ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 643/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, la data de 20 iunie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - D.R.D.P. Timișoara solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 51.911 RON și 19.216,8 euro daune materiale și a sumei de 1.000.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 477 din data de 9 iunie 2020, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.I.R. S.A. reprezentată prin D.R.D.P. Timișoara.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 198 din data de 10 februarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 477 din data de 9 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă.

A schimbat sentința apelată, în sensul că, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei C.N.A.I.R. S.A. - D.R.D.P. Timișoara, secția de Drumuri Naționale Deva.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 25.955,5 RON și 9.608,4 euro, despăgubiri materiale, precum și suma de 50.000 euro, daune morale.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 18.588 RON, cheltuieli de judecată la fond și în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 198 din data de 10 februarie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

II.1. Motivele de recurs

Cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A.:

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat: admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, numai în ceea ce privește reținerea vinovăției sale în producerea accidentului, precum și soluția de admitere în parte a daunelor materiale și morale acordate; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

În esență, a susținut următoarele:

Instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, nesocotind principiile oralității și contradictorialității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

- la pronunțarea soluției, instanța de apel a avut în vedere alte împrejurări, și anume stabilirea gradului său de vinovăție, împrejurări care nu au fost puse în discuția părților, fiind încălcat principiul contradictorialității care guvernează procesul civil;

- deși nu s-a pus în discuția părților gradul său de vinovăție, instanța de apel s-a pronunțat și pe acest aspect, fără a acorda cuvântul părților pe această chestiune, încălcând principiul oralității dezbaterilor și principiul contradictorialității.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază:

- obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată;

- instanța de apel a reținut drept cauză principală a accidentului părăsirea carosabilului condus de recurentul-reclamant și impactul frontal cu parapetul, fără să expusă raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, precum și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant.

Hotărârea cuprinde motivele motive contradictorii:

- deși instanța de apel a arătat că probele administrate în cauză nu au permis a se stabili cu certitudine dacă manevra a fost determinată de un conducător auto care, circulând din sens opus, a efectuat o depășire neregulamentară, iar reclamantul a încercat să evite o coliziune, cum susține reclamantul, sau a fost rezultatul unui moment de neatenție din partea acestuia, având în vedere ora la care s-a produs accidentul și o posibilă stare de oboseală, totuși, reține vinovăția sa, contrar concluziilor expertului desemnat de către instanță;

- înfăptuirea justiției cerere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de elemente și împrejurări decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- instanța de apel, în mod eronat, a reținut vinovăția sa în producerea prejudiciului pe care l-a suferit, stabilind o culpă comună de 50%-50%, ceea ce a dus la admiterea în parte a pretențiilor sale, proporțional cu culpa de 50%;

- în opinia sa, consecințele accidentului sunt datorate neconformităților parapetului metalic cu care a intrat în coliziune, neconformități descrise pe larg în raportul de expertiză și însușite de instanța de apel;

- în mod eronat instanța de apel a apreciat că părăsirea carosabilului de către autoturismul pe care l-a condus și impactul frontal cu capătul parapetului au dus la consecințele accidentului, întrucât rolul parapetului era tocmai acela de a proteja și a redirecționa autovehiculele în caz de coliziune, astfel cum a arătat expertul;

- în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, instanța de apel minimizează atât traumele sale fizice și psihice, cât și îngrădirea totală a posibilității desfășurării oricărei activități cotidiene sau a unei activități profesionale, având în vedere gradul de handicap accentuat în care este încadrat;

- instanța de apel a subestimat faptul că a stat două luni în comă, iar, după această perioadă, a avut zeci de internări și multiple intervenții chirurgicale efectuate în țară și în străinătate;

- perioada de medicație - din septembrie 2013 și până în prezent - a lăsat o puternică amprentă asupra stării sale de sănătate, afectându-i organele interne și chiar psihicul, fiind diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, stare post traumatism cranio-cerebral major;

- instanța de apel a apreciat că se impune menținerea unei proporționalități între aceste suferințe, raportat la particularitățile vieții sale anterior/ulterior evenimentului, dar, totodată, ignoră că era un tânăr realizat, absolvent de facultate, care înființase și administra o firmă; după accident a rămas fără firmă, fără posibilitatea de a desfășura activitate, fără posibilitatea de a se întreține singur sau de a-și întemeia o familie, fără prieteni, fără viață socială; a rămas cu multe traume fizice și psihice, precum și cu multiple probleme de sănătate;

