție exterioară ce alcătuiește, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, dobândind astfel caracter cauzal, chestiune de fapt a cărei constatare a condus la reținerea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina sa.

Cu toate că nu este de acord cu argumentele instanței de apel care întemeiază această concluzie, recurenta-pârâtă nu explică de ce raționamentul judiciar ar fi contrar dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. Or, verificarea legalității hotărârii, sub aspectul întrunirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă la situația de fapt, așa cum a fost determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea.

Totodată, în aprecierea sa, înscrisurile depuse și planșa foto din anul 2015 demonstrează faptul că amplasarea conductei a fost legal executată, în baza proiectului și în condițiile obținerii tuturor documentațiilor impuse de legislația relevantă și la un moment în timp cu mult înainte față de construcția autostrăzii, precum și față de construcția rețelelor de colectare a apelor pluviale.

Sub acest aspect, trebuie menționat că Înalta Curte nu poate aprecia asupra elementelor probatorii evocate de recurentă, care ar fundamenta o situație de fapt contrară celei reținute de instanțele de fond, deoarece aceasta ar presupune reevaluarea unor aspecte de fapt, chestiune incompatibilă cu structura recursului. Întrucât situația de fapt este stabilită în mod suveran de instanțele de fond, fiind sustrasă cenzurii instanței de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste susțineri nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În combaterea soluției pronunțate de instanța de apel, recurenta-pârâtă a mai argumentat și că, întrucât la momentul amplasării conductei de distribuție gaze naturale în teren nu exista construită rigola de descărcare a apelor pluviale, nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa pentru simplu fapt că nu ar fi putut să prevadă că urmează să fie edificată o rigolă de scurgere și nici modalitatea stabilită privind descărcarea apelor de pe autostrada A3. Nici această susținere nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pune în discuție evaluarea probelor în ceea ce privește circumstanțierea faptei ilicite și vinovăției. Or, după cum s-a arătat deja, instanța de recurs nu poate reevalua situația de fapt în raport cu probele administrate în fața de instanțelor de fond și nici nu poate statua cu privire la temeinicia/netemeinicia acțiunii.

În același registru se înscrie și susținerea în sensul că singura cauză în producerea prejudiciului este reprezentată de ineficacitatea sistemului creat de scurgerea apelor pluviale, care a fost edificat ulterior momentului execuției conductei de distribuție.

Instanța de recurs nu poate examina nici ultima critică, referitoare la raportul cauzal în producerea prejudiciului, prin prisma căreia s-a invocat că singurul fenomen care a produs efectul păgubitor, având în vedere succesiunea în timp a lucrărilor realizate, este dat de lucrările de la podul de Autostradă A3, mai exact de lucrările de colectare și evacuare a debitelor de apă, dar și de lipsa șanțurilor rectangulare. Inclusiv această critică privește netemeinicia soluției de admitere a acțiunii în contradictoriu cu pârâta E sub aspectul aprecierii asupra raportului de cauzalitate - element al răspunderii civile delictuale.

Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) respectiv anularea recursului declarat de pârâta E S.A.

II.2. Analizând criticile formulate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gilău, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica privind încălcarea dispozițiilor art. 481 C. proc. civ., susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, este nefondată. Principiul non reformatio impejus este consacrat de prevederile art. 481 C. proc. civ., care stipulează că ,,apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.”

Recurenta-pârâtă apreciază în mod nejustificat că, în urma admiterii apelului pe care l-a declarat, cu consecința modificării soluției primei instanțe în sensul că este vinovată în proporție de 90 % de prejudiciul creat, iar restul de 10 % revine în sarcina pârâtei E S.A., curtea de apel i-a agravat situația în propria cale de atac.

Această critică ignoră faptul că verificarea respectării dispozițiilor art. 481 C. proc. civ. trebuie examinată în coordonatele efectului devolutiv al apelului, reglementate de art. 476-art. 478 C. proc. civ. Or, în litigiul pendinte, se observă că limitele judecății în apel au fost determinate nu doar de apelul declarat de pârâta U.A.T. Gilău, în condițiile în care nu doar această parte a declanșat controlul judiciar asupra sentinței pronunțate de tribunal, ci și de apelurile exercitate de reclamanții B și A, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și pârâta E S.A., părți cu interese contrare.