- în cuantificarea prejudiciului moral instanța de apel nu a luat în calcul durerile fizice enorme pe care le-a trăit (pretium doloris), atât la momentul producerii accidentului, cât și ulterior, ca urmare a producerii accidentului și a intervențiilor chirurgicale necesare în vederea recuperării, dureri care sunt inimaginabile, fiind de o intensitate și durată majore;

- instanța de apel nu a ținut cont că la ochiul drept - afectat în accident - a suferit o diminuare a funcției vizuale de peste 50%; totodată, a fost diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, stare post traumatism cranio-cerebral major;

- instanța de apel nu a luat în calcul nici durerea psihică încercată ca urmare a transformărilor majore care i-au marcat viața și care se manifestă pregnant și în prezent, creându-i un complex de inferioritate pe toate planurile;

- nici prejudiciul estetic, imposibil de ascuns, ce cuprinde toate vătămările și leziunile ce aduc atingere armoniei fizice sau înfățișării persoanei, nu este de neglijat, având în vedere că nici în prezent ochiul afectat în urma accidentului nu este în stare normală și de la jumătatea zilei, când se instalează oboseala, rămâne închis;

- în cuantificarea daunelor morale, instanța de apel nu a luat în calcul toate aspectele pe care le-a invocat și a subapreciat consecințele neglijenței părții adverse în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin.

Cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara:

Susținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, rejudecând, să se dispună respingerea apelului formulat de către partea adversă și, implicit, acțiunea promovată de către acesta.

În esență, a arătat următoarele:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

- există o motivare contradictorie în cuprinsul deciziei atacate în ceea ce privește modul prin care curtea reține faptul că în mod evident producerea evenimentului auto nu îi poate fi imputată, dar la producerea lui au concurat și alte conduite comisive sau omisive - motivarea este formulată ca și când ar fi vinovată de producerea acestui eveniment auto;

- reținerea în cuprinsul motivării a faptului că parapetul metalic a fost montat la 0,75 m de la sol nu corespunde realității; a arătat și a exemplificat că în raportul de expertiză la/din desenul de execuție rezultă înălțimea măsurată de 0,67 m ca fiind de la sol la vârful piciorului de susținere și nu la vârful lisei metalice; diferența de 8 cm de la 0,67 m la 0,75 m rezultă din partea cu care se înalță lisa peste acel 0,67 m indicat în desenul de execuție; expertul a reținut că "respectiv 0,75 măsurând și lisa și dacă este corelată cu precizările din desenul de execuție constatăm că a fost respectat proiectul privind înălțimea parapetului."; totodată, expertul a arătat:

"Capăt de parapet care corespunde desenului primit, de pe DN 66";

- nu sunt diferențe în ceea ce privește înălțimea parapetului și nici cu privire la elementele de capăt ale acestuia;

- a arătat și a susținut faptul că expertul numit în cauză a efectuat raportul de expertiză la starea de fapt regăsită la momentul în care s-a deplasat la fața locului pentru întocmirea raportului de expertiză și nu pentru momentul la care a avut loc accidentul (27 septembrie 2013); deși a arătat și a susținut acest aspect, fapt necontestat de nicio parte, instanța de apel a reținut că, totuși, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ. și se impune a suporta 50% din prejudiciul încercat de către recurentul-reclamant;

- în motivarea instanței nu se exemplifică ce acțiuni sau inacțiuni ale sale au condus la producerea accidentului;

- în plus, expertul parte ing. B., în opinia separată formulată, exemplifică și demonstrează că parapetul metalic își îndeplinește rolul pentru care a fost montat.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- la art. 4 din normativul AND 593/2012 - "Normativ pentru sisteme de protecție pentru siguranța circulației pe drumuri, poduri și autostrăzi", se prevede:

"Parapetele de siguranță sunt proiectate pentru a reține și redirecționa vehiculele în condiții bune de siguranță pentru ceilalți utilizatori ai drumului."; instanța de judecată a reținut normativul SR EN 1317-2 paragraful 4.2., care, în legislație, a fost transpus prin AND 593/2012;

- în cazul de față este vorba despre un impact frontal cu parapetul metalic și nu despre un impact/o lovitură din lateral, cum, de altfel, au fost proiectați parapeții metalici; parapetul metalic nu a avut cum să-și îndeplinească rolul pentru care a fost montat;

- instanța de apel a apreciat că nu a montat și nu a întreținut corespunzător parapetul metalic, deși a contestat și contestă concluziile raportului de expertiză și constatările instanței de apel, care a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ.

- instanța nu motivează cum a ajuns la concluzia că sunt întrunite aceste elemente, în condițiile în care fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile nu îi sunt imputabile;

- prejudiciul cauzat părții adverse nu poate să îi fie imputat din moment ce s-au depus toate demersurile necesare ca acel sector de drum să fie menținut în stare bună de circulație prin luarea măsurilor de întreținere;

- în ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, această condiție nu este îndeplinită, întrucât atât fapta ilicită, cât și prejudiciul nu îi pot fi imputate;

- nu poate fi reținută vinovăția sa în ceea ce privește producerea accidentului auto, având în vedere că a luat toate măsurile pentru menținerea carosabilului într-o stare de viabilitate bună, a semnalizat corespunzător sectorul de drum unde a avut loc evenimentul auto - nu are nicio culpă în producerea acestuia;

- în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, instanța de apel a reținut o culpă a societății de 50%, motivat de faptul că nu le-ar fi contestat, deși la dosar există note de ședință, concluzii scrise, în care și-a spus punctul de vedere cu privire la despăgubirile solicitate și a arătat că nu este vinovată de producerea evenimentului auto;

- cuantumul despăgubirilor nu a fost dovedit printr-o expertiză, ci doar au fost invocate/solicitate la modul general, fără a fi dovedite;

- modul în care instanța a decis să fie obligată proporțional cu culpa sa în/la producerea evenimentului auto, în speță 50%, nu este motivat sub niciun aspect; nu știe ce reprezintă 25.955,5 RON și nici 9.608,4 euro;

- critică și suma acordată drept cuantum al daunelor morale; în motivarea acordării daunelor morale, instanța nu a avut în vedere aplicabilitatea art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, ci și-a întemeiat această cuantificare pe art. 1391 C. civ., ceea ce înseamnă că textul de lege în temeiul căruia instanța a acordat daunele morale nu corespunde cu temeiul de drept instituit de legiuitor pentru evaluarea și stabilirea acestora.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul promovat de către partea adversă, prin care a invocat excepția nulității acestuia în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și art.

489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în termen legal, a depus întâmpinare prin care a combătut susținerile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia.

Totodată, a precizat că nu este de acord cu soluționarea recursului în procedura reglementată de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurenta-pârâtă și admiterea propriului recurs.

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, la rândul său, a formulat răspuns la întâmpinare și completare la întâmpinarea depusă anterior, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a solicitat respingerea excepției nulității propriului recurs, invocate de către recurentul-reclamant prin întâmpinare, iar, pe fond, admiterea recursului pe care l-a promovat, astfel cum a fost formulat, și respingerea recursului declarat de către partea adversă.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 15 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, nefiind reținută excepția nulității recursului reclamantului, invocată de recurenta-pârâtă, pentru motivele redate în încheierea de admitere în principiu.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate de reclamantul sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Recursul formulat de recurentul reclamant:

Reclamantul A. susține prin primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. că instanța de apel ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, nesocotind principiile oralității și contradictorialității, motivând că instanța de apel nu a pus în discuția părților stabilirea gradului său de vinovăție.

Această critică este nefondată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părților din proces să participe în mod activ si egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. În virtutea contradictorialității, părțile își aduc reciproc la cunoștință pretențiile, apărările și probele de care înțeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanței, judecata nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părțile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuție de instanță, în vederea aflării adevărului în cauză, încuviințarea probelor se face în ședință publică, după prealabila lor discutare de către părți, toate aceste obligații procedurale fiind respectate de instanța de apel.

În acest context, se apreciază a fi nefondate criticile recurentului reclamant, întrucât se constată că instanța de apel a reținut în mod just, urmare a respectării principiilor oralității și contradictorialității, că prejudiciul cauzat reclamantului a fost cauzat atât de ieșirea autovehiculului de pe partea carosabilă, cât și de impactul frontal cu parapetul de siguranță, acțiune imputabilă reclamantului sau unui terț pentru care pârâta nu poate răspunde, dar și de deteriorarea nepermisă a elementelor din structura parapetului de siguranță, care au pătruns în habitaclu, pentru care a fost posibilă reținerea unei culpe concurente (și) a pârâtei, ceea ce a atras și antrenarea răspunderii acesteia.