În demersul de stabilire a reparației conform art. 1386 alin. (1) C. civ., prima instanță a reținut că nu va fi avută în vedere și diferența de contribuție stabilită în sarcina pârâtei U.A.T. Gilău, de 55%, raportat la limitele învestirii instanței, deoarece a apreciat că fapta culpabilă reclamată față de aceasta vizează autorizarea amplasării necorespunzătoare a conductei de gaz care obturează rigola prin care se scurge apa pluvială, iar nu lipsa unei rețele adecvate de drenare a străzii. Sub aspectul analizat, se constată că prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, reclamanții B și A au contestat excluderea procentului de 55 - 65%, atribuit pârâtei U.A.T. Gilău prin expertiza efectuată, din raportul de cauzalitate, iar prin apelul promovat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-a invocat că principala cauză a prejudiciului o constituie inexistența unui sistem de scurgere a apelor pluviale eficient de pe drumul comunal DL 10, obligație ce incumbă pârâtei U.A.T. Gilău. Drept urmare, apelurile declarate au generat o nouă judecată asupra fondului în cadrul căreia s-a impus reevaluarea condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtelor. Procedând la o nouă judecată a fondului, curtea de apel a admis apelul formulat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a admis în parte apelurile declarate de reclamanții B și de pârâta U.A.T. Gilău.

Rezultă, așadar, că modificarea soluției primei instanțe în sensul că pârâta U.A.T. Gilău este vinovată în proporție de 90 % de prejudiciul creat de ineficacitatea sistemului creat de scurgere a apelor pluviale reprezintă o consecință a soluțiilor de admitere a apelului declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a admiterii în parte a apelului declarat de reclamanții B și A.

Cât privește soluția pronunțată asupra apelului declarat de pârâta U.A.T. Gilău, observând considerentele de la punctul 2 de pe pagina 10 a hotărârii recurate, se constată că instanța de apel a apreciat ca întemeiat motivul de apel prin care pârâta a susținut că îndeplinirea obligației legale de emitere a unei autorizații de construire în temeiul unei documentații complete nu poate fi asimilată unui comportament culpabil, în baza căreia să îi poată fi antrenată răspunderea civilă delictuală, calea de atac fiind însă admisă doar în parte. Contrar alegației recurentei-pârâte, aceste considerente relevă argumentele pentru care calea de atac declarată de aceasta a fost admisă în parte, fiind nereală susținerea în sensul că în cuprinsul deciziei ar exista doar o mențiune formală, nefiind atrasă incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susceptibile de analiză prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt și aserțiunile privind motivarea sumară/superficială a excluderii răspunderii pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care în opinia recurentei-pârâte U.A.T. Gilău este principalul actor care a contribuit la modificarea condițiilor de scurgere a apelor pluviale din zona. Aceste critici nu pot fi validate, în condițiile în care instanța de apel a redat, în cadrul considerentelor de la paginile 11 și 12 din decizia recurată, raționamentul juridic prin prisma căruia a apreciat asupra cauzei prejudiciului invocat.

Interpretând probele administrate în cauză, curtea de apel a constatat că ,,rigolele DL 10 sunt proiectate și realizate deficitar, nu însă și sistemul de rigole al A3”, ceea ce a dus la concluzia că ineficacitatea sistemului de scurgere a apelor pluviale este cauza producerii prejudiciului, iar nu existența obiectivului de utilitatea publică (construcția autostrăzii). Mai departe, a explicat că răspunderea revine, în proporție de 90%, pârâtei U.A.T. Gilău, deoarece din dispozițiile legale reiese că îi incumbă obligația de a întreține, construi și remedia infrastructura necesară, inclusiv sistemul de canalizare.

Concluzionând asupra criticilor relative la viciile de motivare, Înalta Curte reține că decizia recurată este amplu motivată prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză (înscrisuri, raport de expertiză). De asemenea, considerentele sunt raportate la circumstanțele litigiului și relevă, fără sincope, silogismele care converg către soluția finală – angajarea răspunderii pârâtei U.A.T. Gilău în proporție de 90% pentru prejudiciile suferite de reclamanți.

Luând în examinare susținerile privind aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte reține că acestea nu sunt apte să declanșeze verificarea legalității hotărârii din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care presupune să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Astfel, fără a învedera chestiuni subsumabile motivului de casare menționat, recurenta-pârâtă s-a rezumat la a susține că dispozițiile legale au fost aplicate greșit, deoarece relația de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul reclamat a fost simplificată, instanța dând prioritate concluziilor contradictorii formulate de cei doi experți.