Prin al doilea motiv de recurs recurentul-reclamant susține incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv ce nu poate fi primit.

Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Prin prisma primului aspect invocat, nu se poate considera că instanța de apel a reținut drept cauză principală a accidentului părăsirea carosabilului condus de recurentul-reclamant și impactul frontal cu parapetul, fără a prezenta raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, precum și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant. Instanța a motivat decizia pronunțată prin arătarea împrejurării că principala cauză a accidentului în care a fost implicat reclamantul a fost, în mod evident, părăsirea carosabilului de către autoturismul condus de acesta și impactul frontal cu capătul parapetului, și, mai departe, că este imputabilă reclamantului sau unui terț pentru care pârâta nu poate răspunde, ieșirea autovehiculului de pe partea carosabilă și impactul frontal cu parapetul de siguranță. Din acest context, reiese că în cauză esențială a fost împrejurarea impactului frontal, care și dacă ar fi fost cauzat de un terț, iar nu de către reclamant, nu schimba cu nimic chestiunea limitelor răspunderii pârâtei, astfel cum a fost reținută de instanța de apel.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de apel de a motiva decizia pe care a pronunțat-o, privește, în esență, analiza criticilor formulate prin motivele de apel, cu arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a schimbat soluția primei instanțe, criterii legale pe care decizia recurată pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia le îndeplinește.

Considerentele deciziei de apel relevă aplicarea dispozițiilor legale prin raportare la circumstanțele particulare ale speței, context în care nu se poate reține nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, prin prisma celui de-al doilea aspect invocat, considerentele deciziei de apel nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, Curtea menționând în mod just că, ceea ce trebuie stabilit în cauza de față este dacă prejudiciul suferit de către reclamant este consecința unei singure acțiuni cu rol cauzal sau la producerea lui au concurat și alte conduite comisive sau omisive.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, trebuie constatat că asemenea susțineri constituie critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuțiile instanței de recurs, circumscrise exclusiv verificării legalității hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care nu este posibilă reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate în această etapă procesuală.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susținerile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanța de apel, în mod eronat, a reținut vinovăția sa în producerea prejudiciului pe care l-a suferit, stabilind o culpă comună de 50%-50%, că rezultatele accidentului sunt efect al neconformităților parapetului metalic cu care a intrat în coliziune, aspecte ce nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Motivul invocat este nefondat, în contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor art. 1357 și următoarele din C. civ., s-a dispus în mod just obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, proporțional cu culpa, de 50 %, considerându-se de către instanță în mod corect că prejudiciul cauzat reclamantului este imputabil în aceeași cotă, atât părăsirii de către reclamant a părții carosabile și impactului cu parapetul, cât și deteriorării nepermise a elementului de siguranță.

O altă nemulțumire care nu poate fi primită vizează cuantumul daunelor morale acordate de instanță care ar fi subapreciat atât traumele sale fizice și psihice, cât și consecința îngrădirii totale a posibilității de a desfășura orice activități cotidiene sau a unei activități profesionale, având în vedere gradul de handicap accentuat în care este încadrat reclamantul, instanță care a subestimat faptul că a stat două luni în comă, iar, după această perioadă, a avut zeci de internări și multiple intervenții chirurgicale efectuate în țară și în străinătate; care ignoră faptul că era un absolvent de facultate, care înființase și administra o firmă, iar după accident a rămas fără posibilitatea de a desfășura activitatea, fără posibilitatea de a se întreține singur sau de a-și întemeia o familie, fără prieteni, fără viață socială, că a rămas cu multe traume fizice și psihice, precum și cu multiple probleme de sănătate.

Astfel, Curtea de apel, invocând prevederile art. 1391 C. civ., și-a fundamentat aprecierea pe o serie de criterii concrete, precum: consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială ale reclamantului.

Instanța de apel, în contextul interpretării prevederilor legale incidente, a avut în vedere și consecințele accidentului asupra integrității fizice a reclamantului, care nu s-a mai refăcut complet în ciuda numeroaselor intervenții chirurgicale, inclusiv suferința fizică încercată după accident și în anii următori, suferința psihică încercată.

Nu se poate concluziona deci că, în cuantificarea daunelor morale, instanța de apel nu ar fi luat în calcul toate aspectele pe care le-a invocat și că ar fi subestimat consecințele neglijenței părții adverse în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, așa cum susține recurentul.

Recursul formulat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este nefondat pentru următoarele considerente.

Se susține, în contextul invocării motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., faptul că există motive contradictorii, pe de o parte, în ceea ce privește modul prin care curtea reține că producerea evenimentului auto nu îi poate fi imputată pârâtei, dar că la producerea lui au concordat și alte conduite comisive sau omisive, iar pe de altă parte, în ceea ce privește reținerea distanței montării sau a înălțimii parapetului, rețineri ce nu constituie însă motive contradictorii ale deciziei recurate.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obligația de motivare a hotărârii judecătorești servește la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. Astfel, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile. În condițiile în care instanța de apel și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că există o faptă ilicită și a reținut culpa comună a părților nu se poate reține deci o motivare contradictorie.

Faptul că judecătorul interpretează elementele factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, cerințe îndeplinite de decizia recurată.

Nu pot fi primite astfel nici criticile pârâtei privind faptul că instanța, deși a arătat că expertul a efectuat raportul de expertiză la starea de fapt regăsită la momentul în care s-a deplasat la fața locului pentru întocmirea raportului de expertiză și nu pentru momentul la care a avut loc accidentul (27 septembrie 2013), a reținut că totuși sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ. sau critica relativă la motivarea deciziei instanței în care nu se exemplifică ce acțiuni sau inacțiuni ale sale au condus la producerea accidentului, acestea fiind nemulțumiri legate de modul de redactare a deciziei, ce nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Motivul de recurs ce este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

În primul rând, este nefondată critica recurentei ce vizează incidența art. 4 din normativul AND 593/2012, deoarece instanța de apel a menționat caracteristicile parapetului de siguranță, potrivit normativului SR EN 1317/2, precizat în cuprinsul expertizei, această critică neputând fi circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea rând, se contestă, în esență, modul de interpretare de către instanța de apel, a prevederilor art. 1357 C. civ., cu privire la elementele răspunderii civile delictuale.

Și această critică ce este nefondată.

Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile art. 1357 C. civ., atât cu privire la fapta ilicită, la prejudiciu, la legătura de cauzalitate, cât cu privire la vinovăție, reținând că, din cuprinsul raportului de expertiză se desprinde concluzia că mobilizarea lisei parapetului, pătrunderea în habitaclul autovehiculul reclamantului și rănirea acestuia au fost consecința modalității defectuoase de prindere a stâlpilor de susținere în fundația parapetului. De asemenea, corect s-a apreciat că poate fi angajată răspunderea pârâtei care, în virtutea calității administrator al drumului, trebuia să acționeze pentru ca elementele de siguranță să fie montate și întreținute astfel încât să asigure îndeplinirea în orice moment a scopului pentru care au fost prevăzute. Așa fiind, s-a conchis că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau, acționând cu neglijență.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că parapetul nu și-a putut îndeplini rolul, deoarece impactul a fost unul frontal și nu lateral, considerându-se corect că parapetul trebuie să fie unul de siguranță în ambele situații de impact.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor art. 1357 C. civ., este neîntemeiată și critica privind cuantumul despăgubirilor materiale, prin prisma reținerii de către instanța de apel a culpei pârâtei, de 50%, (deși recurenta susține că ar fi arătat că nu este vinovată de producerea evenimentului auto), față de reținerea justă a contribuției pârâtei la producerea prejudiciului și față de faptul că pârâta nu a contestat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de către reclamant, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel.

Nu este fondată nici critica recurentei privind cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, nici cea privind motivarea acordării daunelor morale de către instanță, care nu ar fi avut în vedere aplicabilitatea art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, ci și-a întemeiat această cuantificare pe art. 1391 C. civ., deoarece curtea de apel, așa cum am precizat mai sus, a inserat în motivare criteriile avute în vedere la acordarea daunelor morale, precum consecințele cu caracter negativ suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a reclamantului; în plus, Ordinul nr. 14/2011, chiar dacă nu conține criterii diferite de cele avute în vedere de instanța de apel (în privința daunelor morale, acesta trimițând la jurisprudența instanțelor), nu este incident în cauză, fiind aplicabil în raporturile de asigurare de răspundere civilă auto, obligatorie, potrivit legii.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate nici susținerea recurentei privind nereținerea opiniei expertului parte, în condițiile în care aceasta reprezintă o susținere de fapt, o nemulțumire a recurentei pârâte față de raportul de expertiză, ce nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin secția Drumuri Naționale Deva împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 10 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin secția Drumuri Naționale Deva împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 10 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.