Nemulțumirea recurentei-pârâte față de concluzia instanței de apel nu deduce examinării o critică de nelegalitate a deciziei recurate, deoarece în acest sens a invocat chestiuni de fapt, fără valență juridică în recurs, care, în opinia sa, sunt lămuritoare pentru a aprecia cu privire la elementele răspunderii civile delictuale. În acest registru se înscriu susținerile în sensul că înainte de implementarea noului sistem de scurgere a apelor pluviale aferent autostrăzii nu au existat probleme cu inundațiile, cele prin care s-a afirmat că sistemul de scurgere aferent autostrăzii ar fi trebuit să prevadă o soluție integrată, precum și cele prin care s-a arătat că modificarea traseelor de scurgere a apelor pluviale reprezintă consecința directă a edificării proiectului autostrăzii.

Totodată, se reține că forța probantă a expertizei administrate în cauză nu poate fi examinată în recurs. Prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat, iar față de configurarea recursului, reglementată de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aprecierile instanței de fond asupra probei nu se circumscriu unor motive de nelegalitate, fiind inadmisibile criticile sub acest aspect.

De asemenea, se constată că este lipsită de acuratețe juridică critica prin care s-a susținut, în mod nereal, că raționamentul instanței de apel se fundamentează strict pe ideea că fapta imputabilă și prezumtiv ilicită a U.A.T. Gilău se subsumează lipsei sale de prevedere cu privire la posibilele consecințe pe care noul sistem de scurgere a apelor pluviale implementat de CNAIR ar putea să le genereze. Această afirmație a recurentei-pârâte nu are suport în considerentele deciziei recurate, câtă vreme răspunderea acestei pârâte are ca fundament obligația sa de a întreține drumurile și a construi/remedia infrastructura necesară, inclusiv sistemul de canalizare, izvorâtă din dispozițiile Legii nr. 241/2006.

În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gilău ca nefondat.

II.3. Analizând criticile formulate de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile deduse analizei pun în discuție legalitatea deciziei atacate în ceea ce privește modalitatea în care instanța de apel a aplicat normele de drept procesual privitoare la cheltuielile de judecată, încadrându-se în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Noțiunea ,,culpă procesuală” suportă nuanțări în funcție de situația concretă din fiecare litigiu, prin referire la raporturile de drept material deduse judecății. Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, reclamanții nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată decât în temeiul raportului juridic direct pe care îl au cu părțile pe care le-au atras în proces, în calitate de pârât.

Solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanție, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poate fi îndreptată doar împotriva titularului unei astfel de cereri. Aceasta, întrucât prin formularea unei cereri de chemare în garanție se creează un raport juridic distinct între persoana care formulează o atare cerere incidentală și cea chemată în garanție, în cadrul căreia reclamantul (cel care a formulat cererea principală) nu are calitatea de parte.

Atât timp cât cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CNAIR a fost îndreptată împotriva chematei în garanție Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L., instanța de apel nu putea dispune obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanție, neexistând un raport juridic direct care să permită aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în contextul în care cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CNAIR a fost respinsă ca o consecință a respingerii acțiunii civile în contradictoriu cu această pârâtă, prevederile art. 453 C. proc. civ. au fost interpretate și aplicate corect de instanța de apel, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea chematei în garanție Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L., deoarece raportul juridic de drept procesual s-a legat doar între pârâtă și terța persoană chemată în garanție, neexistând un raport juridic procesual direct între reclamanți și chemata în garanție, întrucât pretențiile reclamanților nu au vizat obligarea acesteia din urmă la o anumită conduită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Față de soluția ce va fi dispusă asupra recursului declarat de această pârâtă, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata sumei de 8.883,95 lei către intimata-chemată în garanție Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată dovedite prin înscrisurile de la filele 167 și 168 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor declarate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gilău și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Anulează recursul declarat de pârâta E S.A. împotriva deciziei nr. 181 A din 22 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj – Secția I civilă.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gilău și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împotriva deciziei nr. 181 A din 22 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj – Secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata sumei de 8.883,95 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-chemată în garanție Asocierea dintre C S.R.L. și D S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.